
Chiar de la începutul narațiunii debutez cu întrebarea retorică: Să fie matematica chiar un „limbaj invizibil al culturii”? Și de ce „invizibil”? Dar poate totuși este un limbaj vizibil odată ce matematica, ca atare, este vizbiliă, reală adică, dar nicidecum invzibilă, iar limbajul aparține ei matematicii prin aceasta el fiind/devennd automat și intrinsec, deci un limbaj vizibil al matematicii și ea vizibilă a unei culturii la fel de vizibile. În caz contrar nici nu am putea vorbi despre exiatența, ca atare, a matematicii cu tot cu vizibilitatea și cultura ei. Din această pornire incorectă a logicii, unele dintre cele care urmează poartă și ele pecetea incorectitdinii.
Poate fi invizibil doar ceva abstract. Astfel chiar titlul indică deductiv, că limbajul matematicii implicit cultura matematicii sunt considerate abstracte-lucruri abstracte. În acest fel în titlu coexistă două opinii contrariate asupra acelorași detali la care se referă opiniile și anume sunt limbajul inclusiv matematica și cultra ei invizibile, adică abstracte sau sunt vizibile/obiective. Tocmai semnificația acestor întrebări retorice este sursa înțelegerii incorecte a abstractului și obiecvtivlui aflat în același lucru, care în cazul de față specific este limbajul matematicii, adică matematica ca atare. Așa dar, concluzionăm, că abstractul și obiectivul coexită în același lucru concomitent abstractul în strea sa metafizică iar obiectivul în starea sa fizică.
Percepția umană sesizează metafizicul lucrului/obectului/limbajului/matematicii prin interpretrea sa subectivă transformând/transferând fizicul obiectului în subiectiv/abstract/metafizic-ul lui. Cum se petrece acest miracol? Care este sursa, adică cauza lui? Miracolul nu este altceva decât ceea ce numim fenomenul transcndenței–transcendența ca atare, care își află manifestarea în logica formală umană. Astfel se face, că logica formală și ingredietele ei au origine metafizică într-adevăr „ceea ce arată că frumusețea chiar și în sfera abstractă este percepută și apreciată de mintea umană”.[1] Însă cu totul neașteptat articolul vizat citează contrariat următoarele: „La baza acestei viziuni stă ideea că frumusețea matematică nu este subiectivă, ci obiectivă”[2].
În fapt, frumusețea se apreciază estimativ în măsura pe care fiecare om o percepe sau nu ca atare, în dependență de capacitățile sale de a o prduce deci metafizic, adică abstract și a o aprecia valoric cu logica sa formală de origine și ea metafizică. Citez în continuare articolul vizat : „Matematica devine astfel un teren de întâlnire între rațiune și sensibilitate, între gândirea abstractă și trăirea estetică”[3]. Însă dacă frumusețea este sesizată abstract cu ajutorul logicii formale/rațiunii deci, atunci cu care altă „sensibilitate” este percepută frumusețea, căci însăși logica cu percepția ei îndeplinește rolul sensibilităii, fiind chiar ea, fiind concomitent și trăire estetică, deoarece sensibilitatea logicii formale frumusețea o percepe ca pe ceva ce îi aparțne – pe însăși esteica ei. Prin urmare Matematica nu „devine astfel un teren de întâlnire între rațiune (logica formală n.n.) și sensibilitate, între gândirea abstractă și trăirea estetică”[4], ci un câmp de transformare/transnsferare/metamorfozare metafizică a percepțiilor vizuale sau tactile fizice, obiective în metafizică abstractă, adică în frumuseșțe abstractă, care în Matematcă capătă exprimarea frumeseții abstracte a ecuațiilor și formulelor matematice, căci dacă aceste componente ale perceperii abstracte ale frumuseții s-ar întâlni numai, atunci nu ar fi posibilă închegarea percepției, ca atare, a frumuseții, producându-se astfel ruptura dintre fizic și metafzic, adică dintre obiectul purtător de frumusețe și însăși frumuseșțea lui, fapt ce ar face imposibilă și percepția lui.
Tocmai din cauza interpretării incorecte a metamorfozei acestor transformări aprecierea fazelor morfologiei lor parcurje același traseu al perceperii incorecte prin ceea ce urmează a fi consemnat în textul cu pricina și anme: „Matematica devine punte între abstract și concret (obiectiv n.n.), între ideea pură și expresia sensibilă, demonstrând că rigioarea logică nu exclude, ci dimpotrivă favorizeză creativitatea și frmusețea[5]”. Se întâm,plă de fapt, o mișcare inversă, referințială. Dimpotrivă frumusețea favorizează creativitatea, iar aceasta favorizează rigoarea logică matematică, și deci prin urmare, matematia nu este o punte ditre „abstracție și concret”, ci un instrument, o modalitate de introspecție prin „rigoarea logică a frumuseții”, din care cauză și expresiile matematice devin sensibile și deci și frumoase, căci în definitiv de unde să se nască rigoarea ordonată matematică, adică frumusețea rigorii logicii, efectele frumuseții extrapolânduse asupra acesteia ca fractali (ingredientele instantanece metafizice ale transcedenței n.n.), ca numai apoi, mai târziu să devină algoritmi legici ai frumuseții ecuațiilor matematice.
Fractalii abstracți împreună cu algoritmii abstracți constituie structura riguroasă a gândirii și logicii riguroase a matematicii, prin ele matematica devenind artă abstractă. Este de reținut urmtoarea afrmație din text: „Matematica poate fi înțeleasă ca o artă abstractă în care gândrea riguros structurată și intuiția creativă coexistă” [6]. Dar de unde și cum generează intuiția? Fractalii și algoritmii sunt produșii direcți ai frumuseții pe care îi provoacă prin percepția sensibilă și nu de undeva din afară, pe câmd intuiția nu are legături ditecte cu frumusețea, deoarece frumusețea nu poate fi apriori prezisă pentru a o considera ca ceva ce are legătură cu premoniția. Prin urmare există o altă sursă care face posbilă pemoniția/intuiția.
Așadar intuiția are o altă sursă care nu ține nemijloct de obiectiv, ci de subiectiv – de metafizică, ea fiind, de fapt, mediul transcedentar prin care primordialul , adică ideea pură care transcedentează „substanțele fractarilor și algoritmelor, manifestânduse în ideea metafizică a intuiției”[7]. În acest fel intuiția joacă rolul metafizc al criticismului pur invincibil pe care se fundamentează critica avansată, gândurea critic ca atare, una din componentele Legii neîduplecate a exagerării [8]. Având în vedere cele spuse este verosimilă concluzia potrivt căreia frumusețea ecuațiilor și formulelor maemace nu poate fi obiectivă.
Frumusețea obietului sesizat se transmite perceperii matematice în speță prin fractalii și algoritmii, deci metafizci în esență frumuseții rigorilor matematice în mod transcendentar. Prin urmae rigorile matematicii sunt și ele de o frumusețe abstractă – metafizică, astfel formânduse o fluidizare cu dublă vectorialitate: dinspre primordial spre secundar/obietivitate și dinspre secundar/obiectivitate/ipostazele postprimordiale spre algoritmii și ei abstracți în rol de ingrediente ai fenomenului transcendenței, adică spre rigorile ecuațiilor matematice, deși obiective vizual ,dar purtătoare de frumusețe abstractă, deoarece totuși obiectivitatea lucrurilor frumoase purtătoare de frumusețe nu se transferă nemijlocit în mod obiectiv pe obiectivitatea formulelor/ecuațiilor matematice, ci doar prin și pe interpretarea lor subiectivă transcendentară. De aceea și gândirea și logica matematică oricât de normative și riguroase ar fi ele, totuși nu sunt altceva decât interpretări subiective ale unor realități obiective, în cazul de față a frumuseții lor. Într-adevăr „matematica devine o expresie profund umană, o artă a spiritului și rațiunii” nu „invizibilă în manifestările ei concrete”[9], ci dimpotrivă vzibilă în manifestările ei concrete, deoarece însăși arta cu atributele sale obiectiv-subiective și constitue manifestările ei concrete ca atare pe deplin deci vizbile. Observațiile expuse permit să optimzăm și să definitivăm concret numerele care ne-au construit civilizația drept concluzii:
- Unitatea metafizică Dumnezeu–Eu sunt ce sunt Alfa și Omega.
- Unitatea fizică-Unu Multiplu (originea) și Unu în multiplu (origini multiple) (vezi Petru Ababii, „Transmulticulturalismul monoteist sau anscendență și creștinism”, Dasein anulează orice antropocentrism.” Chișinău 2008, p.14).[10]
- Nu dualitatea, ci Trilaterulmetafizica–fizica–transcendnța–corespunzător Dumnezeu Tatăl–Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Sfântul Duh stau la baza nu dulaităților, ci tridimensiunilor lumină–transcedentar–întuneric, masculin–hibrid–feminin, eternitate/unversalitate
- Armonia unitatea metafizicului cu Ordinea unitatea metafizicului cu fizicul–temelia legăturii lumii materiale cu cea imaterială–ordina eternă a universalității.
- Omul–produsul conjugării transcdentare a metafizicului cu fizicul a cărui întruchipare primrdială este gena umană
- Imperfecțiunea naturală–veriga/habul inferențial (vezi Ababii Petru, „Despre „ecuațiile scietății” dezordinea și ordinea haosului”, Jurnalul Bucuretiului, 9-II-26) componentă universală a Supermegahabului Universal
- Timpul noumenic și Timul lumenic
- Subsumarea regenerativă–Unul multiplu și Unul în multipl–Hab-Megahab, vertical–orizontal, stabil–transformabil, temporal–atemporal, perfect– imperfect, suficient –insufic ient, relativ –legic
- Împlinirea–1–hab inferențial, 2 Megahab.
- Totalitatea–Metafizuca–Fizica–Supermegahabul Universal.
Numere raționale fără limită
- (pi)–Microsfera–Megasfera-finit-relativ-infinit
- V2n–Centrul Nuclear Supermegahabic.
- V3– Numărul infinit al habilor inferențiali.
- F (numărul de cerc)–centrul metrafizic (unda + particula).
Bibliografie
[1-10]Ababii Petru „Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genalității și înțelepciunii umane”, Editura Sfântul Erarh Nicolae, Brăila, 2025)
Nota autorului. De aproximativ un an de zile am marea și fericita satisfacție de a fi publicat de această unică, originală, dar și originară publicație cultural-științifică franco-română care este „Jurnalul Bucureștiului”, aflată sub coordonarea unui la fel de original, dar și originar om de știință, personalitate de înaltă cultură polivalentă și de notorietate europeană pluridimensională–profesorul Thomas Csinta.„Jurnalul Bucureștiului” este original, adică substanțial, prin factura sa literar-științific-artistică absolut inedită, neîntâlnită în alte spații ale arealului publicistic românesc. Publicația manifestă o deschidere detaliată și complementară, concomitentă, în regim comparativ cu alte variante, cu alt conținut și sens, dar preponderent axate pe aceleași teme sau idei ca materialele inserate în propriul său spațiu publicistic. Spun „spațiu” pentru că publicistica Jurnalului are un volum tridimensional sau, mai bine spus, multidimensional, prin videoclipuri, fragmente din conferințe, interviuri și nu numai, ci și prin alte articole și comentarii adiacente tematic sau ideatic celor publicate la zi. Fundalul Jurnalului devine astfel dinamic și viu, deci incitant și policromatic. Acest fapt nu poate decât să atragă cititorii, să îi intereseze și să îi motiveze nu doar efectiv, ci și afectiv, făcându-i pe mulți să iubească cu adevărat „Jurnalul Bucureștiului”.Totodată, Jurnalul este originar, adică esențial, prin alegerea sa selectivă nu atât tematic, cât polivalent-democratică, axială și esențială, dar și academică din punctul de vedere al calității. În acest mod, oferă posibilitatea celor mai diverși autori, cu cele mai diverse principii, opinii și abordări gnostice și exegetice, să exceleze la lumina diurnei cultural-științifice specifice lui, servind astfel un exemplu activ, demn de urmat și plin de încredere în slujba gândirii libere, inclusiv a celei critice, eliberată de orice fel de îngrădiri, reziduuri, restricții sau standardizări care nu fac decât să o ostracizeze în mod inadecvat. O astfel de publicație nu poate fi servită, produsă, redactată și susținută cu dăruire și abnegație decât de un la fel de temerar promotor nu doar al cunoașterii, ci și al estetismului și frumuseții acesteia–profesorul Thomas Csinta. El este un om original prin natura funcției sale și prin caracterul original al publicației, dar totodată și un profesionist originar prin simplitate, modestie, cumsecădenie, bunătate, înțelegere, înțelepciune, încrederea sa în oameni și, nu în ultimul rând, prin democratismul său absolut. Toate acestea îl definesc ca o personalitate integră și distinsă– calități, să recunoaștem, nu atât de frecvente în arealul publicistic românesc. Țin să remarc, de asemenea, profesionalismul și hărnicia tuturor membrilor Redacției Jurnalului. Acestea fiind spuse, urez profesorului, directorului și redactorului-șef Thomas Csinta, precum și tuturor membrilor Redacției, multă sănătate și succese, iar Jurnalului prosperitate continuă, dezvoltare și cucerirea unor noi culmi în slujba promovării și înmulțirii cunoașterii, pentru binele și ascensiunea Poporului Român.
Un sincer și silabic mulțu-mesc,
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova, a absolvit în 1972 Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporan; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.
Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).
Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris (Referat asupra Operei filosofice al autorului Dr Peru Ababii), Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)
Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…












1.jpg)





















