La sfârșitul lunii august, am asistat la o decizie luată de un ministru din Guvernul României, mai exact de ministrul Agriculturii, domnul Ionuț-Florin Barbu, care a bulversat întreaga comunitate agricolă, stârnind panică și îngrijorare în rândul fermierilor. Aceștia, au adresat memorii organelor abilitate ale statului și ale societății civile, inclusiv Organizației pentru Apărarea Drepturile Omului (ECOSOC-ONU), cea mai veche organizație de acest tip cu o activitate neîntreruptă de 35 de ani, protestând vehement împotriva acestei măsuri.
Decizia în cauză, care a surprins chiar și oficialitățile de rang înalt, pare să fi fost luată în grabă și fără o justificare clară: suspendarea activității societății IAA (Intervenții Active în Atmosferă) din strada Răcari, nr. 5, sector 3, București. Această societate, cu o activitate de aproape 20 de ani, a creat aproximativ 1.800 de locuri de muncă, a achiziționat echipamente pentru lansarea rachetelor antigrindină, a instalat sisteme de radar mobile și chiar un avion cu tehnologie de ultimă generație, contribuind astfel semnificativ la atenuarea efectelor schimbărilor climatice. În acest context, decizia de suspendare pare nu doar inoportună, dar și extrem de riscantă, având în vedere condițiile meteorologice din ultimele luni.
Ne confruntăm, de trei luni încoace, cu o caniculă insuportabilă, temperaturile zilnice depășind frecvent 35 de grade Celsius și ajungând adesea peste 40 de grade, ceea ce a dus la o secetă severă. Nu trebuie să fii expert în agricultură ca să observi, parcurgând autostrăzile și drumurile naționale ale României, că țara este arsă de soare. Totul pare apocaliptic–verdele specific verii a devenit galben-maroniu, iar în acest peisaj, grindina ar fi ultimul lucru de care am avea nevoie. Ne plângem că mâncăm legume și carne de import și că prețurile alimentelor au crescut dramatic. În loc să susținem fermierii români, luăm măsuri care pot fi catalogate drept acte de iresponsabilitate. În România, o mare parte din populația rurală încă practică agricultura de subzistență. Nu cred că vreun țăran sărac ar dori ca grădina, răsadurile, pomii sau via lui să fie distruse de o ploaie cu grindină. De prea multe ori, i-am văzut la televizor plângând că li s-a distrus toată munca și agoniseala de-o viață. Chiar dacă marii latifundiari sunt despăgubiți de minister, pe acești oameni nevoiași cine îi ajută? Vă spun eu: nimeni.
Domnul ministru și restul echipei sale guvernamentale se plâng de secetă, ceea ce este adevărat, și promit despăgubiri fermierilor la fiecare întâlnire. Totuși, nu se gândește că societatea IAA, a cărei activitate a fost suspendată, are tehnologia necesară pentru a produce ploaie? Prin urmare, ne întrebăm de ce pierdem recolte și de ce acordăm despăgubiri când avem această imensă oportunitate de a utiliza tehnologia pentru a genera ploaie și a combate grindina în același timp? Îi doresc domnului ministru înțelepciunea necesară pentru a reconsidera o decizie atât de pripită și de periculoasă pentru ministerul pe care îl conduce cu onoare. Această decizie poate fi considerată o acțiune de sabotaj pe care nu știu dacă și-o poate asuma. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ferească de ce este mai rău–grindina.
Nota redacției. Intervenții Active în Atmosferă este o companie specializată în activități de intervenție activă în atmosferă cu scopul reducerii și eliminării efectelor fenomenelor meteorologice cu potențial distructiv, precum grindina sau seceta, care pot cauza pagube culturilor agricole din România, dar, și bunurilor deținute de persoane fizice și juridice în zonele protejate. Aceasta se află într-o continuă dezvoltare, obiectivul final constituind asigurarea unui procent cât mai mare din teritoriul țării. Un alt domeniu de activitate al Intervenții Active în Atmosferă constă în cercetarea aplicată a metodelor de reducere a efectelor negative produse de secetă și deșertificare, prin intermediul metodelor științifice, stimulând cantitățile de precipitații în zonele de interes. Prin derularea numeroaselor experimente utilizând tehnologia aviației, rachetelor, generatoarelor terestre și baloanelor meteorologice cu heliu, pentru intervenții active in atmosferă, ne dorim să îmbunătățim și să introducem aceste metode în cât mai multe zone din țară. Oferind instruire și perfecționare continuă prin stagii de pregătire, firma noastră asigură buna desfășurare a activităților operaționale la nivel național 24h/24h 7 zile/7zile, 365 de zile pe an, având peste 1000 de angajați. În cadrul companiei, activează 25 doctori în științe și mai mulți doctoranzi și masteranzi specializați în domeniile specifice activităților noastre, personal ce este activ implicat în cercetare dezvoltare și inovare în următoarele domenii:
- Intervențiilor active în atmosferă, agricultură
- Drone și Robotică
- Inteligența Artificială și modelare, simulare
- Energie
- Sisteme tehnice dual-use
- Protecția Mediului
- Radare și Comunicații
- Testare, evaluare a sistemelor tehnice.
De asemenea, dispune și relații de colaborare cu specialiști internaționali în domeniile de interes. În prezent, societatea noastră operează în 87 de Puncte de Lansare Rachete Antigrindină, coordonate din 6 Puncte de Comandă: Iași, Focșani, Ploiești, Drăgășani, Timișoara, Mureș. Începând din anul 2019, personalul acesteia, în colaborare cu un partener străin, a desfășurat primul experiment local de stimulare a precipitațiilor prin metoda aviației în Dobrogea. În urma acestui experiment, s-a observat o creștere a cantității de precipitații măsurate, de la 0,1 l/mp la aproximativ 4-6 l/mp. În același timp, desfășoară activități de intervenții active în atmosferă în stadiu experimental, utilizând diverse metode de intervenție activă în atmosferă, cum ar fi generatoare terestre cu iodură de argint și baloanele meteorologice nepilotate cu iodura de argint si clorură de natriu, atât pentru combaterea grindinei, cât și pentru stimularea precipitațiilor în ariile noastre de responsabilitate Intervenții Active în Atmosferă reprezintă un factor modern activ, contribuind la diminuarea efectelor schimbărilor climatice care pot afecta culturile agricole și siguranța populației în România.
Corespondenţă de la Lordul Sir Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite
Redactat de către Cătălin Asavinei Președinte–fondator al OADDR (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora Română) partener al Jurnalul Bucureștiului în anchete (investigații criminale) în colaborare cu Thomas Csinta, redactor șef și direcorul publicației.
Notă. Articolele Lordului Sir Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Articole asociate
Ziaristul, fotograful și scriitorul Viorel Patrichi: „Modelul francez pentru agricultura României”
Promovarea online a instituțiilor, jurnalelor și articolelor academice
Lucrări intelligence
„Puterea de la Puterea informațiilor la Puterea în Intelligence”(Tiberiu Tănase-coordonator, autori Ovidiu Boureanu și Petru Ștețcu, Editura Concordia, Arad, 2024)
Recenzie. Noua carte apărută la editura Concordia reprezintă un amplu proiect documentar și documentat asupa unui subiect prezent în viață, în societate și istoria umanității și anume „Puterea” privită din mai multe puncte de vedere. Aceasta se bazează pe o amplă documentare și bibliografie privind puterea–pornind de la termenul, concept semnificații și domenii în care este prezentă dar și modalitați de raportate privind importanța acesteia în diverse domenii și situații. Pe parcursul celor XV capitole autorii de prezintă multe și intresante noutăți privind termenul și conceptul de putere pornind de la Introducere (p. 13), la definiții–care încep cu clasica întrebare „Ce este puterea?” cu raspuns pornind de la Dex la conceptul puterii, fețele puterii, dar și la puterea ca decizie sau puterea ca preluare a controlului.
Sunt prezentate și fețele puterii, care sunt sunt autoritatea și legitimitatea. Foarte interesanta lucrare debutează cu un prim capitol unde în Secțiunea a 3-a avem informații documentate despre „Putere” versus „Autoritate”, „Ce este puterea?”„Care este autoritatea?” Dar și diferența dintre putere și autoritate. De menționat tot aici în Secțiunea a 4-a se fac referirila la Dominație versus Autoritate iar în Secțiunea a 5-a unde sunt prezentate Puterea, politica și statul. Sunt importante raspunsurile la întrebarile cum ar fi Ce este puterea politica?.De mare interes este și Secțiunea a 9-a, al aceluiaș prim capitol care tratează Analiza Puterii și se referă la Analiza SWOT (slăbiciuni, oportunități și amenințări). Urmează un important capitol și anume cel referitor la Puterea Mondială ce conține referiri puterea mondială și scopul acesteia, Guvernul Mondial,Organizarea Piramidei Puterii la p.81.
Întalnim și alte capitole foarte importante cum este cel referitoar la „Puterea informației” (p. 129), și în mod deosebit la conceptul de informație, dar și considerații despre puterea informației, precum și despre puterea informației într-o societate liberă. Importante sunt referințele la „Puterea militară” (p. 255) în ceea ce privește evoluţia marilor puteri. Astfel, Secțiunea a 2-a tratează un aspect absolut de interes pentru puerea statelor și anume despre țările cu cele mai mari armate din lume și despre cele mai mari puteri militare din lume. Important este și capitolul ce prezintă „Puterea Economică” (p. 279) cu referiri la „Puterea pieței” legate de noțiunile „Ce este puterea de piață?” Înțelegerea puterii pieței cu exemplu de putere de piață și structurile de putere ale piețelor până la prezentarea conceptele de putere și emergență.
De subiniat capitolele ce urmează despre „Puterea politică” (p. 307) pornind de la definiția puterii politice. Ce este politica și cum funcționează? Conceptul de putere politică puterea alienată și conținut și trăsături ale puterii politice și Autoritatea și Legimitatea politică. Cel de–al X–lea Capitol se referă la „Puterea Mass-Media” pornind de la definirea presei, evoluția presei în decursul timpului., funcțiile presei. Presa, a patra putere în stat, „Comunicarea politică”, și când puterea ascultă de presă, dar și despre libertatea presei. Acest capitolul este urmat de alte capitole de mare interes și anume „Puterea organizației” și foarte important „Puterea intelligence”-ului. Aici se fac referiri la „Ce este Intelligence?” Dar și la Puterea în intuiție și decizie în activitatea de intelligence.
Trebuie menționat că importanţa activităţii intelligence pentru orice stat-naţiune este în mod direct legată de ameninţările şi vulnerabilităţile la nivel local, regional şi global, de rolul aspectelor politico-militare şi economice pe scena internaţională, precum şi de atitudinile liderilor faţă de structurile de intelligence şi securitate naţională. Unele din cele mai importante aspecte şi tendinţe care vor caracteriza şi influenţa mediul şi organismele de intelligence ale statelor-naţiune în secolul XXI ar putea fi „Forța cunoaşterii”, prioritară, dar și esentială și se va baza pe informații. În prezent cunoaşterea are valoare, iar intelligence adică informația strategică este putere. Cunoaştere fără intelligence nu poate exista, la fel cum un intelligence calitativ nu poate să se manifeste fără cunoaştere. Deoarece cunoaşterea este astăzi cel mai important şi util element al competitivităţii la nivel global şi devine cea mai importantă resursă a unei naţiuni, am putea afirma că se naşte o nouă componentă, anume „intelligence-ul cunoaşterii”, care devine astfel elementul complementar al domeniului intelligence-ului și esențial puterii. Deci, putem afirma că „Puterea” se mută acum dinspre state-naţiune, spre state-piaţă şi mai nou spre state-reţea. Adică dinspre state spre grupuri unite în reţele, dinspre legile fizicii şi puterea fizică spre legile cibernetice şi puterea creierului („brain power”), iar paradigma „cine are informaţia deţine puterea”
Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, “Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet (“Volpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…