„Cere și ți se va da” (Partea 1) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului (Parcul Natural Vânători Neamţ)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

Am ales ca titlu pentru acest articol prima parte a unui verset din Evanghelia după Matei, care, în integralitatea lui, sună cam așa: „Cere și ți se va da; caută și vei găsi; bate și ți se va deschide.” (Matei 7:7). Mesajul transmis este unul de încredere și deschidere în fața divinității, o invitație la rugăciune și exprimare a dorințelor în fața lui Dumnezeu, cu promisiunea că cei care cer cu sinceritate, perseverență și deschidere sufletească vor primi ajutorul divin. Dar ce se întâmplă atunci când versetul este trunchiat, răstălmăcit și instrumentalizat, când cuvintele destinate mântuirii, smulse din contextul lor spiritual, devin o sabie pusă în slujba interesului politic, a revizionismului sau a ambițiilor expansioniste? Când „a cere” devine un imperativ cu mască diplomatică, iar „a da” se referă la satisfacerea unei revendicări cu substrat teritorial sau economic? Într-o astfel de abordare pervertită, fundamentul „cererii” se depărtează de accepțiunea biblică și folosește drept justificări argumente ce, odată cu trecerea timpului, devin fade: drepturile istorice sau sentimentele de superioritate națională, rasială, religioasă sau ideologică.

Vorbind despre state, adoptarea unei abordări trunchiate de genul „cere și ți se va da” poate fi asemuită cu folosirea unui drog care, pentru început, oferă satisfacții temporare și senzație de putere dar care, în cele din urmă, conduce la suferință și (auto)distrugere. Un stat care „cere” și care „primește” se confruntă cu o formă de adicție politică: o nevoie continuă, tot mai greu de controlat, de a avea „doza” de succes!

Dependența induce și dorința de satisfacere imediată a cererilor, „aici și acum”, în detrimentul unui viitor stabil și pașnic pe termen lung care, fără a fi eliminat din discursul liderilor, este amânat până la satisfacerea următoarei „cereri”. Succesele nu fac decât să întărească convingerea că impunerea forței sau voinței, în relația cu vecinii mai slabi, este singura cale prin care statul poate exista. Fiecare „victorie” obținută prin cereri neîntemeiate nu face decât să întărească credința că, precum drogul administrat la timp, succesul vine doar prin impunere repetată, ignorând complexitatea relațiilor internaționale și respectul reciproc. Până la urmă, câștigurile teritoriale, economice sau de prestigiu obținute pe această cale se contabilizează într-o afectare morală, cu efecte devastatoare pe termen lung. Adâncirea în acest comportament, abandonarea principiilor fundamentale legate de dreptate, echitate sau respect, duc la pierderea contactului cu realitatea, la cantonarea într-un cerc vicios inexorabil, ce impune adoptarea unor strategii riscante de tipul „totul sau nimic”. Precum în cazurile de sevraj, refuzarea uneia dintre „cereri” se soldează nu doar cu acutizarea tensiunilor, ci și cu conflicte deschise.

Dintr-un anume punct de vedere, vremurile pe care le trăim acum se aseamănă cu perioada interbelică: tensiuni și frustări acutizate după finalizarea Războiului Rece, conflicte deschise în diferite părți ale lumii, inclusiv în Europa, incertitudini economice și politice, izolaționism, amenințări cu utilizarea forței, ingerințe hibride etc. Dacă în perioada Republicii de la Weimar, Germania a încercat să respecte prevederile Tratatului de la Versailles, după venirea la putere a lui Hitler acestea au devenit, treptat, caduce.

În 1935, Hitler a reintrodus serviciul militar obligatoriu și a început reînarmarea, în 1936 s-au trimis trupe în zona demilitarizată Renania, în 1938, sub masca voinței populare, a fost anexată Austria. În același an, prin „Acordul” de la Munchen, realizat doar prin participarea Germaniei, Italiei, Franței și Marii Britanii (!), a fost obținut ținutul Sudetenland de la Cehoslovacia. În 1939 țara a fost dezmembrată, prin anexarea Cehiei și „independența” Slovaciei, iar Lituania a cedat, sub amenințarea războiului, regiunea Memel (Klaipeda). Pas cu pas, până la invadarea Poloniei, Tratatul de la Versailles devenise lipsit de aplicabilitate, nu doar din cauza Germaniei, ci și pentru că niciuna dintre celelalte părți relevante nu a făcut nimic concret, cu excepția înaintării unor proteste sau încheierii unor documente diplomatce care s-au dovedit a fi fără valoare, pentru a-l respecta sau pentru a-l impune.

Conflictul din Ucraina zilelor noastre are rădăcini istorice, politice și geopolitice adânci, ne vom referi în continuare doar la câteva dintre acestea. Un prim moment ce trebuie evocat este creștinarea Rusiei kievene în 988, al cărei personaj central a fost Sfântul Vladimir, cel care a ordonat botezarea populației din Kiev și din ținuturile învecinate, după ritul ortodox, bizantin. Începutul ortodoxiei răsăritene a ajuns ca, peste veacuri, să fie revendicat, din rațiuni diferite, de două națiuni moderne: ucrainenii și rușii. În vreme ce Moscova se autointitulează „moștenitoarea legitimă” a creștinării slavilor, justificându-și astfel ideea de unitate spirituală și istorică, nu doar între ruși și ucraineni, ci și cu toți slavii sau chiar cu toți ortodocșii, Ucraina consideră momentul ca parte a propriei continuități statale și spirituale, de sine stătătoare.

În secolul al XVII-lea, după răscoala lui Bogdan Hmelnițki (1648), zona de pe ambele maluri ale Niprului a fost disputată între Polonia și Rusia. În dorința sa de a scăpa de dominația poloneză, Hmelnițki a încercat să se alieze cu otomanii și tătarii, mai apoi s-a reorientat spre ruși. Noii aliați au semnat Tratatul de la Pereiaslav (1654), prin care Hmelnițki a acceptat protecția Rusiei, acesta fiind momentul simbolic al intrării Ucrainei de pe malul stâng al Niprului în sfera de influență rusă. Istoricii ruși și sovietici de mai târziu au vorbit despre acest episod ca fiind momentul reunirii celor două popoare slave înfrățite. La trei sute de ani distanță, în 1954, Hrușciov a întreprins demersurile ca Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă să cedeze Crimeea către RSS Ucraineană. Printre motivele enunțate, sărbătorirea tricentenarului „reunificării”! Cedarea Crimeei a fost un cadou de nerefuzat pentru ucraineni, în pofida faptului că, la data cedării, mai mult de trei sferturi din populația peninsulei erau ruși, ale căror afinități, ținute în frâu în perioada comunistă, au fost resuscitate de Rusia în 2014…

Incertitudinea legată de teritoriile aflate în dispută între polonezi și ruși s-a rezolvat prin Tratatul de la Andrusovo (1667) când Niprul a devenit graniță oficială între Imperiul Rus și Uniunea Polono-Lituaniană, cu malul estic rămas în stăpânirea Rusiei. Polonezii, aureolați de despresurarea Vienei în 1683, au încheiat în 1686 „Tratatul de pace eternă” cu Rusia, care a reglementat diferendele dintre cele două țări privitoare la granița de pe Nipru, printre altele s-a permis păstrarea de către ruși, cu plata unei compensații, a Kievului, aflat pe malul drept al fluviului. După împărțirile Poloniei (1772, 1793, 1795) Imperiul Rus a ocupat mare parte din teritoriul ucrainean de pe malul drept al Niprului, acesta devenind un fluviu interior al Imperiului Rus.

În anii tulburi de după Primul Război Mondial, în decembrie 1917, a fost proclamată Republica Populară Ucraineană, cu capitala la Kiev. Contramăsura bolșevică, de a instaura la… Harkov o Republică Populară Ucraineană a Sovietelor, a determinat un conflict între naționaliștii ucraineni conduși de Petliura și Armata Roșie. În teritoriile contestate, bolșevicii au „întemeiat” la acea vreme noi și noi republici, precum Donetsk-Krivoi Rog sau Taurida, în Crimeea și zona continentală apropiată. Acestea, fără a fi fost aruncate la groapa de gunoi a istoriei, au fost „dezgopate” de ruși în 2014!

Până în aprilie 1920, ucrainenii au fost împinși de Armata Roșie spre Galiția, fostă austriacă și devenită poloneză, motiv pentru care Petliura a acceptat să se alieze cu polonezii. În doar două săptămâni, armata poloneză și detașamentele ucrainene ale lui Petliura au reușit să cucerească mare parte din Ucraina, inclusiv Kievul. Speculând propagandistic faptul că armata poloneză ocupase un cap de pod pe malul stâng al Niprului în dreptul Kievului, la finele lui mai 1920, Armata Roșie a început atacurile pentru „eliberarea” orașului. Polonezii au fost nevoiți să cedeze teritoriile cucerite, retragerea lor terminându-se abia în fața Varșoviei, prin neașteptata lor victorie, intrată în istorie drept „Miracolul de pe Vistula” (13–25 august 1920).  Tratatul de la Riga (1921), semnat între Polonia și Rusia Sovietică, fără participarea Ucrainei(!), a consfințit că vestul Ucrainei (Galiția și Volînia) revin Poloniei, iar restul Ucrainei (inclusiv Niprul și malul drept al acestuia), Uniunii Sovietice.

În 1991, odată cu prăbușirea URSS, Ucraina și-a declarat independența, Crimeea rămânând ucraineană, cu un statut autonom și o populație majoritar rusofonă, cu o importantă minoritate tătară. După recucerirea Crimeei în 1944 de către sovietici, în ceea ce acum este recunoscut ca fiind un genocid, regimul lui Stalin a efectuat deportarea tătarilor crimeeni, acuzați de colaborare cu naziștii. În numai câteva zile, aproape 200.000 de tătari au fost deportați în Asia Centrală, în special în Uzbekistan. Deportarea a fost brutală, iar aproape 40% dintre deportați au murit în primii ani din cauza foamei și bolilor. Această acțiune a schimbat radical demografia regiunii, mai ales că deportaților li s-a permis abia în anii 80 să revină la locurile de baștină.

Dincolo de greutățile inerente legate de câștigarea independenței, Ucraina s-a văzut deodată… a treia putere nucleară a lumii, urmare a faptului că rachete de tot soiul, bombardiere nucleare și logistica necesară au rămas pe teritoriul noii republici, deși controlul tehnic al echipamentelor era exercitat de Rusia. Pentru a preveni apariția unei noi puteri, ale cărei orientări erau neclare, atât Rusia cât și SUA, au „negociat” cu Ucraina renunțarea la armele nucleare în schimbul unor garanții de securitate. Astfel, în 1994, la Budapesta(?!), Ucraina a semnat un memorandum cu SUA, Marea Britanie și Federația Rusă prin care cele trei mari puteri garantau respectarea independenței, suveranității și granițelor Ucrainei, în schimbul predării de către ucraineni a armelor nucleare către Rusia. Se părea că o chestiune spinoasă fusese rezolvată astfel încât fiecare parte să fie mulțumită! Deși se știa încă de pe atunci, un memorandum, spre deosebire de un tratat, reprezinta doar un angajament politic, fără a avea valoare juridică obligatorie, astfel că în 2014, aceleași mari puteri au făcut-o…pe-a niznaiul când Crimeea a fost ocupată de ruși !

Sevastopolul, bază principală a Flotei Ruse din Marea Neagră încă din epoca țaristă, a reprezentat un alt măr la discordiei între Ucraina și Federația Rusă. După ani de tensiuni, cele două țări au semnat în 1997 Tratatul de prietenie și cooperare și un acord separat privind Flota Mării Negre. Portul rămânea parte a Ucrainei, dar era utilizat „temporar” și de flota rusă, până în 2017. În anii 2000, Ucraina a oscilat între o apropiere de Rusia și o orientare pro-europeană, venirea la putere a președintele ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, în 2010, a inclinat balanța spre Rusia. Imediat acesta a fost de acord cu prelungirea contractului de închiriere a bazei navale din Sevastopol, până în 2042, cu o motivație economică: Rusia oferea un discount de 30% pentru gazul livrat Ucrainei! 

Fuga lui Ianukovici și instaurarea în Ucraina a unui regim pro-european, în februarie 2014, a generat o reacție imediată din partea Rusiei. Rapiditatea cu care aceasta s-a desfășurat a dovedit o planificare minuțioasă anterioară, extinsă pe o perioadă de câțiva ani, din păcate nedectată de niciunul din mult lăudatele servicii de informații. Lumea a fost uimită să afle că orașul Sevastopol și Crimeea au fost ocupate, fără lupte majore, de așa-numiții „omuleți verzi”. Surprizele nu s-au oprit aici pentru că, pe repede înainte, pe 16 martie 2014 s-a organizat un referendum la care a participat, conform surselor rusești, 80% din populația crimeeană, 95% din votanți fiind de acord cu alipirea peninsulei la Federația Rusă, astfel că… pe 18 martie Vladimir Putin a declarat oficial Crimeea ca find parte a Federației Ruse.

În aprilie 2014, în regiunile Donetsk și Luhansk din estul Ucrainei, separatiști pro-ruși, sprijiniți logistic și militar de Rusia, au instaurat republici autoproclamate, declanșând ceea ce s-a numit Războiul din Donbas, un război civil hibrid, potențat de implicarea Rusiei. Încercarea de a limita conflictul a condus la încheierea celor două acorduri de la Minsk, la care Rusia a participat doar ca intermediar, din dorința de a „media” între Ucraina și separatiști! Fără a aduce vreo soluție viabilă, mereu încălcate, acordurile, cu toate că au implicat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Franța și Germania, au avut ca efect numai o reducere temporară a intensității conflictului! Deznodământul în ceea ce privește cele două republici separatiste și acordurile de la Minsk a venit pe 22 februarie 2022 când Vladimir Putin a semnat un decret prin care Federația Rusă recunoștea oficial „Republica Populară Donețk” și „Republica Populară Luhansk”.

Acest pas a reprezentat renunțarea la o diplomație oricum șchioapă și trecerea la un război deschis pentru că, la doar câteva zile, pe 24 februarie 2022 începea invazia pe scară largă a Ucrainei. Modul de lucru „patentat” în Crimeea a fost folosit din nou, în perioada 23-27 septembrie 2022, când în cele patru regiuni ucrainene parțial ocupate Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson au fost organizate referendumuri. Din nou, 90% dintre participanți au fost pentru alipire, cu toate că niciuna dintre regiuni nu era sub controlul total al Moscovei, astfel că, pe 30 septembrie 2022, Putin a semnat decretele de aderare a celor 4 regiuni la Federația Rusă! În 1938, Adolf Hitler a justificat nevoia de anexare a Sudetenlandului prin dorința de a „proteja” minoritatea germană din acea regiune. Urmarea politicii de conciliere dusă de Marile Puteri a fost că, în mai puțin de un an, Hitler a încălcat „Acordul” de la Munchen, a dezmembrat Cehoslovacia și a emis noi pretenții teritoriale în dauna vecinilor, finalizate prin începerea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În arsenalul lui Putin regăsim aceleași metode: pretexte „umanitare” legate de grija pentru populația rusofonă și lupta împotriva unui presupus „regim nazist” de la Kiev (ce paradox istoric sinistru!), acorduri încălcate, susținerea mișcărilor separatiste și recunoașterea unor state „independente”, în final declanșarea unui război prin care se dorea desființarea Ucrainei. Paralizia Occidentului în fața distrugătorului balet rusesc prin care, în 2014, Ucraina părea a avea soarta Cehoslovaciei din 1938-1939, a părut a înceta în 2022, odată cu declanșarea invaziei rusești, când sprijinul pentru Ucraina a fost total. Prin curajul și determinarea cu care s-a apărat, Ucraina și-a consolidat identitatea națională și a devenit simbolul luptei pentru libertate în Europa. Păstrând termenii comparației, Ucraina seamănă acum cu Polonia anului 1939, cu avantajul că luptă contra unui singur inamic și beneficiază de un sprijin occidental masiv. Amintirea Poloniei sfârtecată din două părți nu este gratuită, mai ales că Belarus și Ungaria au o atitudine fățiș antiucraineană, încurajată copios de către Rusia. 

S-ar părea că, spre deosebire de anii interbelici, lumea civilizată a înțeles, chiar dacă în al doisprezecelea ceas, că tocmeala cu agresorii nu este aducătoare de pace, ci doar amână inevitabilul, într-un mod dezavantajos pentru cei ce cred ca pacea este un dar ce trebuie pretuit. Liniștea dobândită prin pervetirea diplomației este cu atât mai periculoasă cu cât este mai de durată, pentru că în atari vremuri, din păcate, timpul curge în favoarea nedreptății, a agresorului, iar deznodământul, războiul ce va urma, va fi cu atât mai dramatic. Aș putea spune că această evocare istorică, despre vremuri trecute și prezente, poate fi încadrată între două versete biblice, cel care a dat titlul articolului și precedentul lui, al cărui avertisment își păstrează actualitatea: „Nu dați cele sfinte câinilor și nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie.” (Matei 7:6)

Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, publicist, Parcul Natural Vânători Neamţ, Vânători Neamţ), Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului

De ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor

Ghidul prizonierului  în MCF (Mediul Carceral Francez) și istoria marii criminalități organizate contemporane (crime de sânge, crime sexuale, crime economico-financiare, atentate, terorism, jafuri armate, kidnapping, erori judiciare) prin intermediul „Faptului Divers”.

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Interviul „cult” al poetei și jurnalistei francofile Lect. Dr. Doina Guriță (membră USR și UZPR) cu Thomas Csinta (profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare, jurnalist de investigații criminale, director și redactor șef al publicației cultural–educaționale și științifice franco–române (cu caracter academic) Jurnalului Bucureștiului

Subiect de teză de doctorat. Teoria „abstractă” a pedicidului. Dosarul de pedicid Stéphane Moitoiret (asasinarea lui Valentin Crémault în 2008), succesor al dosarelor de pedicid Grégory Villemin (1884), Estelle Mouzin (2003) și Maddie McCann (2007), după ce în alte dosare de pedicid Christian Ranucci (nevinovat) este condamnat la moarte și executat (pentru asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla în 1974), Dany Leprince (nevinovat) este condamnat la închisoare pe viață pentru un cvadruplu familicid în 1994 (cu un dublu pedicid – Audrey și Sandra Leprince) iar Sebastian – Florian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală într-un alt dosar de triplu familicid în 2014 (cu un dublu pedicid – Antoine și Raphaël Bălan)

Asasinarea funcționarilor de poliție Jean-Baptiste Salvaing și Jessica Schneider la Magnanville (departamentul Yvelines, regiunea administrativă pariziană). Procesul & verdictul

In memoriam–dispariția a lui Maddie McCann. Un cold–case „resuscitat”, dar fără succes. În căutarea și restabilirea unui adevăr istoric care nu există!

Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”

Reforma Justiției franceze. „Corecționalizarea” infracțiunilor criminale și „criminalizarea” infracțiunilor corecționale prin intermediul Tribunalului Criminal – un generator de erori judiciare (oficiale și oficioase)

Subiect de teză de doctorat. Teoria „abstractă” a pedicidului. Dosarul de pedicid Stéphane Moitoiret (asasinarea lui Valentin Crémault în 2008), succesor al dosarelor de pedicid Grégory Villemin (1884), Estelle Mouzin (2003) și Maddie McCann (2007), după ce în alte dosare de pedicid Christian Ranucci (nevinovat) este condamnat la moarte și executat (pentru asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla în 1974), Dany Leprince (nevinovat) este condamnat la închisoare pe viață pentru un cvadruplu familicid în 1994 (cu un dublu pedicid – Audrey și Sandra Leprince) iar Sebastian – Florian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală într-un alt dosar de triplu familicid în 2014 (cu un dublu pedicid – Antoine și Raphaël Bălan)

„Februarie apollonist” – Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași – Ediția XXXV (27 februarie – 1 martie 2025) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe). Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași)

Serviciul Internațional de Investigații Criminale (ICIS) al Jurnalul Bucureștiului în partenariat cu OPDP (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) la Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” Ediția XXXV (2005). Sprijinul UZPR – Iași acordat proiectelor socio – judiciare în care Jurnalului Bucureștiului este implicat (direct sau indirect) prin anchetele sale private (Raportul pe anul 2024)

Etica utilizării inteligenței artificiale în educație (Profesorul Dumitru Popa, Decan al Facultății de Stiinte ale Comunicarii si Relatii Publice – Universitatea Apollonia Iași). Lucrare prezentată la Congresul Internațional al Universității Apollonia (27 februarie – 1 martie 2025) cu Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)

Forma canonică (normală) Jordan (suport de curs și probleme cu soluții detaliate) pentru elevii „preparatoriști” (CUFR) și studenții în Licență (Universități) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

„Etică și Intelligence” – lucrare prezentată la Sesiunea Anuală a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Germania) de către corespondentul nostru permanent profesorul Narcis-Stelian Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR – Academia Oamenilor de Știință din România)

Le grand concours de Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les sujets de Maths & Physique – 2024). Celebrul concurs al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești „Mines – Ponts” (nivel Prépa/CPGE – Licență/Master). Subiectele de Matematici generale și speciale și de fizică specială propuse (Enunțuri – 2024)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

• Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

• Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

• Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

• Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului