Acasă Personalitati Portret într-un chenar de grâu: Ștefan Popa Popa’s

Portret într-un chenar de grâu: Ștefan Popa Popa’s

De caricaturiștii n-am dus lipsă nici în cele mai întunecate vremuri, atunci când cenzura îngheța în vigilență. Chiar dictatorul lăsase o supapă în acest sens, convins că umorul este inofensiv. Poate similar cu fotbalul, pe stadioane se înjura de zor, preferându-se a nu se afla pe cine. Destui au fost artiștii dotați care au prelungit astfel agonia unei tiranii. Reputatul scriitor Marius Tupan, în ‘’Literatorul’’ de acum 25 de ani, îi amintea, ordinea nefiind una valorică, pe Ciosu, vedetă prin anii ‘70 cu două caricaturi celebre ce au uimit asistența, Octavian Covaci, Anton Dragoș, Adrian Andronic, ca în preajma bulibășelii din decembrie să apară nu chiar peste noapte, drept cap de afiș, un Mihai Stănescu. Imediat s-au schimbat generațiile, cu un Ion Barbu, cel mai prolific și interesant caricaturist de presă în epoca tranziției.
La domeniul salon, fotoliul aparține de drept de peste cinci decenii artistului vizual Ștefan Popa Popa’s, care, incomod și orgolios, ca toți artiștii autentici, a stârnit mereu reacții potrivnice atât forurilor tutelare, cât mai ales printre colegi. A preferat să joace doar pe cartea artei și astfel a reușit să uimească lumea prin rapiditatea execuției și plasticitatea liniei, intrând, pe merit, în cartea recordurilor.
Popa’s este artistul singular, independent de regimuri și mode, de zone geografice și evenimente istorice, care în orice colț al lumii, oferă contemporanilor șarje portretistice, ’’împietrând timpul în câteva devieri fiziologice. Din câteva pete de culoare, descoperă sensul unei evoluții, care ocolește banalul și intuiește latențele spirituale. Dincolo de amuzament, caricaturile sale, șochează pe vânătorii de senzații ieftine’’.
Nu ne ferim să spunem, fără teamă că un oarecine ne-ar contrazice, că ne aflăm în fața unui artist de geniu, validat de exigența critică internațională. Și totuși, conform tradiției mioritice, venind de undeva din zeflemeaua unui Caragiale, sunt câțiva la noi care au cataractă, voită și fără leac. Un om normal s-ar întreba cine sunt ei, ce valoare au? Au vreo expoziție personală în străinătate, condiție sine qua non de a intra în lumea bună a caricaturii mondiale și invitați de marcă la evenimente importante internaționale? Sau dețin recorduri Guiness, așa cum are Popa’S, lucru confirmat de una dintre cele mai prestigioase dintre cele 26 de ediții, ediția francofonă Philippine. Pentru ei, doar pentru EI, precizez că recordurile sportive au fost introduse abia din 2003, prima consemnată de la noi fiind Iolanda Balaș cu recordul din 1973. Asta ca să lămurim una din enigmele promovate de ei.
Degeaba Leon de Borger (președinte FECO Belgia), povestea că l-a întâlnit pe român în 1995 când a realizat acea mare performanță pentru Guinnnes Book, afirmând că ‘’este fantastic, iar viteza sa este incredibilă, dar adevărată’’. Sau Rudy Gheysens (președintele al Centrului European de Caricatură), încercând să explice publicului ce se întâmplă la Salonul Internațional din Kruishoutem, amintea că pe Popa’s l-a întâlnit la Timișoara și l-a apreciat pentru modul în care realizează caricatura, dar nu trebuie să ne mire întrucât este ’’regele caricaturii, ce să mai vorbim’’. Salba de aprecieri la adresa românului este confirmată de Christian Timonier (ambasadorul Franței în Macedonia, cu ocazia expoziției personale Popas’S (’’ceea ce găsesc extraordinar este calitatea tehnică impecabilă susținută de o privire atentă a detaliilor care e o formă de caricatură foarte interesantă. Linia tehnică și puterea de a pătrunde în interiorul fiecăruia ne împiedică să vedem politicienii ca niște idoli. Aceasta este puterea caricaturii de calitate’’) sau de Dogan Arslan profesor doctor la Facultatea de Arte din Istanbul, Turcia (’’Îmi place cum desenează, cum identifică rapid caracteristicile fețelor desenate cu atâta acuratețe’’).
Faima românului este universală. O confirmă Mecho Luis, caricaturist din Costa Rica (’’Eu vin din America Centrală pentru prima dată în Europa, dar vreau să spun că numele lui Popa’s este binecunoscut la noi. Faima lui a trecut de mult oceanul’’) sau caricaturistul iranian Pirmarzanad Jalal (’’Popa’s este cunoscut în întreaga lume prin talentul său fantastic’’). Impresionante sunt cuvintele caricaturistului și criticului brazilian George de Salles, care conduce grupul criticilor din domeniu (’’Este foarte important pentru istoria caricaturii universale capitolul românesc numit Popa’S’’).
Mărturisesc, în calitate de cunoscător al fenomenului de zeci de ani, am citit mii sau poate zeci de mii de aprecieri laudative la adresa timișoreanului. Despre multe am și scris de-a lungul vremurilor. Toate spuse la cald și pe bună dreptate. Celebrul american Jerry Robinson, fără nici o îndoială de invidie colegială, decreta Popa’s ’’este acum cel mai prolific caricaturist’’. Guy Laurent, în ’’Charente Libre’’ din Franța anilor 70, consemna alt lucru interesant (’’Dacă La Bruyere și Balzac ar fi fost trăit încă ar fi găsit în Popa’S un ilustrator de geniu primul pentru ’’Caractere’’ și al doilea pentru ’’Comedia umană’’...). Afirmații similare făceau în 1999, președintele Academiei Franceze, Thierry de Montbrial, director al Institutului Francez de Relații Internaționale-cel mai bun caricaturist contemporan din lume sau Andrei Baur, redactorul șef de la ’’Mieux vaut en rire!!!’’-cea mai veche revistă de caricatură de presă din Franța (’’Popa’s este unicul campion mondial în caricatură’’), declarație dată la St. Esteve în 1995, un festival despre care cârcotașii acuzatori spun că nu există. De altfel, unde nu le-a călcat lor piciorul sau penelul, nu există. Neagă tot ce nu le convine și unde nu au acces. O să vă dau câteva exemple de fățărnicie tipic dâmbovițeană ca să fiu mai explicit. Un membru al juriului la Focșani în 1983, care-i scria celui care obținuse Premiul I chiar pe catalogul salonului ’’Multă dragoste și prețuire pentru Popa’S. C.Pavel’’, nu peste mult timp, se laudă cu premii în Japonia, uitând brusc că românul blamat pe nedrept după obținerea primului premiu mondial în Japonia, în 1980, a creat primul cont bancar în yeni japonezi, când se știa că în acele vremuri trebuia să justifici la centimă proveniența banilor (premiul la concursul de desene satirice organizat de UNESCO).
Timișoreanul, apreciat nu numai pentru rapiditate, ci și pentru asemănare în portret, după un grup de zevzeci, ar trebui să răspundă unor acuzații nefondate, adevărate tâmpenii. Un ofițer lugojean, ajutat să se transfere de Popa’s, tot din acest grup de răzvrătiți ai soartei, desenează de ceva timp pe hârtia adusă în premieră în țară de Ștefan, dar se întreabă cine e acesta. Ba mai mult, că își inventează premiile, că și-a construit un nume pe falsuri, că are o megalomanie paranoică, că trăiește într-o realitate proprietate personală, dar malefică pentru cei din jur. Chiar bunul său prieten clujean (pe care l–a târât peste tot în țară prin acele jurii, după contrele de la festivalul bistrițean și mai ales după întâmplările de la Gura Humorului), afirmă că Ștefan ar ‘’suferi de un narcism agresiv’’, că ’’are un CV autofabricat’’, fără să aducă argumente clare, fiind ’’cel mai urât în breasla caricaturiștilor’’. Să zică asta un Topan, în prezent plimbător fără rost prin Capitală, dar tocmai Domnia Voastră, maestre? Se poa’?
Comportarea colegilor i-a adus inclusiv boala celui considerat de mulți urmașul lui Brâncuși. De fapt ei fac o biată hârâială pentru pulime, să-și acopere unele tare comportamentale. Sigur, recunoștiința e floare rară pentru unii. Iar puciul mimat de ei față ’’de un escroc mitoman’’, se întoarce după metoda bumerangului. Culmea tupeului, sunt aduse în discuție și numele unor foști elevi ai timișoreanului, ca tăcutul Trestian, luat de pe stradă și ținut 12 ani pe banii și cheltuiala acestuia, primind chiar și un salariu atractiv, i-ar fi făcut caricaturile, de parcă la cozile acelea uriașe de la casele regale, de la Vatican, NATO, Olimpiade, Campionate mondiale, Parlamentul European, sau mai toate capitalele lumii, aceștia i-ar înlocui munca făcută în văzul mulțimii. Nu are dreptate oare Jo Leinen (Europarlamentar german): „Maestrul Popa’S este cel mai bun caricaturist din lume. Este uimitor cum poate recunoaşte caracteristicile unei persoane în doar câteva secunde. Eu cred sincer că Popa’S este un Dar facut de Dumnezeu umanităţii şi de aceea îl preţuiesc foarte mult”?
Sigur, în caricatură, ca și în alte genuri ale artelor plastice, există o scară a valorii artiștilor. Numai că acest grup de patru-cinci lătrăi vor să se întoarcă scara valorilor pe dos, dovedind lipsă de respect față de toți cei care aplaudă în picioare opera românului nostru. Cât am vrea să ignorăm mica bășcălie, cu mireasmă de pamflet, nu reușim și de aceea suntem mâhmiți, supărați și îndurerați. Impostura și paranoia fac casă bună la români. Caractere infecte sunt pe tot mapamondul. Mă doare însă când îmi sunt conaționali. Să fie clar: ce face Popa’S la Saloanele de Presă de la Timișoara e unicat nu numai în țară, ci la nivel planetar, au recunoscut-o toți participanții, nume serioase din domeniu. Nici un artist din cultura românească nu are așa o mare influență în cultura mondială, după cum declara grafician Mihail Zlatkovky, cavaler de onoare al Frantei. Are simț, are vervă, personajele șarjate de el se recunosc imediat chiar dacă sunt mari personalități ale lumii, făcând României un imens serviciu, desenând mai repede decât umbra sa, cum remarcau academicienii Răzvan Theodorescu, Dan Berindei sau Eugen Simion, dar și prof. Paolo Merenda (șeful Serviciului de Onoare al Papei Benedict al XVI-lea de la Vatican) în urmă cu opt ani, sau criticul de artă Antonio Calderon de Jesus (directorul CENTIART din Madrid, președintele criticilor europeni), sau colegul său prof. dr. Vladimiras Grauzulis, de la Universitatea de Artă Vilnius, șeful secției grafice (’’este un maestru de talie mondială, un nanogigant și este o plăcere să-l cunosc personal’’).
Sunt colegi ai dânsului căzuți în extaz când îl văd la lucru, cum ar fi Jean Plantureus-Plantu (caricaturist la Le Monde), Jackie Redon (de la Paris Match) sau Vladimir Kazanevsky din Ucraina (’’după părerea mea, Popa’S este cel mai bun caricaturist din lume’’), dar foarte puțini români.
După ce că suntem pe marginea prăpastiei, nu vrem să ne revenim, de parcă ne-am dori moartea. Mergem pe principiul: lăsați-i pe ambasadorii lumii să-l laude, noi milităm să-l împroșcăm cu cât mai mult noroi. De aceea societatea e condusă de no-name-uri, nu judecăm artistul-valoare în ansamblu, ci avem umori personale. Verdictul lumii nu ne interesează. Chiar?
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.