Acasă Literatura Tinerețe vs. bătrânețe (Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu,...

Tinerețe vs. bătrânețe (Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)

Cristina Barbu

 

Se spune că Dumnezeu a irosit tinerețea pe cei tineri. Eu nu cred asta. Este nevoie de acei ani ai nebuniei, ai inconștienței, ai teribilismului, ai gălăgiei, ai spectacolului în fața celor maturi sau bătrâni, care să se închine exasperați, uitând că și ei au avut anii aceia. Este nevoie să iubești nebun, să te îndrăgostești doar pentru că doi ochi te-au urmărit prin mulțime. Și asta să se întâmple la începutul vieții. Când ai putea să mai trăiești clipele astea? Când ți-s tâmplele albe? Când ți-s mâinile pătate și uscate? E greu să ți-o mai ia mintea sau sufletul razna când poate ai copii, ei înșiși rebeli și îndrăgostiți. Mai știi? Se mai întâmplă și d-astea, că de-aia e atât de frumoasă grădina Ta, Doamne! Și nimeni nu trebuie să dea cu pietre sau să-l judece pe cel năpăstuit (sau fericit?!), căci nimeni nu știe ce este în sufletul și în casa altora. Așa că, mai răbufnește o dată pârdalnica inimă, ca apoi să se liniștească spre anii din urmă. Iaca așa, mai râcâie pentru ultima dată cerul, mai caută răspunsuri la întrebări, mai jelește câteva nopți, apoi se domolește, învinsă.

Intră inima în lumea normală, mai aude de alta care pățește ce-a pățit ea acum vreo doi-trei ani, se întreabă: ce-i trebuia ei acum, la vârsta ei? Uită, judecă, condamnă. E semn că bătrânețea începe deja. Se mai sperie câteodată bătrânețea de cum a ajuns să-i boscorodească pe toți tinerii din jur, se mai sperie de judecata sa, dar găsește repede justificare, nu mai sunt tinerii ce-au fost odată. Ehei, păi pe vremea mea….

Câte-un bulb de lumină mai ajunge din când în când la bătrânețe, dar zgârie, doare și chiar dacă e singură în lumea asta mare, bătrânețea acceptă altă comuniune din nevoie, nicicum din iubire. S-a convins de-a lungul anilor că iubirea nu merită, că o pierzi printre degete, e amară, arde, lasă dâre de funingine, mai bine fără…

Da, era bună ceva tinerețe și la bătrânețe, măcar câteva grame să fi pus deoparte, s-o fi închis undeva, cu capac, să-i dea drumul acum, dar asta o spun eu, nu ea, bătrânețea, care nici măcar nu mai vede cât este de plină de negare, de uitare, de zgură, de ace ce înțeapă în jur. Are cearcăne, nu mai vede, nu mai aude, tinerețea nu înțelege asta, nu prea are răbdare cu bătrânețea, e nemulțumită bătrânețea, se crede tristă, uitată, aruncată într-o lume pe care n-o recunoaște, o neagă, o respinge, dar e făcută și de ea.

Da, știu, ce credeți că bătrânețea a fost altfel? Că nu a fost îndrăgostită, că nu a mușcat din pernă, că nu a stat în genunchi, că nu a urmărit o anume fereastră deschisă, că nu s-a agățat de nori, că nu s-a legănat pe marginea lunii? Oho! A iubit bătrânețea odată, și a iubit fiecare clipă în care a iubit, crezând că doar ea iubește pe lumea asta, că e unică, că ea însăși a descoperit fluturii, și stelele, și valurile.

Eheei, încoace, spre ultimii ani, tinerețea a creat plata taxelor online, Revolut-ul, platforme online, învățământ online, eu știu? Sex online, bătrânețea nu se descurcă, iar tinerețea nu prea are timp s-o învețe, da, e normal ca bătrânețea să se simtă abandonată într-o lume necerută de ea. Bătrânețea nu acceptă și nu recunoaște medicii de azi, profesorii de azi, actorii de azi, tinerețea, așteptând o prețuire, o apreciere, sau măcar o acceptare, și-a creat canale youtube, podcast-uri, teatru online, Wikipedia, etc.

Tinerețea își spune pe nume, înțelegând intuitiv că respectul nu stă în stufoșenii și simandicoșenii, dar neînțelegând că bătrânețea a fost educată în alte timpuri, iar un învăț de ani lungi, greu îl dezveți.

Ce să vă mai spun?! Că în războiul ăsta dintre tinerețe și bătrânețe, război creat de bătrânețe, prima care a întins mâna a fost tinerețea, dar bătrânețea nu a prea știut ce să facă cu mâna întinsă. Uitase tot ce trăise, uitase tot ce iubise, uitase fustele scurte și blugii, și rujul, și rimelul și mingea de fotbal și …țară, țară vrem ostași,… și…și a crezut că e o capcană, bătrânețea trecuse prin multe, de multe ori a luat-o peste față direct, chiar de la prieteni, purta și acum amintirile, ridurile făcute de lacrimi, vezi, tinerețea nu știa asta, și dacă n-o știa, n-o respecta. Râdea de suspiciunea bătrâneții. Ori, asemenea ofensă, bătrânețea n-o putea înghiți, ea a trăit greu, fără telefon la tot pasul, cu războaie, uneori nu mânca cu zilele, alteori era suită în tren și dusă în lagăre, alteori deportată, tinerețea n-are habar de acele vremuri, se crede atotștiutoare doar pentru că umblă cu Google-ul la purtător. Și războiul continuă!

Apoi, tinerețea a inventat Facebook-ul, cam tinerețea inventează chestiile astea, așa s-a întâmplat mai mereu. L-a folosit o perioadă, apoi a întins iar o mână bătrâneții, cu naivitatea specifică tinereții. Și bătrânețea a început ușor, ușor să citească, să posteze, să dea like-uri, să-și facă relații, cunoștințe, să se unească uneori în grupuri, să-și spună părerile, să admonesteze alteori, chiar tinerețea, supărată, ea, bătrânețea că tinerețea nu e de acord cu ea. Pentru că vedeți dumneavoastră, tinerețea este mai severă, să zicem, cu cei care ne conduc, sancționează abaterile, iese în stradă, se revoltă, schimbă guverne. Bătrânețea uită ușor, chiar abaterile grave au justificări, greu își schimbă părerile. Apoi, tinerețea se vaccinează, informațiile le au mai ușor, din multe surse, și vrea tinerețea să trăiască, bătrânețea este mai rigidă, păi ce?! O învață tinerețea pe ea? Uită că în vremea tinereții ei, vaccinurile au salvat de polio, de varicelă, de gripe. A mai trecut bătrânețea prin astea și uite că trăiește și acum. Ea, bătrânețea are dreptate. Așa o fi! și toată sfada asta are loc pe Facebook, creat de tinerețe, unde bătrânețea are cont făcut de tinerețe, nu? și când bătrânețea mai pune și câte o poză ”Ioneluș, mânca-te-ar mama (sau mamaia)”, cu Ionel la prima baie, și dacă Ionel mai are și 30 de ani și mai și lucrează într-o corporație să zicem, și dacă poza cu el orăcăind la prima baie o văd toți, de la portari la șefi, lui Ionel nu-i cade prea bine. Și alte poze, la aniversări, la realizări, poze cu lauri pe cap, să vadă toată lumea că bătrânețea a știut să-și educe și să-și crească bine partea ei de tinerețe. Iar tinerețea a înțeles că acele poze nu sunt despre ea, ci despre bătrânețe, despre cum a făcut ea, cum a procedat ea, cum a educat ea. Și s-a retras. A făcut alte rețele, ale ei, numai ale ei, unde bătrânețea să nu-și mai bage nasul, să n-o mai pună în situații dificile. Ea tinerețea, știe altfel să-și rezolve disputele, și diferențele de păreri. Doar nu ea tinerețea pornește războaie, nu ea invadează teritorii, nu ea pune granițe și limite, nu ea creează genocide, boli, virusuri. Ea doar le ține piept, atunci când nu are ce face, și încearcă să rezolve situații. Fel de fel.

Ar părea, pentru un ascultător neutru, că eu țin puțin, puțin cu tinerețea. Cam așa! bătrânețea este fragilă, eu știu asta, respect asta, are ani mulți în spate, respect și asta (adevărat că bătrânețea nu se măsoară în ani și mai vezi și tinerețe transformată brusc în bătrânețe), dar tinerețea are atât de multă nevoie de la un moment de puțină înțelepciune, iar dacă bătrânețea o aruncă, face clișee din ea, și refuză să stea de vorbă calm, liniștit, flexibil, înțelepciunea ei nu va ajunge la tinerețe. O va lua tinerețea din viață, trăind. Și mai are tinerețea nevoie de sfaturi, de îndrumare, să creeze viitorul în care să încapă și tinerețea și bătrânețea. Că tot tinerețea face asta! Voi ce spuneți? Dați cu pietre?

Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)

,,Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova ….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina –Mihaela Barbu– mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat…..” (Dan Lupescu)

Notă. Articole asociate ale autoarei

Doar frigul rămâne… (Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)

Articolele autoarei Cristina–Mihaela Barbu în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției

 

Articolul precedentDe ce oamenii foarte inteligenți devin cei mai slabi leaderi (lideri)? Rolul inteligenței emoționale în leadership
Articolul următorZiua Culturii Naționale la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (cel mai vizitat obiectiv cultural din Bucureşti), partener al Jurnalul Bucureştiului
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.