La Galeria „Il Tempio” din Palermo, Italia, este deschisă în această luna o foarte frumoasă și interesantă expoziție de pictură care cuprinde 54 de lucrări premiate în cadrul concursului Premio BOE. Acest concurs a fost organizat tot la Palermo în luna decembrie, premiile fiind decernate în 22 decembrie. Printre lucrările premiate și expuse acum la Palermo se află și o lucrare deosebită aparținând artistului plastic român Claudiu Victor Gheorghiu, care a avut amabilitatea să acorde un interviu site-ului nostru.

– Domnule Claudiu Victor Gheorghiu, cu ce v-ați prezentat la acest concurs și ce premiu ați obținut?
- Am participat și am câștigat Premiul special al criticii cu „Icoana Sfântului Apostol și Evanghelist Luca cu scene din viața sa”, realizată în tempera cu ou, pe lemn. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este practic primul care a pictat icoane, deci toți pictorii iconari din toate vremurile au fost, sunt și vor fi ucenicii acestui Sfânt Apostol și Evanghelist. Sfântul Luca a pictat primele icoane, a primit binecuvântare de la Maic Domnului care, când a văzut două icoane pictate cu Ea și cu Mântuitorul Hristos Prunc, i-a spus: „Harul Celui ce s-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea“. Ulterior el i-a pictat și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
De ce au ales sfinţii apostoli Petru şi Pavel să fie martirizaţi la Roma
Eu m-am simțit extraordinar când am aflat că am primit acest premiu pentru că nu e deloc ușor să-l pictezi chiar pe mentorul și ocrotitorul pictorilor de icoane și să iei și un premiu cu această icoană, în condițiile în care n-a fost un concurs de artă sacră ci un concurs deschis tuturor manifestărilor artistice. M-am bucurat foarte mult, mai ales că acest premiu venea după un alt premiu, obținut în iulie-august la Taormina, în Italia, cu miniature „Cina cea de Taină”, tot o icoană ortodoxă și tot în cadrul unui concurs general, nu specializat pe artă sacră.
– Câte lucrări au fost în concurs la Palermo?
- Au fost 1300 de lucrări înscrise în concurs, dintre acestea fiind alese în finală 268. Iar din cele 268 de lucrări, 54 au primit diverse premii.
– Și dvs. ați primit așadar Premiul special al criticii pentru care va felicităm! Spuneți-ne cum lucrează un pictor iconar?
- Orice lucrare se începe cu rugăciune. Desigur, în afară de rugăciunile zilnice, se citește acatistul Sfântului căruia îi este închinată icoană iar dacă nu există acatist, se citesc rugăciunile din ziua respectivă, de exemplu, luni pentru Sfinții Arhangheli. Nu aș vrea să adaug aici foarte multe, sunt lucruri îndeobște cunoscute de orice iconar care-și respectă muncă, dar cum ai putea să redai altfel mesajul transcendent, esențial, care diferențiază o icoană bizantină de un tablou cu subiect religios care redă realismul imediat, dacă nu cu rugăciune? Icoană abstractizează până la esență și transcende acest realism, pentru că nu culorilor le aducem închinăciune, nu materiei cu care este pictată icoană, ci Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului și tuturor Sfinților care sunt zugrăviți în icoane. „Cinstirea icoanei trece către întâiul chip“, așa cum ne învață unul dintre marii Părinți ai Bisericii, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare.
– Vă simțiți legat în mod deosebit de Italia?
- Da, am o legătură specială cu Italia țînând cont că eu sunt licențiat în istorie (tema mea de licență este „Constantin cel Mare și Creștinismul“) și că Italia este leagănul artelor frumoase. Mă leagă latinitatea noastră. Apoi, chiar dacă bisericile în centrul și în nordul țării sunt goale, în sudul Italiei sunt pline că la noi și eu cred că, dintre occidentali, italienii sunt cei mai apropiați de noi și din punct de vedere religios, nici la ei nu e de fațada când se duc la biserica. Sunt singurii occidentali pe care i-am văzut așa. Din punctul meu de vedere, dacă nu vezi Italia, că artist, eșți neîmplinit. Eu mă consider neîmplinit pentru că, în atâta amar de ani, n-am apucat să văd Roma dar sper s-o văd într-o bună zi.
– Până unde au ajuns picturile dvs. în lume?
- Dacă ar fi să vorbesc de colecțîi particulare aș putea să spun că am lucrări pe toate continentele, din Australia și Nouă Zeelandă până în Uruguay și SUA. Dar cele mai multe lucrări le am în România și în Italia.
– În România, aveți și lucrări în biserici?
- Am și lucrări în biserici și asta mă bucură nespus de mult. În general este bine să fii milostiv iar când ai lucrări mai mari este bine, de pildă, să dai 10% din banii pe care-i câștigi Bisericii. Poate nu întotdeauna poți să dai și atunci e bine să faci icoane, eu așa gândesc. Și mulți preoți m-au solicitat și am răspuns imediat cu bucurie la aceste solicitări. PS Ambrozie Sinaitul, actualul Episcop de Giurgiu, a venit la Muzeul Țăranului Român în 2004 și i-a plăcut foarte mult o icoană pictată de mine. Icoanele au fost expuse la Târgul Pictorilor Iconari și Meșterilor Cruceri (un târg la care din păcate s-a renunțat și nu înțeleg de ce, fiind practic cea mai bine structurată expoziție de artă religioasă de la noi). Când unui arhiereu îi place foarte mult o lucrare și-ți cere s-o duci la o anumită biserica, nu refuzi, bineînțeles. Atunci am văzut încă o dată că Dumnezeu le lucrează pe toate. Am dus-o exact unde mi-a spus Prea Sfinția sa, la Biserica „Podeanu” unde sunt moaștele Sfântului Apostol Simon Zilotul, pentru că era vorba de Icoana Sfântului Apostol Simon Zilotul cu scene din viață să.
– Unde mai putem să vedem icoane pictate de dvs.?
- La Biserica „Mavrogheni” este icoana „Pogorârea Sfântului Duh”, la biserica mea de parohie „Adormirea Maicii Domnului“-Diham este icoană „Nașterea Domnului”. La Biserica „Sfântul Nicolae” tot în Titan sunt icoanele „Sfântul Vasile cel Mare” și „Nașterea Domnului”. La una dintre cele mai vechi biserici din București cea zisă „Slobozia veche”, aproape de Piață Unirii, este icoană de hram „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie cu scene din viața sa” care i-a plăcut foarte mult Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist și mi-a și dat binecuvântare. Mai am un triptic care e cea mai mare lucrare a mea cu „Izvorul Tămăduirii” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Câmpeni, județul Albă.
– Toate acestea au fost donații pentru bisericile repective?
- Cele mai multe au fost donații, mai puțon tripticul pe care l-am amintit și care a fost comandat de ctitorul bisericii din Câmpeni.
– Aveți doar 40 de ani dar ați călătorit mult și ați văzut, desigur, multe opere de artă și mai ales icoane. Ce v-a impresionat cel mai mult?
- Vreau să vorbesc mai întâi despre picture murală. Poate folosesc un clișeu, dar m-aș duce săptămânal să văd pictură murală a bisericilor din nordul Moldovei. Pentru mine această reprezintă cea mai înalta expresie a valorii artistice, teologice și istorice. Este un sentiment unic, irepetabil. În lumea catolică, m-au impresionat frescele, recent restaurate, de la Capela di Scrovegni, Padova. Pictate de Giotto, pictorul meu preferat. Tot ce citisem în toate manualele de istoria artei în legătură, de exemplu, cu „Sărutul lui Iuda” în grădina Ghetsimani mi s-a părut-atunci când am văzut originalul-doar o picătură din ceea ce am vrut să știu cu adevărat despre artă lui Giotto. În ceea ce privește icoanele, îmi plac toate și este greu să mă opresc la una în detrimentul alteia. M-a impresionat foarte mult o icoană de secolul al XV-lea înfățișându-l pe Mântuitorul Hristos, aflată la Muzeul bizantin din Salonic. La noi, îmi plac foarte mult icoanele împărătești de la bisericile Stavropoleos și Mavrogheni, la cea din urmă mai există o icoană impresionantă, „Izvorul Tămăduirii“. Îmi place de asemenea mult icoană Sfântului Nicolae de la Biserica „Sf. Gheorghe Nou”, unde este și mâna Sfântului Nicolae dar și icoană cu Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina de la Biserica Zlatari.
– Ați studiat istoria. Cum îmbinați cunoștințele de istorie cu pictură?
- Pentru o icoană cel mai important este să știi să te rogi. Dar foarte important este și să ai studii foarte aprofundate, și de artă plastică și de picture și de teologie și de istorie. Pe mine istoria mă ajută extraordinar de mult, numai dacă mă gândesc la pictarea celor șapte sinoade ecumenice recunoscute atât de Biserica Orientală cât și de cea Occidentală, începând cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 și terminând cu al VII-lea Sinod tot de la Niceea din anul 787. Deci trebuie să știi ceea ce pictezi. Nici nu mai vreau să amintesc de kitsch-uri. Mulți copiază mecanic și nici nu se gândesc de ce e scris, de exemplu, cu un anumit fel de litera pe icoană, pentru că într-un fel se scria cu litere greceșți în secolul al XIV-lea pe icoană, într-un fel se scria în secolul al XVI-lea, șamd. Unii că aceștia ar trebui să stea deoparte pentru că nu faci afaceri cu Dumnezeu, ei ar trebui să aibă bunul simt și să picteze altceva, pot să picteze scene cu caracter religios dar nu icoane. Deci, trebuie să ai toate aceste cunoștințe și, în plus, pe lângă istoria Bisericii, teologie, pictură și istorie propriu-zisă, trebuie să vină-exact cum spunea doamna Ana Dobjanschi, istoric de artă, la prima mea expoziție – dragostea cu care te apropii de icoană pentru că dacă n-ai dragoste se vede. Din punct de vedere tehnic, pictural, o icoană poate să fie perfectă, dar să nu redea practic nimic, să n-aibă nici un fel de sensibilitate. Trebuie totuși să cunoști foarte bine date istorice, de pildă cum era îmbrăcât Constantin cel Mare și cum erau îmbrăcăți mai târziu împărații bizantini, cum era curtea, ce fel de veșminte aveau soldații, dregătorii, deci sunt multe aspecte pe care trebuie să le cunoști, nu poți face ceea ce ti se nazare ție.
– V-ați simțit vreodată atras să studiați teologia?
- Da, dar n-am făcut încă acest pas. Poate îl voi face în viitor. Am avut o întâlnire deosebită cu maestrul Sorin Dumitrescu pe vremea când Fundația Anastasia ar fi vrut să acorde niște burse pentru masterat la cursul dumnealui de „Arta Icoanei” și, ascultăndu-l pe maestrul Sorin Dumitrescu, am văzut cât mai am de învățat. La Facultatea de Istorie am făcut diverse cursuri de istorie a religiilor dar aș vrea să aprofundez Oricum citesc mult, tot timpul.
– Cum percepeți dezbaterea iscată în societate privind icoanele din școli?
- În vremurile de acum toată această mișcare iconoclastă, provenită inițial de la cultele neo-protestante, are interese mult mai lăuntrice, se aruncă în față câte un pion, bătaia lungă fiind a celor care sunt în spatele lui. Acel pion se mai declara și creștin ortodox dar n-ai cum să fii și creștin ortodox și iconoclast. Atâta timp cât copiii și părinții au dus benevol icoanele în școli, deci nu i-a obligat nimeni să le ducă, eu consider că avem de-a face cu o problema falsă pentru a se lovi pe la spate Biserica Ortodoxă Română și capii ei. Nu trebuie să ne temem dar trebuie să luăm atitudine cu argumente. Întotdeauna închinarea la icoană se face cu gândul la prototip, nu la materia cu care este pictată icoană. Biserica trebuie să ia atitudine și se va spulberă și această încercare.
– La ce lucrați în prezent, ce proiecte aveți?
– Mă pregătesc pentru cea de-a patra expoziție personală organizată de Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) care se va deschide aproape de sfârșitul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în 28 iunie. Expoziția va fi deschisă până în 11 iulie la Galeria „Galateea”. Acum îmi fac documentarea pentru că vreau să fac anumite scene care se pictează foarte puțîn din viață tuturor Apostolilor, nu numai a celor doisprezece ci și a celor șaptezeci, dar deocamdată lucrez la documentarea expoziției și, probabil, din martie, voi începe lucrul propriu-zis.
– Va mulțumim, va dorim mult succes în continuare și așteptăm cu mult interes noutăți din partea dvs.
- Vă mulțumesc și eu.

Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
