Motto: Oamenii sunt mulți, dar mulți nu sunt oameni – Nicolae Iorga (răpit și asasinat pe 27 decembrie 1940, cu 9 focuri de armă, de către un comando de legionari compus din 7 indivizi înarmați cu pistoale de 7,65 mm și 6,35 mm)
Știu că unii, în umbra anonimatului, mă vor înjura. Scriu însă acest text pentru adevăr, pentru istorie, pentru igiena memoriei colective. Mai am puțin și nu mai vă voi deranja prin cuvintele mele. Dar până atunci, suportați-mă, vrând-nevrând. Nu sunt lider de Cartel, deși mi-ar plăcea. Prea multe s-au înghesuit în ultima vreme pe agenda mea, majoritatea cu chenar negru. Fiecare m-a întristat, dar parcă în același timp m-au remontat să scriu.
Mă uit în primul rând la copiii și nepoții noștri, de o imbecilitate pe care o reproșez părinților convinși că puiul lor de cioară e mai puțin idiot decât al vecinei. Cei mici țipă, urlă, indiferent unde se află, n-au învățat, pentru că n-au avut de la cine, bunul simț. Orizontul lor se limitează la mobilul părintelui și atât. România traversează un timp nesigur…Fiecare pare un brigand al micului ecran. Se observă din conversația maturilor, care se reptă pe aceleși imbecilități din pruncie, pentru că nu am evoluat, dn contră. Mitul bucuriei de a trăi de a trăi fals. Familiile se reunesc doar la vreo nuntă sau pomană. În rest, membrii lor vorbesc la telefon mințindu-se unii pe alții cât de bine o duc și despre ascensiunea odraslelor tâmpite în posturi de directori, numai de directori, prin cele străinătățuri. Oare ce învățământ e pe acolo de tutele noastre le sunt lideri?
Nu vom înțelege în veci Pronia Divină și cum lucrează Dumnezeu. Nici de ce etnia rromă n-a renunțat la consumul exagerat de sterocobilină. Nimănui nu-i pasă că România trebuie reeducată, reeducată atâta timp cât mitocănia prosperă la noi. Dar cum poți gândi altfel când ești între două râgâieli în fața grătarului plin cu mici dubioși ca proveniență și cu petul de bere la botox? Vorbea un personj din scrierle lui Sven Hassel (1917-2012, fost soldat danez, autor al unor romane pseudo-autobiografice bazate pe experiența sa de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial) de fudulii de moarte.
Cam asta reprezentăă în acest veleat. Cea mai eficientă metodă de a înfrânge binele e să-l împingă în mlaștină ca să-l compromită pentru a obține diluarea binelui și adevărului. O tută cu ifose de țărancă bășită, abia după moartea soțului, băiat bun dar duplicitar, cu două fețe, una în societate pe stadioane și alta în casă, și-a dat seama că și acesta îi folosea măcar să-i facă piața și de mâncare, în timp ce ea frigea țigărilesuperlong și păhărelul de coniac. Ca și pe vremea cândîi aducea scorpiei cafeaua la pat și acume capabilă s-lînșele cu nonțalanța cleptomanului dar cine se mai uită la hârcă? O alta nu se trezește de ceva timp din beție în timp ce consortul, după ce merge să facă bani pentru bețivă, vine acasă tocmai primenit să-i facă haleală, deși ea doar lichidele le apreciază, făcând pe deasupra scandal de-o dor gura și bucile. Babele sunt considerate de această societate de idioți femei norocoase. Un ultim cuvânt pentru ele din partea mea este siktir.
Rămânem în zona fițelor. Ne doare-n cur de Rusia, blestemul lumii de azi. Sau de ce Ucraina nu are nevoie de Galați având două porturi la Dunăre: Reni și Ismail. Deși noi avem politicieni mai unioniști, dar la fel de iresponsabili și de găunoși. Răstimp în care Rusia mistifică totul. Dar noi am fost permanent în contratimp cu istoria și cu interesele naționale. Un fel, de nici cu germanii, nici cu rușii. Plătim doar „oalele sparte”. Avem o funcționărime autoperpeuată. Statul va intra curând în disoluție și va fi înlocuit de anarhie. Lumea face pușcărie grea pentru fapte neprobate. Decorul e plin de analfabetism în floare. Cât România va fi o chestie în formă de tzară, mi-am făcut calendar din viitoarele pomeni ale cunoscuților plecați cică într-o lume mai bună. Am și un stoc de sacoșe de plastic pe care nu le voi mai folosi la piață, ci pentru a fura, tradițional, fără pic de rușine, tot ce se pune pe mese în onoarea dispăruților. Meditați în bucătărie fără acompaniament de cântece de pierzanie Anteriuri ale memoriei. Am început să prefer casa mică, casa-cuib. Și întoarcerea în anotimpul cu meri înfloriți. Ca de obicei vă voi lua parteneri la viitoarele împărțiri de cuvinte. Cu plecăciune,
Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea–dublă campioană a presei de provincie și partener media al Jurnalul Bucureștiului, director executiv al Trustului de Presă Pompidu–Iași)
Notă. Alte articole ale autorului Pompiliu Comșa în Jurnalul Bucureștiului
Articole asociate
Nota redacției
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
