Pe Pământ se vorbesc astăzi aproximativ 7.000 de limbi, iar numărul limbilor care au existat vreodată nu poate fi estimat pentru că sunt mii de limbi dispărute.
Atlasul global al structurilor lingvistice (Wals, World Atlas of Language Structures), creat de o echipă de cercetători de la Departamentul de Lingvistică al Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, care include informații despre aproximativ 2.600 de limbi, din diferite părți ale lumii (aici sursa Welcome to Wals Online) arată că engleza este o limbă aberantă.
Sunt mai multe studii care se ocupă cu datele din acest Atlas, dar cu ajutorul tehnicilor de lingvistică digitală, care au scos la iveală câteva trăsături comune ale tuturor limbilor vorbite astăzi știm care sunt limbile „normale”.
Cea mai importantă caracteristică e binecunoscuta relație subiect-verb-obiect.
Majoritatea limbilor respectă această ordine a cuvintelor, și cu excepția Maestrului Yoda din „Războiul stelelor” cei mai mulți oameni vorbesc folosind această structură.
Engleza, însă, e o limbă plină de anomalii.
Chiar forma ei este ciudată pentru că are la bază un dialect anglo-frisian, care în secolul 9 s-a amestecat cu elemente vikinge, iar după cucerirea de către Wilhelm a fost amalgamată cu franceza normandă, care făcea parte din grupul dialectal numit langue d’oïl.
Astfel avem o limbă germanică, plină de cuvinte romanice și împestrițată cu tot felul de cuvinte aiurea. Limba pe care o vorbesc acum și colonizații lingvistic de la noi s-a format pe la 1500 și s-a cristalizat când Shakespeare a creat o nouă versiune literară (de fapt chiar a inventat peste 1,750 de cuvinte și expresii).
Engleza așa cum o știm azi fiind definitivată abia în secolul 17 și este azi impusă printr-o cultura muzicală și cinematografică anglo-americană.
E relevant că engleza veche, vorbită în Evul mediu, e cu totul ininteligibilă pentru un vorbitor al limbii engleze de azi. Iată un exemplu din cunoscutul poem „Beowulf”, descoperit într-o variantă din anul 1000 și care se traduce astfel: „Ascultați! Am auzit de puterea regilor (Listen! we have heard of the might of the kings). Iată cum suna în urmă cu un mileniu: „Hwæt! We Gardena in geardagum, þeod-cyninga”.
Nici măcar romglezii cei mai înfocați nu ar putea traduce propoziția aceasta. La fel de relevant e și faptul că cel mai important text anglo-saxon se petrece în Scandinavia și nu în Insulele britanice.
Marea deosebire între majoritatea limbilor europene și engleză este faptul că ea e o limbă „analitică”, în timp ce restul sunt sintetice (cum sunt cele romanice sau slave).
Vechea limbă germanică pe care o vorbeau anglo-saxonii a primit cuvinte din latina medievală (de unde au rămas fork sau wine), din normandă (în engleză există cuvinte precum pork și courage pe care le înțeleg și românii), dar și cuvinte preluate din colonii (ca shampoo sau pyjama care sunt indiene), iar apoi engleza americană a creat noi cuvinte (precum cocktail sau cookie).
După cum observa Richard Lederer (n.1938) în cartea Engleza trăznită, aceasta e singura limbă în care, atunci când ești răcit și îți curge nasul spui că nasul fuge (my nose runs), iar când picioarele nu-ți sunt spălate și sunt împuțite spui că „îți miros picioarele” (feet smell).
Cum ar spune badea Cârțan, miroase-le, miroase-le, da să știi că put!
Lederer spune chiar că vorbitorii de engleză ar trebui internați într-un azil pentru nebunie lingvistică, deoarece putem identifica nenumărate absurdități ale acestei limbi compozite. Dar despre aberațiile limbii engleze voi mai scrie.
Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Bibliografie
Notă. A se vedea și articolele asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
