Acasă Filozofie politică Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj...

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Dă-ne nouă astăzi fascismul nostru cel de toate zilele sau cum să vorbim fascistoida”

Ca să parafrazez un cântecel al trupei Bangles, întrebarea e cum umblă și cum vorbește un fascist? Un răspuns extrem de nuanțat ni-l oferă Marcia Tiburi (n.1970, Ph.D. in philosophy from the Federal University of Rio Grande do Sul) filosof și scriitor brazilian care a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la recrudescența globală a fascismului, încă înainte de victoria totală a bolsonarismului (după numele lui Jair Bolsonaro, președinte al Braziliei din 1 ianuarie 2019) în țara ei. Autoexilată în Franța în urma persecuțiilor la care a fost supusă în Brazilia, Marcia Tiburi l-a etichetat pe Bolsonaro drept neo-fascist înainte ca partidul anti-democratic al acestuia să preia puterea.

Cartea scrisă de Tiburi în 2015 (Cum să vorbești cu un fascist. Reflecții asupra autoritarismului cotidian brazilian) a fost recent tradusă în engleză cu un titlu dificil de înțeles (The Psycho-Cultural Underpinnings of Everyday Fascism, Bloomsbury, 2021), însă subiectul este extrem de actual. Tiburi e autoarea mai multor studii importante (printre acestea „Ochiul de sticlă: Televiziunea și stare de excepție a imaginilor”, 2011; „Ridicolul politic”, 2017 sau „Delirul puterii”, 2019), însă analiza pe care o face fascismului cotidian din Brazilia rămâne cea mai importantă carte a sa de până acum. Volumul acesta nu este un „ghid practic” de conversații cu fasciștii. Dar, pentru că fascismul începe întodeauna de la nivelul discursiv, din conversațiile cotidiene, pentru a recunoaște un fascist trebuie să începem de la vorbirea fascistoidă.

Cum vorbesc fasciștii? I-ați întâlnit și voi pe acești micro-fasciști de zi cu zi. Ei sunt cei care „scapă” câte o glumiță antisemită, băieții care consideră că violul e amuzant și rubedeniile care proclamă relaxate că homosexualii ar trebui castrați. Acesta este fascismul banal, primul pas pe traseul malign către fascismul de transă, fascismul criminal. Limbajul fascistoid include o serie de cuvinte magice: libertate (dar nu pentru ceilalți), Dumnezeu și credință (dar nu a celorlalți), justiție (dar nu pentru alții).

Retorica fascismului și limbajul global al nazifascismului contemporan se întemeiază de fapt pe transformarea mesajelor violente în discursuri acceptabile. Asistăm la transformarea urii într-un ingredient al conversațiilor cotidiene, ceea ce este trăsătura fundamentală a fascizării sociale. De îndată ce apare fascismul, poți să simți în aer miasma grețoasă a urii. Ura de tot felul, de la ura față de imigranți, la ura față de lesbiene sau oamenii defavorizați ori ura față de vecini.

Putem face un portret-robot al fascistului de alături. El e fascistul homofob, de tip macho, rasist anti-feminist, apologet al violenței împotriva lesbienelor, misoginul nerușinat care pretinde că violul e o formă de seducție. Plăcerea cea mai mare a fascistului cotidian este extrasă din abuz, sau ceea ce Marcia Tiburi a identificat drept „logica raptului” și care nu este limitată (deși include) agresiunea sexuală. Fascistul crede în dreptul său sacru de a-i violenta pe alții, dar strigă din toți bojocii atunci când e atins cu o pană. „Bine le-a făcut” e formula fascistului de zi cu zi, care se bucură de suferința altora și care ia întotdeauna partea agresorului, acuzând victima. Deși el este agresorul, el neagă orice responsabilitate, chiar istorică. Pentru el nu a existat nici Holocaustul, nici feminicidul din Evul Mediu, nici crimele imperialiste, nici sclavagismul. Pericolul cel mai mare este ca nu cumva să apară o lesbiană care să-i fure masculinitatea.

Marcia Tiburi numește acest mecanism „mașinăria de producție a fascismului”. De aici decurge și „puterea thanatică” a fascismului, care e predispoziția sa criminală și ucigașă. De la ura verbală, la abuzul fizic și apoi la actul criminal e doar un pas. Le vedem în revenirea agresivă a rasismului, a xenofobiei, a homofobiei și a misoginiei. Analizele autoarei pornesc de la o serie de presupoziții avansate deja de reprezentanții Școlii de la Frankfurt. Important este mai ales studiul lui Theodor Adorno (1903-1969, fost filozof, sociolog, muzicolog,  compozitor german și membru al Școlii de la Frankfurt alături de Max Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Jürgen Habermas și alții și director muzical la Radio Project) despre personalitatea autoritaristă. După cum am mai scris, cercetătorul german arăta că orice om e predispus la fascism. „Fascismul potențial” decurge din faptul că toți oamenii sunt guvernați de prejudecăți și toți sunt predispuși la autoritarism. Traseul dintre fascismul potențial trece printr-o serie de parametri ce pot fi evaluați pe o scară valorică numită de Theodor Adorno indicele F” (indicele de fascism include factori precum: conventionalism, submisiune, agresivitate, religiozitate, superstițiozitate, putere, distructivitate, proiecția impulsurilor, preocupare excesivă pentru sex, anti-interoceptiv).

Noua eră întunecată. Școala de la Frankfurt și corectitudinea politică

Folosind acești indicatori autoarea decodează sistematic „codul fascist bolsonarist”. Un prim traseu pe care se răspândește fascismul tropical de tip brazilian este discursul grotesc și isteric, carnavalescul extrem de convingător tocmai prin fascinația pe care o are indecența sale fundamentală. Bolsonaro (ca și alți fasciști de azi) a susținut mereu tot felul de aberații. Uitându-ne în urmă, vedem că afirmațiile fasciștilor au fost întodeauna rizibile-Benito Mussolini și Adolf Hitler susțineau niște gogomănii patentate. Problema este că, așa cum spune și Marcia Tiburi, în cele din urmă comedia și distracția se transformă dintr-o glumă proastă într-o tragedie.

Adolf Hitler – un fost dictator meloman –„clasic” și modern!

Desigur, există multiple variațiuni ale fasciste-de la fascismul „normal”, la semi-fascism, pre-fascism, proto-fascism sau pro-fascism, ori filo-fascism. bolsonarismul trebuie văzut ca o versiune tropicală a fascismului. După cum observă Marcia Tiburi, „fascismul tropical” este aidoma trumpismului, tot o expresie carnavalescă a gândirii de dreapta. Fascismul contemporan, ca și cel clasic, combină grotescul și ridicolul cu violența și autoritarismul. Această nouă versiune a fascismului servește aceleași scopuri ca și vechiul fascism, el generează politicieni care sunt marionetele oligarhilor capitalismului și care pun în scenă un spectacol dezgustător. Ca și Ludovic Orban sau Recep Tayyip Erdoğan ori Vladimir Putin, Narendra Damodardas Modi sau Rodrigo Duterte, fasciștii din toate timpurile exploatează prejudecățile concetățenilor lor, se hrănesc din ignoranța semenilor și cultivă ura sistemică. Toți acești lideri fac afirmații care frizează ridicolul, dar care sunt grotești prin consecințele lor criminale. Bolsonaro afirma că adversarii săi politici vor să legalizeze pedofilia sau că ministrul educației a creat un „pachet gay” menit să îi încurajeze pe elevi să devină homosexuali.

Așa cum anticipa istoricul și filozoful german Ernst Nolte (1923-2016) în anii 60 (Three Faces of Fascism), deși fascismul este un fenomen al secolului XX, această ideologie continuă să exercite o atracție atâta timp cât are, din punct de vedere fenomenologic, un inamic. Fascistul e mereu resentimentar, iar una dintre fantoșele fascismului rămâne anti-marxismul. Inițial manifestat ca o frică față de revoluția bolșevică, care se extindea în toată Europa, apoi ca o frică generică față de însuși cuvântul „comunism”.

bolsonarismul și alte fascisme contemporane sunt, strict doctrinal vorbind, forme reacționare de gândire. Frica „fasciștilor de zi cu zi” este mereu generată de spaimele mic-burgheze, toate „pericolele” care pândesc mintea angoasată a fasciștilor sunt extrase din coșmarele burghezilor. Mereu trăind în umbra angoaselor conservatoare, fasciștii se tem de homosexuali, de lesbiene, de tot ce este „queer”.

O altă caracteristică a neo-fascismului este aceea că el se comportă ca un „turbofascism”, fiind accelerat de apariția noilor tehnologii digitale, utilizate pe scară largă pentru a distribui dezinformări, minciuni, știri false. Linșajul mediatic și hărțuirea sunt printre tehnicile preferate ale turbofasciștilor. Așa cum arată un studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din Ohio, în cadrul proiectului Comparative National Elections, victoria lui Trump din 2016 s-a datorat în mare parte unei știri false. Fostul președinte și organizațiile care îl susțineau au lansat mai multe minciuni despre Hilary Clinton, efectul fiind creșterea neîncrederii în candidatul democraților. Unele dintre aceste pseudo-știri erau de-a dreptul aberante, cum e aceea că Hilary ar fi fost bolnavă, că a vândut arme către ISIS, dar mai ales „Pizzagate”, seria de informații false care susțineau că familia Clinton se ocupa cu traficul de sclavi sexuali, ținuți în pivnița unei pizzerii din Washington. Aceste tâmpenii sunt promovate de armate de fasciști digitali, care au înlocuit trupele de șoc naziste.

De fapt populismul fascist, arăta filosoful brazilian, este o ideologie a inimiciției, a cultivării vrăjmășiei. Ingredientele neo-fascismului sunt aceleași în toate țările lumii: misoginie, ură rasială, xenofobie, anti-intelectualism, Recunoaștem fasciștii de zi cu zi pentru că ei debitează cele mai mari atrocități cu aerul că spun banalități. Ca și Trump, Bolsonaro s-a remarcat prin astfel de declarații. În 2003 el i-a spus unei colege din Parlament că „nu ar viola-o pentru că nu merită să fie violată”. Fascismul este în mod fundamental o formă de cinism și adeseori este cuplat cu negaționism absolut. Chiar și atunci când i se prezintă argumente raționale, dovezi irefutabile, fascistul le va nega continuând să susțină minciunile sale abjecte.

Finalul cărții este o meditație personală asupra modului cum putem contracara această mașinărie care funcționează pe bază de ură, minciună, dezinformare. Răspunsul optimist al autoarei este dialogul ca exercițiu de „rezistență psihosocială”, de ieșire din cercul vicios și chiar halucinatoriu, din demența discursivă a fascismului. Desigur, o componentă a limbajului are loc în interior. Uneori, dacă nu suntem în stare să conversăm cu ideile fasciste, atunci fascismul însuși a intrat în noi. Refuzul alterității și a diferențelor este o manifestare a fascismului cotidian și putem cădea foarte ușor în această capcană. Eu nu discut cu fasciștii, e o replică fascistă, iar când îi condamnăm pe fasciști fără drept de apel, facem un gest fascistoid. Desigur, uneori dialogarea cu paranoicul aflat într-o stare avansată de degradare morală este imposibilă, dar conversația nu trebuie să aibă loc direct. Ea poate continue și în absența fasciștilor la masa dialogului. Pentru a rezista „fascizării” societății trebuie să activăm o formă de dialog care nu e simpla conversație. Dialogul este un „habitus”, spune autoarea braziliană urmându-l pe Pierre Bourdieu (1930-2002, sociolog francez, ajuns la finele vieții sale unul dintre actorii principali ai scenei intelectuale franceze) pentru că el trebuie să se producă în practicile cotidiene.

Fascismul este pretutindeni, în răceala emoțională dintre oameni, în izolarea paranoică, în emoțiile superficiale și isterice, în plăcerea perversă de a vedea suferința altora, în atracția bolnavă față de persoanele abuzive și discursul agresiv. Fascismul este hrănit cu o frică ce naște paranoia. Frica de celălalt, frica față de necunoscut și frica de niște dușmani văzuți și nevăzuți. În ce mă privește, anti-fascismul este refuzul fricii.

Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Notă. Alte articole ale autorului Doru Pop în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

6 COMENTARII

  1. O recenzie ascuțită, o prezentare efervescentă, emoțională, realizta de către un cititor atent, un privitor inteligent care se lasă dus în vârtejul periculos al tematicii pentru a o combate. Felicitări! Citatul “Fascismul este pretutindeni, în răceala emoțională dintre oameni, în izolarea paranoică, în emoțiile superficiale și isterice, în plăcerea perversă de a vedea suferința altora, în atracția bolnavă față de persoanele abuzive și discursul agresiv.” subliniază, după părerea mea, esențialul. Fascismul se dezvoltă pe cale afectivă. De aceea sunt de părere că nu poate fi combătut decât trezind emoții. Încerc și eu să fac ce pot… Iata un mic exemplu: https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/romanii-au-interzis-la-vanatoarea-de-refugiati/

  2. O recenzie ascuțită, o prezentare efervescentă, emoțională, realizată de către un cititor atent, un privitor inteligent care se lasă dus în vârtejul periculos al tematicii pentru a o combate. Felicitări! Citatul “Fascismul este pretutindeni, în răceala emoțională dintre oameni, în izolarea paranoică, în emoțiile superficiale şi isterice, în plăcerea perversă de a vedea suferința altora, în atracția bolnavă față de persoanele abuzive şi discursul agresiv “, subliniază, după părerea mea, esențialul. Fascismul se dezvoltă pe cale afectivă. De aceea nu poate fi combătut pe cale cognitivă, ci doar emoțională. Încerc şi eu să fac ce pot: https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/romanii-au-interzis-la-vanatoarea-de-refugiati/

  3. Danut Puiu Serban. Comentăm? „Portret-robot al fascistului de alături. El e fascistul homofob, de tip macho, rasist anti-feminist, apologet al violenței împotriva lesbienelor, misoginul nerușinat care pretinde că violul e o formă de seducție.”
    – macho – păi doar nu vom împrăștia ură asupra cuiva care este „macho”. Termenul acesta este folosit și altfel decât în sens de dominare a femeii! La fel se spune despre un bărbat care face eforturi constante să impresioneze!
    – „anti-feminist” – adică contra „feminismului”? Da, societatea a trecut prin această perioadă în care femeia nu avea aceleași drepturi ca bărbatul. Azi nu mai este cazul. Accidentele nu pot caracteriza o societate. Este necesar să se păstreze un echilibru – este evident că femeia, prin natura umană, nu poate fi făcută egala bărbatului (sau invers) din orice punct de vedere. Dar o egalitate corectă, echilibrată, în drepturi, este nu numai necesară, ci și înfăptuită azi în mare parte. Azi anti-feminismul nu mai este o caracteristică ce poate fi generalizată.
    – misogin – eu nu pricep cum poate fi cineva misogin.
    Alături de aceste elemente, pe care azi nu le mai putem generaliza la fel ca acum multe zeci de ani în urmă, apar însă și homofobia, lesbianismul, caracteristici care ar trebui să le acceptăm pentru că în caz contrar suntem fasciști. Această alăturare bolnavă este promovată tot mai intens. Un număr minor de persoane cu astfel de înclinații, având însă mare aplomb, vor să impună majorității concepțiile și caracterul lor, evident distructiv social. În caz contrar această majoritate este declarată ca „fascistă”!
    „Pericolul cel mai mare este ca nu cumva să apară o lesbiană care să-i fure masculinitatea.” – hai să fim serioși! Să pui semnul egal între „lesbianism” și „masculinitate”… !
    „Important este mai ales studiul lui Theodor Adorno … Școlii de la Frankfurt” – (lăsăm deoparte erorile de scriere) Ne uităm la Wikipedia și ni se explică cum e cu această „Școală”: școala era formată din dizidenți neo-marxiști. Ce să mai comentezi? Despre ce „important” discutăm? Când studiile cele mai importante le face unul Habarnamas, este evident că habar nu are. Nu degeaba au fost caracterizați ca deviaționiști – lupul în blană de oaie.
    „orice om e predispus la fascism” – și mai avem pretenția că acești indivizi sunt geniali!
    Doru Pop – teatru și film – dacă ar fi dat mai mult cu coasa cred că ar fi făcut mai ușor diferența dintre teatru și viața reală! Și ne mai mirăm că există unii care trec în derizoriu filme mari făcute înainte de 1989 – fie că vorbim de filmele istorice, fie că vorbim de filmele pentru copii ale Elisabetei Bostan.

  4. Adrian Opriș
    Lipsa dragostei părintești, a empatiei față de semeni, a furstrarilor emoționale, a caracterului nativ, a educației, a modului de existența personal, toate contribuie la formarea emoțională. Stilul fascist sau dictatorial se naște și se cultivă, exact că orice altă cunoștință. Trebuie doar să îl recunoaștem și să nu îl tolerăm, promova sau sprijinii. Toți fasciștii sau dictatorii au avut lângă ei slujitori devotați sau oportuniști. Capcană slujirii unui astfel de personaj care poate există chiar în familie și mai apoi în societate este că, stilul lui se păstrează față de oricine, nu numai față de cei pe care îi subjuga, inclusiv și față de cei care îl slujesc. Ce este definitoriu pentru un asupritor, indiferent cum mai poartă denumirea, fascist, dictator, etc…, este apetența față de Pedeapsă și Răzbunare, fiindcă nu i se acceptă ideile personale! Ești dușmanul lui dacă nu zici că el și faci ce spune, e un mare afront, o trădare! Fiindcă de fapt simte că nu poți fi coordonat, așa cum îi place să conducă, în dezinteres față de dorințele celorlalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.