„Cere și ți se va da” (Partea 2) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului (Parcul Natural Vânători Neamţ)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

„Cere și ți se va da” (Partea 1) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului (Parcul Natural Vânători Neamţ)

Un stat care a adoptat un comportament de genul „cere și ți se va da” constituie cu siguranță o amenințare pentru toți vecinii săi. Cu toate acestea, un pericol și mai mare poate fi cauzat de tendința de a imita comportamentul negativ, devenit „acceptabil” prin absența reacției părților interesate. Se poate ajunge la o reacție în lanț, mai ales atunci când încălcarea regulilor este făcută de către un lider, de o putere regională,…„care poate”. În măsura în care abaterile nu sunt sancționate imediat, imitarea poate deveni o reacție instinctivă care duce la perpetuarea st[rilor conflictuale. Există așadar riscul ca și statele mai mici, potențialele victime ale vecinilor puternici, să cadă în aceeași capcană, nedreptățindu-și la rândul lor, vecinii mai vulnerabili. Rezultatul acestei spirale va fi o dinamică internațională tot mai tensionată, în care fiecare stat încearcă să obțină prin forță și presiune, ceea ce nu poate câștiga, durabil, prin dialog și respect.

Am făcut referire la hăcuirea Cehoslovaciei de către Germania nazistă, începând cu ocuparea Sudetenland, urmare a Acordului de la Munchen și terminând cu desființarea statului cehoslovac, în 15 martie 1939. Deși s-ar părea că această monstruozitate a avut ca singur făptaș, Germania, trebuie reamintit că alte două state, Ungaria și Polonia, au contribuit de bună voie la efortul german de distrugere a Cehoslovaciei. Acordul de la München, semnat în 30 septembrie 1938, forțat de Germania și Italia și „nășit” de Imperiul Britanic și Franța, a însemnat rușinoasa sacrificare a aliatului cehoslovac, pentru „liniștea” unei păci ce părea mai confortabilă decât confruntarea cu „bătăușii” Europei.

Neville Chamberlain se exprimase fără echivoc: „Cât de oribil, de fantastic, de neconceput, ar fi să săpăm tranșee aici și să ne punem măștile de gaze din pricina unei dispute într-o țară îndepărtată, între popoare despre care nu știm nimic.” Nu întâmplător cehii se referă la acest acord ca la „Trădarea” sau „Diktatul de la München”. 

Aceeași aliați care, cu scopul slăbirii Germaniei, au fost de acord ca, după Primul Război Mondial, Cehoslovaciei să-i revină teritorii locuite de aproape 3 milioane de germani au îngăduit ca acestea să se întoarcă, fără luptă, la Germania. Pierderea Regiunii Sudete, ocupată de germani în octombrie 1938, a însemnat decesul Primei Republici Cehoslovace, considerată chiar de foștii aliați drept un „experiment periculos”. „Salvarea” păcii a fost întâmpinată cu bucurie atât la Londra cât și la Paris. Scena filmată în care Chamberlain, la coborârea din avionul cu care se întorcea de la München, arată mulțimii hârtia care aducea „pacea în vremurile noastre” a devenit un simbol al zădărniciei cedării în fața amenințărilor. Primul ministru francez Daladier, conștient de cele ce vor urma, privind la mulțimea celor care îl aclama pentru „succesul” de la München, nu s-a putut abține să exclame: „Ah, nebuni..”. La doar un an de la trădarea și abandonarea Cehoslovaciei, în pofida hârtiilor semnate, începea al Doilea Război Mondial… Acordul de la München, care rezolva problema minorității germane din Cehoslovacia, a presupus și protocoale, solicitate de Ungaria și Polonia, care impuneau rezolvarea „problemelor” minorităților maghiare și poloneze într-un termen de trei luni, în caz contrar urmând ca deciziile să fie luate de cei patru semnatari ai Acordului de la München. Cedarea Regiunii Sudete a venit la pachet cu declararea, în cadrul Cehoslovaciei, devenită Ceho-Slovacia, a autonomiei Slovaciei și a Ruteniei, rebotezată Carpato-Ucraina. Negocierile dintre unguri și cehoslovaci s-au lovit de intransigența maghiară, care a refuzat sistematic propunerile celeilate părți, ajungând ca la un moment dat să solicite, privitor la Slovacia, cedarea unei părți din țară și ținerea unui plebiscit în restul acesteia, prin care slovacii să-și exprime disponibilitatea de a „reveni” la Ungaria.

Blocarea negocierilor a fost urmată de mobilizarea armatelor, de o parte și de alta, și de iminența începerii unui război maghiaro-cehoslovac. Aceasta nu ar fi fost agreat de Cei Patru Mari (Woodrow Wilson, David Lloyd George, Vittorio Emanuele Orlando, Georges Benjamin Clemenceau) avându-se în vedere că de la înțelegerea de la München, când pacea în Europa fusese „salvată”, nu trecuseră decât două săptămâni. Pretențiile maghiare au fost potențate de acțiuni ale armatei regulate care a realizat incursiuni în interiorul Slovaciei, până la urmă zădărnicite de intervenția armatei cehoslovace. Mai eficace s-au dovedit sabotajele și asasinatele întreprinse de paramilitarii din Garda Zdrenţăroşilor, mai ales în Carpato-Ucraina. S-a ajuns la Arbitrajul de la Viena sau Primul Diktat de la Viena (al Doilea Diktat are o rezonanță dureroasă pentru noi, românii) prin care Germania și Italia au dispus de ceea ce mai rămăsese din Ceho-Slovacia. Italia a ținut partea Ungariei, astfel că „linia etnică” pe care și-ar fi dorit-o Hitler ca bază a viitoarelor frontiere a fost depășită în favoarea maghiarilor. Conform arbitrajului au fost cedate Ungariei, treimea sudică a Slovaciei și sudul regiunii Carpato-Ucraina, cu o populație majoritară maghiară, adică mai bine de 11.000 de kilometri pătrați din Slovacia și Rutenia, cu un milion de locuitori, din care 60% erau maghiari. Principalele orașe din Rutenia, Mukacevo și Ujgorod, dar și al doilea oraș ca importanță din Slovacia, Košice, au fost cedate ungurilor.

Intrarea lui Horthy în Košice, la 11 noiembrie 1938, călare pe un cal alb, a corespuns întru totul imagologiei maghiare, tributară legendei care spune că prețul cu care ungurii, la ajungerea lor în Panonia, au cumpărat țara dintre Tisa și Dunăre de la regele morav Svatopluk, a fost …un cal alb! 

Pe 14 martie 1939 Hitler a decis să anihileze ceea ce mai rămăsese din Ceho-Slovacia, ocupând Boemia și Moravia și forțând declararea independenței Slovaciei, sub amenințarea că altfel, aceasta ar fi cedată în integralitate către Ungaria lui Horthy. Hitler și-a dorit ca Slovacia să fie un stat total dependent de Germania, necesar pentru a deține controlul într-o zonă importantă a Europei Centrale, mai ales din perspectiva viitorului război cu URSS. Existența revendicărilor teritoriale maghiare asupra Slovaciei au făcut ca cele două țări să se afle într-o competiție păguboasă, în încercarea de a-și asigura bunăvoința Germaniei. Aceeași politică a adoptat-o Hitler și în privința divergențelor româno-maghiare. Fluturând fie cedarea întregului Ardeal către Ungaria, fie revenirea Ardealului de Nord la România, Hitler a reușit să „înhame” cele două țări la războiul antisovietic. Surprinzător, Ungaria a fost printre primele state care au recunoscut imediat independența Slovaciei, dar motivația a fost una care a ieșit la iveală câteva zile mai târziu. Ungaria a pretins că granița dintre Slovacia și Carpato-Ucraina ca părți componente ale Cehoslovaciei, era o problemă internă a fostului stat, dar includerea unei părți din Carpato-Ucraina în Ungaria făcea ca aceeași graniță, devenită internațională, să nu mai fie de actualitate. Pretențiile maghiare se bazau pe faptul că zona din Slovacia aflată în imediata apropiere a graniței cu Carpato-Ucraina era locuită majoritar de ruteni.

Așadar, maghiarii nu s-au limitat să ocupe doar Carpato-Ucraina ci, pe fondul degringoladei armatei cehoslovace, au pătruns și în estul Slovaciei. Lipsa de reacție i-a îndreptățit pe unguri să lanseze o ofensivă prin care urmăreau să avanseze cât mai mult spre vest spre a face joncțiunea cu teritoriile slovace cedate ca urmare a Acordului de la München. Declararea independenței Slovaciei, forțată de germani, a făcut ca o delegație slovacă să se afle la Berlin, începând cu 18 martie 1939, în vederea semnării unui tratat prin care Germania să garanteze granițele țării. Știind acest lucru, ungurii au declanșat operațiunile militare împotriva Slovaciei, cu câteva ore înainte ca partea germană să contrasemneze tratatul. Momentul a fost prielnic pentru că soldații slovaci aflați în Cehia nu ajunseseră la noile unități slovace, iar militarii de origine cehă, care deținuseră principalele funcții de comandă și posturile calificate precum cele de aviatori sau tanchiști, urmau a se întoarce în locurile de baștină.

Unități slovace disparate au încercat să țină piept armatei ungare, luptele au presupus utilizarea tancurilor și a mașinilor blindate, precum și raiduri aeriene, inclusiv bombardarea principalei baze aeriene slovace de la Spisska Nova Ves. În „Micul Război”, așa cum a rămas cunoscut acest conflict, de fiecare parte au fost implicate câteva mii de soldați, s-au înregistrat 80 de morți din care doar 30 au fost militari, majoritatea slovaci, au fost luați mai bine de 600 de prizonieri, toți cehi sau slovaci. Deși Germania ar fi trebuit să garanteze granițele Slovaciei, aceasta nu s-a implicat în conflictul maghiaro-slovac și, urmare a unui tratat încheiat în 4 aprilie 1939, Slovacia a fost nevoită să mai cedeze Ungariei un teritoriu de aproximativ 1500 kmp, situat în estul țării, cu o populație de aproape 70.000 de locuitori.

Încă din vara anului anului 1938 polonezii și-au armonizat acțiunile cu Germania nazistă și Ungaria horthystă, contribuind la agitarea minorității poloneze din Cehoslovacia. Polonia, văzută în general ca o victimă a agresiunii Germaniei și URSS și lăudată pentru eroismul de care a dat dovadă, s-a comportat în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, ca un „mic animal de pradă”, care nu s-a sfiit să-și atace vecinii aflați la ananghie, precum Lituania sau Cehoslovacia. Ungaria și Polonia având importante minorități în interiorul granițelor cehoslovace, au complotat sistematic pentru dezmembrarea statului cehoslovac. În acea perioadă cele două țări au încercat să atragă și România în acțiunile lor, oferindu-i partea din Maramureș rămasă în componența statului cehoslovac, după Primul Război Mondial. Spre cinstea noastră, România nu numai că a refuzat oferta maghiaro-poloneză, ba chiar, în virtutea alianței cu Cehoslovacia, s-a oferit să o sprijine militar în cazul unui conflict cu Ungaria.

Chiar a doua zi după finalizarea Acordului de la München, la 1 noiembrie 1938, fără alte negocieri, armata poloneză a ocupat orașul Těšín și provincia Zaolzie, cu populație majoritar poloneză. Motivația, pe care nu a crezut-o nimeni, a fost că cehii au creat incidente la frontieră, trăgând asupra părții poloneze. Pedeapsa istoriei a venit în mai puțin de un an, la 31 august 1939, când „atacul polonezilor”, de fapt germani îmbrăcați în uniforme militare poloneze, la stația de radio germană din Gleiwitz, a servit drept pretextul pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Din punct de vedere strategic, intervenția poloneză a desăvârșit încercuirea Cehoslovaciei, acesteia rămânându-i doar o mică frontieră prietenoasă, cea cu România, în lungime de doar 200 de kilometri, din totalul celor trei mii de kilometri, dincolo de care se aflau vecini pofticioși precum Germania, Ungaria și…Polonia. Dacă frontiera cu Germania beneficia de trei linii de fortificații desfășurate în munți și de trupe bine instruite, iar Ungaria nu prezenta un pericol militar pentru Cehoslovacia, atitudinea Poloniei a dus la o extindere a posibilei liniei de conflict, imposibil de acoperit. 

Negocierile dintre partea cehoslovacă și cea poloneză, conform prevederilor Acordului de la München, au început mai târziu, soldându-se cu consfințirea pierderii de către Cehoslovacia a regiunii Zaolzie, cu o prezență poloneză însemnată, dar și a regiunilor Orava și Spiš, în care polonezii erau minoritari. Ajutând la dezmembrarea Cehoslovaciei, Polonia și-a vulnerabilizat singură poziția în fața Germaniei naziste, prin mărirea lungimii graniței comune cu aceasta și cu aliații acestuia, Slovacia și Ungaria, fapt ce va avea urmări catastrofale în septembrie 1939.
Acțiunile poloneze au anihilat opțiunile cehilor care, la un moment dat au fost tentați să reziste în fața germanilor, bazându-se pe sprijinul sovietic, cu condiția ca Polonia sau România să permită trecerea trupelor rusești. Dacă în această chestiune atitudinea României a fost mai degrabă evazivă, condiționată de poziția Franței, Polonia, beneficiar al prevederilor Acordului de la München, s-a situat fără echivoc de partea „groparilor” Primei Republici Cehoslovace. Neîncrederea față de Stalin și dezinteresul Franței și Imperiului Britanic au făcut să fie pierdută o oportunitate care ar fi blocat pretențiile germane și care ar fi condus, prin recul, la posibila eliminare a lui Hitler de la conducere, având în vedere opoziția conducătorilor militari germani privind atacarea Cehoslovaciei. Ca parte a Sileziei, Zaolzie era tentantă și pentru germani, dar din motive propagandistice aceștia au renunțat la revendicările lor … în favoarea polonezilor, lăsându-i pe aceștia să acționeze din postura neonorantă de părtași ai agresiunii Germaniei.

După ce a permis ca Polonia să ocupe teritorii din Cehoslovacia, în ajunul atacării Poloniei, Hitler a promis Slovaciei teritoriile pierdute către polonezi în 1938, cu condiția participării la operațiunile militare. Aflată într-o situație complicată, fiind înconjurată de vecini ostili, mai puternici, Slovacia a fost cea de-a treia țară, afară de Germania și URSS, care au atacat statul polonez. Cei aproape 50.000 de soldați slovaci care au participat la invazie, nu au întâmpinat o opoziție serioasă din partea armatei poloneze, în condițiile în care aceasta era implicată în lupte grele cu armata germană. Până la începutul lunii octombrie, contingentul slovac era retras din Polonia, iar teritoriile pierdute în 1938 reveneau la Slovacia. 

În abordările Ungariei și Poloniei față de vecinii în dificultate regăsim aceeași rețetă a „succesului” german: formulări diplomatice însoțite de presiune militară, propagandă, alianțe strategice și acțiuni militare. Tratatul de la Trianon (1920) a fost perceput de elita maghiară ca o nedreptate istorică. Pierderile teritoriale semnificative au generat un discurs național bazat pe revizuire iar „Cere și ți se va da” a devenit, metaforic vorbind, un motto diplomatic. Ungaria a cerut constant revizuirea frontierelor, apelând la sentimente de solidaritate, argumente etnice, religioase și istorice. Această cerere, inițial pașnică, s-a transformat treptat în instrument al presiunii geopolitice. Reapărută ca stat după 123 de ani, Polonia a „reușit” ca, imediat după încheierea Primului Război Mondial să aibă conflicte cu aproape toate țările din preajmă : germani, ucraineni, ruși, lituanieni, cehoslovaci. Urmarea a fost că Polonia a obținut câștiguri teritoriale însemnate, cu prețul semănării de resentimente în rândul vecinilor săi . Euforică și confirmată după victoriile în aceste războaie, Polonia s-a implicat în activități oportuniste care nu au ținut cont de amenințările reale reprezentate de Germania lui Hitler sau URSS.

Obținerea teritoriilor dorite nu a generat reconciliere și pace, ci doar tensiune. În loc de dialog, s-a preferat presiunea; în loc de reconciliere, s-a cultivat resentimentul istoric iar calculele strategice, mascate de limbajul dreptății istorice, s-au bazat pe granițele „așa cum au fost ele odată”. Implicarea Poloniei și Ungariei în dezmembrarea Cehoslovaciei nu reprezintă decât o formă de oportunism geopolitic, un derapaj alimentat de frustrări istorice, de ambiții teritoriale nerezolvate și de context istoric. În loc să se opună tendințelor agresive ale Germaniei, ambele state au ales să-și revendice „drepturile” într-un moment în care solidaritatea regională ar fi putut fi o soluție pentru împiedecarea războiului. Prin acțiunile lor, Polonia și Ungaria nu doar că au contribuit la destrămarea unui stat vecin, dar au validat, implicit, logica impunerii forței în relațiile internaționale, după modelul promovat de Germania nazistă. Istoria, ca o oglindă răsturnată, avea să le prezinte, cât de repede, nota de plată, transformându-le din națiuni îmbătate de succes, în victime ale aceleiași paradigme: cea a dominației prin dezbinare, a revizionismului fără scrupule și a întâietății forței în fața dreptului. Cu gândul la cerdașul pe care Ungaria îl face în relația cu Ucraina, de când cu agresiunea rusească, nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă lecția interbelică a fost uitată atât de repede…

Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, publicist, Parcul Natural Vânători Neamţ, Vânători Neamţ), Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Interviul „cult” al poetei și jurnalistei francofile Lect. Dr. Doina Guriță (membră USR și UZPR) cu Thomas Csinta (profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare, jurnalist de investigații criminale, director și redactor șef al publicației cultural–educaționale și științifice franco–române (cu caracter academic) Jurnalului Bucureștiului

Subiect de teză de doctorat. Teoria „abstractă” a pedicidului. Dosarul de pedicid Stéphane Moitoiret (asasinarea lui Valentin Crémault în 2008), succesor al dosarelor de pedicid Grégory Villemin (1884), Estelle Mouzin (2003) și Maddie McCann (2007), după ce în alte dosare de pedicid Christian Ranucci (nevinovat) este condamnat la moarte și executat (pentru asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla în 1974), Dany Leprince (nevinovat) este condamnat la închisoare pe viață pentru un cvadruplu familicid în 1994 (cu un dublu pedicid – Audrey și Sandra Leprince) iar Sebastian – Florian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală într-un alt dosar de triplu familicid în 2014 (cu un dublu pedicid – Antoine și Raphaël Bălan)

Asasinarea funcționarilor de poliție Jean-Baptiste Salvaing și Jessica Schneider la Magnanville (departamentul Yvelines, regiunea administrativă pariziană). Procesul & verdictul

In memoriam–dispariția a lui Maddie McCann. Un cold–case „resuscitat”, dar fără succes. În căutarea și restabilirea unui adevăr istoric care nu există!

Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”

Reforma Justiției franceze. „Corecționalizarea” infracțiunilor criminale și „criminalizarea” infracțiunilor corecționale prin intermediul Tribunalului Criminal – un generator de erori judiciare (oficiale și oficioase)

Subiect de teză de doctorat. Teoria „abstractă” a pedicidului. Dosarul de pedicid Stéphane Moitoiret (asasinarea lui Valentin Crémault în 2008), succesor al dosarelor de pedicid Grégory Villemin (1884), Estelle Mouzin (2003) și Maddie McCann (2007), după ce în alte dosare de pedicid Christian Ranucci (nevinovat) este condamnat la moarte și executat (pentru asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla în 1974), Dany Leprince (nevinovat) este condamnat la închisoare pe viață pentru un cvadruplu familicid în 1994 (cu un dublu pedicid – Audrey și Sandra Leprince) iar Sebastian – Florian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală într-un alt dosar de triplu familicid în 2014 (cu un dublu pedicid – Antoine și Raphaël Bălan)

„Februarie apollonist” – Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași – Ediția XXXV (27 februarie – 1 martie 2025) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași)

Serviciul Internațional de Investigații Criminale (ICIS) al Jurnalul Bucureștiului în partenariat cu OPDP (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) la Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” Ediția XXXV (2005). Sprijinul UZPR – Iași acordat proiectelor socio – judiciare în care Jurnalului Bucureștiului este implicat (direct sau indirect) prin anchetele sale private (Raportul pe anul 2024)

Etica utilizării inteligenței artificiale în educație (Profesorul Dumitru Popa, Decan al Facultății de Stiinte ale Comunicarii si Relatii Publice – Universitatea Apollonia Iași). Lucrare prezentată la Congresul Internațional al Universității Apollonia (27 februarie – 1 martie 2025) cu Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)

Forma canonică (normală) Jordan (suport de curs și probleme cu soluții detaliate) pentru elevii „preparatoriști” (CUFR) și studenții în Licență (Universități) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

„Etică și Intelligence” – lucrare prezentată la Sesiunea Anuală a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Germania) de către corespondentul nostru permanent profesorul Narcis-Stelian Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR – Academia Oamenilor de Știință din România)

Le grand concours des Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les sujets de Maths & Physique – 2024). Celebrul concurs al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești „Mines – Ponts” (nivel Prépa/CPGE – Licență/Master). Subiectele de Matematici generale și speciale și de fizică specială propuse (Enunțuri – 2024)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

• Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

• Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

• Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

• Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului