Ziua lui Iosua, cea mai lungă zi din istoria omenirii – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

1. Prevederi din Biblie

„Căci pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani ca o zi.” (2 Petru 3:8), „Ziua cea lungă a lui Iosua” este prezentată în Biblie ca fiind „cea mai lungă zi de când există omenirea”.

În Biblie, Vechiul Testament, Cartea lui Iosua, capitolul 10, versetele 12 – 14 se spune (culorile și sublinierile îmi aparțin):

• „12 Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriți în mâinile copiilor lui Israel, și a zis în fața lui Israel: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului!”
• 13 Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.
• 14 N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.””

În concluzie constatăm că:

• Atât Soarele, cât şi Luna, s-au oprit în mijlocul cerului aproape o zi întreagă. Cât a fost această zi de lungă, nu se spune în Biblie, dar, în mod sigur că nu a fost o zi obișnuită ca toate celelalte zile
• Cuvintele lui Iosua au exprimat puterea și voința lui Dumnezeu, care lupta pentru Israel!?), ele nefiind cele ale unui om obișnuit, adică Iosua a vorbit sub călăuzirea lui Dumnezeu (Iehova), cu aprobarea Sa.
• Domnul a ascultat glasul lui Iosua pentru că „Domnul lupta pentru Israel”!?
• Prin „prelungirea zilei lui Iosua”, Iosua a beneficiat de cât timp a avut nevoie pentru totala nimicire a nu mai puțin de 5 (cinci) împărați (conform Iosua 10:16;23), respectiv: pe 1) împăratul Ierusalimului, 2) împăratul Hebronului, 3) împăratul Iarmutului, 4) împăratul Lachisului și 5) împăratul Eglonului.

Ce binecuvântare şi ce îmbărbătare pentru poporul evreu!, că Dumnezeu era iarăşi în mijlocul său!, Luptele lui Israel erau iarăşi luptele lui Dumnezeu, deoarece Însuşi Dumnezeu a dat lui Iosua indicaţiile pentru învingerea a nu mai puțin de 5 împărați, și aceasta într-o singură zi, o zi cu totul deosebită, o zi mărită cât a fost necesar pentru ca Israel să-și învingă dușmanii, o zi cum n-a mai fost niciuna ca aceea, nici înainte, și nici după aceea.

2. Explicații, pe înțelesul tuturor, cu privire la durata zilei lui Iosua

Ziua în care „soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul în mijlocul cerului și nu s-au grăbit să apună, aproape o zi întreagă”, este considerată, din punctul de vedere al relatărilor din Biblie, ca fiind „cea mai lungă zi de când există omenirea”, și este numită „Ziua lui Iosua”. Neînțelegerile și controversele sunt pe cât de numeroase, pe atât de mari, inclusiv în rândul celor care propovăduiesc Biblia, cu privire la cât le lungă a fost „ziua lui Iosua”, cei mai mulți crezând, greșit, că aceasta a fost o zi obișnuită, ca toate celelalte zile. Atâta timp cât „soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul în mijlocul cerului și nu s-au grăbit să apună, aproape o zi întreagă” (Iosua, 10:13), o asemenea zi, despre care Biblia ne spune că „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea,” (Iosua, 10:14), o asemenea zi nu avea cum să fie „o zi obișnuită”, nu avea cum să fie „o zi ca toate celelalte zile”. Din cauză că este destul de greu de înțeles faptul că ziua respectivă nu a fost o zi ca toate celelalte zile, voi prezenta elementele necesare pe baza cărora să se asigure înțelegerea cât mai bine a acestei probleme, de către cât mai multe persoane.

• Să considerăm că o zi obișnuită, din locul și din perioada respectivă, era între orele 6 și 18, deci de 12 ore.
• Pentru a înțelege minunea făcută de Dumnezeu acelei zile, să considerăm că „Ceasul Lui Dumnezeu” era exprimat prin soare și prin lună.

Ceasul lui Dumnezeu – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor)

Presupunem că la ora 10, Iosua, aflat deja pe câmpul de luptă, a vorbit Domnului, și a zis: Oprește-te, soare, asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului! (Iosua, 10:12), și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Să considerăm că la ora 10, „ceasul Lui Dumnezeu s-a oprit”, adică „soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul”, pentru o perioadă de 15 ore, adică pentru atâta timp cât Iosua a avut nevoie pentru totala nimicire a celor 5 împărați (Iosua 10:16;23). După cele 15 ore, pe care „ceasul Lui Dumnezeu” a fost oprit, la ora 10 ceasul a fost pornit, iar ziua și-a reluat cursul normal și s-a încheiat tot la ora pământească de 18, dar nu după 12 ore, ci după 27 de ore, respectiv: 4 ore de la 6 la 10; 15 ore pe care ceasul Lui Dumnezeu s-a oprit; 8 ore de la 10 la 18. Aceasta a fost „o zi destul de lungă” față de toate celelalte zile, zi despre care Biblia ne spune că „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea,” (Iosua, 10:14), zi care nu a fost una obișnuită, care a fost o zi cum „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea,” (Iosua, 10:14).

3. Câteva precizări care ajută la o mai bună clarificare a problemei în discuție

1. Timpul nu poate fi oprit

• 1.1. De mai mult timp este dovedit științific că nu Soarele este cel care se mişcă pe ceruri, ci Pământul se învârteşte în jurul axei sale, ceea ce marchează ziua. Deci, mărirea „zilei lui Iosua” a putut avea loc numai prin oprirea rotației Pământului în jurul propriei axe.
• 1.2. Astăzi este dovedit științific că o oprire a rotaţiei Pământului, nu numai pentru o zi (și cu atât mai mult pentru o zi așa de lungă, precum „Ziua a lui Iosua”), dar nici pentru o fracțiune de secundă, nu este posibilă, iar dacă, prin absurd, această oprire ar avea loc, ar cauza efecte catastrofale, atât asupra Pământului însuşi, cât mai ales asupra existenței întregii omeniri.
• 1.3. O oprire a rotaţiei Pământului, indiferent pentru cât de puțin timp, nu ar fi posibilă decât în cazul unui cataclism cosmic (și nici atunci pământul ar putea rămâne în nemișcare), cel puțin la nivelul galaxiei noastre.
• 1.4. Ceea ce mii de ani s-a crezut ca fiind o adevărată „povestirea”, conform căreia 1) la cererea lui Iosua către Dumnezeu, „soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul”, până când Iosua a învins nu mai puțin de 5 împărați, în numai singură zi!?, și 2) aceasta pentru că Domnul lupta pentru Israel!?, încă din secolul XX aceasta a ajuns „o poveste biblică”, ca urmare a faptului că știința a dovedit că așa ceva nu este posibil, această explicație fiind însușită de tot mai mulți oamenii pe zi ce trece.

„Timpul nu poate fi oprit” este un concept fundamental în fizică și în filozofie, și se referă la natura ireversibilă a timpului, care curge întotdeauna înainte și nu poate fi încetinit sau oprit. Despre faptul că „timpul se dilată”, știința are explicații, dar tot știința a dovedit că „timpul nu poate fi oprit”, nici chiar și pentru cea mai mică fracțiune de secundă, precum de miliare, de miliarde, de miliarde…de ori dintr-o secundă. „Timpul se dilată” în anumite condiții, în principal (1) în funcție de viteza cu care te miști în spațiu și (2) de câmpul gravitațional în care te afli. Acest fenomen se explică prin teoria relativității restrânse a lui Einstein (pentru viteze mari) și teoria relativității generale (pentru câmpuri gravitaționale intense).

Cu cât te miști mai repede în spațiu sau ești într-un câmp gravitațional mai puternic, cu atât timpul trece mai lent pentru tine în comparație cu un observator aflat în repaus sau într-un câmp gravitațional mai slab.

2. Distincția dintre „o povestire” și „o poveste”

Cunoașterea distincției care există între „o povestire” și „o poveste” este foarte importantă și pentru interpretarea cât mai corectă a numeroase versete (texte) din Biblie.

2.1. La general

Sunt frecvente cazurile în care, în vorbirea curentă, nu se face o distincție clară între „povestiri” și „povești”.

Povestirea

• 1) este un termen care are pretenția de a reflecta „un adevăr”, de a prezenta unele „fapte despre care se presupune că au existat cândva în realitate”;
• 2) relatează fapte din punctul de vedere al unui povestitor, care a fost martor sau a participant la evenimentul povestit;
• 3) de obicei, este de mică întindere, relatează un singur fapt, are personaje puține, iar interesul cititorului se concentrează asupra situației istorisite, povestite.

Povestea

• 1) este, prin esența sa, „ficţiune, invenţie, un basm”, dar poate fi și „o balivernă, o minciună;
• 2) de obicei,  relatează întâmplări imaginare, precum în basme, cu personaje fantastice care se luptă între ele, cele nefaste, cele negative fiind învinse de cele ale binelui;
• 3) spune, de multe ori, istorioare puţin, sau deloc credibile, iar cel care o spune este considerat ca o persoană care spune de la „poveşti”, până la „basme”, până la „năzbâtii” și „baliverne”.

„Povestirea unei povesti” are loc atunci când o persoană (de exemplu, bunicul) relatează (în special prin citirea din cărți de povești) altei persoane (de exemplu, nepoțelului) întâmplări imaginare, cu personaje fantastice, unele ale binelui, altele ale răului, care se luptă între ele, cele negative (ale răului) fiind învinse de cele pozitive (ale binelui). Spre exemplu, „povestirea unei povesti umoristice”, spune că „Surdul a auzit cum mutul a povestit, că orbul a văzut, cum şchiopul alerga foarte rapid.” (Proverb evreiesc)

2.2. Din punct de vedere religios

Este uşor de înţeles că, la începuturile omenirii pe pământ, nu exista nici grafie (scriere), şi nici consemnări scrise despre acele vremuri. Moise, fiind întâiul autor biblic, a relatat evenimentele credinţei în Dumnezeu de dinaintea sa, atât pe baza unor documente scrise (foarte puţine în vremea respectivă), cât (cel mai mult) pe baza unor „tradiţii sfinte orale”, transmise de mai mult timp (imposibil de cunoscut) din generaţie în generaţie. Transmiterea, pe cale orală, a „tradiţiilor sfinte” s-a făcut ca ceva sacru, existând convingerea că ele nu relatează simple fapte omeneşti, ci evenimente pe care Dumnezeu le-a provocat, sau în care S-a implicat direct; acestea au o descendenţă discutabilă sub aspectul exactității lor. Tradiţiile sfinte orale erau recitate public, după un anumit ceremonial, deseori şi ca imnuri liturgice.

Aşadar, în momentul în care Moise le-a consemnat în scris, din forma orală, ele aveau deja învestirea unor texte revelate care se integrau în structura unei scrieri de inspiraţie Dumnezeiască. A fost nevoie de secole până când autoritatea Bisericii să decidă: (1) care anume din cărţile Vechiului Testament poartă în ele atributul inspiraţiei dumnezeieşti şi pot fi incluse în ceea ce se cheamă „canonul biblic“, „cărţi canonice” şi (2) care sunt „cărţi necanonice”.

3. Ceasul „pământesc” al lui Dumnezeu, conform Bibliei

Pentru a se înțelege cât mai corect și de către tot mai multe persoane problemele legate de timpul în care Dumnezeu a intervenit în viața omenirii, de la Creație și până în prezent, am introdus în discuția noțiunea de „Ceasul „pământesc” al lui Dumnezeu””, care este definit într-o concepție proprie. Ceasul lui Dumnezeu măsoară eternitatea, măsoară un timp fără de început și fără de sfârșit. Ceasul „pământesc” al lui Dumnezeu” este un ceas care măsoară timpul care a început cu „Facerea lumii de către Dumnezeu”, conform Bibliei, cartea Geneza, numită și Facerea, Capitolele 1 – 3, și care, posibil, va avea și un sfârșit.

Despre data la care se va opri „Ceasul „pământesc» al lui Dumnezeu”” nu se poate ști de pământeni, numai Dumnezeu poate hotărâ. Despre data la care a pornit „Ceasul „pământesc” al lui Dumnezeu”” ne vorbește Biblia, dar fără ca pământenii să știe cu cât timp în urmă a avut loc această „pornire a ceasului”, cu câți ani în urmă a fost pornit acest ceas. Conform Bibliei, „data la care a fost pornit Ceasul «pământesc» al lui Dumnezeu”, rezultă din  cartea Geneza 1:1-5, în care se spune (sublinierea îmi aparține):

• „1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.
• 2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor.
• 3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.
• 4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric.
• 5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.”

Dar nimeni nu va putea data când a avut loc această „primă zi din creația Lui Dumnezeu”, cu câți ani în urmă, care poate să fie în urmă cu mii de ani, cu zeci de mii de ani, dar poate fi și cu miliarde de ani. Datarea în timp, de către omenire, adică măsurarea timpului în ani, a unor evenimente din Biblie, a început numai după izgonirea lui Adam și a Evei din Grădina Edenului. Despre perioada de timp cât au stat Adam și Eva din Grădina Edenului nu se știe, și nu va putea ști vreodată de către om. Conform Geneza 1:27;31, Adam și Eva au fost creați în ziua a șasea. Din cauză că Adam și Eva au încălcat porunca dată de Dumnezeu, de a nu mânca „din pomul cunoștinței binelui și răului” (Geneza 2:15), aceștia „au fost izgoniți din grădina Edenului” (Geneza 3:23). Omenirea nu știe, și nu va putea să știe vreodată:

• 1) cât timp a trecut de la „ziua întâi a Creației” și până la izgonirea lui Adam și a Evei din grădina Edenului, adică pe ce perioadă de timp, câți ani, au trăit Adam și Eva în grădina Edenului;
• 2) cât timp a trecut de la „ziua întâi a Creației” și până în zilele noastre.

Numărătoarea anilor a început numai și numai după izgonirea lui Adam și a Evei din grădina Edenului. Frecvente și mari erori se fac, inclusiv de cei care propovăduiesc (papagalicește) Biblia, prin a se considera că numărătoarea anilor a început cu prima zi a Creației. „Ceasul „pământesc” al lui Dumnezeu”” a funcționat perfect, permanent și uniform, fără abateri (întreruperi, accelerări etc.), cu o singură excepție, care este descrisă în Biblie, în Vechiul Testament, Cartea lui Iosua, capitolul 10, versetul 13, în care se spune că „13 Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.” Despre această zi, din Iosua 10:14, se precizează că „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea”, zi care este cunoscută ca fiind „Ziua cea lungă a lui Iosua”, care rămâne și „cea mai lungă zi de la facerea lumii” și aceasta ca urmare a faptului că „Ceasul „pământesc” al lui Dumnezeu” a fost oprit pentru câtva timp, rămas și acesta necunoscut.

Bibliografie

• Biblia cu explicaţii
• Nicolae Grigorie Lăcrița. Scrieri religioase. Volumul 1. 

Soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, pentru o zi. Excomunicarea lui Spinoza și blestemul asupra lui (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (Nicolae Grigorie-Lăcrița-profil realizat de Nicolae Vasile)

Notă. Lista de articole ale autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului 

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)