Hai să vedem cu cine se întâlnesc trădătorii României! (Let’s see whom the traitors of Romania are meeting with!). Corespondență de la Dr. Christian W. Schenk (medic, poet, eseist și traducător trilingv german din Boppard, Renania-Palatinat, de origine brașoveană, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

Lansarea cărții „Investigații Jurnalistice” (autor prof. univ. Thomas Csinta) la Biblioteca Academiei Române (Amfiteatrul Ion Heliade – Rădulescu), dedicată G-ralului Bartolomeu – Constantin Săvoiu (cu o prefață a scriitorului Christian W. Schenk). Eveniment organizat de către ODPD (Organization for the Defense Prisoners from the Diaspora/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora – președinte fondator jurist Cătălin Asavinei)

Cu Leonid Eduardovici Sluțki care este un politician rus, lider al Partidului Liberal-Democrat din Rusia (PLDR) și unul dintre cei mai vocali reprezentanți ai curentului naționalist și dur în politica externă a Federației Ruse. El este deputat în Duma de Stat de la sfârșitul anilor nouăzeci și, după moartea lui Vladimir Jirinovski, a preluat conducerea LDPR, partid cunoscut pentru pozițiile sale ultranaționaliste și xenofobe. În Duma a condus mult timp Comisia pentru Afaceri Internaționale, adică organismul parlamentar care formulează și acoperirea „legală” a liniei de politică externă a Kremlinului. De asemenea, se află personal pe listele de sancțiuni ale Statelor Unite, Uniunii Europene și Canadei, din cauza rolului său în susținerea anexării Crimeei și a agresiunii împotriva Ucrainei. Linia politică a lui Sluțki este clară: naționalism radical, imperialism rus și un discurs agresiv antioccidental. El sprijină fără rezerve anexarea Crimeei, justifică războiul împotriva Ucrainei și folosește un limbaj extrem atunci când vorbește despre adversarii Rusiei. A făcut parte din delegațiile oficiale ruse la așa-numitele negocieri de „pace” după declanșarea invaziei din Ucraina, dar, în același timp, a cerut public pedeapsa cu moartea pentru combatanți ucraineni, ceea ce contrazice direct convențiile internaționale. Sub conducerea sa, LDPR și-a accentuat și mai mult retorica naționalistă și ostilă străinilor, inclusiv prin atacuri împotriva muncitorilor migranți.

În jurul lui Sluțki există și un șir de controverse personale. Mai multe jurnaliste l-au acuzat de hărțuire sexuală, dar cazul a fost „rezolvat” politic de comisia de etică a Dumei, fără consecințe reale pentru el. Jurnaliști de investigație și organizații independente au semnalat, de asemenea, nereguli legate de averea sa și de comportamentul său în trafic, însă aceste lucruri nu i-au afectat poziția politică. În sistemul actual din Rusia, astfel de scandaluri sunt, de regulă, acoperite atunci când este vorba de oameni loiali puterii. Dacă privim la ceea ce „urmărește” Sluțki din punct de vedere politic, se conturează patru direcții principale. În primul rând, el consolidează sistemul lui Putin dinspre dreapta naționalistă. Prin retorica sa extremă, el oferă impresia că ar exista un spectru politic larg, dar, în realitate, totul se închide în jurul aceleiași linii imperiale și autoritare. El arată electoratului radical că regimul are și o voce „dură”, fidelă ideii unui imperiu rus reînviat. În al doilea rând, Sluțki contribuie la justificarea externă a agresiunilor Rusiei.

Ca figură-cheie în politica externă parlamentară, el încearcă să prezinte anexările și intervențiile militare drept „legitime” și „necesare”, minimalizând sau negând caracterul lor de încălcare a dreptului internațional. În acest cadru, instituțiile occidentale, precum Uniunea Europeană, NATO, Consiliul Europei sau OSCE, sunt descrise în mod constant ca ipocrite, ostile și „decadente”. În al treilea rând, Sluțki joacă un rol în influențarea mediilor politice din alte țări. Prin fundații și structuri așa-zis „civice”, cum ar fi „Fondul Rus pentru Pace” (n. r. oficial-organizație rusească care desfășoară activități de diplomatie culturală și umanitară, adesea prin intermediul ambasadelor ruse, fiind implicată în programe de binefacere precum „Lumea și cultura”, concentrându-se pe consolidarea relațiilor internaționale prin acțiuni precum transmiterea de obiecte bisericești sau ajutor umanitar, dar și pe promovarea intereselor Rusiei) sunt organizate vizite, „misiuni de observare” și contacte cu politicieni străini, în special din partide populiste și de extremă dreapta din Europa. Scopul este crearea unei rețele de forțe politice simpatizante cu Rusia, care să promoveze în interiorul țărilor lor narațiuni favorabile Kremlinului și să slăbească sprijinul pentru Ucraina și pentru sancțiuni. În al patrulea rând, în plan intern, Sluțki practică un populism dur. Țintele discursului său sunt migranții, „elitele vândute Occidentului” și orice formă de opoziție liberală. Prin această retorică, nemulțumirile sociale și frustrările oamenilor sunt direcționate spre „dușmani externi” și „trădători interni”, nu spre structura reală a puterii. Astfel, tensiunile sociale sunt canalizate și politizate într-un mod care întărește și mai mult regimul existent. În concluzie, Sluțki nu este o figură marginală, ci un instrument important al aripii naționaliste din Duma de Stat. El este lider de partid extremist, purtător de cuvânt al unei politici externe agresive, liant cu rețele pro-ruse din alte țări și, pe plan intern, un canal prin care temerile, ura și frustrarea sunt orientate astfel încât să protejeze și să legitimeze sistemul. Ceea ce el „urmărește”, în esență, este să justifice politica imperială a Rusiei în exterior și să consolideze loialitatea și stabilitatea regimului în interior, sub acoperirea unui naționalism radical.

English version

With Leonid Eduardovich Slutsky, who is a Russian politician, leader of the Liberal Democratic Party of Russia and one of the most vocal representatives of the nationalist and hardline current in the foreign policy of the Russian Federation. He has been a deputy in the State Duma since the late nineteen-nineties and, after the death of Vladimir Zhirinovsky, took over the leadership of the LDPR, a party known for its ultranationalist and xenophobic positions.

In the Duma he led for a long time the Committee on International Affairs, that is, the parliamentary body which formulates and provides the „legal” cover for the Kremlin’s foreign policy line. He is also personally on the sanctions lists of the United States, the European Union and Canada, because of his role in supporting the annexation of Crimea and the aggression against Ukraine. Slutsky’s political line is clear: radical nationalism, Russian imperialism and an aggressive anti-Western discourse. He supports without reservation the annexation of Crimea, justifies the war against Ukraine and uses extreme language when he talks about Russia’s opponents. He has been part of the official Russian delegations at the so-called „peace” negotiations after the start of the invasion of Ukraine, but at the same time has publicly called for the death penalty for Ukrainian fighters, which directly contradicts international conventions. Under his leadership, the LDPR has further sharpened its nationalist and anti-foreigner rhetoric, including through attacks on migrant workers. Around Slutsky there is also a series of personal controversies. Several female journalists have accused him of sexual harassment, but the case was „settled” politically by the Duma’s ethics commission, without any real consequences for him. Investigative journalists and independent organizations have also reported irregularities related to his wealth and his conduct in traffic, yet these matters have not affected his political position. In Russia’s current system, such scandals are usually covered up when it comes to people loyal to those in power. If we look at what Slutsky „aims at” politically, four main directions emerge.

First, he consolidates Putin’s system from the nationalist right. Through his extreme rhetoric, he gives the impression that there is a wide political spectrum, but in reality everything closes around the same imperial and authoritarian line. He shows the radical electorate that the regime also has a „tough” voice, faithful to the idea of a revived Russian empire. Second, Slutsky contributes to the external justification of Russia’s acts of aggression. As a key figure in parliamentary foreign policy, he tries to present annexations and military interventions as „legitimate” and „necessary”, minimising or denying their nature as violations of international law. In this framework, Western institutions such as the European Union, NATO, the Council of Europe or the OSCE are constantly portrayed as hypocritical, hostile and „decadent”. Third, Slutsky plays a role in influencing political circles in other countries. Through foundations and so-called „civic” structures, such as the „Russian Peace Foundation”, visits, „observer missions” and contacts with foreign politicians are organised, especially from populist and far-right parties in Europe. The goal is to create a network of political forces sympathetic to Russia, which will promote within their own countries narratives favourable to the Kremlin and weaken support for Ukraine and for sanctions.

Fourth, on the domestic level, Slutsky practices a hardline populism. The targets of his discourse are migrants, „elites sold to the West” and any form of liberal opposition. Through this rhetoric, social discontent and people’s frustrations are directed towards „external enemies” and „internal traitors”, not towards the real structure of power. In this way, social tensions are channelled and politicised in a manner that strengthens the existing regime even more. In conclusion, Slutsky is not a marginal figure, but an important instrument of the nationalist wing in the State Duma. He is the leader of an extremist party, a spokesperson for an aggressive foreign policy, a link to pro-Russian networks in other countries, and, on the internal front, a channel through which fears, hatred and frustration are steered so as to protect and legitimise the system. What he „pursues”, in essence, is to justify Russia’s imperial policy abroad and to consolidate the loyalty and stability of the regime at home under the cover of radical nationalism.

Dr. Christian W. Schenk (medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat), corespondent permanent și in membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului (Germania)

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)