Acasă Evenimente „Career Fest” – 2023 la Facultatea de Litere a Universității din București (Asociația...

„Career Fest” – 2023 la Facultatea de Litere a Universității din București (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

735
3

Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (ASLS) din cadrul Universității București organizează în acest an a noua ediție a evenimentului Career Fest”, ce va avea loc în perioada 20-22 martie, în Holul de Marmură al Facultății de Litere (strada Edgar Quinet, Nr. 5-7).

Proiectul a luat naștere cu scopul de a ajuta studenții să-și facă o idee despre viitorul lor, având la bază informații necesare prezentate concis de către reprezentanții companiilor. De asemenea, li se oferă posibilitatea de a primi răspunsuri la întrebări și de a avea la dispoziție un număr mare de opțiuni din care ulterior pot alege. Tematica de anul acesta este „Back in Business”, ce face referire atât la anii precedenți, în care evenimentul s-a desfășurat online din cauza restricțiilor impuse, cât și la revenirea la formatul fizic în acest an pe Holurile de Marmură al sediului Edgar Quinet.

În cadrul proiectului fiecare companie va avea un stand amplasat în incinta facultății, unde reprezentanții acestora vor răspunde la întrebări și vor prezenta posibilitățile de angajare, condițiile, dar și câteva din experiențele acestora în calitate de angajați. Astfel, studenții își pot forma o idee realistă în ceea ce privește viitorul lor ca absolvenți. Fie că vorbim de un job provizoriu sau de o carieră, „Career Fest” își propune să ajute studenții în a conștientiza posibilitățile pe care le au, cât și atuurile, astfel încât să poată lua o decizie potrivită.

„Career Fest” s-a bucurat de un mare succes în edițiile precedente, mulți studenți găsindu-și mai târziu un loc de muncă în cadrul companiilor participante. Echipa „Career Fest 2023”, precum și participanții edițiilor anterioare, vorbesc despre importanța pe care a avut-o proiectul în viața lor profesională, dar și despre experiența plăcută pe care au avut-o în cadrul evenimentului.

Career Fest este proiectul care m-a ajutat să-mi lărgesc perspectiva în ceea ce privește piața muncii. La început, nu eram sigură că îmi voi găsi un loc de muncă stabil, însă, în cadrul proiectului, am avut ocazia de a cunoaște gama largă de joburi care se pot găsi odată ce finalizezi studiile. Participarea la eveniment și întâlnirile cu partenerii mi s-au părut foarte utile, fiindcă aceste lucruri constituie un avantaj, mai ales când intrăm în contact direct cu sursa. Recomand participarea la proiect nu doar pentru cei la început de drum, dar și pentru cei ce vor, poate, să își evalueze opțiunile.” (Andreea Tomescu, participant Career Fest ediția 2019)

„Career Fest este unul dintre cele mai importante proiecte marca ASLS. Din cauza situației epidemiologice din ultimii ani, nu am reușit să particip la acest proiect în format fizic, însă am intrat la fiecare webinar ale ultimelor două ediții. Este de mare ajutor să iei contact cu persoanele din câmpul muncii care îți prezintă perspectiva lor asupra locurilor disponibile și îți facilitează înțelegerea unor concepte destul de încețoșate pentru noi, studenții, precum: calități ale unui candidat bun la angajare, ce așteptări au angajatorii de la noi etc. De asemenea, prin acest proiect, am aflat și de multe oportunități de angajare, iar procesul de aplicare la unele dintre firme m-a ajutat să înțeleg și mai bine ceea ce s-a discutat în cadrul sesiunilor de formare. Ediția de anul acesta va fi, din punctul meu de vedere, una și mai de succes, deoarece proiectul se va desfășura în format fizic. Este o experiență cu totul diferită să te întâlnești cu reprezentanți ai companiilor față în față și să pui orice întrebare punctual, direct persoanei în cauză. Mă aștept ca numărul studenților care vor participa anul acesta să fie unul mare, ținând cont că, astfel, mulți dintre noi ne-am putea găsi un job și ne-am putea începe oficial viața de adulți.” (Diana Cenușă, Asistent-Coordonator ediția 2023)

Career Fest e unul dintre cele mai importante proiecte din cadrul asociației noastre, întrucât, prin intermediul lui, participanții au șansa de a-și găsi jobul ideal, care să se plieze pe nevoile lor. Evenimentul este interesant, fiindcă se axează pe companii din diverse domenii de activitate, lucru benefic pentru toți studenții. De asemenea, vor avea loc și workshopuri, care întrunesc un amalgam de subiecte de interes, precum: soft skills, cum să-ți faci un CV, procesul de recrutare, dar și multe altele. Astfel, proiectul reprezintă un avantaj pentru companii, dar și pentru participanți. Sunt sigur că evenimentul va fi un real succes, mai ales că proiectul se desfășoară în format fizic, iar interacțiunea va fi mai ușor de gestionat, față de activitatea desfășurată în mediul online. Abia aștept să văd ce ne vor pregăti organizatorii în acest an!” (Mădălin Catană, Coordonator ediția 2022)

Career Fest este ocazia perfectă pentru studenți de a intra cu pași rapizi și siguri pe piața muncii. Participanții vor avea ocazia de a discuta față în față cu reprezentanții unor companii de top, astfel încât să primească sfaturi valoroase de la aceștia și, poate, chiar să își asigure și un viitor loc de muncă. De asemenea, având în vedere că proiectul se va organiza, după trei ani, în format fizic, fiți siguri că vă așteptăm cu o serie de surprize și inside-uri din partea companiilor partenere, fapt pentru care vă încurajăm să urmăriți și pagina de Facebook a evenimentului. Vă așteptăm cu mare drag să participați atât la Târgul de Joburi, cât și la sesiunile de formare ținute de partenerii noștri și să fiți Back in Business alături de Career Fest!” (Ana Ion, Coordonator ediția 2023). Pentru detalii suplimentare despre proiect, puteți accesa linkul către eveniment.

Artucole asociate

Career Fest – „Work from where it works from you”, primul pas spre viitor al ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine)

„Campania Umanitară Smile” a ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București) partenerul cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului

Diversity 2022: „One word for a thousand of voices” cu ASLS (Asociația Studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București) în parteneriat cu Jurnalul Bucureștiului

Partenerul nostru ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) România anunță desfășurarea proiectului anual „Future Lab 2022”

Direcția & Redacția Jurnalului Bucureştiului (Thomas CSINTA – french scientist & criminal investigative journalist, press attached of Organization for Human Rights Defence – United Nations in France)

Notă. Alte articole ale partenerului nostru în Jurnalul Bucurestiului ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine)

Nota redacției