În Biblie, Vechiul Testament, Cartea lui Iosua, capitolul 10, versetele 12 și 13 se spune (culorile și sublinierile îmi aparțin): „„12 – Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriți în mâinile copiilor lui Israel, și a zis în fața lui Israel: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului!””. „13 – Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.” Și în Cartea Eclesiastului se arată clar că „Soarele se ridică și apune și se grăbește către locul de unde răsare.” (Eclesiastul 1:5).
Conform dogmelor Bibliei: 1) atât Soarele cât şi Luna s-au supus faţă de porunca lui Iosua: s-au oprit în mijlocul cerului aproape o zi întreagă; 2) cuvintele lui Iosua au exprimat puterea și voințe lui Dumnezeu, ele nefiind cele ale unui om obișnuit, adică Iosua a vorbit după instrucţiuni divină, sub călăuzirea lui Iehova, cu aprobare Sa. Multa vreme s-a crezut ca Pământul stă nemișcat în centrul Universului și că Soarele, planetele și stelele se învârtesc în jurul său. Această concepție este cunoscută sub numele de teoria geocentrică.
Astronomul Nicolás Copernicus (1473-1543) a respins această concepție (prin opera sa fundamentală, „Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești”, termină în 1530, dar publicată abia în anul 1543) și a susținut că planeta Pământ este cea care se învârte în jurul Soarelui. Această nouă concepție este cunoscută sub numele de teoria heliocentrică. Susținător al teoriei heliocentrice a fost și Giordano Bruno, născut în ianuarie 1548, decedat, prin ardere pe rug de Inchiziție, pe 17 februarie 1600, pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității universului, idei considerate eretice, numele lui devenind sinonim cu cel de victimă a obscurantismului. Giordano Bruno, înainte de a fi ars pe rug: „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui!”
Doctrina heliocentrică a lui Copernic fost completată și dezvoltată de către fondatorii necanicii clasice moderne, Johannes Kepler, Galileo Galilei, și apoi de Isaac Newton, care i-a dat forma definitivă și explicația fizică. De asemenea, susținători ai lui Copernic precum Thomas Digges și Giordano Bruno ajung la ideea universului nesfârșit. Clerul a cerut condamnarea lui Copernic, iar scrierile sale au fost interzise de Biserica Catolică.
Și așa este: secolele care au urmat au înţeles şi au preţuit adevărul spuselor lui Giordano Bruno, tot așa cum s-a înțeles și faptul că atât o religie politică, cât și un stat religios, sunt niște structuri monstruoase, până la a fi criminale prin obscurantism și prin fanatisme religioase. „„Cele mai groaznice şi cele mai crude crime pe care istoria le-a înregistrat au fost comise sub adăpostul religiei sau al altor motive la fel de „nobile”.”” (Mahatma Gandhi).
Teoria heliocentrică a fost confirmată ulterior de Galileo Galilei (1564-1642). Galileo a scăpat în extremis de arderea pe rug, însă a fost condamnat, în 1632, la închisoare la domiciliu până la finele vieţii, pentru îndrăzneala de a prezenta realităţile sistemului heliocentric. „„Spiritul este, fără voia lui, mai nobil decât trupul. Pe când mâna lui Galilei semna mărturisirea că pământul nu se învârteşte, spiritul şoptea fără voia lui: „E pur si muove!””, adică „Și totuși se mișcă” sau „Și totuși se învârte”. (Constantin Tsatsos în Aforisme şi cugetări)
„Îţi salvezi viaţa minţind şi eşti omorât spunând adevărul” poate să fie considerat „paradoxul vieţii prin minciună sau prin adevăr”, cea mai bună confirmare în acest sens fiind modul în care (1) Galileo Galilei a acceptat să mintă pentru a-şi salva viaţa şi (2) Giordano Bruno a preferat să moară spunând adevărul, ambele afirmaţii fiind făcute în faţa aceleiaşi inchiziţii criminale și pentru același adevăr.
Ulterior s-a înmulțit numărul oamenilor de știință, al gânditorilor și al filozofilor raționaliști susținători ai teoriei heliocentrică, dintre care unii au fost supuși la diverse sancțiuni de biserica din care făceau parte. Dintre aceștia este de amintit Baruch Spinoza (1632-1677), de origine evreu, un renumit filozof raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne.
Raționalismul (de la „rațiune”) este o doctrină filozofică prin care se afirmă că (1) adevărul trebuie să fie determinat în virtutea forței rațiunii și nu pe baza credinței sau a dogmelor religioase și (2) rațiunea este sursa întregii cunoașteri umane. Panteismul este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie, cu Universul, cu Natura și dizolvat în Natură, Dumnezeu fiind Natura (Deus sive Natura: Dumnezeu sau Natura). Spinoza explica monismul prin aceea că există o singură substanță care este Dumnezeu, dar un Dumnezeu care este identic cu Natura și dizolvat în Natură.
Albert Einstein (1879-1955) a uimit comunitatea științifică, filozofică și religioasă prin citatul: „Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor Universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi cu faptele omenirii.”
Astăzi este dovedit științific că nu Soarele se rotește în jurul Pământului, ci Pământul se învârteşte (1) în jurul axei sale, în 24 de ore, marcând ziua, și (2) în 365 zile (și 6 ore) în jurul Soarelui, definind anul calendaristic. Pe vremea obscurantismului agresiv, când biserica de stat restricționa deliberat cunoașterea, povestirile Bibliei, precum că „soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, în mijlocul cerului aproape o zi întreagă”, era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un om, chiar și cu un nivel de pregătire medie (dar eliberat de dogme și de fanatisme religioase), care să mai creadă în asemenea povestiri. În ziua de azi, arheologii biblici cred că nici evenimentele povestite în Cartea lui Iosua nu au vreo bază istorică reală.
În modelul heliocentric abordarea se face numai la nivelul sistemului solar și nu la nivelul întregului Univers. Față de mărimea Galaxiei noastre, al cărei diametru este de 100.000 de ani lumină, Soarele este un mic punct situat în marginea interioară a acesteia, la aproximativ 26 000 de ani lumină distanță de centrul ei; Pământul este greu de reprezentat în aceasta, chiar și printr-un mic punctuleț. În Universul observabil, infinit în timp și spațiu, Galaxia noastră este numai una dintre câteva sute de miliarde care se pot vedea cu telescoapele, fiecare galaxie conținând câteva sute de miliarde de stele, precum Soarele.
O secundă-lumină exprimă distanța de 300.000 de kilometri pe care o parcurge lumina într-o secundă. Pentru o mai bună înțelegere a problemei în discuție, se impune precizarea că Soarele se află față de Pământ la aproximativ 8 minute-lumină, adică la circa 500 de secunde-lumină. Într-un asemenea Univers (atât cât este observabil în prezent), puțini mai pot crede în teoria geocentrică și cu atât mai mult în faptul că atât Soarele, cât şi Luna s-au putut opri în mijlocul cerului aproape o zi întreagă. Astăzi este dovedit științific că o oprire a rotaţiei Pământului, nu numai pentru o zi, dar nici pentru o fracțiune de secundă, nu este posibilă, iar dacă, prin absurd, ar avea loc, ar cauza efecte dezastruoase atât asupra Pământului însuşi, cât mai ales asupra existenței întregii omeniri. O oprire a rotaţiei Pământului, indiferent pentru cât timp, nu ar fi posibilă decât în cazul unui cataclism cosmic, cel puțin la nivelul galaxiei noastre.
În loc de concluzii: „Tu continuă să crezi, eu voi continua să evoluez.” (Anonim). „Niciun copil sub vârsta de cincisprezece ani n-ar trebui să primească instruire pe subiecte care ar putea să fie vehicule ale unor greșeli grave, cum sunt filosofia sau religia, pentru că noțiunile greșite imprimate timpuriu rareori pot fi dezrădăcinate, iar dintre toate facultățile intelectuale, judecata este ultima care ajunge la maturitate.” (Arthur Schopenhauer)
Notă. Baruch Spinoza (1632-1677) a fost un renumit filozof raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne, de origine evreu. Raționalismul (de la „rațiune”) este o doctrină filozofică prin care se afirmă că (1) adevărul trebuie să fie determinat în virtutea forței rațiunii și nu pe baza credinței sau a dogmelor religioase și (2) rațiunea este sursa întregii cunoașteri umane. Panteismul este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie, cu Universul, cu Natura și dizolvat în Natură, Dumnezeu fiind Natura (Deus sive Natura: Dumnezeu sau Natura). Spinoza explica monismul prin aceea că există o singură substanță care este Dumnezeu, dar un Dumnezeu care este identic cu Natura și dizolvat în Natură. Albert Einstein (1879-1955) a uimit comunitatea științifică, filozofică și religioasă prin citatul: „Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor Universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi cu faptele omenirii.”
În anul 1656, când Spinoza avea 24 de ani, a fost alungat din sinagoga (evreilor) din Amsterdam. Printre cauzele excluderii definitive a lui Spinoza din comunitatea religioasă a evreilor sunt de menționat: 1) considera că Dumnezeu este identic cu Natura (Deus sive Natura: Dumnezeu sau Natura), cu Universul; 2) respingea „persoana – Dumnezeu” precum cea biblică; 3) a afirmat deschis că el credea că Biblia este o sursă de învățături morale, dar nu de adevăr; 4) nega atât creaționismul cât și libertatea de acțiune a Creatorului; 5) necredința în nemurirea sufletului etc. Când i s-a citit ordinul de excomunicare, luminile din sinagogă au fost stinse una după alta, simbolizând dispariția vieții spirituale a celui alungat, până când adunarea a rămas pe întuneric, iar credincioșii au simțit pe pielea lor întunericul din sufletul lui Spinoza, într-o lume fără Dumnezeu: „Să fie blestemat ziua și noaptea, când doarme și când este treaz, când se ridică și când se așează, când intră și când iese. Dumnezeu să nu-l ierte niciodată și să nu-l recunoască! Furia și supărarea Domnului să nu se stingă pentru acesta niciodată de aici încolo, să-l apese cu toate blestemele scrise în cartea Legii; Fie ca numele lui să fie șters pentru totdeauna din această lume. Locul lui veșnic să fie în Iad. Nu trebuie să aveți nicio relație scrisă sau orală cu Spinoza. Nu i se va face niciun serviciu și că nimeni să nu se apropie de el. Nimeni să nu locuiască sub acoperișul său și nimeni să nu citească niciuna din scrierile sale.”
După acest episod, Spinoza nu a mai făcut parte din nicio comunitate religioasă. Așa după cum se știe, și alte mari genii ale omenirii au fost condamnate, de exponenții unor religii, pentru gândirea lor considerată greșită (de către aceștia), dar care ulterior s-a dovedit ca fiind corectă, recunoscută chiar și de conducătorii bisericii religiei respective (care ia condamnat), precum în cazul lui Nicolaus Copernic, Giordano Bruno, Galileo Galilei etc.
- Nicolás Copernicus (1473-1543), de origine polonez, a fost condamnat drept eretic de Biserica Catolică. După 461 de ani preoții polonezi l-au declarat drept erou și a fost reînmormântat, după ce rămășițele sale au stat într-un mormânt nemarcat.
- Giordano Bruno (1548-1600) a fost condamnat și ars pe rug la 17 februarie 1600 de Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității universului, idei considerate eretice. Numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului. La patru sute de ani după executarea sa, Biserica Catolică, prin glasul Papei Ioan Paul al II-lea, şi-a exprimat „profunda durere” pentru eroarea comisă prin condamnarea sa la moarte. Giordano Bruno, înainte de a fi ars pe rug: „Pe mine mă puteţi arde, dar adevărul spuselor mele nu-l puteţi distruge. Secolele viitoare mă vor înţelege şi mă vor preţui!”
- Galileo Galilei (1564–1642) a scăpat în extremis de arderea pe rug, însă a fost condamnat, în 1632, la închisoare la domiciliu până la finele vieţii, pentru îndrăzneala de a prezenta realităţile sistemului heliocentric. Galileo a fost reabilitat abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Aceste genii au rămas, pentru eternitate, în tezaurul omenirii, tot așa cum pentru eternitate au rămas în iadul obscurantismului și al fanatismelor religioase cei care i-au condamnat, cu o pată neagră rămânând și religiile respective. Mai multe genii, care au contribuit enorm la progresul omenirii, au fost condamnate nu de Divinitate, ci de niște fanatici religioși, unii criminali, care, din nefericire, aparţineau unor religii. Atât o religia politică, cât și un stat religios, sânt niște structuri monstruoase, până la a fi criminale prin obscurantism și prin fanatisme religioase. „Cele mai groaznice şi cele mai crude crime pe care istoria le-a înregistrat au fost comise sub adăpostul religiei sau al altor motive la fel de «nobile».” (Mahatma Gandhi).
Bibliografie. Karen Armstrong. Istoria lui Dumnezeu, Editura NEMIRA, pg. 361 – 363
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița
Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției
„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
