Biserica fortificată (Corespondență de la scriitorul și cineastul „brașovean” Grid Modorcea, Dr. în Arte – SUA – New York) cu Galeria foto a Gabrielei Pătru

Cunosc foarte bine Cetatea Făgărașului  simbol al românismului, loc de obârșie al întemeierii creștinismului, atribuit la începutul mileniului întâi, cu o istorie covârșitoare, culminând cu domnia lui Mihai Viteazul și cu faptele de pomină ale lui Ștefan Mailat, primul principe român al Transilvaniei. Sigur, aici se află capela domnească și multe minuni ale istoriei translivane, implicit formidabila bibliotecă, unde am donat și eu mereu cărți și filme.Cetatea Făgărașului a fost o cetate militară, populată de soldați. Dar Ardealul cunoaște și cetăți țărănești, religioase, cum sunt cetățile de la Hălchiu, Hărman sau Prejmer considerată cea mai bine conservată din Europa. Ele sunt biserici fortificate. Aceste cetăți sunt focare de credință. ele apără credința, biserica, viața, morala, bunurile oamenilor. Aceste cetăți au rolul de apărare a ceea ce este mai sfânt între-o comunitate.

Am vizitat recent Biserica fortificată din Hărman (Zona metropolitană Brașov) sat care datează din perioada 1211–1225, pe vremea când Ordinul cavalerilor teutoni era stăpân pe Țara Bârsei. Atunci au fost întemeiate mai multe așezări de către coloniștii germani. La anul 1240, abația cisterciană de la Cârța (unde avea să se nască și Badea Cârțan) a intrat în posesia a patru biserici din Țara Bârsei, printre care și cea de la Hărman.

Două elemente sunt aici de remarcat: Biserica-cetate și fortificația. Are 7 turnuri de apărare și un turn clopotniță. Intrarea în cetatea-biseică a fost punctul cel mai vulnerabil, de aceea a fost cel mai bine fortificat. Turnul-poartă, numit și Turnul măcelarilor, a fost cel mai masiv dinte turnurile de apărare. Evident, intrarea se făcea printr-un pod mobil care trecea peste șanuțul de apă ce înconjura cetatea. Șanțul avea 3-4 metri adâncime. În 1814, podul mobil a fost înlocuit cu un gang acoperit cu arcade, care se sprijină pe coloane masive. Atunci șanțul cu apă a fost asanat și acoperit cu pământ. Biserica era înconjurată de o curtină (zid de unire) ovală ce includea o capelă la est de biserică. Dar în sec. al XV-lea, complexul arhitectural a fost extins și fortificat, după modelul bisericilor-cetate. Acest lucru s-a datorat invaziilor otomane repetate. A fost o reacție la agresiunea străină.

Zidul de fortificație are o înălțime de 10-12 metri, el constutuie cutina principală a cetății. În partea superioară a zidului s-a construit un culoar de apărare acoperit, dotat cu ferestre de tragere și de aruncat păcură. Toate turnurile erau legate între ele prin culoarul de apărare.

Turnul bisericii sau turnul clopotniță este cel mai înalt din Țara Bârsei. Are 56 de metri și se vede din toate părțile. Pe lângă vârful principal al turnului, sunt aplicate încă patru turnulețe, la colțuri, ca să fie vizibil de departe faptul că localitatea dispunea de dreptul de a pronunța  și executa sentința capitală. Portalul sudic, vestic și nordic sunt construtie în stil gotic. Biserica-cetate este un monument de istorie și cultură, o operă monumentală care îmbină stilul romanic cu cel gotic, fiind imagina tradiției, a istoriei.

Biserica-cetate dispunea de cinci clopote. Trei erau în turnul clopotniță, unul dintre ele fiind dedicat alarmei și era legat de ceas. Al patrulea era situat deasupra corului, iar al cincilea în vârful turnului de la poartă. Numai acesta se mai păstrează și datează din anul 1608. Este cel mai vechi din zonă. Celelalte clopote au fost topite de armată în timpul primului război mondial și prefăcute în tunuri! Clopotele actuale au fost achiziționate în anul 1923. Pe latura de vest a bisericii se păstrează ca monument comemorativ un astfel de clopot.

În centrul fortificației se află, evident, biserica. Cetatea a fost construită cu scopul de a apăra această biserică, având hramul Sf. Nicolae. Este o biserică masivă, având înfățișarea vechii basilici cu trei nave în stil romanic din sec. al XIII-lea. Trebuie să știm că arhitectura cisterciană a timpului, ordinul cistercian aparținând de congregația benedictină (fondată în Franța), a impus peste tot stilul ei simplu și sever, ascetic, călugăresc. Este uluitor faptul că aici  se conservă și clădirea ințială a capelei, datată în jurul anului 1300. Dar și ea avea să fie dotată cu un turn de apărare. I s-au adăugat două nivele de apărare cu guri de tragere. Ceea ce m-a uimit a fost pictura murală a capelei, care este foarte bine conservată. Datează din sec. al XV-lea și seamănă foarte bine cu pictura de la Voroneț, în sensul că ilustrează aceeași cale a dobândirii mântuirii veșnice. Se vede imaginea Raiului, a Iadului, este pictată legenda învierii lui Lazăr, iar în partea vestică sunt reproduse caligrafic texte din Vechiul Testament și Crezul. Punctul culminant îl constituie partea estică, unde  vedem scena răstignirii lui Iisus Hristos. Ea este flancată de scene medievale tipice, preecum imaginea celor care se roagă, a celor care luptă și a celor care muncesc. Întâlnim aici și parabola vameșului și a fariseului. Nu este uitată nici Fecioara Maria, într-un ciclu de imagini dedicat virginității ei.  Sigur, această idee din epocă este o permanență a creștinismului, care își are rațiunea în forța mântuirii.

Pentru a cunoaște istoria acestui loc, este necesar să aflăm care este dotarea bisericii, cum a evoluat ea. Astfel, s-a păstrat altarul construit în stil baroc la anul 1787, creația sculptorului Franz Eberhard și a pictorului Mohr din Brașov. Amvonul e din lemn, sec. XVII. Accesul se face prin sacristie, o capodoperă, cu console sculptate cu chipuri omenești. Bolta și elementele decorative florale aparțin Renașterii. Fiind o cetate-biserică țărănească, așa cum am spus, cetatea era dotată cu multe camere de locuit și de provizii. Vedem peste tot, în preajma culoarului de apărare, camere țărănești, care îmi aminteau de casa lui Cervantes de la Alcalá de Henares. Accesul la ele se face pe niște scări înguste și foarte abrupte. În partea sudică a curții intrerioare s-a păstrat o fântână cu cumpănă ce asigura aprovizionarea cu apă pe durata asediilor.

Iată, așadar, un monumet de istorie și artă, în care recunoaștem și stilul romanic, și cel renascentist, și cel gotic și baroc, dar și amprenta neaoșă, elemente ale vieții țărănești, specifice zonei Hărman. Cei care mergeți al Brașov, merită să ajungeți în Hărman, localitate care este un fel de suburbie a Brașovului, aflată le circa 3-4 km de oraș. Dovadă că Hărman nu are poștă, poșta localității e la Brașov. Dar în rest are de toate. Este un sat-cetate, o așezare foarte puternică, demnă de biserica-cetate, cu oameni foarte aprigi, care știu să-și apere comorile. Asemenea biserici fortificate fac parte din marile utopii ale omenirii și ele pregătesc Civitas Innocentiae, dovedesc că fac posibilă o astfel de cetate a viitorului.

Notă. Gabrielei Pătru. La cca 7 km de Brașov, în Hărman (Zona Metropolitană Brașov) este această minunăție de Biserică fortificată, restaurată și întreținută foarte bine, după părerea mea. Este un prilej să ne completăm informațiile, despre viața & istoria anilor 1400, în muzeul în care sunt reconstituite atelierele meșteșugărești, clasa de școală, sufrageria, dormitorul săsesc și multe altele pe care le las să le descoperiți voi. 

Nota redacției

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului