Acasă Dezvoltare Personală Calitatea vocii interioare

Calitatea vocii interioare

„Dacă tot ce ai în mână este un ciocan, atunci toate în jurul tău ți se vor părea cuie” Abraham Maslow

Se pune accentul, pe bună dreptate, pe viteza vocii interioare când este vorba despre citirea rapidă. Cu cât cineva reușește să citească în gând mai repede, cu atât mai aproape este de libertatea de a citi mai repede ca gândul. Viteza de 800-1000 de cuvinte pe minut e după colț, ne așteaptă pe toți, cu condiția să depunem eforturi cu disciplină în această direcție.

Totuși, în acest articol voi scrie despre calitatea vocii interioare, nu despre cantitatea sau viteza ei. Articolul pornește de la o obiecție pe care am primit-o de la un client, ca scuză pentru dorința de a amâna o ședință de consultanță pe care o aveam stabilită. Mi-a trimis un SMS spunându-mi: „dacă nu am aplicat ce am discutat data trecută până acum, atunci nu are rost să ne vedem ca să îmi dai alte lucruri de făcut”.

Într-o anumită măsură, atitudinea aceasta pare una responsabilă. Uneori, dau „teme” clienților cu care lucrez periodic ședințe de consultanță. Acestea sunt implementări, strategii, tehnici, soluții, exerciții, antrenamente, scrisori, liste, în funcție de tipicul fiecărei preocupări (fie că e vorba de învățare eficientă, vorbit în public, copywriting sau altceva), asumate de comun acord. Totuși, se întâmplă uneori că, sub pretextul „nu mi-am făcut tema”, clienții înclină să amâne întâlnirile câteva ore, câteva zile, câteva săptămâni sau chiar luni, de ca și cum o sabie a rușinii atârnă de tema lui Damocles!

Este important pentru mine să mă pliez pe necesitățile fiecăruia în parte și să fiu flexibil în funcție și de situație, nu doar față de persoană. Așadar, uneori insist intransigent ca un anumit exercițiu sau o temă să fie făcută înainte de ședința de consultanță. Alteori, desfășor ședința și lucrăm împreună ceea ce putea fi făcut în particular. Însă aici nu a fost acest caz și am să explic de ce. Înainte însă de asta, am să vă spun o poveste.

Cunosc mulți oameni care obișnuiesc să asculte audiobookuri și audiotraininguri în format electronic, pe vremuri la calculator sau la mp3 player, acum la smartphone și în mașină. La un moment dat, un prieten de-al meu a intrat într-o relație sentimentală cu o iubită foarte exigentă, care i-a reproșat că degeaba tot ascultă el acolo o grămadă de chestii dacă nu le pune în practică. Până la un punct, părerea ei pare justă și probabil că multă lume gândește în felul acesta. Prietenul s-a demoralizat și i-a dat dreptate iubitei lui, drept pentru care… s-a lăsat de ascultat audiobookuri! L-am întrebat: „dacă ar fi să pui în practică din ceea ce ai ascultat în audiobookurile alea, ce schimbări s-ar produce în viața ta?”. Mi-a răspuns: „Păi, dacă aș fi pus în practică ce am ascultat acolo, atunci aș ieși din relația asta. De fapt, nu aș fi ales-o pe iubita mea în primă instanță”.

Interesant. După ce iubita l-a părăsit, în continuare a preferat să nu mai asculte materiale audio. Ce s-a întâmplat? Prietenul acesta înlocuise dialogul său interior și toate vocile și ideile din materialele audio cu vocea iubitei lui. Ea nu mai era în viața lui, dar vocea ei încă mai răsuna în capul lui. Ți s-a întâmplat vreodată ceva similar? Cred că fiecare din noi se poate gândi la o asemenea situație, fie că e vorba de părinți, bunici, parteneri sentimentali, prieteni, colegi, mentori sau rude apropiate.

Ei bine, răspunsul pe care i l-am dat clientului meu spășit a fost ceva de genul: „Poate că ceea ce ți-am propus data trecută nu era potrivit sau încă nu ești pregătit să aplici. Ce-ar fi să îți dau un alt punct de pornire?”. Într-adevăr, și-a schimbat percepția, am avut ședința și am lucrat altceva ce i-a fost util și încă îi mai este și astăzi, când câștigă mai mult din munca sa.

Așadar, din dorința consultanților și a trainerilor în citire rapidă de a accelera viteza cu care cineva citește în mintea sa ori își pune întrebări pentru a ajunge și a depăși viteza cu care își rulează tot dialogul interior, s-ar putea să trecem uneori cu vederea că acesta ar putea să fie și un scurt-circuit pentru eșec: clientul ajunge să se pună la pământ mai repede, din cauza întrebărilor proaste pe care și le pune, din cauza convingerilor limitative, din cauza vocilor parazitare care au rămas din tot felul de experiențe.

Prin urmare, există un beneficiu secundar pe care cineva îl are chiar dacă nu pune în practică toate lucrurile pe care le aude sau citește: se expune unor mesaje care îi pot schimba modul în care gândește. În plus, nu știi niciodată care ar putea să fie ideea care declanșează un val de schimbări care este necesar, în care persoana poate să folosească toate celelalte lucruri pe care le-a învățat până atunci. Ți s-a întâmplat vreodată să găsești într-o carte sau un material aduio exact bucățica de puzzle care îți lipsea pentru a înțelege un întreg mecanism din care aveai până atunci doar elemente disparate?

Ca o concluzie, nu cred ca este o rușine să citești/asculți fără să aplici. Nu este nici un merit. E o activitate, care nu se numește dezvoltare, nu se numește neapărat învățare, dar cu siguranță nu este o pierdere de timp decât în funcție de calitatea și utilitatea a ceea ce alegi. Tu ce întrebări alegi să îți pui data viitoare când asculți un audiobook? Dar când citești ceva interesant pentru dezvoltarea ta potențială? Află mai multe despre citirea rapidă şi performanțele la care poţi şi tu ajunge! Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să vizitezi şi: „Citire rapidă” a blogului meu.

Marcus Victor Grant (consultant și trainer în învățare eficientă-citire rapidă, memorare, concentrare, productivitate, modelare NLP)

Notă. Articole asociate  ale autorului

Piramida lui Maslow (piramida ierarhiei nevoilor care interpretează teoria motivației pe baza observației)

Evaluarea inițială în SDP (Schema Dynamics Programming)

Psihologie versus NLP (Neuro-Linguistic Programming) în România

Nota redacției

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Articolul precedentProfesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca): „Romgleza culinară, ediție limitată”…– cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)
Articolul următorDoar frigul rămâne… (Corespondență de la Conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf