



Generic, esențial și foarte simplu spus a interpreta înseamnă a definitiva ceva, a configura în regimul puterii de cunoaștere și percepție a unui individ uman. Altfel spus ceea ce interpretează el este ficțiune sau adevăr, adică poveste sau realitate. Cât de certificate sunt atunci povestea sau realitatea? De ce depind ele? Sunt ele în afara cunoașterii în general sau în interiorul ei? Subiectele în cauză le putem atribui pentru ca ele să fie credibile numai și numai povestei/ficțiunii sau realității/obiectului în sinea lor intrinsec. Anume intrinsecul lor este cunoașterea de sine, adică însăși conștientizarea lor. Conștientzarea și în cazul obiectelor moarte? Da! Să vedem cât de moarte sunt ele? Ele sunt ceea ce sunt ca rezultat a unor mișcări și transformări interioare permanente, continui și veșnice.
Nu există mișcare fără transformare. Intrinsec, mișcarea este transformare, aceasta find definiția mișcării și viceversa transformarea este mișcare, însă situația apărută depinde de ceea ce a fost apriori transformărilor–materia primordială mișcătoare în și din chiar instantaneul nașterii ei. Prin urmare intrinsecul materiei a fost atât de mișcător încât numai postapriori apariției ei a devenit transformabilă cu toate complexitățile dinamce accelerate căpătate ulterior a morfologiei proceselor în sine, astfel încât nimc din exterior nu l-a putut fixa ca pe o stabilitate/constantă, ci doar numai și numai fixat interior în și de intimitatea intrinsecului lucrului ca atare, care este metafizică, adică și constantă/particulă și mișcare/undă concomitent, instantaneic, simultan și sinergic, împreună constituind spațiul și timpul–spațiul particula și timpul unda, care combinate au alcătuit ceea ce numim materie spațio-temporală. Altfel spus materia este constituită din spațiu și timp. De acea ea este duală, adică constantă ca mișcare și mișcare ca constantă, adică mișcare constantă continuuu și transformabilă–veșnicia.
Deci poate oare omul să surprindă instantaneic intimitatea/primrdialitatea realității materei intrinsec? Nicdecum, pentru că viteza mișcării și a transformărilor arhicomplexe sunt peste puterile omului de a fi fixate, și deci și a le cunoaște starea în chiar intimitatea lor intrinsecă. De aceea el vede numai învelișul macro-formal aproximativ al obiectului, pentru că nu este în stare să distingă și ceea ce se petrece la nivelul microstructural al lui aflat în transformare și dinamică permanentă. Aceasta este cauza cunoașterii vizuale aproximative a obiectului și fenomenologei lui de către om, ea fiind și sursa interpretării cunoașterii obiectului aflat permanent în micare și transformare atât pe interior cât și pe exterior.
Prin urmare interpretarea fenomenologiei lucrurilor produce provizoratul incert și incorect al cunoașterii lor–vremelnicia ei. Prin ea obiectul devine relevat interpretat fizic, iar ceea ce constituie în el statornicia–intimitatea sa intrinsec–primordial-metafizică este revelația lui în cunoașterea și percepția omului –idealitatea sa, care se asociază în reactivitatea umană cu ideile intelectului de natură metafizică (Petru Ababii, „Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, Editua Sfântul Erarh Nicolae, Brăila, 2025).
La baza imaginației umane stă revelația, adică cunoașterea ideincă a lor. Așadar interpretarea fenomenologei lucrurilor și este cauza rătăcirilor omului, greșelilor lui, cunoașterii pe achipuite a realității proprii precum și a fenomenologiei realităților din jurul său. De aici se trag toate metehnele de care suferă și a însăși faptuluui, că singura învățătură pe care el o învață de la parcurgerea istoriei cunoașterii sale este aeceia că nu-l învață nimic. Concluzia deci este, că omul va fi în stare prin idee–revelația realități sale și a celor din jur să se cunoască mai bine, să cunoască mai bine realitățile implicațiilor sale în ele, decât o poate face prin pseudocunoașterea fizică nemjlocită puternic interpretată.
De aceea tot ceea ce ține de ideea metafizică, creațiile omului, în special cele umanitare: religia, filosofia, stiințele sociale, matematica, poezia, proza, pictura și nu în ultimul rând muzica vor permite mai bine lui să se cunoacă pe sine și însăși lumea. În religie cea mai valdă cunoaștere ideinc-metafizică pentru creștini este Învătăura Creștină–Învățătura Iisusiană. Învățătura Creștin-Isusiană este în primulr rând Memorie Metafizică–Temeinicie Metafizică și Ea nu poate fi decât dreaptă. De aici concluzia: libertate adevărată nu înseamnă a face și bine și rele, ci a face numai bune, căci cele rele nu eliberează, ci încătușează pe om, pentru că viciul nu se manifestă nici într-un fel, într-un anumit fel se atârnă omul față de el. Ori dacă bunătatea nu ar exista atunci Universul s-ar prăbuși–bunătatea ca rezultat al cunoșlterii metafizce a lumii. Prin urmare răspunsul la întrebarea: ce este propriu și ce este figurat ln Legea relativității este următorul–prooriu este cunoașterea metafizică a lumii și al eu-lui și figurat este interpretarea fizică a acestora.
Universul deși supracomplicat ca structură și fenomenologie morfologică reprezintă Un Tot Întreg. Logic unui Tot Întreg trebue să-i corespundă o singură și unică Lege Universală ce determină și controlează în totalitate, ca atare, fenomenologia nenumăratelor sale realități. Dualitatea lor fizic-metafizică asigură, așadar, totalitatea Tot Întregului Universal ca fundament primordial al lui, dar, deci, și ca Lege Universală comună pentru absolut toate realitățiie sale nenumărate cu acțiune și valabilitate determinatorie. Aici conform Legii Unice nu este nimic divizbil în sens de a forma mai multe Universuri cu Legile lor corespunzătoare diferite de la Univers la alt Univers. Consider toate multiunversurile totuși posibile certifcate axiomatic de astronomia contemporană ca un singur UltraMegaUnivers Tot Întreg și Unitar.
În Tot Întreg intrinsec mișcarea nu este diferită, ca atare, deoarece ea este a Tot Întregului și nu a mai multor Tot Întreguri diferite radical, fapt care ar face-o diferită certificată de diferențierea Întregului în mai multe Tot Întreguri și Ei diferiți radical. Altfel spus, în acest MgaSuperSistem nu au ce căuta principiile ca atare ale Legii relativității, pentru că relativitatea se întemeiază pe raportarea unor lucruri la alte lucruri/sisteme diferite, pronunțându-se în regim relativ, adică diferențiat prin cea cum sunt și ceea ce sunt. Pe când în SuperMegaSitemul Universal ca Tot Întreg cum este și ceea ce este corespunzător fizica cu metafizica combinate constituie unitatea primordială care este unică ca Tot Întreg primordial–cărămida de temelie structurală, tocmai ceea ce face ca realitățile nenumărate ale SuperMegaSistemului să nu se supună nici unei relativități. Sună ambițios, discutabil și total de incert.
Prin urmare în SuperMegaSistm–SuperMegaTotÎntreg există o singură și unică SuperMegaLege-TotÎntreg în care nu este loc de nicio Lege a Relativității (motivația vezi mai sus). S-ar părea însă, că la nivel mut mai inferior, în sistemele/realitățile fenomenologice mici și foarte mici principiile de bază ale teoriei relativității sunt evidente, teoretic și practic dovedite și argumentate. Însă ceea ce numește Einstein Legea Relativității este, de fapt, o Lege a Interpretării/Interpretărilor, deoarece omul nu este în stere să cunoacă fundamental intrinsec arhicomplexitatea lucrurilor foarte accelerată structural și dinamic, instantaneic aflată într-o permanentă, continuă și veșnică metamorfoză a realitățilr lor componente și a legilor bazale care le guvernează în amănunțit, concret și nemijloct, ci doar cu mare aprocximație, poate să le imagineze și să le intuească axiomatic, pentru că ceea ce este valabil pentru un microsistem numai și numai intrinsec, adică ca sistem/lucru în sine, este valabil și pentru un SuperMegaSistem (vezi mai sus), dar nicidecum în interpretarea fenomenologiei proporțional mărimii lor. De aceea intrinsec nu există relatvtate de facto, ci doar în capul și mintea omului/analizatorului sub formă de interpretare pe care convențional o putem numi Lege a Interpretării. Deci faptul în sine/lucrul în sine/sistemul în sine nu sunt relative încăt omul/obsevatorul interpret să le considere sinistre, pentru că nu le poate cunoaște cu adevărat, ca și cum intepretarea lor ar fi îndeajuns, calificată incorect ca Lege a cunoașterii, căci și cunoașterea relativă tot cunoștere este însă una neesenșială în sensul că lipsa ei ar schimba fundamental lucrurile. Ar fi asemena ca ceea ce este ceva să se nege ca atare fapt.
Reducând la o abreviatură verbală relația dintre pretinsa relativitate a lucrurilor și intepretarea lor se poate spune urmptarele: lucrurile sunt relative pe cât de potențate sunt interpretările lor și sunt interpretate pe cât de incerte, adică pe cât de cert relative sunt crezute ele. Așadar autorul și actorul MegaSpectacolului Teatral al pretinsei Legi a Relativității este omul, care își îndplinește pefect aceleași roluri, de fapt, în Mega Spectacolul numit Interpretare.
În voga relației dintre propriu și figurat concluzia este, că alegerea binelui sau a răului de către om corespunzător a propriului sau a figuratului este concomitent și legică/particulă/spațiu și întâmplătoare/undă/timp. Așadar alegerea este întâmplătoare pe cât este o legitate și este o legitate pe cât este întâmplătoare. Oricum ar alege, omul o face conform unei legi a întâmplării. Altfel spus el este în alegerea sa pe cât de legitim pe atât și de întâmplător, adică haotic pe cât este întâmplător și ordonat oe cât este legitim. de aceea realitaea este un haos ordonat de parțialitatea cotei parte a întâmplării din lege și a legii din întâmplare: este tocmai adevărul care certifică echilibrul antitezelor în teză–temeinicia suficienței lui fizic-metafizică pe care se clădește veșnicia în care domnește legea dar nu relatvitatea, veșnicia certificată la fel ca un totîntreg monolit indivizibil.
Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporane; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.
Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).
Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris, Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)
Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef și director al publicației)

- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…


























