
Dr. Radu Pavel, Avocat Coordonator al Societății Românești de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, subliniază că proiectul de lege privind publicarea datoriilor fiscale ridică provocări juridice semnificative pentru persoanele fizice și juridice din România, în special în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, respectarea legii GDPR (Regulamentul General privind Protecția Datelor) și a Regulamentului UE 679. Potrivit acestuia, publicarea listelor de debitori și condiționarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, terenurilor sau autovehiculelor impun o planificare atentă a obligațiilor fiscale și o monitorizare constantă a evidențelor autorităților, întrucât erorile sau expunerea nejustificată a datelor pot conduce la stigmatizare socială, pierderea locurilor de muncă sau blocarea tranzacțiilor economice.
Noile reguli fiscale și sancțiuni legale care pot afecta persoanele fizice și juridice din 2026
Proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației propune schimbări fundamentale în administrarea creanțelor fiscale locale, în special în ceea ce privește secretul fiscal, schimbul de informații între autorități, condițiile de dobândire a dreptului de proprietate și introduce obligativitatea organelor fiscale de a publica pe internet listele debitorilor care înregistrează obligații restante. Această inițiativă legislativă urmărește garantarea transparenței fiscale și constrângerea contribuabililor la achitarea sumelor datorate, însă ridică serioase îngrijorări privind protecția datelor cu caracter personal și conformitatea cu Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679. Prezentul articol analizează stadiul actual al proiectului de lege, compatibilitatea acestuia cu dreptul la viață privată, impactul asupra dreptului de proprietate și remediile legale disponibile pentru cetățeni și firme.
Impactul noilor taxe și impozite asupra societăților comerciale în 2026
Stadiul actual al proiectului de lege și pașii legislativi obligatorii până la intrarea în vigoare
Proiectul de lege se află într-un stadiu incipient, respectiv în etapa consultării publice și interinstituționale, o fază în care cetățenii și organizațiile interesate pot transmite recomandări și sugestii. După această etapă de transparență decizională, documentul trebuie să obțină avizele ministerelor de resort și ale instituțiilor competente, urmând să fie adoptat de Guvernul României în ședință oficială. Ulterior, proiectul intră în procedura de dezbatere parlamentară, unde poate suferi modificări, iar după adoptarea finală de către Parlament, trebuie promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice. Până la finalizarea acestui parcurs, organele fiscale nu pot proceda la publicarea listelor, însă intrarea în vigoare a acestor reglementări poate avea un impact semnificativ asupra imaginii publice și financiare a firmelor și persoanelor fizice.
Prin acest proiect de lege, organele fiscale vor fi obligate să publice pe propria pagină de internet lista debitorilor, persoane fizice și juridice, care înregistrează datorii fiscale restante. Demersul are ca scop asigurarea transparenței fiscale și determinarea debitorilor să își achite obligațiile restante către stat. Cu toate acestea, un aspect deosebit de important care trebuie avut în vedere este respectarea legislației privind protecția de date cu caracter personal, întrucât o astfel de măsură poate afecta în mod semnificativ dreptul la viață privată al persoanelor vizate. Deși, în cazul persoanelor juridice, aceste informații sunt deja disponibile în spațiul public, persoanele fizice pot fi afectate în situația unei prelucrări excesive a datelor cu caracter personal, întrucât aceasta poate conduce la stigmatizare socială și, în unele cazuri, la pierderea locurilor de muncă sau a colaborărilor. În acest context, autoritățile fiscale ar trebui să aplice testul necesității și proporționalității, pentru a verifica dacă publicarea datelor persoanelor fizice este justificată și nu aduce atingere vieții private a acestora.
Protecția datelor personale-Compatibilitatea cu GDPR și dreptul la viață privată
În măsura în care proiectul de lege va fi adoptat în forma actuală, publicarea pe site-urile autorităților a numelui, domiciliului fiscal și a datoriilor persoanelor fizice, prezintă riscuri majore de neconformitate cu normele europene GDPR prin afectarea dreptului la viață privată, întrucât datele personale sunt protejate împotriva prelucrării excesive care ar putea atrage stigmatizarea socială. În mod normal, la baza acestei modificări legislative ar trebui realizată o DPIA (Data Protection Impact Assessment), având în vedere că expunerea unor date personale la scară largă poate duce la pierderea locurilor de muncă sau a colaborărilor comerciale. Este imperativ ca autoritățile să demonstreze că publicarea acestor informații este strict necesară pentru interesul public și că nu există alternative mai puțin intruzive, respectând astfel protecția datelor și dreptul la viață privată prevăzut de Regulamentul UE 679.
Deși scopul proiectului este creșterea transparenței fiscale, publicarea datelor cu caracter personal ale contribuabililor care înregistrează datorii față de stat poate aduce atingere dreptului la viață privată și poate încălca legea GDPR în vigoare. În acest context, proiectul ar trebui însoțit de măsuri adecvate pentru limitarea expunerii nejustificate a datelor cu caracter personal. Absența unor evaluări și garanții corespunzătoare poate conduce la o prelucrare excesivă a datelor personale și la consecințe negative reale pentru contribuabili, în special în situații precum incidentele de securitate sau cazurile în care creanța este contestată ca nelegală ori este ulterior achitată, dar datele continuă să fie afișate în listele publice. În aceste condiții, prelucrarea riscă să devină nelegală din perspectiva protecției datelor cu caracter personal, expunând autoritățile publice la posibile sancțiuni din partea ANSPDCP (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal).
Restricționarea achiziției de locuințe și autoturisme-Impact asupra dreptului de proprietate și libertății economice
O schimbare importantă adusă de proiect vizează redefinirea sferei informațiilor considerate secret fiscal prin eliminarea expresă a categoriei datelor privind datoriile, prin modificarea adusă articolului 11 alin. (2) din Codul fiscal, consolidând astfel cadrul legal al prelucrării datelor fiscale sensibile. În paralel, proiectul întărește cooperarea între organul fiscal central și organele fiscale locale, prin obligarea transmiterii informațiilor referitoare la sursele de venit ale persoanelor fizice și la actele notariale privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor și autoturismelor, prin intermediul sistemului informatic PatrimVen. Măsura are ca scop valorificarea fiscală a acestor date și eficientizarea colectării obligațiilor bugetare.
Un alt impact major îl reprezintă condiționarea dobândirii dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și autovehiculelor de prezentarea certificatului de atestare fiscală care să dovedească achitarea tuturor datoriilor și obligațiilor fiscale locale sau, alternativ, verificarea situației fiscale poate fi realizată electronic, conform Art. VI pct. 3 din proiect. Actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea acestei obligații sunt sancționate cu nulitatea absolută, ceea ce introduce un mecanism juridic cu efect direct asupra tranzacțiilor imobiliare și auto, potrivit punctului 4 al aceluiași articol din proiect. Prin urmare, această prevedere extrem de controversată a proiectului vizează blocarea achiziției de imobile și vehicule pentru persoanele care figurează cu datorii la bugetele locale, măsură care poate fi considerată o restricție nejustificată a dreptului de proprietate și a libertății economice garantate de Constituție. De asemenea, apare posibilitatea cesionării creanțelor către operatori economici privați, fapt ce ar putea intensifica procedurile de recuperare. Persoanele fizice și firmele pot întâmpina dificultăți majore în desfășurarea activității economice, de la obținerea creditelor bancare până la încheierea parteneriatelor, imaginea publică fiind grav afectată. Garanțiile contribuabilului în fața acestor măsuri rămân fragile, impunând o atenție sporită asupra corectitudinii stabilirii creanțelor fiscale pentru a evita sancțiunile colaterale.
Executări silite și poprire: Contestații, suspendări și protecția drepturilor tale
Cum se pot proteja persoanele fizice și firmele-Erori de listare, cesiunea datoriilor și remedii legale
Dacă o persoană este trecută eronat pe lista datornicilor sau suma publicată este incorectă, mecanismele legale includ sesizarea organelor competente pentru rectificarea datelor și ștergerea informațiilor inexacte. În situația în care publicarea s-a realizat cu încălcarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal, persoana vizată poate înregistra de asemenea o sesizare sau plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. De asemenea, în cazul cesiunii creanțelor, contribuabilul are la dispoziție instrumente de apărare precum contestația la executare, prin care poate invoca nelegalitatea titlului sau a actelor de procedură în măsura în care creditorul începe executarea silită pentru recuperarea sumelor restante. Gestionarea prudentă a obligațiilor fiscale și verificarea periodică a evidențelor autorităților rămân cele mai eficiente măsuri pentru a evita blocarea tranzacțiilor și încălcarea dispozițiilor GDPR.
„Transparența fiscală este necesară într-un stat modern, însă aceasta trebuie să respecte dreptul fundamental la viață privată și protecția datelor personale. Orice măsură care expune public persoane fizice trebuie să fie proporțională, justificată și însoțită de garanții reale împotriva abuzurilor și erorilor administrative.”, a declarat Dr. Radu Pavel, Avocatul Coordonator al Societății Românești de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații. În concluzie, proiectul de lege privind publicarea datoriilor fiscale introduce mecanisme de constrângere severe care pot afecta iremediabil viața privată și libertatea economică a cetățenilor și firmelor din România. Compatibilitatea acestor măsuri cu Regulamentul UE 679 și cu dreptul de proprietate rămâne un subiect intens de dezbatere juridică, având în vedere riscurile de stigmatizare și erorile administrative posibile. Protejarea drepturilor fundamentale necesită o abordare strategică prin utilizarea remediilor legale precum rectificarea datelor, sesizarea ANSPDCP sau contestarea actelor administrative disproporționate.
Notă. Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2025, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2025. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singură societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution.


English version
Dr. Radu Pavel, Managing Lawyer and Coordinator at the Romanian Law Firm Pavel, Mărgărit & Associates, emphasizes that the draft law regarding the publication of tax debts raises significant legal challenges for both individuals and legal entities in Romania, particularly concerning the protection of personal data, compliance with the GDPR law, and EU Regulation 679. According to him, the publication of debtor lists and the conditioning of property acquisition for real estate, land, or vehicles require careful management of tax obligations and continuous monitoring of authorities’ records, as errors or unjustified exposure of data can lead to social stigma, job loss, or blockage of economic transactions.
The draft law on the adoption of measures to increase the financial capacity of administrative-territorial units of the Ministry of Development, Public Works and Administration proposes fundamental changes in the administration of local tax receivables, particularly with regard to tax secrecy, the exchange of information between authorities, the conditions for acquiring ownership rights, and introduces the obligation for tax authorities to publish online lists of debtors with outstanding obligations. This legislative initiative aims to guarantee fiscal transparency and to compel taxpayers to settle outstanding amounts, but it raises serious concerns regarding data protection in Romania, the processing of personal data GDPR compliance with Law No. 190/2018 on measures to EU Regulation 2016/679. This article analyses the current status of the draft law, its compatibility with the right to privacy, its impact on property rights and the legal remedies available to citizens and businesses, in the broader context of GDPR and compliance, GDPR requirements, and general data protection regulation compliance.
The impact of the new taxes on commercial companies in 2026 in Romania
Current status of the draft law and mandatory legislative steps until its entry into force
The draft law is currently at an early stage, namely the phase of public and interinstitutional consultation, during which citizens and interested organisations may submit recommendations and proposals. Following this transparency stage, the document must obtain opinions from relevant ministries and competent institutions, after which it must be adopted by the Romanian Government in an official session. Subsequently, the draft enters parliamentary debate, where amendments may be introduced, and after final adoption by Parliament, it must be promulgated by the President and published in the Official Gazette to produce legal effects. Until the completion of this process, tax authorities cannot publish the lists, but once in force, these regulations may significantly affect the public and financial image of companies and individuals, particularly through the exposure of personal data GDPR, and sensitive fiscal information.
Higher Property and Vehicle Taxes starting 2026: How owners are affected in Romania
Through this draft law, tax authorities will be obliged to publish on their own websites lists of debtors, both natural and legal persons, who have outstanding tax liabilities. The measure aims to ensure fiscal transparency and to encourage debtors to fulfil their obligations to the state. However, a crucial aspect that must be considered is compliance with EU GDPR compliance, as such a measure may significantly affect the right to privacy and the lawful processing of personal data GDPR under the European GDPR regulations. While, in the case of legal entities, much of this information is already publicly accessible, natural persons may be seriously affected by excessive processing of personal data GDPR, which can lead to social stigmatisation and, in some cases, loss of employment or business relationships. In this context, tax authorities should apply a strict necessity and proportionality test, verifying whether the publication of personal information is justified under GDPR requirements and consistent with general data protection regulation compliance.
Personal data protection-Compatibility with GDPR and the right to privacy
If the draft law is adopted in its current form, the publication on authority websites of names, fiscal domiciles, and debts of natural persons presents major risks of non-compliance with EU GDPR compliance and privacy GDPR, by infringing the right to private life through excessive processing of personal data GDPR. Ordinarily, such a legislative change should be preceded by a Data Protection Impact Assessment, given that large-scale exposure of personal information may lead to serious consequences, including loss of employment or commercial partnerships. Authorities must demonstrate that publication is strictly necessary for the public interest and that no less intrusive alternatives exist, in line with GDPR requirements, general data protection regulation compliance, and the standards applied by experts in navigating GDPR.
New tax rules and legal sanctions affecting individuals and legal entities in 2026
Although the stated aim of the project is to enhance fiscal transparency, publishing personal data of taxpayers with debts may infringe EU GDPR compliance and violate the European GDPR regulations. The draft should therefore be accompanied by appropriate safeguards to limit unjustified exposure of personal data GDPR and ensure effective data privacy compliance. The absence of appropriate assessments and safeguards may lead to excessive processing of personal data and real negative consequences for taxpayers, particularly in situations such as security incidents or cases where the debt is contested as unlawful or is subsequently paid off, but the data continues to be displayed in public lists. Under these circumstances, the processing risks becoming unlawful from a personal data protection perspective, exposing public authorities to possible sanctions data breach in Romania under GDPR from the ANSPDCP (National Supervisory Authority for Personal Data Processing).
Restrictions on the purchase of homes and cars-Impact on property rights and economic freedom
A significant change introduced by the draft concerns the redefinition of tax secrecy by expressly excluding debt-related information, through the amendment of Article 11(2) of the Fiscal Code, thereby strengthening the legal framework for processing sensitive fiscal data. In parallel, the project reinforces cooperation between central and local tax authorities by mandating the transmission of information regarding income sources of natural persons and notarial deeds concerning transfers of ownership over real estate and vehicles, via the PatrimVen system. These measures raise substantial issues regarding data protection in Romania, personal data GDPR, and GDPR and compliance.
Another major impact is the conditioning of the acquisition of ownership rights over buildings, land, and vehicles on the presentation of a tax clearance certificate proving the settlement of all local tax debts, or alternatively, an electronic verification of the fiscal situation. Acts concluded in breach of this obligation are sanctioned with absolute nullity, directly affecting real estate and automotive transactions and potentially generating complex tax disputes and tax litigation. This controversial provision effectively blocks acquisitions by persons with outstanding local debts and may constitute an unjustified restriction of property rights and economic freedom guaranteed by the Constitution. It also introduces the possibility of assigning tax receivables to private operators, intensifying enforcement and raising additional concerns regarding personal data GDPR and lawful processing under EU GDPR compliance.
Higher Property and Vehicle Taxes starting 2026: How owners are affected in Romania
How individuals and companies can protect themselves-Listing errors, debt assignment, and legal remedies
If a person is erroneously included on the debtor list or if the published amount is incorrect, legal mechanisms include notifying the competent authorities for rectification and deletion of inaccurate data. Where publication has occurred in breach of EU GDPR compliance and privacy GDPR, the affected individual may lodge a complaint with the national data protection authority, invoking violations of EU Regulation 2016/679 and general data protection regulation. In cases of debt assignment, taxpayers have defensive tools such as challenging enforcement actions, invoking the unlawfulness of the title or procedural acts if enforcement is initiated. Prudent management of tax obligations and periodic verification of official records remain essential measures to avoid transactional blockages, tax disputes, and violations of data privacy.
„Fiscal transparency is necessary in a modern state, but it must respect the fundamental right to privacy and data protection in Romania. Any measure that publicly exposes natural persons must be proportionate, justified, and accompanied by real safeguards against abuse and administrative errors,” stated Dr. Radu Pavel, Managing Partener of the Romanian law firm Pavel, Mărgărit and Associates. In conclusion, the draft law on the publication of tax debts introduces severe coercive mechanisms that may irreversibly affect the private life and economic freedom of citizens and companies in Romania. The compatibility of these measures with EU Regulation 2016/679, the European GDPR regulations, and constitutional property rights remains a subject of intense legal debate, given the risks of stigmatisation and administrative error. Protecting fundamental rights requires a strategic approach through remedies such as data rectification, complaints to the supervisory authority, administrative challenges, and court actions.
Note. Pavel, Mărgărit and Associates Law Firm is one of the top law firms in Romania, providing high-quality legal services. The firm’s clients include multinational and domestic companies of great magnitude. In 2025, the law firm’s success stories brought it international recognition from the most prestigious international guides and publications in the field. As a result, Pavel, Mărgărit and Associates Law Firm ranked 3rd in Romania in the Legal 500’s ranking of business law firms with the most relevant expertise. The law firm is internationally recognized by the IFLR 1000 Financial and Corporate 2025 guide. Additionally, Pavel, Mărgărit and Associates Law Firm is the only law firm in Romania recommended by the international director of Global Law Experts in London in the Dispute Resolution practice area.


French version
Dr. Radu Pavel, Avocat Coordinateur au sein du Cabinet d’Avocats Roumain Pavel, Mărgărit & Associés, souligne que le projet de loi relatif à la publication des dettes fiscales soulève des défis juridiques importants pour les personnes physiques et morales en Roumanie, notamment en ce qui concerne la protection des données à caractère personnel, le respect de la loi GDPR et du Règlement UE 679. Selon lui, la publication des listes de débiteurs et la conditionnalité de l’acquisition de biens immobiliers, terrains ou véhicules nécessitent une gestion attentive des obligations fiscales et un suivi constant des registres des autorités, car des erreurs ou une exposition injustifiée des données peuvent entraîner une stigmatisation sociale, la perte d’emplois ou le blocage des transactions économiques.
Impact des nouvelles taxes et impôts sur les sociétés commerciales en 2026 en Roumanie
Le projet de loi relatif à l’adoption de mesures visant à accroître la capacité financière des unités administratives territoriales, initié par le ministère du Développement, des Travaux publics et de l’Administration, propose des changements fondamentaux dans la gestion des créances fiscales locales, notamment en ce qui concerne le secret fiscal, l’échange d’informations entre autorités, les conditions d’acquisition du droit de propriété et introduit l’obligation pour les organes fiscaux de publier sur internet les listes des débiteurs ayant des obligations fiscales impayées. Cette initiative législative vise à garantir la transparence fiscale et à contraindre les contribuables à s’acquitter des sommes dues, mais elle soulève de sérieuses préoccupations quant à la protection des données personnelles en Roumanie et à la conformité avec la loi n° 190/2018 mettant en œuvre le règlement général sur la protection des données, à savoir le règlement UE 2016/679. Le présent article analyse l’état actuel du projet de loi, sa compatibilité avec le droit à la vie privée, l’impact sur le droit de propriété et les recours juridiques disponibles pour les citoyens et les entreprises, dans le cadre du RGPD, droit du RGPD et des exigences du RGPD.
État actuel du projet de loi et étapes législatives obligatoires jusqu’à son entrée en vigueur
Le projet de loi se trouve à un stade précoce, à savoir la phase de consultation publique et interinstitutionnelle, période durant laquelle les citoyens et les organisations intéressées peuvent transmettre des recommandations et des propositions. Après cette étape de transparence décisionnelle, le document doit obtenir les avis des ministères compétents et des institutions concernées, puis être adopté par le Gouvernement roumain en séance officielle. Par la suite, le projet entre dans la procédure de débat parlementaire, où il peut subir des modifications, et après son adoption finale par le Parlement, il doit être promulgué par le Président et publié au Journal officiel pour produire des effets juridiques. Jusqu’à l’achèvement de ce parcours, les organes fiscaux ne peuvent pas publier les listes, mais l’entrée en vigueur de ces règles peut avoir un impact significatif sur l’image publique et financière des entreprises et des personnes physiques, notamment en matière de données à caractère personnel RGPD.
Par ce projet de loi, les autorités fiscales seront tenues de publier sur leur propre site internet la liste des débiteurs, personnes physiques et morales, qui enregistrent des dettes fiscales impayées. La démarche vise à assurer la transparence fiscale et à inciter les débiteurs à s’acquitter de leurs obligations envers l’État. Toutefois, un aspect essentiel doit être pris en compte: le respect de la législation relative à la protection des données, car une telle mesure peut affecter de manière significative le droit à la vie privée des personnes concernées, en contradiction avec le RGPD et le règlement général sur la protection des données. Si, pour les personnes morales, ces informations sont déjà en grande partie accessibles dans l’espace public, les personnes physiques peuvent être gravement affectées par un traitement excessif des données personnelles, pouvant conduire à une stigmatisation sociale, voire à la perte d’emplois ou de collaborations professionnelles. Dans ce contexte, les autorités fiscales devraient appliquer un test de nécessité et de proportionnalité afin de vérifier si la publication des informations personnelles des personnes physiques est justifiée et compatible avec la conformité au RGPD de l’UE et les exigences du RGPD.
Protection des données personnelles en Roumaie-Compatibilité avec le RGPD et droit à la vie privée
Dans la mesure où le projet de loi serait adopté dans sa forme actuelle, la publication sur les sites des autorités du nom, du domicile fiscal et des dettes des personnes physiques présente des risques majeurs de non-conformité avec les normes européennes du RGPD, du règlement général sur la protection des données et du règlement UE 2016/679, en portant atteinte au droit à la vie privée par un traitement excessif des données à caractère personnel RGPD. En principe, une telle modification législative devrait être précédée d’une analyse d’impact relative à la protection des données (DPIA), étant donné que l’exposition à grande échelle d’informations personnelles peut entraîner des conséquences graves, telles que la perte d’emplois ou de partenariats commerciaux. Il est impératif que les autorités démontrent que la publication est strictement nécessaire à l’intérêt public et qu’il n’existe pas d’alternatives moins intrusives, conformément au droit du RGPD et à la sécurité des données RGPD.
Bien que l’objectif du projet soit d’accroître la transparence fiscale, la publication des données personnelles des contribuables endettés peut porter atteinte au droit à la vie privée et violer le RGPD en vigueur. Le projet devrait donc être accompagné de garanties adéquates afin de limiter l’exposition injustifiée des données à caractère personnel RGPD et d’assurer la protection des données personnelles en Roumanie. L’absence d’évaluations et de garanties appropriées peut conduire à un traitement illicite des données personnelles, exposant les autorités publiques à des sanctions de la part de l’ANSPDCP (Autorité nationale de surveillance du traitement des données à caractère personnel).
Restriction de l’achat de logements et de voitures-Impact sur le droit de propriété et la liberté économique
Une modification importante introduite par le projet concerne la redéfinition du secret fiscal par l’exclusion explicite des données relatives aux dettes, par la modification de l’article 11, paragraphe (2) du Code fiscal, consolidant ainsi le cadre juridique du traitement des données fiscales sensibles. Parallèlement, le projet renforce la coopération entre l’administration fiscale centrale et les administrations fiscales locales, par l’obligation de transmission d’informations sur les sources de revenus des personnes physiques et sur les actes notariés de transfert du droit de propriété des immeubles et des véhicules, via le système PatrimVen, ce qui soulève des enjeux majeurs de protection des données, de données personnelles et de conformité au RGPD de l’UE. Un autre impact majeur réside dans la conditionnalité de l’acquisition du droit de propriété sur les bâtiments, terrains et véhicules à la présentation d’un certificat fiscal attestant du paiement intégral des dettes fiscales locales, ou à une vérification électronique de la situation fiscale. Les actes conclus en violation de cette obligation sont sanctionnés par la nullité absolue, affectant directement les transactions immobilières et automobiles et pouvant générer un litige fiscal complexe. Cette disposition controversée bloque l’acquisition de biens pour les personnes ayant des dettes locales, pouvant constituer une restriction disproportionnée du droit de propriété et de la liberté économique garantis par la Constitution. Elle soulève également des questions liées à l’exécution fiscale, à la cession de créances à des opérateurs privés et à la diffusion de données personnelles.
Exécution forcée et saisie: Contestations, suspensions et protection de vos droits
Comment les particuliers et les entreprises peuvent-ils se protéger: Erreurs d’inscription, cession de créances et recours juridiques
Si une personne est inscrite par erreur sur la liste des débiteurs ou si le montant publié est inexact, les mécanismes juridiques incluent la saisine des autorités compétentes pour la rectification et la suppression des données erronées. En cas de publication réalisée en violation des règles de protection des données, la personne concernée peut déposer une plainte auprès de l’ANSPDCP, sur le fondement du RGPD et du règlement UE 2016/679. En cas de cession de créances, le contribuable dispose de moyens de défense tels que la contestation de l’exécution fiscale, en invoquant l’illégalité du titre ou des actes de procédure. La gestion prudente des obligations fiscales et la vérification régulière des registres administratifs demeurent essentielles pour éviter les blocages de transactions et les violations du RGPD et de la sécurité des données RGPD.
„La transparence fiscale est nécessaire dans un État moderne, mais elle doit respecter le droit fondamental à la vie privée et à la protection des données personnelles. Toute mesure exposant publiquement des personnes physiques doit être proportionnée, justifiée et accompagnée de garanties réelles contre les abus et les erreurs administratives”, a déclaré le Dr Radu Pavel, Avocat Coordinateur de la Société roumaine d’avocature Pavel, Mărgărit et Associés. En conclusion, le projet de loi sur la publication des dettes fiscales introduit des mécanismes de contrainte sévères susceptibles d’affecter durablement la vie privée et la liberté économique des citoyens et des entreprises en Roumanie. La compatibilité de ces mesures avec le RGPD, le règlement général sur la protection des données, le règlement UE 2016/679 et le droit de propriété demeure un sujet de débat juridique intense, compte tenu des risques de stigmatisation et d’erreurs administratives. La protection des droits fondamentaux exige une approche stratégique fondée sur des recours tels que la rectification des données personnelles, la saisine de l’ANSPDCP, la contestation d’un acte administratif ou l’action en justice en Roumanie.
Note. Pavel, Mărgărit et Associés est un cabinet d’avocats en Roumanie, fournissant des services juridiques en Roumanie de haute qualité. Ses clients incluent des sociétés multinationales et locales de grande envergure. En 2024, les réussites du cabinet lui ont valu une reconnaissance internationale par les guides et publications les plus prestigieux du domaine. Ainsi, Pavel, Mărgărit et Associés s’est classé 3ᵉ en Roumanie dans le classement Legal 500 des cabinets en droit des affaires. Il est également reconnu par le guide IFLR 1000 Financial and Corporate 2025. En outre, Pavel, Mărgărit et Associés est le seul cabinet d’avocats roumain recommandé par le répertoire international Global Law Experts à Londres dans le domaine de la résolution de litiges.


Notă. Toate articolele Societății de avocatură Pavel, Mărgărit & Asociații în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…














1.jpg)





















[…] Articol juridic trilingv. Proiectul de lege privind publicarea datoriilor fiscale – Implicați… […]