Acasă Uncategorized Confesiuni esențiale. Seriozitatea lui Eminescu (Corespondență de la scriitorul Grid Modorcea, Dr....

Confesiuni esențiale. Seriozitatea lui Eminescu (Corespondență de la scriitorul Grid Modorcea, Dr. în Arte)

Ceea ce m-a făcut să-l iubesc pe Eminescu, să scriu cărți și să fac filme despre el, ceea ce m-a făcut să-l numesc sfânt și mă face și acum, și mâine, este seriozitatea lui. Care s-a imprimat în ființa mea. Și mă simt asemenea lui. În mine curge încrâncenarea și atitudinea lui justițiară, dar și calea apofatică a cunoașterii dumnezeirii și, până la un punct, aceeași concepție despre lume și univers. Toate se datorează, mi-am spus, faptului că avem aceleași rădăcini vitale, din Țara Originilor, cum am numit eu cartea despre Țara Făgărașului (în satul Vad se află și azi urmașii Eminovicilor eminescieni).

Biserica fortificată (Corespondență de la Grid Modorcea, scriitor, Dr. în Arte)

Am avut două repere divine pe pâmânt, și o să le am și în cer, Iisus și Eminescu. Ceea ce-i aseamănă în chip izbitor este seriozitatea. Acești doi oameni sfinți nu au știut ce este neseriozitatea, bășcălia, prosteala și alte defecte ale speciei umane în general.

De câte ori mă închin la Iisus, sunt uluit de seriozitatea Lui. Toate iconanele bizantine o conservă. El îmi imprimă o stare de mare gravitate în fața lumii. El face să mă judec pe mine și lumea cu aceeași gravitate. Tot ce a făcut El, a fost o respingere tranșantă, profundă și eficientă a neseriozității, a tot ce este strâmb și nedemn. „Scuip din gura mea tot ce-i căldicel” șiEu judec și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc au fost preceptele după care m-am condus toată viață. Așa este și Eminescu. Ceea ce-i adaugă el în plus este fatalitatea, o viziune specific românească. Viziunea lui Eminescu despre lume balansează între rugăciune și blestem, între fatalism și speranță. Am scris un studiu despre Speranța la Eminescu (inclus în cartea Magul călător), în care mă ocup tocmai de acești termeni antitetici, care definesc sfera creației eminesciene.

Sigur, Eminescu nu a fost un mistic asemenea lui Hristos. El nu a făcut minuni asemenea lui Hristos, dar a fost la fel de serios ca El în tot ceea ce a scris și făcut. Toate gândurile eminesciene au o gravitate măreață, fiindcă vin din adâncimea cunoașterii lumii, din marea responsabilitate față de cuvânt. El nu dădea drumul în lume la un cunvânt până nu-l trecea de lacătul minții, al inimii și al gurii. Eminescu este tarabostele dac al spiritului românesc.

Întotdeauna am fost uimit și nu mi-am putut explica niciodată, mor cu acest mister nedezlegat!, cum de Eminescu a fost român, cum de seriozotatea lui divină contrastează cu neseriozitate generală a românilor!? E uluitor să constați ce sunt azi conducătorii țării, ce paiațe, când te muți cu gândul la Eminescu. El, care a spus familia mea este română, chiar nobilă neam de neamul ei, parcă nu a fost român. Abia prin Eminescu ne uităm ca într-o oglindă și ne recunoaștem ca români, ne dăm seama ce au fost cândva românii pe care el îi descoperă în măreția istoriei, încă de pe vremea când au pus tribut Romei! De fapt, așa trebuia să fie toți românii, ca el, model de seriozitate. un reper al cuvântului dat, al faptei neclintite, al cinstei și dreptății. Eminescu n-a știut ce este minciuna și viața în desfrâu, limba lui este sabia lui Dumnezeu, adică Adevărul, el nu s-a jucat cu viața și harul lui, nu a experimentat dragostea de țară și datoria de a fi român.

Sigur, gravitatea lui vine din faptul că a fost nemulțumit de alcătuirea strâmbă a acestei lumi. Eminescu credea că la baza lumii se află Răul, cum spune în Demonism, și că Dumnezeu este marele Titan care „ne-a făcut râzând de comica-ne neputință”. De unde și mânia sa, asemenea dacului din Rugăciuea unui dac, cu sorgintea în Blestemul lui Roman Bodei din piesa Grue Sânger, sau asemenea viziunii christice din poema Dumnezeu și Om

Așa ceva nu există în gândirea bisericească, nici în scrierile Sfinților Părinți. Dar există în Apocalipsă, o scriere respinsă de biserică și sinoade, care a fost inclusă in Biblie după sute de ani. De ce? Fiindcă aici Dumnezeu se dezice de lumea în care trăim. Dacă biserica ar accepta așa ceva, preoții ar fi muritori de foame!  Eu am analizat cu mare atenție Revelația lui Ioan în Civitas Innocentiae, cum am numit cetatea pe care o văd făurită de OM în viitor, ca răspuns la dorința lui Dumnezeu de a crea o nouă lume, „un nou cer și un pământ nou”, promisiune care nu s-a împlinit.

Sigur că și Iisus a fost nemulțumit de lumea în care trăim, și Eminescu, evident. Seriozitatea lor vine din această nemulțumire. În acest sens, serioziatate este sinonimă cu tristețea. Au fost triști, dar nu disperați, ci lucizi. Din luciditate și înțelegerea exactă a lumii se naște speranța. Au fost victime într-o lume strâmbă, pe care ei nu au acceptat-o.  Drept urmare, Iisus a fost răstignit, iar Eminescu aruncat într-un azil și omorât.  Cu mintea deplină a trăit cât Iisus, 33 de ani!

Dacă Iisus și Eminescu mai trăiau, sigur ar fi creat o lume nouă, diferită de cea în care trăim azi. Eminescu a avut o vocație profetică, tot ce a spus și a gândit este grav.  Mă gândesc  în special la seria de piese de teatru din ciclul Dodecameronul dramatic. Acolo sunt sâmburi din marele Templu teatral pe care l-ar fi creat, evident, de dimensiuni shakespeariene. În cartea Shakespeare și Eminescu prezint cum ar fi arătat acest templu. Eminescu l-a avut model pe Shakespeare, iar în istoria românilor a găsit personaje și situații similare cu acela din Macbeth, Iulius Caesar, Richard al III-lea și alte tragedii shakespeariene. Cu o astfel de operă împlinită, Eminescu ar fi fost Shakespeare al României. Locul lui Eminescu este lângă titani ca Shakespeare, Goethe (a avut un proiect Faust), Schopenhauer (cu o influență covârșitoare asupra geniului său).

Filozofia, Știința, Religia și Politica – Arthur Schopenhauer (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Eminescu român! Ce lucru serios, ce lucru grav!

Mereu am fost uimit cum de românii nu au un cult pentru el ca și pentru un sfânt. Cu ce este mai prețios Sfântul Macarie, de pildă, decât Eminescu?! Să stai 40 de ani în pustie, nu e o treabă serioasă! Și să postești cât te țin firimiturile dintr-o sticlă! Asta-i minune? Mai bine își dăruia harul trăind printe oameni. Eu cred că Eminescu e mai prețios pentru noi decât Sf. Macarie și alți sfinți. Toți cei care trăiesc  ca niște sfinți, sunt sfinți, spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Dacă poporul român vrea să nu se rătăcească, trebuie să stea lângă Eminescu, să fie de partea lui, să-l iubească așa, ca pe un sfânt, și să fie serios cum a fost Eminescu. Cu seriozitatea eminesciană drept lance, poporul român va învinge multe obstacole, va fi nemuritor.

Corespondență de la Grid Modorcea, Dr. în Arte

Grid Modorcea Amazon, Grid Modorcea IMDB, Grid Modorcea cărți în vânzare, Grid Modorcea filmografie

Bibliografie

Săptămâna presei românești „Pagini luminoase de istorie”

Eminescu si gândirea politică (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Eminescu şi gândirea economică (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Cuvinte înțelepte eminesciene (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Lucrări științifice  publicate sub egida  Jurnalul Bucureştiului

Articolul precedentCuvinte înțelepte eminesciene (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)
Articolul următorEminescu şi gândirea economică (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.