Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în colaborare cu Editura Corint, anunță lansarea cărții „Prin cafenele din Micul Paris” scrisă de istoricul Dr. Maria-Magdalena Ioniță, apărută în 2020, în colecția Istorii urbane, la editura Corint. Evenimentul va avea loc marți, 24 mai 2022, ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) din Calea Victoriei nr. 12.
„Intrând în atmosfera spirituală a celor șase cafenele, cu clientela lor pestriță, înțelegi emulația creatoare apărută acolo, solidaritatea și acel cumul de elemente care le-au transformat în adevărate simboluri de viață bucureșteană. Întemeiate de un polonez, un boier pământean, un aromân meșter într-ale cofetăriei, un evreu ori un grec, cafenelele s-au altoit mereu, pentru rentabilitate, pe lângă restaurante. Și ar fi rămas simple debite de cafea, fie ea șvarț, turcească sau marghilomană, dacă, pe nesimțite, nu ar fi ajuns să fie populate de elita culturală a capitalei. Cârcotașii ar putea spune că bucureștenii n-au fost originali, ci au imitat modelul francez (Le Procope) sau pe cel vienez (Sacher). E doar o nălucire fiindcă faima cafenelelor bucureștene a fost dată de un lung șir de personalități românești. ” – Georgeta Filitti, istoric
În cadrul lansării vor lua cuvântul: Dr. Georgeta Filitti istoric, Dr. Adrian Silvan Ionescu, critic și istoric de artă, Dr. Cornel Constantin Ilie, director adjunct al muzeului, Florin Răzvan Mihai, reprezentant al editurii Corint, și autoarea – Dr. Maria-Magdalena Ioniță, istoric.
Dr. Maria-Magdalena Ioniță este licenţiată a Facultăţii de Istorie, Universitatea București, promoţia 1969. Și-a început activitatea profesională ca muzeograf la Muzeul Golești. Din 1971 a lucrat la organizarea Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), instituţie pe care a slujit-o cu pasiune până la pensionarea din 2009. În anul 2000 și-a susţinut doctoratul în istorie cu lucrarea Casa și familia Capșa în România modernă. 1852-1950, avându-l drept coordonator știinţific pe Academicianul Dan Berindei. În 2003 a fost distinsă de Comitetul Naţional Român al ICOM cu menţiune „pentru originalitatea concepţiei tematice a expoziţiei «Acasă la străbunicii noștri» deschisă la Muzeul Naţional de Istorie la 25 noiembrie 2002”. A primit medalia „Meritul Cultural”, clasa a II-a „pentru merite deosebite în promovarea culturii și dezvoltarea muzeografiei românești”. A fost colaborator permanent la Revista Muzeelor, la publicaţiile de limba franceză Bucarest Matin și Bucarest Hebdo și de limba engleză Nine O’Clock și a rămas, până în prezent, colaborator al revistei de istorie Magazin Istoric.
Articol asociat
Kind reminder. Cei 50 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României – MNIR 50
Notă. A se vedea și celelate articolele asociate despre partenerul nostru cultural Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
