1.jpg)
Am lăsat la urmă relatarea unui eveniment ieșit din comun care ne-a marcat pe toți cei din grupul de simpatizanți ai filozofiei budiste, aflați în această călătorie de cunoaștere și deschidere spre această cultură spirituală aparte care, în ultimul timp trezește din ce în ce mai mult interes și curiozitate și în lumea occidentală. Acest organizator devotat și talentat Oriel Ben Zvi a reușit prin relații locale, să convingă un reprezentat de rang superior, un practicant tibetan (un „Rinpoche” care în tibetană înseamnă „Calitate valoroasă”) să se deplaseze până în Pokhara și să ne acorde un fel de colocviu urmat de întrebări și răspunsuri. Cu toții am așteptat cu emoție această întâlnire căreia, în contextul tragediei pe care o trăim noi israelienii, îi acordam așteptări foarte mari, de parcă înțelepciunea și profunzimea pe care le speram, ar fi rezolvat nedumeririle, conflictele și spaimele noastre individuale.
Am fost rugați să respectăm tradiția și să-l așteptăm într-un fel ritualic potrivit rangului dar mai ales a purității și a sfințeniei despre care se spune că le transmite. Ne-am așezat pe două rânduri fiecare cu câte un voal alb așezat pe brațele întinse, în semn de omagiu. Primirea lui a fost deosebit de solemnă potrivită rangului. Cu toții așteptam binecuvântarea acestui budist tibetan a cărui viață a fost și este în întregime dăruită propriei evoluții spirituale și o dată cu ea ajutorării oamenilor și îndrumării lor spre compasiune, bunătate, iubire, toleranță și răbdare. Noi, israelieni, crescuți altfel, în altă tradiție dar educați de asemenea în lumina unor valori umane de necontestat, așteptam inspirație și oarecum puterea de a ne reprimi încrederea în propriul bine individual și colectiv fără ură și deznădejde.
Ne-a vorbit despre practica zilnică, exercițiile, meditațiile și întâlnirile cu oamenii care au nevoie de ajutor și vor să învețe. Ne-a vorbit despre cauzele și efectele care guvernează lumea, despre faptul că oamenii din punct de vedere spiritual sunt egali, diferențele fiind cauzate de ignoranță, de lipsa de educație, de întâietatea ego-ului nu numai la nivel individual ci și la nivel colectiv, de comunitate, de națiune, de rasă. Ne-a povestit despre un călugăr budist care a fost torturat timp de douăzeci de ani în închisorile chinezești și întrebat fiind care au fost clipele cel mai greu de suportat, a răspuns că pentru el momentele cele mai grele au fost acelea în care simțea că își pierde compasiunea pentru chinezii obligați să se comporte în acel mod violent și sălbatic. Povestea lui ne-a lăsat fără glas. Ce greu de înțeles pentru noi, nu-i așa? Au urmat întrebările noastre. Despre frică, traume, supărare, pierderea credinței în bine. În general răspunsurile erau o îndrumare către lipsa perspectivei temporale și spațiale (prin exerciții și disciplină) și de efectul negativ al sentimentelor nocive. Ura nu poate aduce decât tensiune, frică, deznădejde. Orice schimbare pozitivă însă necesită străduință conștientă și consecventă de lungă durată.
Eu am întrebat cum aș putea să fiu plină de compasiune și în același timp să ating lumina, liniștea și împăcarea sufletească. Răspunsul pe care l-am primit m-a dezamăgit total. Am avut sentimentul că desigur nu a înțeles la ce m-am referit. Mi-a spus că desigur mi-e frică de durere și sentimentul meu pornește din ego. I-am răspuns că mie nu mi-e frică de durere, uneori chiar simt o nuanță de masochism în reacțiile mele și din vreme ce îmi pasă așa de mult de cei din jur durerea lor este și durerea mea. Unde este ego-ul în această situație? Am plecat de la această întâlnire cu un puternic sentiment de frustrare. Abia acasă după o lună am început să aprofundez spusele acestui „Rinpoche” și să-l înțeleg. Mi-am dat seama câtă dreptate are. Plânsul și disperarea pe care le port în suflet nu au legătură cu compasiunea pentru ceilalți ci este de fapt manifestarea izvorâtă din ego, este modul în care percep durerea celorlalți ca reacție la propria suferință și teamă. Am înțeles și cu mintea dar mai ales cu sufletul că, adevărata compasiune este tocmai să pui deoparte propriile frământări, să fii preocupat mai puțin de propria suferință și să te deschizi pentru a ajuta pe ceilalți cu ce poți și ai mai bun și asta cu siguranță îți va aduce lumină și credință.
Corespondență de la DBJ (Delia Bodea Jacob), scriitoare, fostă profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv (Israel)
Notă. Delia Bodea Jacob s-a născut în 2 noiembrie 1952 la Mociu, județul Cluj. A urmat cursurile Liceului de Muzică și pe cele ale Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvire a făcut parte, timp de zece ani, din corpul Filarmonicii din Tg. Mureș ca violonistă iar în paralel a predat vioara la Liceul de Artă din același oraș. În anul 1985, după căsătorie, a emigrat în Israel și s-a stabilit la Haifa unde a intrat prin concurs în Orchestra Simfonică a orașului. S-a dedicat în paralel în special învățământului, ca profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv.
De la vârsta de nouă ani scrie povești, povestiri, poezii, însă niciodată nu a încercat să publice nici măcar în revistele școlare. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici, a participat la un concurs inițiat de Al. Mirodan, iar după obținerea unui premiu, a publicat proză în revista Minimum. În anul 2021 a debutat cu primul roman „Pe drumuri de sticlă” apărut în prima ediție la Editura Familia din Israel iar după câteva luni în a doua ediție revizuită la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, România. Romanul a fost tradus în limba engleză de către Dorina Loghin, urmând să fie în curând publicat sub titlul „Walking on Glass”. (care de altfel, este și titlul celui de-al doilea roman al scriitorului scoțian Iain Banks, publicat în 1985).
În anul acesta i-au apărut și câteva poezii în revista „Neuma” din România și în revista „Izvoare” din Israel. Din anul 2022 scrie în mod consecvent cronici muzicale despre concertele Filarmonicii Israeliene din Tel Aviv, ale orchestrei din Haifa și uneori despre spectacole de operă, articole publicate în „Gazeta Românească” și în „Jurnal Israelian”. În anul 2022 i s-a publicat la editura „Familia” din Israel romanul „Eleonora” al treilea volum din tetralogia „Destine mici pe drumuri imperiale” iar în anul 2023 i-au fost publicate și primele două volume ale aceeași tetralogii, „Leopold” și „Odon”.
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
[…] Experiența nepaleză în contextul tragediei israeliene (Partea 3) – Întâlnire memorabilă în … […]