Filozofia, știința, religia și politica – Thales din Milet, Pitagora (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Matematicieni celebri

„Ce este divinitatea? Ceea ce n-are început, nici sfârșit.” – Thales din Milet

 „Să nu vezi în dușmanul tău decât un prieten rătăcit.” – Pitagora

 După o Noapte a Învierii când s-a auzit chemarea „Veniți să luați lumină” și s-a trăit momentul aprinderii tuturor lumânărilor celor prezenți în biserici. După întunericul de câteva clipe, oamenii au simțit că s-au umplut de lumină cerul, pământul și cele de sub pământ. Iar săptămâna care a urmat a fost Săptămâna Luminată, în care, sau începând cu care, ar trebui să ne luminăm mințile, să medităm la viața pe care ne-o dorim, să ne imaginăm cum ar fi lumea dacă oamenii s-ar iubi între ei, dacă ar fi cei mai mulți care să gândească la binele nostru, al tuturor și la binele țării lor. Binele să se înfrățească, răul să se pedepsească, sau cum spune proverbul românesc „Cele bune să s-adune, cele rele să se spele”, cam așa ar trebui să procedăm, fiindcă nimeni nu poate trăi cu răul în „ograda” sa. Am ajuns în punctul când răul nu mai poate fi tolerat, nu poate fi iertat, fiindcă „plaga” a devenit purulentă și a infectat o mare parte a lumii. Tolerarea acestei situații ar însemna distrugerea societății în care trăim. „Prietenii rătăciți” de care vorbea Pitagora, vinovații, ar trebui să conștientizeze calea greșită pe care au pornit. Cu toții trebuie să știm ce vrem, cu cine ne adunăm, ca răul să nu-l mai tolerăm. Numai așa putem păstra lumina în noi și putem s-o redăm lumii, să scăpăm de întunericului care ne înconjoară.

M-am gândit zilele acestea la rolul Bisericii în viața noastră, la oamenii credincioși, dar și la cei lipsiți de credință. La faptul că toți ne dorim o viață mai bună și parcă nu știm exact pe cine trebuie să urmăm, deși Binele este unul și atât de diferit de răul care i se opune.

M-am gândit și la cei care au meditat și meditează profund asupra vieții și ne împărtășesc gândurile lor, îmbogățindu-ne cunoștințele, și pe care îi numim filozofi, dar cum am spus cândva, filozofi sunt mulți printre noi, oameni care fructifică experiența vieții și o transmit celor care nu au timp sau nu vor să gândească. Pe aceștia îi numim oameni înțelepți. Mai sunt și oameni care au crescut în spiritul credinței, sau care au dobândit-o ulterior.

Și m-am mai gândit ce minunat este ca un părinte să-și învețe copilul poezii, înainte ca acesta să poată cânta, să-l învețe acea modestă dar plină de emoție rugăciune: „Tu înger, îngerașul meu!/ Ce mi te-a dat Dumnezeu,/ Totdeauna fii cu mine/ Și mă învață să fac bine./ Eu sunt mic, tu fă-mă mare,/ Eu sunt slab, tu fă-mă tare/ În tot locul mă-nsoțește/ Și de rele mă păzește.” Și copilul cu timpul va simți că nu este singur atunci când lipsesc părinții, că el este protejat și trebuie să facă numai lucruri bune care să mulțumească îngerașul care-l însoțește…

Necesitatea credinței și a filozofării sunt simțite de fiecare om și ele se găsesc mai ales la cei tineri când ei se simt atrași să mediteze asupra rostului lor în lume. Filozofia înseamnă iubire de înțelepciune, iar înțelepciunea este loc de întâlnire și cumpănire a tuturor virtuților. Ea nu înseamnă înstrăinare de viață, ci orientarea în viață, în acțiuni, ca de niște faruri călăuzitoare. Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) spunea că filozofia este floarea cea mai înaltă a unei culturi. Conform concepției filozofului român  Petre P. Negulescu (1872-1951), ea aduce o „prețuire mai largă și mai adâncă, mai dreaptă și mai generoasă – sau, cu un singur cuvânt, mai omenească – a lucrurilor.”

   Filozofia dă omenirii înțelepciunea de care are nevoie spre a se folosi de cunoașterea pe care i-o dă știința. Filozofia și Religia se înrudesc, cea de a doua tinzând să descopere marile mistere ale lumii invizibile, iar filozofia lărgind domeniul intelectual al cunoștințelor despre lume și despre fenomenele ei. Marii gânditori ai umanității începând cu Thales din Milet, Pitagora,  Platon, Aristotel, Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz, Francis Bacon, René Descartes, Immanuel Kant, Benedictus de Spinoza, Augustin de Hipona (Fericitul Augustin), Toma de Aquino, până la Henri Bergson și Étienne – Émile – Marie Boutroux, au căutat să armonizeze pe cât este posibil filozofia cu religia. Și nimic în lume nu-i mai frumos decât căutarea adevărului cu ajutorul religiei – cunoștința dobândită cu puterea spiritului. Există o îmbinare a rațiunii și a spiritului, a materiei și a sufletului, a filosofului și omului religios.

Din Antichitate se cunoaște acest efort al omenirii de a percepe Universul. Omul antic înțelegea prin cosmos armonie, frumusețe; lumea era o expresie a frumosului. Desigur că primii filozofi, necunoscându-l pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creației universului o cauză rațională, dar au ajutat foarte mult la înțelegerea lumii în care omul trăiește.

Una din trăsăturile grecilor era dragostea de a gândi și ei sunt cei care au pus bazele filozofiei. Comerțul și industria ajunseseră la apogeu, așa încât în Milet, odată cu dezvoltarea negoțului, s-au pus bazele filozofiei, matematicii, și odată cu acestea s-au dezvoltat: astronomia, geografia, navigația, comerțul exterior și literatura. Miletul a cunoscut această înflorire pentru că aici s-a întâlnit gândirea negustorilor greci cu înțelepciunea egiptenilor, perșilor și indienilor. În acea perioadă s-au remarcat unele persoane care au fost renumite prin talentul și caracterul lor, persoane celebre care au fost numite înțelepți și cuvintele lor au și astăzi mare prețiozitate, deși au trecut peste 2.500 de ani de la acea vreme. Pentru a putea fi reținute mai ușor și de cât mai multe persoane, unele proverbe ale înțelepților greci au fost săpate în piatră sau pe fațada unor clădiri importante. Ele sunt valabile și astăzi.

Primul filozof grec și primul matematician al Greciei Antice a fost Thales din Milet (624 î.Hr. – 546 î.Hr.), Miletul fiind unul din cele mai înfloritoare orașe grecești ioniene, un mare port grecesc de pe coasta mediteraneană a Asiei Mici, un important centru al filozofiei, un oraș care a dat multe personalități din domeniul filozofiei, literaturii și arhitecturii. Despre Thales au scris Cicero, Seneca, Plutarh, Pliniu cel Bătrân – unii din cei mai influenți greci din perioada Antichității. El era numit de greci „Sophos”, adică înțelept, pentru că a dat multe sfaturi, iar cel mai cunoscut este cel gravat pe fațada din Oracolul lui Apollo din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Cu privire la omul fericit spunea că este cel sănătos, bogat, curajos și educat. Negustor de profesie, Thales a făcut multe călătorii în Egipt, Creta și Asia, călătorii care i-au permis să-şi îmbogățească cunoștințele din diferite domenii. Este primul din cei „Șapte Înțelepți” din Grecia Antică, a ajutat foarte mult la dezvoltarea matematicii, astronomiei și filozofiei. Este considerat părintele științelor. A făcut multe descoperiri în domeniul matematicii – a formulat mai multe teoreme geometrice care îi poartă numele. A folosit teorema care îi poartă numele la calcularea înălțimii piramidelor din Egipt, măsurând umbra acestora când umbra unui om este egală cu înălțimea sa, deci s-a folosit de relația dintre umbră și dimensiunea corpului care o proiectează. Oamenii îi criticau adesea pe filozofi, reproșându-le uneori sărăcia și spunându-le că filozofia este o îndeletnicire nefolositoare. Povestea spune că odată, ieșind noaptea din casă însoțit de o bătrână, pentru a urmări stelele, Tales a căzut într-o groapă, iar bătrâna i-a reproșat: „Cum vrei să știi ce-i în cer, Thales, când nu ești în stare să vezi ce-i la picioarele tale?”. Putem zâmbi la citirea acestei povești, dar câtă filozofie are! Cum ne dezvăluie modurile diferite ale gândirii și cum trebuie să le interpătrundem, fiindcă viața omului este rațiune plus înalta simțire.

Thales a fost filozof, dar și legiuitor, om de știință, savant, matematician, om de stat. A descoperit cele 4 anotimpuri și a împărțit anul în 365 de zile. A considerat că apa este primul element care dă naștere la alte elemente, spunând că „Apa este principiul tuturor lucrurilor”. A susținut ideea folosirii înțelepciunii în viața noastră de zi cu zi. Deși niciuna dintre scrierile lui nu a fost găsită, opera sa a fost păstrată prin intermediul scrierilor altor autori.

La întrebările puse de către un sofist (cine este cel mai bătrân în lume), Thales a răspuns că Dumnezeu este cel mai bătrân, fiindcă el a existat dintotdeauna; Dumnezeu este fără de început și fără de sfârșit; cel mai frumos lucru este universul; cel mai mare dintre toate lucrurile este spațiul fiindcă conține toată creația; lucrul cel mai constant este speranța, pentru că omul continuă să existe și după ce a pierdut totul; cel mai bun lucru este virtutea, pentru că fără ea nu ar exista nimic bun în lume; cel mai rapid lucru este gândul, pentru că într-un minut ne permite să zburăm până la limitele universului; cel mai puternic lucru este nevoia, pentru că din cauza ei, omul înfruntă cele mai mari pericole în viață; cel mai ușor lucru este să dai sfaturi; cel mai greu lucru este să te cunoști pe tine însuți.

Pitagora sau Pythagoras (580 î. H. – 495 î. H.), al doilea din lista marilor înțelepți ai Antichității, s-a născut în insula Samos. Încă de tânăr a călătorit mult, vizitând Orientul Apropiat până în India, a fost întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realități teoria numerelor și a armoniei. Fiind un mic dictator, s-a mutat la Crotona, azi Crotone în Italia, unde a întemeiat cel mai „totalitar” colegiu posibil. Puteau intra în el și bărbații și femeile, dar trebuiau să depună înainte un jurământ de castitate și să se oblige la un regim alimentar care excludea vinul, carnea, ouăle și bobul. Ce-a avut el cu bobul, nimeni nu a înțeles. Toți trebuiau să se îmbrace cât mai simplu și decent. Râsul era interzis și la sfârșitul fiecărui an de școală, toți elevii erau obligați să-și facă public autocritica. El nu a scris nimic sau scrierile sale nu s-au păstrat. Totuși lui i se atribuie descoperirea teoremei geometrice și a tablei de înmulțire, care îi poartă numele. Pitagora a fost cel care a numit Kosmos – „totul” bine ordonat și frumos al existenței în general. Mai târziu, alți filozofi au susținut unitatea armonică a cosmosului, sistem odonat de părți solidare.

Pitagora este primul care a inventat conceptul de filozofie, definind-o ca un efort spre înțelepciune și o dragoste de adevăr la care se ajunge doar prin exercițiul inteligenței. A fost un mare educator și învățător al spiritului grecesc. Nu se poate stabili cu precizie ce aparține lui Pitagora și ce au adăugat pitagoricienii ulteriori. Celebrele texte – Versurile de aur ale lui Pitagora și Legile morale și politice ale lui Pitagora, existente și în traduceri românești, aparțin unei epoci ulterioare. Imnurile lui Pitagora se referă la virtute. Transcriu câteva care mi s-au părut a prezenta mare interes: „Cinstește pe tatăl tău, pe mama ta și pe rudele ce-ți sunt apropiate. Dintre ceilalți oameni, fă-ți prieten pe cel încununat de virtute. Supune-te întotdeauna în fața vorbelor blânde și a faptelor folositoare. Nicicând să nu-ți urăști prietenul pentru o greșeală de nimic, atât cât poți. Află că toate acestea sunt astfel, și învață să biruiești cele ce urmează: mai întâi lăcomia pântecului, apoi lenevia, luxul și mânia. Nu săvârși nicicând vreo faptă de care să te rușinezi, nici față de un altul, nici față de tine. Și, mai ales, respectă-te pe tine însuți. Fă apoi dreptatea cu fapta și cuvântul. Nu te purta în nici-o împrejurare fără să gândești. Ci amintește-ți că omul sortit e ca să moară; și află că averea așa cum se câștigă, la fel se risipește. Cât privește necazurile îndurate de oameni din pricina Destinului potrivnic, primește-le ca și când li s-ar cuveni; îndură-le răbdător și nu te împotrivi. Caută să le înlături, pe cât îți va sta în putință. Dar cugetă temeinic la aceasta: că, pe cei buni, soarta îi păzește de multe din aceste nenorociri. Multe vorbe, bune sau răutăcioase, ies din gura oamenilor; nu le-arăta prea multă prețuire, dar nici nu le-nfiera. Chiar lucruri mincinoase de auzi, îndură cu răbdare și blândețe. Ia seama-n orice împrejurare la cele ce-ți voi spune: Ca nimeni, niciodată, prin vorbe sau prin fapte, să nu poată să te împingă să spui sau să săvârșești ceva nefolositor pentru tine. Cugetă înainte de a făptui, ca nu cumva să te porți nesăbuit, căci numai omul păcătos spune sau face lucruri nesocotite. Nicicând, așadar, să nu faci ceva de care apoi să te căiești. Nu săvârși nimic din cele ce nu știi; ci învață tot ce se cuvine să știi, și viața fericită îți va fi. Îngrijește-te de sănătatea trupului tău, dar dă-i cu măsură băutura, mâncarea și mișcarea, și numesc măsură ceea ce nicicând nu te va stânjeni. Deprinde-te cu o viață curată și simplă; și păzește-te să faci ceea ce trezește ranchiuna. Nu cheltui fără rost… Dar nici nu fi zgârcit; dreapta măsură e ce mai bună-n toate. Nu-ți lua drept îndatoriri ceva ce ți-ar putea dăuna, și mai ales cugetă înainte de-a trece la fapte”.    

După citirea acestor imnuri,  m-am gândit ce bine ar prinde niște cursuri predate în școlile zilelor noastre, pentru educarea și inițierea tinerilor în perceptele filozofiei, adică ale înțelepciunii, respectului și dragostei de adevăr. Sau, la orele de matematică, când se învață sau se aplică teorema lui Pitagora, să se facă o pauză și să li se vorbească elevilor despre acest matematician-filozof și să li se citească „Imnurile”. Poate ora de matematică ar fi mai interesantă! Este cea mai cunoscută teoremă din geometria euclidiană. Cine nu o știe? Elevii o spun ca pe o poezie, dar și părinții, bunicii o pot „recita”: „În orice triunghi dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei (latura opusă unghiului drept)”.

 A rămas în mintea oamenilor ca părinte al vegetarianismului, așa încât cei care preferau să-i urmeze dieta din care era exclus consumul de carne, sute de ani au fost numiți „pitagoreici”.