1.jpg)
Niciun om nu reușește să adune, să se adune, să se refacă singur, să se repare, doar timpul poate să scadă, să separe meiul de neghină, să dea la o parte ce e negru și greu, să întregească, să lipească bucățile rupte și pierdute pe drum. Și acum, mă dau timpului, mă las pe spate în brațele lui, știe el ce face, știe el cum face, să-mi adun gândurile, sentimentele, frustrările, ceea ce pot ierta și ceea ce nu pot ierta, să mă facă om întreg, sau să mă lase înjumătățită, fragmentată. Am trecut prin multe, durerea unora a fost adunată toată în câțiva ani, concentrată, da, bineînțeles, puternică, durerea mea s-a disipat, s-a diluat, s-a împărțit pe multe ere, nimic n-a fost întreg, sau până la capăt, doar a fost durere. De multe ori am adormit dorindu-mi să nu mă mai trezesc, dorindu-mi noapte lungă, nesfârșită, fără zori. Și eu am îngeri care mă așteaptă în poarta veșnică.
Am trăit cu intensitate, asta n-a fost bine mereu, alteori știind că nu e bine să mă dau cu totul sentimentelor, am trăit mai domol, m-am potolit din alergare, din trăire, am crezut că știu ce vreau, ca toți cei din jur, apoi m-am trezit că totul este altfel, și după ce totul a fost altfel, atâția ani a fost altfel, iar m-am trezit într-o zi și iar totul s-a schimbat, iar a fost altfel decât fusese atâția ani. Noaptea, m-am ridicat de multe ori din pat, nu știu ce făceam de goneam somnul și visele, mă bântuiau amintirile, gândurile puneau stăpânire pe mintea mea, fugeam de sub pernă, de sub plapumă, hălăduiam aiurea prin păduri, ca ielele, umblam pe străzi în boxeri și maieu, așa cum mă culcam, mâncam înghețată la vreun colț de stradă, chiar dacă era frig, îmi luam o cafea la cutie, cu mult lapte, uneori fumam, mă jucam cu aburii porniți din mine, cu gerul, cu frunzele căzute, cu luna care-mi arăta cu ochii sașii că e târziu, mă întorceam acasă, mă întâlneam cu alte fantome pornite ca și mine din nesomn, erau care în pijamale, câte unul în cămașă lungă de noapte, câte unul cu scufiță, ne vedeam, nu ne cunoșteam, ne mai văzusem în alte nopți, dar nu ne vorbeam, doar treceam unul pe lângă celălalt duși de insomnii, de gânduri ce nu se voiau alungate, de dureri unii, de amintiri alții. Ajungeam acasă, în zori, sperând, dorindu-mi din tot sufletul că voi găsi lucrurile în ordinea firească, aranjate de la sine.
Mă întreb, asta va fi viața mea? Așa îmi vor fi nopțile? Voi hălădui noapte după noapte prin ger, prin căldură, în boxeri și maieu, pe străzi pline de fantome plecate de pe pernă, voi fuma, mă voi juca cu aburii, cu frunzele uscate, cu luna cu ochi sașii? Când voi reuși să mă întorc acasă? Și dacă mă voi întoarce, când voi învăța să fiu fericită? E greu, fir-ar să fie, e al naibii de greu să alegi fericirea, să te hotărăști să fii fericit, dar să nu știi cum trebuie să faci asta, cum să ajungi la fericire, să alegi să nu fii nefericit. Cum poți fii fericită când nu ești tu cea aleasă, când ai sperat, ți s-a oprit răsuflarea în gât de speranță și așteptare, a tremurat cerul deasupra ta odată cu genunchii tăi, și el nu te-a ales, dar este ceva ce ai mai trăit și altădată, cum poate fi nou drumul spre firesc? Doar l-ai mai exersat, vei ști să îl parcurgi din nou. Simt furia cum urcă în mine, de ce alții sunt norocoși, de ce alții nu pierd ani, părți din ei, bucăți din inimă, fragmente de sânge, șanse, alții de ce au fost aleși, alții de ce nu se tem, și după ce au fost aleși de ce au fost păstrați, cum au făcut? Ce algoritmi au folosit, ce formule au urmărit? De ce nu au fost apoi nealeși? De ce alții nu sunt la răspântii, trebuind să aleagă zilnic, dimineață de dimineață ce drum au de parcurs azi, sau mâine, dacă rămân, sau pleacă, dacă așteaptă să hotărască timpul pentru ei, sau aleg ei pentru timp? De ce nu toți trebuie să aleagă? De ce nu toți trebuie să fie aleși?
Îmi aduc aminte un film cu Walter Matthau, era bătrân, avea o plantă rară care înflorea extrem de rar și doar pentru câteva secunde, și în ziua în care trebuia să înflorească, a chemat vecini, prieteni, s-a așezat ca la spectacol așteptând planta să înflorească. Exact în momentul mult așteptat, ceva îi atrage atenția în spate, bătrânul se întoarce și pierde înflorirea.
Așa mă simt eu acum, cineva mi-a atras atenția, nu m-am mai uitat în jur, când m-am întors, era totul verde. Unde am fost? În fiecare an, primăvară, îmi băteai la geam, sunai lung la sonerie, deschideam ușa și intrai în casă. Intrai prin fiecare fereastră, prin fiecare firidă, prin fiecare crăpătură. Te instalai frumos la tine în cameră, aveam mereu un dormitor păstrat pentru tine, pășeai stăpână cu soare, cu lună, cu stele, cu cerul întreg, intrai pe carul mare, aruncai bagajul într-un colț, te aruncai pe pat, îl înfloreai, totul devenea verde, aduceai și caiși, și magnolii, și zarzăre cu tine, eram prietene, stăteam la povești până noaptea târziu, îmi spuneai cum așterni câmpurile cu rapiță galbenă, cum arunci flori roșii de mac aiurea, peste dealuri, cum înflorești pomii, cum umpli cuiburile de pui, înșeuezi calul la carul mic, este mai ușor de mânuit, apoi pleci printre pleiade de stele, le luminezi, te lași să aluneci pe luna nouă, pui foc luceafărului, decupezi luna în formă de zâmbet. Aveai mult de muncă, arai, semănai, te distrai în culori, apoi spre dimineață veneai în budoarul tău de mare doamnă, dormeai câteva ore, puneai luna de pază, uneori vântul își mai făcea de cap și îți irosea munca, ploaia rece mai venea noaptea, știindu-te dormind, vântura totul în cale, îți omora mugurii de cireși, și puii lăsați singuri în cuiburi. Dimineața, când mă trezeam, te găseam plângând, jeleai frunzele, jeleai cuiburile goale, jeleai florile răvășite, mugurii doborâți la pământ. Eram bune prietene și nu înțeleg anul acesta de ce nu ai venit ca întotdeauna în camera ta. De ce nu dormi în patul tău, de ce nu m-ai tras de mânecă să-mi spui că ai venit? De ce te-ai supărat? Cu ce-am greșit? Mi-ai răscolit simțurile, deci știam că te apropii, mi-ai întors viața pe dos, deci îți simțeam apropierea, m-ai îmbufnat, mi-ai dat insomnii, azi îmi era senin, mâine îmi era furtună, exact cum îți e ție cerul, deci presimțeam că vii. Că nu te-am așteptat? Îmi era sufletul ca un drapel coborât în bernă, te voiam, dar nu acum, nu eram pregătită pentru tine, prea multe flori, prea multe frunze, prea multe cuiburi pentru ropotul de ploaie ce-mi răvășea viața. Te voiam, dar nu acum. Trebuia să mă aștepți, cum te așteptam eu alți ani, să-mi pregătești inima pentru venirea ta. Atât aș vrea să te răscolesc și eu cum mă vânturi tu, primăvară. Să fiu un zarzăr și să înfloresc teribilist ca un salcâm, să fiu un cais și să-mi pun frunze de magnolie, să fiu un cuib de berze și să să scot din ouă rândunici. Să duc în pragurile caselor copiii gata crescuți, deja zâmbind, deja vorbind, să pun galben în maci și roșu în grâu, să mă răzbun pe tine, primăvară că nu ai așteptat să-mi fie inima plină de tine. În mine, încă e frig, în mine e iarnă anul acesta, așa că du-te înapoi de unde ai venit. Mai lasă-mă să-mi fie iarnă, mai lasă-mă să-mi fie îngheț, întoarce-te în nămeții de zăpadă, primăvară. Mai lasă-mă puțin.
Corespondență de la Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)
„Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat….” (Dan Lupescu)
Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin „marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.
Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
