Acasă Culturale si Altele Zăngănitul de arme de la frontiera Ucraineană în interpretarea Generalului (r) Bartolomeu...

Zăngănitul de arme de la frontiera Ucraineană în interpretarea Generalului (r) Bartolomeu – Constantin Săvoiu

De către

Thomas Csinta, Chief Editor J-B (Journal of Bucharest), Private investigator & Press attached OADO (Organization for Human Defence-United Nations-Ecosoc) Paris

18 aprilie 2021

677

Teribila Pandemie a Covidului care a lovit lumea întreagă, dă un nou impuls din păcate și conflictelor rămase în ultima vreme în mocnire. Vedem astfel o reaprindere a acestui conflict între Rusia și Ucraina care a provocat din 2014, atâtea daune economice și politice celor două părți. Dar înainte de toate ar trebui să analizam ceea ce nimeni în Cancelariile Occidentale și Americane nu mai face.

Analiza istorică și rădăcinile profunde ale acestui conflict și care prin ignorarea lor au produs criza actuală. Mai întăi de toate Crimeea nu a fost niciodată Ucraineană. Până în secolul XV din cele mai vechi timpuri ale istoriei, zeci de popoare s-au colindat peste această Peninsulă. Devenită practic stat independent sub protecția totuși a Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin, Bizanțul), după căderea Constantinopolului în 1453, Crimeea va cădea sub dominația năvălitorilor tătari și ultimul Principe Bizantin va muri cu sabia în mână. Noul Han tătar se va supune Sultanului de la Constantinopol și astfel Crimeea devine un Hanad tătar, Vasal, Imperiului Otoman. Secolele vor trece și treptat Imperiul Otomancare va fi numit în această perioadă „Colosul cu Picioare de Argilă”, va deveni din ce în ce mai vulnerabil.

După Tratatul de la Kuciuk-Kainargi din 1774, în care Turcia este învinsă, Hanatul Crimeei va devenii în principiu independent. Dar în practică, în războaie interne continue și anarhie. În 1783, Rusia va cuceri definitiv Crimeea iar Prințul Potemkin va dezvolta Crimeea construind în special Orașul și Portul Sevastopol, care va deveni principalul Port al Rusiei Imperiale la Marea Neagră. Secolul XIX va aduce o dezvoltare considerabilă a Crimeei, noi orașe creștine vor fi create și populația creștină de la Ruși până la Români, Germani, Evrei va da un nou impuls economiei peninsulei. Crimeea devine locul preferat de vilegiatură al clasei avute a Imperului Rus, Țarul stabilind reședințele sale la Ialta pe malul mării, în climatul agreabil al Crimeei. După Revoluția Bolșevică, Crimeea va fi înglobată ca Republică Autonomă în cadrul Uniunii Sovietice. În cel de-al doilea Război Mondial, Peninsula devine teatrul unor lupte înverșunate cu trupele Germaniei Hitleriste, și va fi complet eliberată în 1944. Dar Iosif Vissarionovici Stalin va pedepsi populația tătară în special acuzată de a fi colaborat cu Germania Fascistă și peste 300.000 de tătari vor fi deportați în Siberia. Din Republica autonomă, statutul este coborât la nivel de provincie (Oblasti). După dezmembrarea Uniunii Sovietice și proclamarea Ucrainei ca stat independent in 1991, Crimeea se va regăsi ca republică autonomă în cadrul noului stat. Dar tensiunile devin din ce în ce mai acute între Kiev și Sevastopol.

Între 1992 și 1999 situația rămâne relativ calmă, iar acordurile semnate care permiteau Rusiei să aibă controlul Portului Militar și al Flotei din Sevastopol, sunt relativ respectate. În 2010, în alegerile care au loc, compoziția populației arată clar situația reală care cum se vede în prezent este complet ignorată de lumea Occidentală: 60% populație de origine Rusă, 25% Ucraineană și 15% Tătară, restul, alte populații printre care și de origine română. Noua revoltă populară (sprijinită de Lumea Occidentală și din SUA, din 2014 și fuga la Moscova a Președintelui corupt, Ianucovici, vor produce și în Crimea o revoltă contra noului regim de la Kiev. După scurte peripeții și preluarea instalaților Ucrainene de forțele locale ajutate de faimoșii “oameni verzi” (soldați rusi fară semne distinctive), și după un referendum în care majoritatea votează realipirea la patria mamă Rusia, Crimeea devine o Republică Autonomă în cadrul Federației Ruse.

Dar pentru a înțelege situația, ne trebuie aceasi analiză a Ucrainei, o tara care a constituit în fond, lagărul culturii și inimii slave a poporului Rus. După secolele care au urmat anul 1000, Ucraina devine treptat, în special Vestul, un teritoriu sub influența Poloniei Romano-Catolice. Anul 1654 prin Tratatul de la Pereiaslav, semnat de cazacii conduși de Hatmanul Bogdan Hmelnițki și Imperiul Rus, Țarul Alexei I, Ucraina trece astfel sub Suveranitatea Imperiului Rus, care devine protectorul ei. Acest moment va însemna de altfel și inceputul decăderii Regatului Poloniei care va dispare de altfel în secolul XVIII. Trebuie înțeleasă natura profundă a națiunii Ucrainene. Toți analiștii serioși, istoriografi etc, spun că avem istoric 3 mari diviziuni. Vestul Ucrainei Romano-Catolic este atașat lumii occidentale, estul regiunilor actuale Dombas, atașat Rusiei, partizan al unei politici de unificare pan–slavă, Ruși, Ucrainei, Belaruși, iar am putea spune a treia categorie cei care au dorit să fie întotdeauna independenți, o Ucraină care să fie la egală distanță de Est și de Vest.

Pentru a revenii la 2014, negarea trecutului, a istoriei Ucrainei și ignorarea situației prezente, au produs efecte devastatoare. Țara rămâne într-o situație de acută dezorganizare și anarhie în care puterea de stat centrală nu reușește să își exercite autoritatea. Orice se va face, Estul țării Ortodox, pro-rus nu va putea fi împiedicat să fie realipit de Moscova. Sancțiunile începute de Occidentali și SUA, după 2014 sunt absurde și neproductive. Ele au provocat daune exporturilor Uniunii Europene către Rusia, de zeci de miliarde de euro. De la produse alimentare, până la vinuri, brânzeturi și tot ce este specific Occidentului, până la alte produse de larg consum, ele au produs pierderi în special, producătorilor occidentali și au obligat Rusia să dezvolte o producție locală fară îndoială de mai proastă calitate, însă totuși reală.

Situația prezenta va continua să producă același efecte negative începute prin „împingerea Rusiei în brațele țărilor islamice anti-occidentale ca Turcia și Iranul”. Fară îndoială, reuniunile Macron, Merkel, Zelenskiy, sau amenințările lui Biden nu vor avea nici un efect asupra lui Putin. Occidentul atât de grijuliu privind auto-determinarea popoarelor, continuă în mod deliberat să ignore că, Crimeea cu 60% populație Rusa și 25% numai Ucraineană, dorește să fie alipită Rusiei. Același lucru este valabil pentru provincile estice ale Ucrainei. Niciodată ignorarea unei situații cu profunde rădăcini istorice și încercarea de a impune contra voinței unei majorități o decizie, nu a reușit. Încă odată liderii occidentali europeni și americani, „surzi și orbi” la situația prezentă, dovedesc că duc lumea în direcția greșită.