Acasă Filozofie politică Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj...

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Virusul antisemitismului și anti-iudaismul ca boală auto-imună”

Asistăm la recrudescența urii față de poporul evreu. Conform unui studiu realizat de Universitatea din Tel Aviv numărul incidentelor antisemite este în creștere la nivel global. Un rol important în acest proces îl au rețelele de socializare, unde sunt răspândite tot mai multe mesaje antisemite, inclusiv informații conform cărora Covid-19 ar fi un „iudeovirus”, chiar unul creat de către eternul dușman, George Soros. Toate cele 3 manifestări ale acestei aversiuni milenare-antisemitismul, anti-iudaismul și anti-sionismulsunt în creștere. Deși unii încearcă să distingă între anti-iudaism (ura față de religia mozaică), anti-sionism (ura față de statul evreu) și antisemitism (ura față de grupul etnic), cele trei forme de gândire monstruoasă au aceeași origine.

Aceasta este și ipoteza susținută de Jean-Luc Nancy, unul dintre cei mai importanți filosofi francezi contemporani. Regretatul profesor de la Strasburg a fost relativ ignorat de cultura română. Cu excepția a vreo două titluri traduse de edituri  de la noi marginale, cărțile sale au rămas necunoscute publicului românesc. Probabil că și ultima carte care îi poartă numele, dialogurile purtate cu Danielle Cohen-Levinas înainte de a muri pe 23 august 2021, va rămâne nepublicată la noi. Această carte aparent simplă (La haine des Juifs-Entretiens avec Danielle Cohen-Levinas) e întinsă pe numai 112 pagini. Ea nu va fi tipărită nici la Humanitas și nici tradusă la vreo altă editură importantă de la noi, cu toate că subiectele tratate sunt extrem de actuale (ori poate tocmai de aceea).

Cohen-Levinas, autoare a mai multor studii despre iudaism și filosofie, îi pune lui Jean-Luc Nancy o serie de întrebări provocatoare. De ce persistă ura față de evrei? Ce înseamnă antisemitismul pentru evreitate? Ce rol a avut creștinismului în dezvoltarea antisemitismului și cum se raportează cele două religii gemene una la alta? Care e diferențe dintre anti-iudaism, anti-sionism și antisemitism? Toate răspunsurile lui Nancy sunt tranșante și se bazează pe multe dintre ideile avansate deja de către același filosof francez în cărțile sale anterioare.

Unul dintre răspunsuri e cel mai relevant și e tratat mult mai pe larg în Evreul exclus din noi (Exclu le juif en nous. Galilée, 2018), carte în care Jean-Luc Nancy deconstruiește modul cum antisemitismul pare a fi atât de adânc înrădăcinat în societățile noastre, în instituțiile și atitudinile noastre? Dezbaterea este mai amplă, însă răspunsul tranșant al filosofului francez rămâne acela că „Evreul” constituie un „agent autoimun”, care este simultan prezent corpul Occidentului, deși este respins de acesta. Deși truismul conform căruia Occidentul e întemeiat pe filosofia greacă, pe instituțiile romane și monoteismul evreiesc, e adeseori vehiculat, în realitate aceste trei fundamente ale culturii occidentale
Așadar antisemitismul ține de structurile cele mai profunde ale „constituției istorico-metafizice a Occidentului” (19), este o boală a minții omului occidental, o formă primordială de paranoia. Nu e vorba numai de ura împotriva evreilor, ci despre o ură viscerală a omului occidental față de tot ceea ce îl face să fie el însuși, de unde și metafora bolii auto-imune ca o negare a propriei existențe.
 

O altă parte importantă a cărții este dedicată legăturii dintre antisemitism și filosofia occidentală. Aici punctul de reper este o altă carte, intitulată Banalitatea lui Heidegger (Banalité de Heidegger. Galilée, 2015). După apariția infamelor „Caiete negre” Jean-Luc Nancy punea în discuție existența unei metafizici a antisemitismului prezentă filosofia europeană. Notițele filosofului german au făcut evidentă legătura dintre gândirea și discursul filosofic ale lui Martin Heidegger și elementele cele mai maligne ale antisemitismul epocii sale.

Jean-Luc Nancy folosește aceste referințe pentru a dezvălui câteva dintre mecanismele odioase ale acestei banalizări a antisemitismului. Filosoful german, care se referă uneori direct la  „Protocoalelor înțelepților Sionului”, era convins că identitatea evreiască este caracterizată de lăcomie, de voința de control asupra umanității, de speculație și mașinațiuni malefice. Nancy consideră că Martin Heidegger nu era numai un antisemit, el era convins că antisemitismul reprezenta o necesitate istorică, cu justificări culturale. Dovadă că evreul este descris ca un element distrugător în cultura occidentală. Acest tip de discurs aparent banal și chiar trivial face ca antisemitismul să fie un fenomen repetitiv. Ceea ce îl face să revină este tocmai prezența sa în faptul divers, în obișnuița cotidianului, în replici mărunte de genul „o facem evreiește”. De la Shylock în teatru, la evreul Suss în cinema, imaginea evreului este asociată cultural cu păcatul, cu cămătăria, comerțul ilicit și natura meschină. Evreității îi sunt asociate noțiuni precum blestem, trădare, ură, vinovăție sau viciu, toate acumulându-se într-o banalizare a urii.

Istoric vorbind antisemitismul a fost inventat recent, termenul a apărut în presa germană, probabil în 1870, pe fondul dezbaterilor cu privire la acordarea cetățeniei (produsă în cele din urmă 1871) pentru toți evreii din Imperiul german. Și „Judenhass”, ura față de evrei, care s-a tranformat într-o ură cu o componentă politică dezvăluie același dublu mecanism al „evreului din noi”. După cum spunea în 1837 unul dintre liderii politici ai evreilor din Germania, Johann Jacoby, „sunt evreu și german în același timp, așa că evreul din mine nu poate fi niciodată liber fără germanul din mine”. În mod monstruos tocmai evreimea germană, care fusese emancipată în timpul războaielor napoleoniene și care era profund germanizată, a fost victima dezastrului celui mai cumplit indus de antisemitism.

Jean-Luc Nancy refuză distincția între anti-iudaism și antisemitism, deși există exemplul notoriu al lui Spinoza care poate fi considerat un evreu anti-iudaic, tocmai datorită respingerii preceptelor religiei mozaice. Pe acest palier înțelegerea fenomenelor necesită multe nuanțe, pentru că nașterea creștinismul are în mod evident resurse ebraice, însă manifestarea sa este profund anti-iudaică. Aceasta este contradicția centrală a culturii occidentale creștine. Pe de o parte resursele sale intelectuale se află în iudaismul diasporic și rabinic, pe de altă parte creștinismul este antisemit prin însăși faptul că primii creștini, care erau o sectă iudaică, se debarasează de rădăcinile evreiești ale credinței lor. Un rol important îl are Saul din Tars, evreul grecizat cunoscut cu numele de apostolul Pavel, care a intrat în conflict cu elitele Bisericii timpurii de la Ierusalim, și care va nega rând pe rând fundamentele evreiești ale credinței.

Astfel că respingerea iudaismului se află în însăși codul genetic al creștinătății. Creștinismul primar se întemeia pe noțiunea de kerygma, proclamarea cu putere a mesajului evangheliilor lui Hristos, adică a unei noi religii radical diferită de cea a Vechiului Testament. Chiar persoana lui Isus a fost percepută ca o monstruozitate în raport cu religia mozaică, întemeiată pe credința într-un singur Dumnezeu imposibil de reprezentat, imposibil de numit și cu atât mai puțin „încarnat”. Dintr-o religie monoteistă s-a dezvoltat o credință trinitariană anti-iudaică. Conflictul acesta fundamental între două religii „gemene” cum observă Jean-Luc Nancy, face ca evreul și evreitatea să fie văzuți ca un factor dublu de perturbarea a civilizației. Antisemitismul nu este un produs al nazismului. De la romanii care vedeau prezența acestei credințe orientale ca pe un simptom al distrugerii, la societatea medievală care identifica evreii cu pericolul infectării, până astăzi când sunt popularizate pe Internet diverse teorii ale conspirației, antisemitismul prosperă pe fondul gândirii paranoice.
A treia formă de antisemitism, care este anti-sionismul, de care suferă chiar și unii dintre evreii religioși, se adaugă la problematica extrem de complexă a fenomenelor. Așa cum observa Jean-Luc Nancy în cartea Evreul exclus din noi, lumea creștină s-a considerat mereu adevăratul Israel (verus Israel), de multe ori credința creștină a presupus întemeierea unor „Noi Ierusalimuri”. Această dialectică e fundațională și conține paradoxul antisemitismului. Modelul, exemplul și resursa ontologică a propriei ființe devine obiectul urii.
Denunțarea antisemitismului trebuie să devină parte integrantă a înțelegerii de sine, pentru că nu putem simultan să ne vindecăm de această boală, fără să vedem că antidotul se află chiar în noi, în ceea ce suntem la modul cel mai profund.

Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale.
A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).

Comentariu. Prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu, redactorul șef al Revistei „Academica”(Academia Române), secretar științific al Secției X–Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘORAcademia Oamenilor de Știință din România

Foarte interesant! Câteva sugestii (co)laterale: O entitate/instituție/grup de inițiativă etc. ar trebui să inițieze un proiect complex și cuprinzător, intitulat, poate, Anul sau Luna sau Săptămâna Anti-Antisemitismului: simpozioane, lansări de cărți, dezbateri tv & publice, expoziții fixe și itinerante; interviuri cu evrei, români, minorități etc.
Antisemitismul nu ca o boală letală, ci ca o schizofrenie paranoidă, cu etiologie semicunoscută.
De fapt, bolile autoimune sunt considerate, în medicina tradițională, boli ale exilului. În acest caz, perspectiva asupra metaforei (antisemitism=boală autoimună< exil) se modifică și diagnosticul de „boală autoimună” devine dubios, suspect sau nepotrivit, întrucât boala autoimună este boală a exilului, iar singurul popor al exilului este poporul evreu.
Mai mult, considerând antisemitismul ca boală autoimună, autorul sugerează subtil că este o boală incurabilă. Concluzie, care agravează „anamneza”

Nicolae Iorga: Cărturarul-Martir (Corespondență de la prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu, redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘOR – Academia Oamenilor de Știință din România)

Nota redacției

2 COMENTARII

  1. Comentariu. Prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu, redactorul șef al Revistei „Academica”(Academia Române), secretar științific al Secției X–Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘOR–Academia Oamenilor de Știință din România

    Foarte interesant! Câteva sugestii (co)laterale: O entitate/instituție/grup de inițiativă etc. ar trebui să inițieze un proiect complex și cuprinzător, intitulat, poate, Anul sau Luna sau Săptămâna Anti-Antisemitismului: simpozioane, lansări de cărți, dezbateri tv & publice, expoziții fixe și itinerante; interviuri cu evrei, români, minorități etc.
    Antisemitismul nu ca o boală letală, ci ca o schizofrenie paranoidă, cu etiologie semicunoscută.
    De fapt, bolile autoimune sunt considerate, în medicina tradițională, boli ale exilului. În acest caz, perspectiva asupra metaforei (antisemitism=boală autoimună< exil) se modifică și diagnosticul de „boală autoimună” devine dubios, suspect sau nepotrivit, întrucât boala autoimună este boală a exilului, iar singurul popor al exilului este poporul evreu. Mai mult, considerând antisemitismul ca boală autoimună, autorul sugerează subtil că este o boală incurabilă. Concluzie, care agravează „anamneza”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.