Codul Civil în România prevede posibilitatea de reparare a prejudiciului în România și de a angaja răspunderea civilă contractuală în România în cazul ivirii unui litigiu în construcții în România. Acest tip de răspundere în România implică obligația de reparare a prejudiciului asumată într-un contract de antrepriză în România, în raport cu paguba produsă. Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă contractuală în România este necesară existența unui contract în România. Societatea românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat în construcții și litigii civile care vă poate îndruma în ipoteza ivirii unui conflict bazat pe răspunderea civilă contractuală în România în raport cu executarea unor lucrări de construcții în România. În cazul în care obligațiile asumate în contractul de antrepriză în România nu sunt respectate sau nu sunt executate corespunzător, partea prejudiciată poate formula o acțiune în răspundere civilă contractuală în România. Unul dintre remediile prevăzute de Codul Civil în România este executarea în natură a obligațiilor asumate în contractul de antrepriză în România, cum ar fi finalizarea lucrărilor de construcții în România, iar un alt remediu este reprezentat de executarea prin echivalent a obligațiilor.
Un avocat specializat în construcții și litigii civile vă poate îndruma în vederea formulării unei acțiuni pentru a angaja răspunderea civilă contractuală în România în cadrul unui conflict în domeniul construcțiilor în România, ivit în urma îndeplinirii defectuoase a obligațiilor asumate în contractul de antrepriză în România. Există, însă, împrejurări care împiedică executarea lucrărilor de construcții în România. În cazul în care, în cursul executării contractului de antrepriză în România, constată greşeli sau lipsuri în lucrările de proiectare în temeiul cărora s-a încheiat contractul de antrepriză în România, antreprenorul este obligat să comunice de îndată beneficiarului şi proiectantului constatările sale, împreună cu propunerile de remediere, precum şi să ceară beneficiarului să ia măsurile corespunzătoare.
Dacă beneficiarul, luând şi avizul proiectantului, nu comunică de îndată măsurile luate pentru înlăturarea greşelilor sau lipsurilor semnalate ori dacă măsurile luate nu sunt corespunzătoare, antreprenorul poate să suspende executarea lucrărilor de construcții în România, înştiinţându-i de îndată despre aceasta pe beneficiar şi proiectant. După finalizarea construcţiei în România, se va proceda la recepţia provizorie la terminarea lucrării, urmată de recepţia finală. Riscurile trec asupra beneficiarului de la data recepţiei provizorii la terminarea lucrării de construcții în România. În acest caz, partea nu mai poate formula acțiune în răspundere civilă contractuală. În cadrul unei acțiuni în răspundere civilă contractuală în România într-un litigiu în construcții în România, partea prejudiciată poate solicita instanței de judecată să dispună executarea obligațiilor asumate în contractul de antrepriză în România, reducerea propriei prestații contractuale, rezoluțiunea etc.
„Societatea românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații a asistat numeroși clienți în formularea unei acțiuni în răspundere civilă contractuală în România în cadrul unui conflict în construcții în România, având o vastă experiență în domeniul construcțiilor și al litigiilor civile”, a afirmat avocatul coordonator al Societății românești de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, Radu Pavel. În concluzie, în ipoteza în care nu sunt respectate obligațiile asumate într-un contract de antrepriză în România, partea prejudiciată poate intenta o acțiune în răspundere civilă contractuală în România în cadrul unui litigiu în construcții în România, motiv pentru care Societatea românească de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat în construcții și litigii civile care vă poate îndruma în această procedură în vederea reparării prejudiciului. Puteți lua legătura cu unul dintre avocații noștri specializați în construcții și litigii civile completând formularul de contact de pe site-ul Societății românești de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.
Notă. Societatea de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2023, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2023. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution.
English version
The Civil Code in Romania provides for the possibility of repairing the legal damages in Romania and engaging the civil legal liability in Romania in case of a construction dispute in Romania. This type of individual liability in Romania implies the obligation to repair the contractual damage in Romania assumed in a construction agreement in Romania, in relation to the contractual damage in Romania that has been caused. Thus, in order to be able to engage in contractual liability in Romania, it is necessary to have an agreement in Romania. Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm recommends contacting a lawyer specialized in constructions, civil litigation and legal liability for legal damages who can guide you in the event of a conflict based on contractual civil legal liability in Romania in relation to the execution of construction works in Romania and recover the legal damages from the contractor, subcontractor or liability person in Romania.
If the obligations assumed in the construction agreement in Romania are not fulfilled or are not executed properly, the party may formulate a legal action in contractual civil legal liability in Romania. One of the contractual remedies provided by the Civil Code in Romania is the execution in kind of the obligations assumed in the construction agreement in Romania, such as the completion of the construction works in Romania, and another contractual remedy is the performance of obligations by equivalent. A lawyer specialized in constructions, civil litigation and legal liability for legal damages can guide you in order to formulate a legal action for liability for breach of contract, regarding contractual civil legal liability in Romania within a conflict in the field of constructions in Romania, following the inadequate fulfillment of the obligations assumed in the construction agreement in Romania.
However, there are circumstances that may intervene in the execution of construction works in Romania. If, during the execution of the construction in Romania, the contractor finds errors or deficiencies in the design works under which the construction agreement in Romania was concluded, he is obliged to notify his findings to the beneficiary and the designer engineer immediately, together with the remedial proposals, as well as to ask the beneficiary to take appropriate action. No limitation of liability will apply if such findings will occur during the final inspection. If the beneficiary, taking the opinion of the designer engineer, does not immediately report the measures taken to remove the errors or deficiencies reported or if the measures taken are not adequate, the contractor may suspend the execution of construction work in Romania, notifying the beneficiary and the designer engineer immediately. After the completion of the construction work in Romania, the provisional reception will be performed at the end of the work, followed by the final reception. The risks pass on to the beneficiary from the date of the provisional reception at the end of the construction work in Romania. In this case, the party may no longer start an action for individual liability in Romania.
As part of the legal action in contractual civil legal liability in Romania in a construction dispute in Romania, the party may request the court to order the execution of the obligations assumed in the construction agreement in Romania, the reduction of its own contractual performance, the resolution, etc. „Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm assisted numerous clients in formulating a legal action in contractual civil legal liability in Romania in a construction dispute in Romania, having extensive experience in the field of construction and civil litigation in Romania”, affirmed the Managing Partner of Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm, Radu Pavel.
In conclusion, in the event that the obligations assumed in a construction agreement in Romania are not complied with, the party may file a legal action in contractual civil liability in Romania during a construction dispute in Romania, which is why the Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm recommends contacting a lawyer specialized in construction, civil litigation and legal liability for legal damages who can guide you in this procedure in order to repair the legal damages. You can contact one of our lawyers specialized in construction, civil litigation and legal liability for legal damages by filling in the contact form on the website of the Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm.
Note. Pavel, Margarit and Associates Law Firm is one of the top law firms in Romania, providing high-quality legal services. The firm’s clients include multinational and domestic companies of great magnitude. In 2023, the law firm’s success stories brought it international recognition from the most prestigious international guides and publications in the field. As a result, Pavel, Margarit and Associates Law Firm ranked 3rd in Romania in the Legal 500’s ranking of business law firms with the most relevant expertise. The law firm is internationally recognized by the IFLR 1000 Financial and Corporate 2023 guide. Additionally, Pavel, Margarit and Associates Law Firm is the only law firm in Romania recommended by the international director of Global Law Experts in London in the Dispute Resolution practice area.
French version
Le Code civil en Roumanie prévoit la possibilité de réparer les dommages en Roumanie et d’engager la responsabilité civile en Roumanie en cas de litige de construction en Roumanie. Ce type de responsabilité individuelle en Roumanie implique l’obligation de réparer les dommages contractuels en Roumanie assumés dans un contrat de construction en Roumanie, par rapport aux dommages contractuels en Roumanie qui ont été causés. Ainsi, afin de pouvoir engager la responsabilité contractuelle en Roumanie, il est nécessaire d’avoir un accord en Roumanie. Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm recommande de contacter un avocats spécialisés dans la construction, le contentieux civil et la responsabilité juridique pour les dommages juridiques qui peut vous guider en cas de conflit basé sur la responsabilité civile contractuelle en Roumanie en relation avec l’exécution de travaux de construction en Roumanie.
Si les obligations assumées dans le contrat de construction en Roumanie ne sont pas remplies ou ne sont pas exécutées correctement, la partie peut formuler une action en justice en responsabilité civile contractuelle en Roumanie. L’un des recours contractuels prévus par le Code civil en Roumanie est l’exécution en nature des obligations assumées dans le contrat de construction en Roumanie, comme l’achèvement des travaux de construction en Roumanie, et un autre recours contractuel est l’exécution d’obligations équivalentes. Un avocats spécialisés dans la construction, le contentieux civil et la responsabilité juridique pour les dommages juridiques peut vous guider afin de formuler une action en responsabilité civile contractuelle en Roumanie dans le cadre d’un conflit dans le domaine des constructions en Roumanie, suite à l’exécution inadéquate des obligations assumées dans le contrat de construction en Roumanie.
Cependant, il y a des circonstances qui peuvent intervenir dans l’exécution des travaux de construction en Roumanie. Si, pendant l’exécution de la construction en Roumanie, le contractant constate des erreurs ou des défauts dans les travaux de conception au titre desquels le contrat de construction a été conclu en Roumanie, il est tenu de notifier immédiatement ses conclusions au bénéficiaire et à l’ingénieur concepteur, avec les propositions de mesures correctives, ainsi que de demander au bénéficiaire de prendre les mesures appropriées. Si le bénéficiaire, en prenant l’avis de l’ingénieur concepteur, ne signale pas immédiatement les mesures prises pour supprimer les erreurs ou les lacunes signalées ou si les mesures prises ne sont pas adéquates, le contractant peut suspendre l’exécution des travaux de construction en Roumanie, informer immédiatement le bénéficiaire et le concepteur-ingénieur. Après l’achèvement des travaux de construction en Roumanie, la réception provisoire sera effectuée à la fin des travaux, suivie de la réception finale. Les risques sont transférés au bénéficiaire à compter de la date de réception provisoire à la fin des travaux de construction en Roumanie. Dans ce cas, la partie ne peut plus engager une action en responsabilité individuelle en Roumanie.
Dans le cadre de l’action en responsabilité civile contractuelle en Roumanie dans un litige de construction en Roumanie, la partie peut demander au tribunal d’ordonner l’exécution des obligations assumées dans le contrat de construction en Roumanie, la réduction de sa propre exécution contractuelle, la résolution, etc. „Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm a aidé de nombreux clients à formuler une action en responsabilité civile contractuelle en Roumanie dans un litige de construction en Roumanie, ayant une vaste expérience dans le domaine de la construction et du contentieux civil en Roumanie”, a affirmé Radu Pavel, associé gérant du cabinet d’avocats roumain Pavel, Mărgărit and Associates.
En conclusion, dans le cas où les obligations assumées dans un contrat de construction en Roumanie ne sont pas respectées, la partie peut intenter une action en responsabilité civile contractuelle en Roumanie lors d’un litige de construction en Roumanie, c’est pourquoi le Pavel, Mărgărit and Associates Romanian Law Firm recommande de contacter un avocats spécialisés dans la construction, le contentieux civil et la responsabilité juridique pour les dommages juridiques qui peut vous guider dans cette procédure afin de réparer les dommages juridiques. Vous pouvez contacter l’un de nos avocats spécialisés dans la construction, le contentieux civil et la responsabilité juridique pour les dommages juridiques en remplissant le formulaire de contact sur le site Web du cabinet d’avocats roumain Pavel, Mărgărit and Associates.
Note. Le cabinet d’avocats roumain Pavel, Mărgărit et Associés a pour clients des entreprises étrangères, des sociétés locales de premier plan et des particuliers à haut revenu. En 2023, les succès du cabinet d’avocats roumain ont été reconnus par les guides et publications internationaux les plus prestigieux. Le cabinet a été classé troisième en Roumanie par la publication Legal 500. Le cabinet d’avocats roumain est également reconnu par le guide financier et corporatif IFLR 1000 2023. Le cabinet d’avocats roumain Pavel, Margarit & Associates est également le seul cabinet d’avocats en Roumanie recommandé par le Directeur de Global Law Experts à Londres dans le domaine du règlement des litiges.
Notă. Toate articolele Societății de avocatură Pavel, Mărgărit & Asociații în Jurnalul Bucureștiului
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024