Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
De ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor
Ghidul prizonierului în MCF (Mediul Carceral Francez) și istoria marii criminalități organizate contemporane (crime de sânge, crime sexuale, crime economico-financiare, atentate, terorism, jafuri armate, kidnapping, erori judiciare) prin intermediul „Faptului Divers”.
Abstract. In this article I make an essential examination of the category of interest in all its being, primordial and secondary aspects, giving it a definition and classification in the light of this detailed but also detailed approach. I also show the role and contribution of the Internet in the development of sociological phenomena in general and in the evolution of the human being in particular, as well as its significant influence in defining its impact in the process of integration and prosperity of the peoples of Europe. .
Aspectul general a-l începutului de mileniu trei capătă din ce în ce mai mult caracteristicile specifice ale unei perioade istorice, în care se delimitiază clar nişte priorităţi esenţiale ale existenţei umane şi ale sensului unic pe care aceasta îl parcurge în cadrul ansamblului universal a-l timpului. Una din aceste caracteristici prioritare ale existenţii umane, fără doar şi popate, este calitatea fenomenului cultural prin care se evidenţiează dezvoltarea popoarelor lumii. Dacă acest fenomen pe parcursul ultimului mileniu a adâncit şi particularizat în formă şi în esnţă diferenţele culturale ale naţiunilor printr-o diversificare pronunţată a lor pe criterii etnice, geografice, religioase şi politice, atunci începutul mileniului trei înaintează in prim planul vieţii sociale şi culturale mondiale noi imperative bazate pe princpii noi, care să corespundă îmtocmai perioadei istorice respective–perioada globalizării factorilor social şi economic.
Timpul ne demonstrează, că dezvoltarea globală socio-umană a atins începutul celei d-ea treia perioadă a ei, care nu se poate produce în afara fenomenului omogenizării treptate a elementelor diversificate ale lumii pe criterii economice, sociale sau politice. Secolul XXI se va caracteriza printr-o intensificare şi accentuare a globalizării în sfera sociumului şi economicului şi doar parţial în sfera etnosului cultural. Lumea va rămâne şi pe viitor tot atât de diversificată şi particularizată în plan etno-cultural.
Însă factorul socio-ecenomic va exclude din integrala globalizării multe din particularităţile actului cultural universal, care au adâncit divizarea etno-culturală a popoarelor. Vor rămâne în trecutul istoric unele criterii care au stat la baza divizării lor; criteriul geografic, criteriul politic şi cel religios, precum şi unele particularităţi secundare ale criteriului etnic şi cultural. În cadrul fenomenului cultural se va instala şi va continua să funcţioneze un singur principiu-principiul moralităţii (spiritualităţii), care va sta la temelia genezii fenomenului cultural în jurul căruia se va cimenta unitatea culturală prin păstrarea diversităţii etnice (naţionale) şi nicidecum prin omogenizarea componentelor diversificatoare ale etnosului. Criteriul moralităţii va sta la baza formării unei noi ordini modiale culturale-ordinea unităţii culturale polietnice a popoarelor, având la temelie o omogenizare mai mult sau mai puţin pronunţată a suportului ei socio-economic. Acest sâmbure valoric s-a maturizat şi urmează încă a da naştere la toţi lăstarii lui viguroşi în postura popoarelor Comunităţii Europene. Integritatea Europiană pune baza unui nou fenomen mondial–fenomenul globalizării pe criterii morale, fenomenului spiiritualizării sociumului şi implicit a individului care va sta la temelia acestui edificiu. Formarea omului spiritual de mâine va fi elementul integrator a-l naţiunilor viitorului, scopul integrării policulturale ale comunităţilor naţionale unite în jurul unui singur deziderat-dezideratul atingerii omogenizării culturale pe criterii morale, care să nu divizeze factorul etnic dar să-l integreze şi să-l perfecţioneze.
Popoarele Europei posedă un izvor inepuizabil de lumină spirituală– Învăţătura Creştină. Anume valorile spirituale ale Învăţăturii Creştine vor constitui garanţia strategică a viitorului integrării europene a noi naţiuni ale continentului european. În acest context în formarea omului spiritual a-l viitorului interesul pentru esenţa spirituală a vieţii va juca un rol primordial. De aceea interesul omului pentru viaţă va creşte enorm şi va căpăta noi dimensiuni, noi calificative, nebănuite încă de omul zilelor noastre. Din acest motiv este necesar de a da o interpretare nouă conceptului de interes din punctul de vedere a-l motvaţiei sale morale şi a rolului acesteia în formarea omului spiritual. Fiinţa umană ca o componentă importantă a fenomenologiei vieţii constitue un element primordial, care determină în întregime sensul şi conţinutul ei în interiorul metamorfozei sale complexe.
Ca manifestare conştientă a felului de a fi specific a-l unei forme obiective de viaţă, omul se evidenţiază printr-o gamă foarte largă de particularităţi individuale, ce îşi asumă un rol concret în remodelarea lumii pe care o alcătueşte. Una dintre particularităţi se manifestă prin acel factor, care pune în mişcare toate pasiunile şi activităţile sale atât cele strict individuale cât și cele sociale, ce vin să satisfacă complect sau incomplect necesităţile sale vitale şi care se numeşte interes – interesul ca motivaţie, conţinut şi sens a-l existenţii fiinţei umane. Interesul este privit şi tratat de către ştiinţa filosofică mai mult ca o caracteristică secundară, ca un produs colateral a-l activităţii arhietipului fiinţial uman, ca o particularitate, care apare în urma legăturii foarte complexe a persoanei (fiinţei) cu mediul ei de viaţă.
„Satisfacerea nevoilor şi în primul rând a celor materiale, care decurg din natura biologică şi socială a oamenilor, este o necesitate obiectivă, o condiţie principală, primordială a existenţii umane. Necesitatea satisfacerii nevoilor materiale determină activitatea de producţie. Iar producţia şi reproducţia mijloacelor materiale de producţie şi de consum constitue cea mai importantă necesitate socială” (Iancu Ionel, „Contribuţii la studierea categoriei de interes”, Editura Ştiinţa, Bucureşti, 1986, p. 36). Cu toate acestea, nici în aceste aspecte ale sale, interesul nu a fost studiat îndeaguns din care cauză conceptului de interes i se descoperă toate funcţiile aucziliare, ce descind din legăturile directe sau indirecte cu nenumăratele conjuncturi de natură strict individuale, dar legate şi de cele sociale pe care omul le parcurge pe tot traseul întortochiat a-l vieţii. Interesului i se atribue un caracter pur funcţional, condiţionat de procesele comunitare în care se implică omul atât ca entitate particulară, cât şi ca entitate socială. Astfel, el este interpretat ca o variabilă , ce se găseşte într-o legătură reciprocă cu capacităţile omului de a se acomoda sau nu la rigorile actului său existenţial.
„Interesul este un produs a-l existenţii sociale, expresia unor raporturi ale vieţii sociale. Interesul cunoscut, conştiinţa interesului este o reflectare a unui interes real a-l subiectului, o exspresie mintală a unei realităţi obiective în raport cu voinţa şi conştiinţa subiectului”. (Ibidem, p.p.33-34). În felul acesta interesul devine o funcţie determinată implicit şi în mod inevitabil de prezenţa omului în existenţă, văzută ca o necesitate a manifestării felului de a fi al fiinţei sale. De aceea interesul este exzaminat numai ca un factor legat de fiinţa umană şi determinat de ea în totalitate, negăsindui-se nici o legătură cu motivaţia exsternă a aesteia. Ori anume atare implicaţie a interesului în structura morfologică a unităţii fiinţei cu universalitatea şi condiţionează imensa importanţă a rolului pe care îl are în determinarea comportării omului ca individ particular şi social. În timpul când se pun din ce în ce mai mult sub semnul întrebării esenţa, sensul şi importanţa valorilor sale materiale pentru destinele viitoare ale comunităţilor cociale pe care le formează, interesul capătă o cu toată altă interpretare în raport cu cea tradiţională, legată nemijlocit de suportul său obiectiv. A aborda din acest punct de vedere noţiunea de interes înseamnă a rămâne şi mai departe în schemele pragmatice (materiale) ale motivaţiei existenţii umane în general, înseamnă a rămâne înscris în structura rigidă a unei lumi materiale, care se îneacă în propriile sale reziduri, înseamnă a staţiona la nivelul modelului arhicunoscut a-l conceptului, conform căruia factorul material determină pe cel spiritual.
Într-o lume a unei noi deschideri a timpului istoric, omul trebuie scos din acest cerc vicios a-l prezenţii sale în sine la lumina unei noi abordări a conceptului de interes, care să-l ducă spre un orizont mărginit nu de universul îngust a-l eu-lui său biologic, ci spre spaţiul vast a-l spiritualităţii sale. Interesul se cere a fi abordat din punctul de vedere a-l primordialităţii temeiniciei spirituale, a esenţialităţii sale ca sens şi motivaţie reală fiinţială descinsă din sferele sale rațonale ca factor edificator determinant a-l corelaţiei dintre existenţă şi necesitate. În lumina ideilor exspuse se impune a fi formulată definiţia conceptului de interes. Pentru acest lucru este necesară o analiză ştiinţifico-filosofică, concepută pe baza unei abordări noi despre noţiunea de interes, exstrăgând tot ce are el mai tainic şi mai intim din chiar intrinsecul originei sale, luând drept material de comparaţie concepţiile unor autori, care sau ocupat de acastă temă. Interesul este o calitate a unui organizm viu de aşi menţine capacitatea de a exista, viaţa, ca atare, având un scop şi un sens divin bine determinat. Interesul în sine este motivaţia vieții. El se exprimă prin ea ca particularitate primordială. Interesul nu se naşte din nimic. El are un suport obectiv, care pentru fiinţele vii este însăşi substratul lor biologic şi nu apare la astfel de organizme, inclusiv omul, fiind implementat în ele numai de undeva din exterior. Interesul se naşte, creşte şi se amplifică, modificând capacitatea biologică a suportului său obiectiv, desfăşurându-se ca intensitate şi spaţiu de acoperire a realităţii exsterioare în cele din urmă odată cu metamorfoza şi ascensiunea biologică ierarhică a fiinţei vii în care îşi are lăcaşul.
Reeşţind pentru început din definirea oferită interesului, deducem, că el nu apare numai la fiinţele vii superioare, cum este omul, dar se naște la cele mai elementare forme de viaţă, manifestîndu-se prin însăşi structurarea lor înntr-o formă specifică de dezvoltare. La acest nivel, el are în primul rând un suport biologic material (obiectiv) în toate formele pe care le alcătuiește. Dar odată cu perfecţionarea şi apariţia structurilor biologice suprasofisticate înzestrate cu capacităţi de reflecție subiectivă a propriei lor existenţe, precum şi a lumii înconjurătoare (aşa cum acest lucru se întîmplă în forma cea mai expresivă a lui la om) interesul capătă concomitent cu latura obiectivă şi un caracter pur subiectiv. Deci, interesul conţine două particularităţi dinstincte importante inevitabile: particularitatea obiectivă ca calitate, care în mod imperios se formează pe o structură morfologică vie şi particularitatea subiectivă, ca calitate ce ţine de capacitatea organizmului viu (obiectiv) de a se manifesta şi în mod abstract prin proprietatea lui de a reflecta lumea reală proprie şi pe cea încongurătoare, începând cu formele cele mai reduse de percepere a acestora la organizmele vii cele mai simple până la formele cele mai complexe de reflecţie, analiză şi sinteză la Homo Sapiens. Însă unii autori atribue interesului nişte calificative limitate. „Fără a se exsprima printr-o anumită formă a conştiinţei, fără a fi cunoscute, înţelese într-o măsură sau alta de oameni, interesele nu determină orientarea activităţii umane, nu se materializiză în acţiiunile indivizilor, grupurilor, claselor etc.” (Ibidem, p. 49).
Pentru a merge la rădăcina genezei interesului trebue să ne aprofundăm în tainele originii lui şi a noţiunii ca atare. Pentru aceasta este necesar să începem cu esnţa de bază a interesului. În acest sens trebue de subliniat, că interesul în sine nu este o necesitate. Numai posibilitatea devenită realitate este necesitate. Iar realitatea pe lângă ipostaze superioare virtuale de reflecţie mai conţine şi ipostaze inferioare obiective (reale) senzitive. Realitatea ca existenţă devine necesitate numai ca posibilitate realizată. Prin urmare, necesitatea ca posibilitate, care încă n-a devenit realizabilă nu poate trezi interes pentru existenţă. Numai când această necesitate devine realitate, adică atunci când poate deveni obiectul interesului prin manifestarea realității ei ca fel de a fi (posibilitate realizabilă). Ea nu a apărut pentru că trebuia să apară, dar pentru că a devenit o posibilitate de a se transforma în realitate impusă de asigurarea suficienței variabile dictată de evoluția elementelor alcătuitoare ale lor aflate în procesul deveniri. Deci motivaţia existenţei se conţine în sinele raportat la factorii nemijlociți înconjurători care o consacră diferențiat ca posibilitate de a fi. Asigurarea suficienței variabile ca necesitate a felului de a fi se numește inters. Altfel spus interesul este determinat de necesitatea asigurării suficienței aflată în devenire a felului de a fi. În diferite etape ale trnsformărilor elmentelor care asigură necesitățile felului de a fi acestea capătă proprietățile și caracterele sale proprii ce determină comportamentul factorilor interni ființiali umani ca să persevereze în acomodarea apoi supunerea în folosul propriu a celor externi. În felul aveta intersul pe parcursul vieții capătă noi valențe, noi vectori, noi atribuții și capacități de a influiența și gestiona procesele cognitive ale omului. Din punct de vedere evolutiv interesele se împart în două grupuri: 1) intrese primare și 2) interese secundare. Interesle primare sunt acelea care asigură nemijlocit existențalul uman cu toată infrastructra sa biologică, iar interesele secundare sunt acelea care asigură îndeplinirea intereselor primare împreună formând logotipul vitalității individuale a fiecărui om aparte.
Coeziunea dintre interesele primare și cele secundare este strâns legată de capacitățile individuale ale omului de a se ști un participant activ sau mai puțin activ la procesele sociale a căror producător și formator este. Ele se adaptează în dependență de evoluția internă a cdelor sociali și statali influențați de mersul general și starea factorilor internaținali. Așa dar la nivel individual necesitatea şi posibilitatea asigurării realizării ei se condiționează reciproc, formând o concomitență evolutivă comună Prin urmare dacă existenţa în sine este o necesitate în sine, atunci, necesitatea ei pentru omul social devine automat și o necesitate pentru asigurarea unui aport esențial la suficiența sistemului social în care activează individul uman, precum și a bunei funcționări a lui. În acest fel interesul individual devine inclusiv în mod organic concomitent și un interes social a întreg corpului comunitar care determină la rândui fenomenul evolutiv uman internațional.
În vederea aprofundării conceptului de interes este evident neesar de a cunoaște care sunt oiginile sale în complexitatea ansamblului morfologoc al existențialului uman. Din autoregenerarea fenomenului existențial, interesul fiind o componentă activă a complexității sale se impune a fi un orignal din orignar respectiv o ipostază inferioară descinsă din ipostaza sa supeioară ca idee care este în primodial și care include și proiectul său substanțializat dar și esențialiat de natură fizico-metafizică. Astfel deducem că necesitatea interesului vine din necesitatea asigurării realizări fizicului și metafizicului din idee și ca idee în absolut și Putere Absolută. În acest fel ajunjem la confirmarea ideii potrivit căreia virtualul ipostazelor superioare ideinice ale fiinţei umane nu este o necesitate pentru sine, ci o necesitate pentru ipostazele inferioare obiective ale ei.
Fiinţialitatea nu este, deci o virtualitate pură, ci una impură asociată cu ipostazele sale superioare din care îşi trage originea, adică din ipostazele ideinice superioare de natură spirituală. Astfel interesul ca un produs comun a-l interacţiunii fiinţei reale cu ipostazele sale superioare ideinice sufletești devine o categorie morală practică (reală). Fiind un produs a-l acestei interacţiuni el va purta şi carcterele pur practice reale ale ipostazelor sale inferioare întruchipate de cracterele și proprietățile manifeste ale comportamentului uman chemat să-i asigure suficiența la etapa respectivă a evolușiei sale. Însă aşa cum ele se găsec într-o legătură directă cu cele superioare ideinice (spirituale) din care îşi trage originea, intresul capătă în acest fel carctere morale ideinice (spirituale) în stare să influienţeze neapărat caracterele sale practice, care la rându-le vor imprima noi calităţii comportamentului de viitor a-l omului şi va influenţa şi calitatea vieţii sale, dându-i noi valori de natură moral-creştină. Aşa dar, fiinţa umană (obiectul), care constitue elementul de bază al realităţii reprezintă o însumare a interacţiunii conjugate cu caracter bilateral dintre idee şi produsul ei-realitatea sa fizică. De aceea omul este o neceisitate pentru realitatea sa dar şi pentru Realitatea în care îşi duce existenţa, adică este o necesitate pentru suflet iar sufletul o necesitate pentru realitatea sa fizică. Astfel fiinţa umană se știe atât în sufletul cât şi în lăcașul lui părtătoare de caractere moral-crețștine. Deci necesitatea în sitația ei de ipostază ideinică nu poartă în sine interesul real, ci numai interesul primordial ideinic şi numai produsul ei în postură de ipostază inferioară reală întruchipează intersul real fiinţial.
Interesul reaal se alimentează din realitate dar şi înfluienţează la rându-i fenomenele realităţii cu care intră în directă atingere. Cu cât intersul real se va apropia mai mult de ipostazele sale ideinice (numai relativ virtuale pentru că ele se află într-o relaţie conlucrtaivă cu cele inferioare vezi mai sus) cu atât el va purta mai multă pregnanţă moral-creştină şi prin uramre va influenţa mult mai eficient şi mai benefic comportamentul omului faţă de sine însuşi dar şi faţă de mediul său de viaţă. În felul acesta sinele fiinţei umane este interesul primordial ideinic a-l ei, sufletul (spiritul) fiind suportul său virtual. Aşa cum sufletul face parte din taina fiinţială ce face legătură cu Puterea Supremă Divină, interesul cu caracterele sale deopotrivă reale şi virtuale capătă o caracteristcă divină ca voinţă a Puterii Divine. De aceea intresul a tins şi va tinde în final spre acest început virtual, apropiindu-se suficient de mult de Puterea universală. Existenţa umană prin atare interes moral-creştin va căpăta sensul şi conţinutul ei deplin cu adevărat integru, devenind suficentă sieşi dar şi suficientă în legătura ei cu Natura. Acestea vor constitui adevărata motivaţie a vieţii omului.
Reeșind din sensurile primordiale ale vieții interesul reprezintă o cerinţă cauzată de starea de insuficienţă fiinţială a individului aflat într-o lume universală şi nu în una limitată de cadrul lui restrictiv. Dar, chiar, şi pentru interpretarea interesului și necesității lui ca stări cu o motivaţie de natură pur intrinsecă şi chiar dacă fiinţarea omului se manifestă şi prin satisfacerea unor necesităţi dincolo de cele intrinsece, atunci el se poate realiza, ca atare numai prin intermediul satisfacerii tuturora concomitent și deopotrivă. Aşa cum satisfacerea tuturor motivaţilor intresului real şi celui relativ într-o lume reală este imposibilă şi greu de conceput și deși atingerea idealităţii prin interesul cel mai moral posibil este un fapt de nerealizat, virtual lumea totşi este posibil de a fi apropiată de idealitate. În caz contrar ea nu s-ar fi conştientizat drept ceea ce este o realitate. Astfel se face că realiatatea conţine în ea o doză mare de convenţionalitate, adică de relativitate exsprimată prin ceea ce numim ispită şi păcat. Cea mai fericită stare neconvenținală în acest sens o aflăm la oamenii sfnți. În perspectivă o situație relativ accentuată de convenţionalitate o vom întâlni la oamenii viitorului. În acaelaşi timp este de prespus că îndepărtarea tuturor convenţionalităţilor ar slăbi intersul omului pentru viaţă. Însă nu este aşa, pnrtu că interesul se va apropia suficient de mult de ipostazele sale superioare, astfel devenind un interes mai puţin sedus de convenţioalităţi, adică lipsit de mai multe vicii, ispite și păcate. În aest fel intresul real aprope se va identifica cu ipostazele sale ideinice morale şi spirituale pure, devenind mai putrenic, mai statornic şi mai puţin supus schimbării, situați care la răndu-i îi va face viaţa omului mai paşnică, mai loială şi cu mult mai puţină vilolenţă. Însă realitatea demonstrează, că ea se manifestă printr-un proces dinamic în dezvoltare, cu legături multiple cu forţele cosmice universale incomplect studiiate, localizate dincolo de suporturile spaţiale ale realităţilor obiective cunoscute de om şi nu o stare statică, legată nemijlocit de aceste suporturi-fapt care dă naştere situaţiei, când nu toate necesităţile omului sunt satisfăcute, acestea urmând a fi amânate de însăşi acest interes a-l factorului obiectiv faţă de motivaţia lui Supremă venită din afară, generată de forţele cvaziuniversale creatoare Factorul montivant a-l interesului în astfel de condiţii va tide şi va rămâne, deci tendinţa permanentă de desăvârşire spirituală moral-creştină cu ajutorul căreea omul va facilita legăturile sale cu lumea cosmică pentru a o înţelege şi a o accepta cu ajutorul mai mult a cunoașterii sale virtuale. Prin urmare, interesul va rămâne viu şi activ pe toată perioada parcursului lung şi dificil a-l devenirii fiinţei emane. Interesul a evaluat de la o etapă la alta a istoriei omului în dependenţă de cerinţele proprii sufleteşti şi fizice pe o scară graduală ascendentă a valorilor aflate şi ele în permanentă schimbare.
Interesul dă naştere unei stări speciale a vieţii, care reprezintă adevărata motivaţie a ei. El împinge fiinţa spre satisfacerea unui imperativ, care face posibilă realizarea încă neterminată a unor necesităţi. Dacă posibilul este un imperativ în sine, iar imperativul în sine nu reprezintă interes, atunci interesul constituie necesitatea realizării altei posibilităţi încă nerealizată, adică a posibilităţii de a nu rămâne o consecinţă a acestui imperativ, dar de aşi asigura încă o altă necesitate din şiragul de alte multe posibilităţi care împreună produc fenomenul evoluţiei şi transformării lui de la o etapă la alta a timplui necesar ei. Deci interesul este o chemare a fiinţei de aşi abandona viciul şi ispita şi de a trnscendenta în virtual (spirit), care este în esenţă un produs a-l interesului pentru alt interes care nasc astfel acest fenomen al transcendenţei şi care îşi reduc în acest fel condiţionaltăţile (vezi mai sus), devenind moral, creştin şi purificator. Deși intelectul uman este dominat de interesele primare un rol important în manifestările sale îl au și interesele secndare care apar ca motvații a metamorfozelor ce au loc în interiorul realităților ce descind din ipostazele supetioare ale intereselor primare. Între aceste două tipuri de interes există întotdeauna o interacţiune organică evolutivă în interiorul căreia se află într-o schimbare permanentă și transformare a intereselor primare în interese secundare şi apropierea acestora cât de mult posibil de intresele primare (vezi mai sus), statornicind și prefăcând astfel interacţiunea lor în una conlucrtivă şi conjuncturală perpetuă. Din acest motiv interesul deţine atât caracteristici obiective (fizice) cât şi virtuale (spirituale). Noţiunea de interes în acest fel capătă o semnificaţie mult mai amplă.
Interesul mişcă, pune în funcţiune toate structurile complexe ale sistemelor vii şi în special subdiviziunile structurale bilogice dar şi motivaţiile spiritale ale fiinţei umane. În acest context putem concluziona, că interesul se manifestă prin două forme: a) forma inofensivă exprimată şi „materializată” obiectiv prin însăşi felul de a fi o primordialitate virtuală ideinică şi spirituală şi b) forma expansivă a lui, exprimată prin particularitatea sa fizică care pune în mişcare toată expresivitatea realităţii fiinţei. Interesul inofensiv este un interes paşnic, cel exspansiv este un interes agresiv și violent. Interesul inofensiv va apropia pe om de sufletul său, cel expansiv îl va antrena în vâltoarea unei meteamofoze născătoare de noi şi noi forme conjincturale de intres relativ (real) de tip secundar. La om interesul capătă o coloratură mult mai complexă şi mult mai variată. El fiind o fiinţă socială de înaltă organizare, complexitatea intereselor sale este amplificată de capacităţile de interacţiune a relaţiilor lui sociale cu cele pur idividuale foarte variate şi complicate de la caz la caz ce ţin, în primul rând, de proprietatea unică a omului de a formula şi integra între ele efectele necesităţilor satisfăcute cu cele nesatisfăcute ale sale. Omul biologic nu trăieşte numai într-o lume a satisfacţiilor pur materiale. El și duce existența în primul rând într-o lume imaginară a satisfacţiilor cu caracter subiectiv foarte complexe şi specifice–lume a virtualului. Capacităţile de inovaţie imaginară a raţiunii umanee sunt atât de imense, încât ele se desprind de substratul lor biologic, îndepărtându-se foarte mult de suportul lor material, astfel constituind o nouă energie, care prin dimensiunile ei, devansiază cu mult energia de care dispune infrastructura sa biologică (fizică). Această energie nouă capătă din ce în ce mai mult ingredietele factotului metafizic.
Puterea de imaginaţie umană este incomensurabilă, iar satisfacerea necesităţilor ei supradimensionate naşte o nouă sferă de realizare şi manifestare a sa – sfera spirituală (virtuală). Sfera spirituală se manifestă în arealul unei percepții senzuale specifice, ce nu ţine cont de plăcerile trupeşti, dar de cele ale unei fuziuni magice a senzaţiilor fizice cu cele divine. Omul, astfel, capătă o dublă viaţă– viaţa îndeplinirii cerinţelor sale strict spiritual–subiective şi cea a satisfacerii necesităţilor strict biologice. Interesul, ca motivaţie a existenţii umane se amplifică, accelerând şi mai mult procesul de evoluare a fiinţei umane nu atât în plan fizic cât în cel spiritual. Astfel omul devine, de fapt, din ce în ce mai mult Homo Sapiens Spiritus decât Homo Sapiens Biologicus.
Necesităţile spirituale nu se nasc numai (în ultimul rând numai) din relaţiile dintre om ca individ şi societate. Ele se nasc în primul rând din starea sufletiască apărută în urma satisfacerii dar şi a nesatisfacerii nevoilor obiective ale idividului în relaţia lui directă cu realitatea în care îşi duce viaţa. Astfel, îndeplinirea sau neândeplinirea cerinţelor biologicului său subiestimează factorul obiectiv, impulsul material substituindu-l cu necesitatea imperativă a satisfacerii intereselor spirituale. În felul acesta cerinţele sufletului minimaliziază tot mai mult factorul matrial, instalându-se tot mai sigur în fiinţa umană ca realitate spirituală (virtuală), înbogăţindu-i sfera sufletiască. Astfel la un punct de tangenţă apogeică a-l spiritului cu fizicul se va naşte un început de desprindere rapidă a acestor două stări a căror vectori dinamici din ce în ce mai neproporţionali vor duce la detașarea şi îndepărtarea, în definitiv, a componentei spirituale a fiinţei de cea materială. Această îndepărtare, de fapt, are loc permanent, cihar dacă ea se produce proporţional cu intensitatea proceselor evolutive, care se petrec la momentul respectiv . Interesul sufletului omului îl învăluie cu o atmosferă virtuală fără de care existenţa acestuia îşi perde motivaţia interesului primar. Astfel satisfacerea intereselor spirituale preocupă din ce în ce mai mult fiinţa umană, îndestularea intereselor biologice, cedând în faţa îndestulării celor sufleteşti. În acest fel motivaţia spirituală a omului (omenirii) devine cu timpul tot mai importantă, în stare să coopteze toată esenţa ei virtuaală din ce în ce mai manifestă. Cu timpul conținutul ei ideinic devine sensul adevărat al vieţii. Pentru omul supraevoluat–Homo Spiritus nu întodeauna sau în ultimul rând nesatisfacerea cerinţelor sale biologice (obiective) îi vor determina sensul adevărat al vieţii.
Modificările stărilor sale fizice şi modificările condiţiilor mediului de viaţă puţin sau foarte puţin îi vor satisface nevoile sale spirituale. De aceea din ce în ce mai mult, omul viitorului îşi va neglija chemările şi impulsurile sale biologice şi se va orienta spre realizarea necesităţilor spirituale. În felul acesta el va renuţa la o parte a bunăstării sale materiale în avantujul acumulării virtuţilor spirituale, urmând, ca în cele din urmă, să se mulţumească cu puţinul material în beneficiul satisfacţiilor sufleteşti. Acesta va deveni un adevăr a-l vieţii cu ajutorul căruia omul din trecut va păşi în viitor prin prezentul zilei trăite care îi va permite să lege cât mai trainic prezentul cu trecutul astfel încât pe această punte să păşească în eternitate. Va fi timpul în care el va conştientiza, că cel mai profund filososf este omul sfânt. Atunci el va înţelege, că ceea ce este folositor sau nefolositor echilibrează balanţa vieţii aflată în proporţională măsură pe ambele cumpene ale ei şi care dacă ele s-ar afla în afara vieții îşi vor pierde orice semnificaţie. Omul viitorului se va debarasa de toate acele actiuni violente prin care şi cu ajutorul cărora el întotdiauna s-a străduit să-şi îndestuleze cerinţele impulsurilor sale fiziologice interioare. Astfel el va deveni mult mai tolerant şi mai paşnic. Cu alte cuvinte , va deveni mai Om aşa cum interesul lui din categorie biologică (obiectivă) se va transforma în categorie spirituală. Interesul dintr-o categorie antropologică se va transformă într-o categorie creştină sufletiască. Acasta este calea parcursă de Homo Sapiens antropologic la Homo Sapiens creştin prin mijlocirea la început a interesului biologic (obiectiv), apoi prin mijlocirea interesului spiritual (subiectiv). Atingerea armoniei sufleteşti, a unui raport echitabil dintre suflet şi învelişul lui–corpul, precum şi a unei conjugări optme dintre primordial şi secundar trebue să devină motivaţia esenţială a interesului existenţii umane în general.
Interesul posedă un rol activ, stimulator, mereu nou ca conţinut şi sens în viaţa fiinţei umane. El nu poate deveni inert pentru o sistemă dimensională incapabilă de a scoate pe om dincolo de cadrul său pur biologic şi material, dar se va transforma într-un stimulent activ a-l mişcării fiinţei spre scopul suprem-modificarea omului biologic (Sapiens) şi transfomarea lui în omul spiritual (Spiritus). Dând interesului o difiniţie mai mult sau mai puţin dinamică în cadrul unui circuit închis social autorii ce tratiază această categorie îi atribue un rol mai mult pasiv decât activ, diminuând fără să conştiientizeze efectele consecinţelor îndepărtate ale acestei atitudini. În realitate, interesul nu determină şi nu poate determina o esenţă de natură închisă a unui mediu a-l său în care ia naştere şi în care se realiziază. Motivaţia existenţii umane depăşeşte acest cadru, aventurându-se dincolo de barierele sale obiective, acolo în imensitatea imaterială a subiectvităţii absolute-spiritualitatea creştină. Helvetius spunea printre altele că „(…) elaborarea politică, care presupune cunoaşterea condiţiilor concrete de acţiune nu se poate rezolva de cât pe baza înţelegerii în primul rând a intereselor obiective, dar şi a modului, a gradulii de reprezentare a lor în conştiinţa subiecţilor cărora aparţin şi a manifestării lor în acţiunele oamenilor ca expresie a unităţii obiectivului şi subiectivului” (Ibidem, p.54.)
Nu unitatea obiectivului cu subiectivul ca esenţă şi conţinut, ce se reproduc unul pe altul legați morfologic şi prin geneză unul de altul, ci a unităţii lor ca elemente distincte dincolo de momentul până la care s-au condiţionat reciproc, adică în situaţia şi starea în care ei se găsesc şi după punctul de despărţire completă (vezi mai sus). Legătura dintre obiectiv şi subiectiv este nu numai directă, dar în special, pentru omul spiritual şi una indirectă, edificându-se prin elementele pur subiective ale lumii sale spirituale, deoarece în caz contrar, de unde să se nască diferenţa dintre conţinutul lucrurilor cu care intră direct în contact omul şi acţiunea acestor elemente asupra fenomenelor vieţi umane, dacă ele nu ar constitui diferenţe distincte primordiale? Diferenţa dintre ele alcătueşte anume acel interes de natură spirituală, care este latura subiectivă a interesului material (obiectiv) şi care există întotdiauna peste tot. Acesta va fi interesul omului spiritual a-l viitorului. Anume acsst interes de ordin spiritual mişcă omul biologic spre omul spiritual. Căci, definitivarea evolutivă a substratului biologic a-l omului se va petrece în starea fuziunii biologicului cu spiritul. O altă motivaţie a materialului biologic uman care ar fi? Existenţa se percepe, ca atare, numai prin forme inegale. În această diversitate a formelor obiective se nasc elementele necesităţilor spirituale mereu nesatisfăcute. Astfel interesele obiective ale existenţialului se intersectează cu interesele subiective ale ei, cu timpul prevalând din ce în ce mai mult interesele vieţii spirituale. De aceea neânţelegerea subtilităţilor manifestărilor tipurilor de interes nu ne va da posibilitate să depăşim cadrul restrâns a-l circuitului vicios în care ne-am roti fără a putea face o exzaminare mai largă a problemelor născute de ele. În felul acesta n-am reuşi să vedem mai departe, peste barierele cadrului pe care îl formează corelaţia om-societate-om, astfel dând o importanţă insuficientă omului, în primul rând ca fiinţă spirituală.
Încercând să-şi satisfacă de fiecare dată necesităţile obiective prin intermediul apelării la capacitatea de reprezentare a lor în conştiinţa sa, omul, de fapt, tot de atâtea ori în cazurile când eşuiază, depozitează aceste erori de conştiinţă în memoria sa ca experienţă nocivă pe care ele le au pentru nevoile sale obiective. Asrfel factorul obiectiv prin mijlocirea factorului subiectiv îşi corectează impulsurile astfel, cedând în faţa aceluiaşi factor subiectiv (spiritual), care modelează şi va modela lumea. Factorul spiritual se fortifică în detrimentul celui material. Totul curge spre spiritualitate. În definitiv interesul spiritual îi va îngădui aceluaşi om biologic să nu ghicească, să nu pipăe prin întuneric şi să nu greşească în alegerea căilor ce duc spre selecţionarea şi verificarea metodelor de îndestulare a necesităţilor sale materiale, dar bazâdu-se pe exsperienţă să aleagă drumurile cele mai sigure, cele mai puţin violente pentru satisfacerea numai a celor mai stringente nevoi (cele care nemijlocit întreţin ciclul vital), recurgând, în definitiv, printr-o perfecţionare evolutivă a cadrului său spiiritual la excluderea excesului de materialitate din viaţa sa, excludere, care, de altfel, a şi determinat şi va determina şi de acum înainte acest mare şi întortochiat drum a-l cedărilor treptate ale factorului material în faţa celui spiritual. Din acest punct de vedere, este nevoe de a înţelege interesul ca o modalitate a omului (a omeneri) de a se debarasa de impulsurile interioare mereu epuizatoare ale materiei biologice, care prin necesităţile sale obiective (prin interesul obiectiv) induc existenţii o efervescenţă păgubitoare–proces, care impune evoluţiei un timp de rezolvare foarte îndelungat ca în definitiv să se încununeze cu un singur interes–cel a-l satisfacerii necesităţilor spirituale.
Interesele spirituale împing fiinţa umană departe, peste limitele cadrului pe care îl formiază–„circuitul socio uman: societate-interes, om-interes-societate-interes-om” (Octavian Bejan, „Contribuţii la definirea filosofico-sociolgică a conceptului de interes”, Revista de Filocofie şi Drept, nr. 2, p ..68, AŞRM, Chişinău 2001). Aşa cum o parte a omenirii dispune de o bogăţie spirituală inestimabilă–Creştinismul, rămâne numai ca ea să aleagă drumul cel mai drept, cel mai scurt şi cel mai puţin dureros spre o existenţă la fel de pură prin spirit– renunţarea prin voinţă şi toleranţă la impulsul materiei şi amplificarea impulsului spiritual. Oare fenomenul actual a-l convergenţei popoarelor continentului spre structurile integratoare ale unei Europe unite nu reprezintă dovada cea mai elocventă a existenţei unui interes cvasiprezent în inimile şi sufletele locuitorilor ei – interesul unei convergenţe existenţiale viitoare în spirit şi credinţă? (Vezi și „Criminologie” și „O privire asupra criminalității politice, Octavian Bejan)
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
Notă. Alte articole ale autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
