Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Traducerea înseamnă a transfera un conținut dintr-o limbă (limba sursă) într-o altă limbă (limba țintă). Acest proces necesită o atenție specială pentru a se abate cât mai puțin de sensul inițial al textului. În mod ideal, rezultatul traducerii ar trebui să apară cititorului ca un text original, astfel încât să nu fie recunoscut faptul că este o traducere dintr-o limbă străină.

Mulți se abat de la conduita traducerii unui text poetic folosindu-se sau de cunoștințe precare ale limbii din care traduc, prin mijlocitori sau cu ajutorul traducerilor electronice. S-a instituit în România o modă pe care eu personal nu o pot înțelege. Poeții își traduc sau își lasă traduse operele în limbi de circulație internațională, mai mult sau mai puțin, iar aceste traduceri apar nu în țara limbilor țintă, ci în România unde nu prezintă nici un interes lipsind cititorul limbilor respective! Am observat în ultima vreme că e mai important ca autorul să prezinte în curriculum vitae că a fost tradus în, știu eu, zeci de limbi fără a preciza de cine a fost tradus și mai ales unde au apărut aceste traduceri! Deci, mai clar, există o limbă țintă cu obligația strâns legată de apariția în țara țintă!

A traduce nu însemnă a repune un text doar lexical din limba sursă în limba țintă, fără să mai pomenesc de implicațiile sintactice, culturale sau chiar gramaticale. Traducătorul trebuie să fie la el acasă în ambele limbi și spre deosebire de textele comercial-industriale, să fie el însuși poet/autor fiindcă vorbim de traduceri literare. Dar, dați-mi voie să o iau rând la rând, punct cu punct: Traducerea este o provocare pentru traducător în mai multe sensuri: Printre altele, este important să clarificăm diferențele dintre limba sursă și limba țintă din punct de vedere al gramaticii, culturii și al contextului.

Deși multe limbi se întorc la un „strămoș” comun (limbile indo-germanice), dezvoltarea lor a fost adesea foarte diferită, ceea ce înseamnă că structurile propoziționale ale unei limbi nu pot fi adoptate în alta. În acest caz, traducătorul trebuie să restructureze fundamental noua structură și sintaxa înainte de a trece la traducerea propriu-zisă. De asemenea, este extrem de importantă urmărirea cu deosebită atenție a particularităților culturale, sociale, istorice și geografice ale limbilor și să le încorporeze în traducere, deoarece imaginile lingvistice precum expresiile „s-a dus pe apa Sâmbetei”, „te faci frate cu dracul ca să treci puntea” sau „Orologiul sună noapte jumătate” (doar trei exemple luate la întâmplare), dacă sunt traduse în mod necritic, nu au sens pentru cineva care nu are cunoștințe despre condițiile culturale de bază. Sau, luat invers, din germană în română, s-ar înțelege imediat când cineva citește „îmi plesnește gulerul” (îmi sare țandăra) sau „bați la geam cu o monedă“ (bați șaua să priceapă iapa)?!

Provocările menționate nu necesită numai un bun traducător pentru a avea o cunoaștere excelentă a sursei și limbii țintă, ci și o cunoaștere foarte aprofundată a culturilor care se ascund în spatele ambelor limbi. Prin urmare, este foarte dificil pentru un traducător să traducă mai mult decât doar sensul cuvintelor, deoarece însușirea unei noi culturi este un început care necesită mult timp.

În general, o traducere, indiferent de tipul ei, trece prin trei faze clar diferențiate:

• Înțelegerea textului: traducătorul citește mai întâi cu atenție textul sursă pentru traducerea pe care urmează să o facă, cercetarea termenilor, a expresiilor și cele ale referințelor culturale necunoscute sau doar superficial comune ambelor limbi și astfel realizarea înțelegerii fără echivoc a sensului.
• Abstracția: în pasul următor, traducătorul extrage sensul textului sursă din aspectul său formal. El trebuie să înțeleagă sensul frazelor și alineatelor traducându-le cu propriile sale cuvinte, inițial doar pentru el însuși și de multe ori aproape reflexiv.
• Formularea: traducătorul, care a înțeles complet mesajul textului original, este acum capabil să reproducă conținutul șablonului de traducere în limba țintă complet liber și fără să fie influențat de structura textului. Sarcina sa este de a obține același efect ca textul original prin intermediul textului tradus.

În linii mari, traducerile pot fi împărțite în două categorii: traduceri literare și traduceri tehnice. Deși ambele tipuri de traduceri necesită un nivel ridicat de elocvență, acestea diferă prin faptul că traducerea tehnică traduce textul sursă în limba țintă fără a acorda o atenție deosebită stilului și gramaticii Scopul principal al textelor literare este de a oferi o formă estetică, culturală, ceea ce înseamnă că acestea trebuie caracterizate printr-o formulare și structură mai complicată. În mod ideal, o traducere literară nu ar trebui să fie recunoscută ca atare, ci ar trebui să acționeze ca un text original asupra cititorului său. Atât traducerea literară, cât și traducerea tehnică pot fi defalcate în numeroase subspecii, iar unele traduceri sunt hibride între traducerea literară și cea tehnică.

Traducere brută: are cerințe mai mici privind traducerea finalizată. În principiu, aceasta este o traducere creată de traducător într-un singur pas. Desigur, și o traducere brută, ca prim pas, trebuie făcură cu toată atenția și responsabilitatea asupra textului sursă, dar traducătorul nu investește niciun efort special în perfecționarea stilului și a expresiei. Cu alte cuvinte, ceea ce se obține este o traducere profesională, dar fără „atingerile” specifice subînțelesurilor. Prin urmare, acest tip de traducere răspunde nevoilor de înțelegerea unui text în limbi străine, dar care nu intenționează să scoată în evidență traducerea în niciun fel.

Traducere standard: e o traducere realizată de obicei de un traducător profesionist în mai multe etape. Primul pas este crearea unei traduceri brute (vezi mai sus), care este apoi revizuită punct cu punct și propoziție cu propoziție. În acest fel, traducătorul își poate îmbunătăți ideile inițiale asupra textului și poate scrie un text relativ bine rotunjit, potrivit pentru o publicare industrială, de folosință sau în scopuri de afaceri. Traducerile standard sunt realizate de traducător, de obicei de un traducător în limba maternă. Acest tip de traducere este cel la care se referă majoritatea agențiilor de traducere dacă se oferă o traducere nespecificată.

Traducere tehnică: o traducere tehnică este, prin natură, o „traducere cu mot a mot”, dar dintr-un domeniu deosebit de specific, care necesită o cercetare aprofundată și o înțelegere amănunțită a subiectului. Vorbim despre o „traducere tehnică”, de exemplu în legătură cu traducerea instrucțiunilor de utilizare, documentație tehnică a mașinilor și dispozitivelor, texte medicale și texte legale de tot felul de alte domenii.

Am făcut această scurtă paranteză spre a putea trece la Traducere literară care este cel mai complicat tip de traducere. Scopul ei este de a traduce chiar și un text sursă complicat într-un mod care nu doar să facă dreptate conținutului textului, dar să transfere și cele mai fine nuanțe, asocieri și metafore în limba țintă. În plus, cerințele speciale, cum ar fi rima sau metrica, pot fi luate în considerare într-o traducere literară, de ex. în legătură cu lirica. Nu orice traducător, indiferent de calificarea lui universitară, este capabil să producă traduceri literare, deoarece acest tip de traducere necesită nu numai o tehnologie de traducere excepțional de bună, ci și un talent literar puternic – o calitate pe care o ai sau nu, și care nu poate învățată. Traducerile literare sunt realizate exclusiv de traducători buni cunoscători ale ambelor limbi și cel puțin cu o anumită afinitate pentru literatură. Fie un poem de dragoste, un roman sau un libret, traducătorii literari trebuie să facă față oricărei provocări și să ofere traduceri ale operelor literare de cea mai înaltă calitate.

Autorii de texte literare scriu pentru un public al timpului lor, a zonei limbii și cea a ambelor zonelor culturale. Atunci când se scriu textele, ele urmăresc anumite intenții comunicative care pot fi explicate pe baza personalității și a condițiilor lor de viață. Un text reflectă atât identitatea autorului, cât și condițiile de viață într-un anumit loc și timp. Acesta este motivul problemelor fundamentale ale traducerii, deoarece „sistemul acum-mă-pe mine” al textului care trebuie tradus, trebuie să fie înțeles și de cititorii dintr-o altă perioadă, un loc diferit și o zonă lingvistică și culturală diferită de cea a limbii țintă.

Terenul de bază al gândirii poate fi rezumate la: Oamenii au o limbă maternă și un concept specific despre lume! Lucrările lingvistice de traducere ale reprezentanților „Școala din Leipzig” inspirată de modelele sovietice–confirmă afirmația de mai sus. Se face o distincție între traducere în mod restrâns și o continuare diferențiată: Înțelegem traducerea, într-un sens mai larg, într-o comunicare bilingvă, în același timp istoric,  și în condițiile sociale complexe. Faza cea mai importantă a acestui proces este schimbarea codificării, care se datorează funcției sale în actul de comunicare supus anumitor condiții și pe care o înțelegem ca traducere, poate într-un sens mai restrâns.

Traducerea în sensul mai restrâns este orală sau doar un „transfer” scris al unui traducător într-un alt limbaj (nespecific). Cu toate acestea, traducerea în sensul mai larg al cuvântului conține toate elementele condiționate social ale comunicării bilingve, mai presus de toate. Traducerea este una din decriptare o „radiografiere” a codul sursă și trimis spre limba țintă către alt „destinatar” decât limba sursă. Conținutul informațional al acestui mesaj devine invariabil și această „invarianță” substanțială este susținută de potențialul „Relație-echivalență”. Descrierea și clasificarea specifică perechilor de limbi.

Astfel, Stylistique Comparée (precum Școala din Leipzig) s-a rezumat doar la nivelul traducerii și nu a acordat atenție procesului de traducere: Rezultatul cercetării lor, în mare parte deductive, au fost listele echivalențelor lexical-sintactice. Astfel diferența dintre limbă și și subînțeles au fost practic eliminate, deoarece echivalenții potențiali se află deja la nivelul de sistem lingvistic. Rafinarea conceptului de echivalență în sensul traducerilor a fost importantă în special în anii 1970. Tendința generală în dezvoltarea științei traducerii a fost însă abaterea de orientarea predominant lingvistic-normativă, echivalența care cere și se orientează către o direcție care se concentrează pe  cuvintele cheie pragmatice, funcție, proces și text.

Sarcina „lingvisticii de text legate de traducere” este prin „o analiză lingvistică a suprafeței textului, text-semantic, text-funcțional și text-pragmatic spre a reconstrui condițiile de producție al textului și astfel cerințele pentru a crea metodologia de traducere specifică tipului de text“. Deci e clar că  limba și cultura sunt strâns legate și nu pot fi preluate dint-un text în altul decât printr-o traducere filigrană a tuturor acestor aspecte. Limba nu poate fi vizualizată separat de contextul ei cultural! Traducerea înseamnă cu adevărat traducere dacă viziunile culturile asupra lumii, limbajul și înțelegerea textului, precum și medierea traducerii pot reuși o bună înțelegee a culturii generale și specifice.

Această definiție este semnificativă prin faptul că cultura se bazează pe acțiunile intelectuale, artistice și istorice ale valorilor umane raportate și incluse produse materiale și intelectuale.

•  „cultura materială” se referă la una tehnologică, la includerea poporului în general în mediul lor, în special cu condițiile naturale sub aspectul general al subzistenței.
• „cultura socială” se referă la relațiile dintre oameni și se manifestă în acțiuni sociale cât și prin instituții.
• „cultura spirituală” include cunoștințe specifice și generale, religia și arta care se reflectă în valori și norme.

În timp ce unitatea și diferențierea culturii sociale a modelelor de acțiune ale grupurilor afectează și din acțiunile și relațiile sociale ale indivizilor. Cultura intelectuală include acțiuni cognitive sau cerințe pentru înțelegere, inclusiv valori și norme. O cultură reprezintă un ansamblu de simboluri. Acțiunea manifestă cunoștințe care se reflectă în diferitele domenii socio-istorice și disting fazele de dezvoltare ale unei societăți sau sunt specifice pentru aceste domenii, dar care sunt definite de termenii aceleiași societății care nu pot fi ignorate în limba și cultura țintă! Oamenii, prin acțiunile lor, au creat și creează în mod constant altele noi de care traducătorul trebuie să țină cont. Ce parte trebuie să aleagă traducătorul? „Fidelitate lingvistică sau frumusețea literară”? Răspunsul la această întrebare poate fi mai ușor înțeleasă prin alegerea unei strategii de traducere specifice pentru a decide și reinterpreta textul existent.  Prin urmare, traducerea textelor literare au o poziție specială.

Textele literare sunt mai evident complexe decât cele non-literare, deoarece funcțiile substructurilor lor, de la fonetică/fonologie la sintaxă semantică, sunt suprapuse de funcția dominant estetică. Contribuția traducerii la îmbogățirea interculturală a vieții literare poate  cu greu fi calitativă sau cantitativă prin supraestimare.  Produsul intră, de asemenea, într-o relație complicată cu destinatarul țintă a literaturii naționale.

Metodele de traducere rezultă „din punct de vedere cultural” din necesitățile timpului, atât în ​​raport cu totalul lumii, precum și interpretarea acesteia în raport cu detaliile tehnice ale traducerii. Compresibilitatea pentru o anumită populație este o proprietate destul de imprevizibilă. De unde știe traducătorul ce este de înțeles cititorilor săi dacă nu le cunoaște pe ambele? Traducătorul trebuie să înțeleagă munca pe care o realizează prin traducere. Mai presus de toate, un bun traducător trebuie să fie un cititor bun. El trebuie să fie capabil a pătrunde în sensul operei! Schimbarea expresiei este o caracteristică a creativității traducătorului și astfel traducătorul se manifestă într-o fuziune a poeticii a autorului original cu poetica acestui traducător. Ca o sinteză pozitivă, traducerea este suma creativității autorului cu cea a traducătorului. Marile erori se datorează confuziei cuvintelor care sună la fel sau par a fi chiar similare. Acest lucru duce de obicei la o alegere incorectă a sensurilor diferite ale unui cuvânt sau de a confunda cuvinte sonore similare ale limbii țintă.

Erori datorate înțelegerii incorecte a contextului, clasificarea greșită a unui cuvânt în propoziție sau într-o secțiune mai lungă a textului pentru a corecta alegerea greșită a cuvintelor alese, cât și clasificarea unui cuvânt în sistemul vizual al autorului sau neînțelegerea intenției poetice. Creația nu este posibilă fără talent artistic, fără capacitatea de a intui creativ acest lucru, cuvântul ca material manipulativ. În cele din urmă sugerez ca traducerile ulterioare să fie reexaminate și comparate în diferite perioade de timp. Aceasta ar fi zona de analiză și critică a traducerilor literare româno-germane și germano-române care, în felul acesta îmbogățesc didactica traducerii.

Dr. Dr. Christian Schenk (medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat) coresopondent extern al Jurnalulului Bucureştiului

Nota redacției (Thmas Csinta-redactor șef). Atunci când „erorile tipice de traducere” sunt comise în domeniul literar–filosofic, ele sunt grave pentru că pot compromite opera tradusă (poezie, proză, eseu, roman, etc.), dar acestea pot deveni deosebit de grave (și chiar dramatice) în materie socio–judiciară, atunci  când soarta unui inculpat într-un dosar penal (infracțional), corecțional sau, mai ales criminal, depinde de traducerea și de interpretarea corectă (în termeni juridici) a faptelor care îi sunt reproșate.

Din păcate, nu rareori, compatrioții noștri români se confruntă cu asemenea probleme, în particular, în dosarele infracționale din Franța (atât corecționale cât și criminale), în care am intervenit în repetate rânduri, nu pentru a-i disculpa, dar pentru a-i acorda sprijin și a-i asigura un „proces echitabil” conform directivelor  cu care OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului–Națiunile Unite–Ecosoc) întreține relații protocolare (diplomatice). Pentru că o traducere „mot à mot”, din limba română în limba franceză, neadaptată din punct de vedere juridic, îl poate determina pe procurorul Republicii de pe lângă un TGI (Tribunal de Înaltă Instanță,  devenit  Tribunal Judiciar–TJ începând din 1 ianuarie 2020) însărcinat cu ancheta într-un dosar penal să-l inculpe pe presupusul vinovat (sau pe preupușii vinovați) într-o procedură juridică criminală  în loc de o procedură corecțională (delictuală), ceea ce poate avea consecințe dramatice, ireversibile, asupra (sorții) lui (lor).

• În primul rând, pentru că într-o procedură corecțională el va numi, în principiu, un singur judecător de instrucție, în timp ce într-o procedură criminală numărul lor poate ajunge la 3, mai ales dacă este vorba de o „gravă eroare” care poate genera o anchetă de mare anvergură.
• În al doilea rând, pentru că detenția provizorie (arestul preventiv) legal(ă) într-o procedură corecțională este de 4 luni, renuvlabilă cu 2 luni (1/2  din durata arestului preventiv inițial)  în cazul în care inculpatul este „primar” (adică, fără cazier judiciar) și cu încă 4 luni în cazul în care el este „recidivist”, în timp ce în procedura criminală ea este de 1 an, renuvlabilă în aceleași condiții ca și în procedura corecțională, cu încă 6 luni sau 1 an.
• În al treila rând, pentru că un dosar infracțional corecțional este judecat de către o Curte Corecțională (compusă din 3 magistrați, iar pedeapsa maximă pronunțată de aceasta este de 10 ani de detenție criminală), în timp ce un dosar criminal este judecat de către o  Curte cu Jurați (Juriu Popular), compus în prima instanță din 9 jurați (3 magistrați ca și în procedura corecțională, la care se adaugă alți 6 cetățeni aleși, prin tragere la sorți, de pe listele electorale) și din 12 jurați în apel (3 magistrați și 9 cetățeni aleși de pe listele electorale) iar pedeapsa maximă prounțată de aceasta este de 30 ani de recluziune criminală (maximă în executare) sau închisoarea pe viață.
• În al parulea rând, condamnările corecționale mai mici de 2 ani nu sunt menționate în Buletinul B3 al cazierului judiciar (singurul accesibil condamnatului și prin intermediul lui, societății civile), iar ulterior, sunt „șterse” după 10 ani, în timp ce toate condamnările criminale sunt meționate și nu sunt „șterse” decât după 20 de ani. Ele vor figura, oricum, întotdeauna în Buletinul B2 (care este accesibil numai administrației publice locale și centrale, educației și învățământului, poliției, jandarmeriei, justiției, armatei, etc.), iar despre care titularul poate avea doar informații (conform articolului de mai jos)
  

Rolul cazierului judiciar în reinserția socială a foștilor deținuți

Pentru a evita asemenea situații regretabile, învățământul superior francez a creat în cadrul universităților (de stat) un UFR (Unitate de Pregătire/Formare & Cercetare–facultate, în structura veche a învățământul superior) numită „LEA” (Limbi Străine Aplicate), în care studentul în Licență (L1-L3) se specializează într-o limbă străină aplicată în domeniul tehnico–științific–medical, soci0–judicar–economic,  umanist–literar–artistic, etc.), după care poate coontinua în ciclul 2 de studii, în Master (M1-M2). filierele comunicare multilingvistică, traduceri, interpretariat, relații internaționale, etc. Ca urmare, toți traducătorii–experți de pe lăngă tribunalele franceze sunt, în principiu (și mai ales noua generație), absolvenți de LEA și în plus sunt și binaționali, adică, francezi prin „educație” și „străini” de origine care cunosc ambele sisteme judiciare (din Franța și țara lor de origine) ceea ce le permite efectuarea (realizarea) unor „traduceri adaptate” corespunzătoare realității obiective.

Dar această „regulă” nu se aplică, din păcate, și traducătorilor–experți români, care în majoritatea cazurilor sunt absolvenți ai unor facultăți românești, de limbă română cu limba franceză secundară, cu niciun fel de competențe (cunoștințe) juridice, nici românești și nici franceze, care nu rareori, nici nu știu să se exprime corect în limba franceză orală și cu atât mai puțin, în cea scrisă. Ca urmare, nici nu este de mirare, că aceștia stau la originea unor grave erori judiciare (fără a fi recunoscute, oficial, de către justiția franceză) fără ca vreodată, cineva să-i tragă la răspundere. Aceștia ajung, foarte probail, în posturilor lor, prin canalele (tentaculare) oculte ale diferitelor „pistoane”, în care sunt implicați magistrați sau avocați influenți (nu neapărat de rea credință!), chiar cu acordul Ministerului Justiției. Un caz concret constituie proxeneții români din Țara Loarei, care au fost inculpați într-un dosar criminal cu 3 judecători de instrucție (și în care am fost implicat ca private investigator, împreună cu avocatul apărării Dan Iovănaș de la Baroul din Arad), pentru ca pe parcursul anchetei cei 2 magistrați instructori suplimentari să fie eliberați din funcție iar acesta după terminarea anchetei să fie transferat în procedura corecțională.

Pe urmele proxeneților români din Țara Loarei – Greșeli comise de către autoritățile judiciare franceze datorită unor „erori tipice de traducere”(„mot à mot”) !

Un dosar penal (corecțional) de „Loverboy” confundat cu unul de „crimă organizată internațională de proxenetism și prostituție”. Adevărul în dosarul (criminal al) proxeneților români din Țara Loarei. Dreptul la Libertatea condiționată. Investigații criminale în sprijinul românilor (implicați în dosar) pe teritoriul francez. Importanța restabilirii adevărului istoric (Corespondenă din Franța – prof. univ. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Poliției Capitalei)

Articol asociat

Erori tipice de traducere și nu rareori, consecințele lor dramatice…(de la corespondentul nostru Dr. Dr. Christian W. Schenk, medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard – Renania-Palatinat)

Nota redacției

Legislația europeană și culoarea politică a Sindicatelor de Poliție

Sesiunea științifică a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București [Lucrările „Sistemul (ultra)elitist francez napoleonian de înalte studii PGE – Prépa–Grandes Ecoles – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învăţământul universitar francez LMD – Licență, Masterat, Doctorat – de sute de ani” și „Brabantul în haos și sub teroare. Asasinii din Brabant. Adevărul istoric după 40 de ani”]

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 2)

Le Casse du siècle – „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizația Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb”de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric (Partea 1 – Preambul)

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului