Charb (Stéphane Jean-Abel Michel Charbonnier): „Prefer să mor, decăt să fiu inactiv, să nu fac nimic….”
Într-adevăr, oricât de mult ne-am strădui să fim imparțiali, prin acțiunile noastre lezăm, sub o formă sau altă, mai mult sau mai puțin, interesele unora, altora. Cu alte cuvinte, nu putem fi pe placul tuturor. Motiv pentru care suntem expuși, direct sau indirect, tot timpul, unor presiuni sau constrângeri sociale, politice sau economice care încearcă sa ne convingă, sa renunțăm la ceea ce facem.
În principiu, când suntem implicați (angajați) trup și suflet într-un proiect, acest lucru nu este posibil. Din acest moment nu ne rămâne decât să trăim prezentul capabil sa ne ofere experiențe noi, care sa deschidă orizonturi fructuoase către frontieerele imposibilului și să trezească în noi ceea ce rămâne adormit și închis, cu convingerea fermă că intotdeauna avem o parte de răspundere în ceea ce ni se întâmpla și ni se pare nedrept, pentru că noi suntem responsabili de alegerile noastre și care ne determină, sub o formă sau alta, viitorul. Cum ele îl condiționează, trebuie să le facem pe deplin conștienți și să acceptăm consecințele lor, fără regrete sau resemnare, dar cu seninătate și umilință!
Notă. Am fost, în general (în principiu!), în relații apropiate cu echipa de la Charlie hebdo, dar în particular cu Tignous (Bernard Jean-Charles Verlhac), coleg de generație-cu care am discutat mult despre dosarul Yvan Colonna (presupusul asasin al prefectului de Corsica Claude Érignac pe 6 februarie 1998) comemorat anul trecut în lucrările mele „In memoriam Yvan Colonna. Corsica nu crede în lacrimi” în peste 1.000 de pagini pe care le-am prezentat la Conferinta anuală a Academiei româno-germane din Baden-Baden și îl voi prezenta și în acest an la Congresul Internațional al Universității Apollonia de lac Iași între 2-5 martie 2003, și mai ales cu polițistul lt. Frankie (Franck Brinsolaro), care asigura protecția lui Charbonnier, redactorul șef) originar din Toulon (Micul Chicago în anii de plumb și în perioada activității organizației criminale „French Conexion”, căreia am consacrat în lucrările mele, tot, peste 1.000 de pagini. În dimineata zilei de 7 ianuarie 2015, am trecut pe la redacție în jurul orei 09h30, dar n-am avut acces pentru că la ora 10h30 începea sedinta redactiei, la care participau numai membrii acesteia. Dedic aceste vaste lucrări de investigatie si cercetare stiintifică memoriei lor.
Treisprezece (13) soldați francezi (angajați în forțele Barkhane) au fost uciși în Mali (învecinată cu Nigerul și Burkina Faso), într-o coliziune accidentală (frontală) dintre două elicoptere franceze (bimotoare), un „Cougar” de asalt (Aérospatiale AS532, cu motoare cu turbină de tip Turbomeca Makila 1, versiune ameliorată a SA330 Puma–fabricat de către Aérospatiale) și un „Tigre” de atac (Eurocopter EC665, cu turbomotoare de tip MTR-390E/MTR MTR390-2C-dezvoltat de către Airbus Helicopters/Eurocopter) la Liptako (în regiunea Ménaka).
Iată, cum celebrul săptămânal satiric francez Charlie Hebdo a pus în evidență, de manieră umoristică, acest tragic accident (eveniment istoric) în edetiția sa din 2 decembrie 2019, tocmai în ziua în care, șeful Statului Major al Armatei Terestre franceze, Generalul de Armată Thierry Burkhard a adus un pios omagiu acestora în Curtea prestigiosului Hôtel des Invalides(un complex de clădiri în sectorul parizian 7 construit la ordinul lui Ludovic al XIV-lea între anii 1670 – 1676, care cuprinde muzee și monumente legate de istoria militară a Franței, precum și un spital și un azil pentru veteranii de război Unii dintre eroii Franței (inclusiv Napoleon Bonaparte) sunt înmormântați aici.Notă. Operațiunea Barkhane este o operațiune militară în Sahel (o amplă zonă de tranziție, de la deșertul Sahara la regiunea de savană Sudan, pe mari porțiuni din Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Ciad, Etiopia și Sudan, situată în partea central-nordică a Africii, extinsă pe 3.053.200 km², având o lungime de 3.900 km, de la țărmul Oceanului Atlantic și până la Marea Roșie, cu o lățime care variază între 300 și 500 km la Sud de Sahara) și Sahara (cel mai mare deșert uscat, și al treilea cel mai mare dedin lume, după Antarctica și Arctica, de la țărmul Oceanului Atlantic până la Marea Roșie alcătuind un trapez cu o lățime în vest de 4.500-5.500 km, iar în nord-sud cu latura de 1500 – 2.000 km, cu o suprafață de 9.400.000 km², cuprinzând o treime din Africa – aproximativ suprafața Statelor Unite ale Americii, sau de 26 ori mai mare decât suprafața Germaniei) de către Forțele Armate Franceze sprijinite de către cele estoniene și britanice cu scopul de a lupta contra grupurilor armate salafist–jihadiste din zona geografică menționată.
Lansată pe 1 august 2014, aceste succede Operațiunii Serval(operațiune militară franceză în Mali, lansată că urmare a Rezoluției 2085 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 20 decembrie 2012 și după ce guvernul interimar din Mali a cerut asistența militară a Franței) având scopul cu scopul anihilării militanților islamiști din partea de nord a Maliului care au început să forțeze intrarea în centrul Maliului. Trei dintre cei cinci lideri islamici, Abdelhamid Abou Zeid, Abdel Krim și Omar Ould Hamaha ar fi fost uciși, în cadrul acestei operațiuni în timp ce Mokhtar Belmokhtar ar fugit în Libia, iar Iyad ag Ghalia în Algeria.
La rândul sau, această operațiune succede celei cunoscute sub numele de Operațiunii Épervierîn Ciad (13 februarie 1986–1 august 2014) declanșată la inițiativa Franței după ce forțele Forțele Armate Libiene au străpuns Paralelă 16 pentru a acordă sprijin lui Goukouni Oueddei (n.1944, fiul șefului tradițional al Teddas Oueddei Kihidemi/1900–1977, al tribului Toubous–păstori nomazi în Sahara centrală, fost președinte al Guvernului de Uniune Națională de Tranziție al Republicii Ciad între 1979–1982), autorul lucrării „Combattant, une vie pour le Tchad” (Combatant, o viață pentru Ciad, Editura Espaces & Signes, 583 pag., ISBN 979-10-94176-39-9), răsturnat de la putere de cu ajutorul Franței și SUA, de către Hissène Habré (n.1942, președintele Ciadului între 1982–1990).
Condamnat la moarte prin contumacie, pe 15 august 2008, pentru crime contra umanității de către Tribunalul N’Djaména, el se refugiază în Senegal, dar ulterior, este acuzat și de crime de război și acte de tortură și că urmare, pe 30 iunie 2013, el va fi arestat, iar începând din 20 iulie 2015, judecat la Dakar de către CAE (Camerele Africane Extraordinare–un tribunal creat în 2013 pe baza unui acord dintre Uniunea Africană și Senegal pentru sancționarea crimelor internaționale comise în Ciad între 7 iunie 1982–1 decembrie 1990), pe 30 mai 2016, el este recunoscut vinovat pentru crime contra umanității, violuri, execuții, sclavie și kidnapping, fiind condamnat la închisoare pe viață și obligat și obligat (pe 29 iulie – că urmare a unei sancțiuni administrative suplimentare) la plata unei sume cuprinse între 10-20MFCFA (cca 15.245–30.490€) pentru fiecare victima.
În urma Apelului intentat de către acesta, pe 9 ianuarie 2017 va debuta un nou proces, tot în fața CAE, care pe 27 aprilie 2017 va confirmă sentința din Prima instanța și îl obligă pe Hissène Habré la plata unei sume de 82,29MdFCFA (cca 125M€) reprezentând daune morale și materiale pentru victimele sale. În sfârsit, între 1983–1984 este în vigoare și o altă operațiune miliară franceză, Operațiunea Manta, în cadrul conflictului ciado – libian (pentru controlul între 1978 – 1987 a zonei Aozou – teritoriu din Ciad de cca 114 000 km2 și 100 km de larg revendicat de către Libia și invasdata în 1973, pentru a fi anexat în 1976).
Vive la République, vive la France!
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
