Cumplită vestea dispariției criticului Alex Ștefănescu, de care mă leagă o lungă relație, amestec de prietenie și respect reciproc, presărat cu o generoasă ironie socratică. Îl iubeam pentru umorul său molipsitor. Când l-am numit „Elefănțelul AȘ”, a râs copios și a preluat botezul într-o cronică. L-am deconspirat de multe ori. De pildă, când l-am prins cu ocaua mare, atunci când în Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), pe care a scris-o cu un imens talent, m-a omis, deși inițial îmi făcuse o fișă, eram în ea, dar în final m-a scos. A rămas la Index numai numele meu și paginile la care eram comentat. A uitat să le șteargă. Dar asta l-a dat de gol. De ce ai făcut-o, Alex? Cică așa i s-a spus de către editură. Nu am crezut. Nu cred nici acum. Cauza o constituie faptul că el a fost un autor puternic înregimentat, deși cocheta cu independența.
În Istoria literaturii neînregimentate îl pomenesc în multe pagini. Dar locul lui e printre înregimentați. Dar un înregimentat special, din spațiul limitrof, care voia totuși să fie liber. Dar nu putea. Avea multe complexe. Când i-am dat cartea Spiritul critic, i-am spus, așa ceva trebuia să scrii tu, nu eu. Scrie despre ea, poate așa te lămurești mai bine pe tine. N-a scris. În ea există Codul criticii, în care includ și experiența mea americană, felul cum am receptat critica acolo, când am scris despre cărțile lui Harold Bloom, Anthony Oliver Scott și Rita Felski, cu Limitele criticii, care au lansat noi interpretări despre viitorul criticii. Nu l-a interesat critica suspiciunii, nici critica biblică… El era pentru mine un reper al receptării, dar cred că l-a depășit ștacheta pe care i-am propus s-o sară.
Mă simpatiza, desigur. Nu era ca Dan Cristea, care spunea că nu mă publică în „Luceafărul” fiindcă am colaborat la revista „România Mare”. N-am colaborat niciodată la acest ziar, ci la „Tricolorul”,unde nu mi s-a schimbat o virgulă, unde aveam libertate totală și unde nu-l iertam nici pe Vadim. Când am scris articolul în care arăt că toate partidele de la noi au în conducerea lor câte un schizofrenic, nu l-a respins, l-a publicat. A spus, dacă îl scot, validez ce spune Modorcea. Iar Alex aplauda colaborarea mea neînregimentată, o descoperea peste tot, dar neînțeleasă de amartaloi. Mă considera ubicuu, ca George Pruteanu. Îi plăcea enorm spectacolul, nu presa de scandal, ci presa-spectacol, așa cum o făceam la „Expres Magazin” cu Cristoiu. Nu a fost un critic cartezian, de rigoare, ci un critic impresionist. I-am spus nu o dată că are talent de prozator, să scrie proză. A scris memorialistică. Și sunt pagini unde face haz de cele scrise de mine despre el. Pot fi găsite lesne pe internet. I-a plăcut enorm că l-am botezat „Elefănțelul AȘ” și cred că și acest necrolog atipic i-ar fi plăcut, l-ar fi citat în memorialistica lui.
A trăit 76 de ani. Nu-i de plâns. Mai de plâns sunt eu, că am trecut pragul lui 80. Dar îl credeam mult mai tânăr. Avea o față de copil mare. Îți cer iertare, Alex, că te-am făcut „un mâncău polifemic”. La care tu ai adăugat și „bețiv”. Nu-i adevărat. Așa ceva nu am scris. Nu te-am văzut niciodată la cârciuma Uniunii de la Casa Monteoru, unde eu puteam fi întâlnit adesea la „masa lui Al.Piru”. Avea o discreție de fată mare. Îi făcea plăcere să-l tachinez. Eram ca în Caragiale. I-am dat multe cărți. A fost singurul critic din România care m-a urmărit. Dar s-a oprit la volumul Mort după America, despre care a scris două pagini în „România literară”, revista de care și-a legat pe veci numele. A fost stârnit de aprecierile superlative, magice, ale lui Barbu Brezianu despre acest roman. Îmi face un portret. Mă numește un „autor inclasificabil”. Asta înseamnă neînregimetat. Și m-a ghicit. Cică: „Grid Modorcea știe să vadă absurdul în viața cotidiană și să-l evidențieze cu fervoare, transformând totul într-un bâlci al deșertăciunilor. Chiar și pe crucea pe care își închipuie–cu o inofensivă megalomanie–că stă răstignit, el vede înainte de toate comedia existenței”.
Ultima postare a criticului Alex Ștefănescu a fost despre moarte… și acum s-a stins din viață
Din cronica lui am înțeles însă atunci că în critică graba strică treaba. Și-a propus să citească tot ce se publică. Și a ratat. Așa ceva nu se poate. Graba l-a dus la înțelegerea superficială a unor cărți. Cum a fost și cazul cărților mele de convorbiri cu D.I.Suchianu. Am rămas uluit când el a spus despre volumul doi că e aceeași carte cu volumul întâi, dar cu titlul schimbat! Ce era în capul lui? Putea să țină seama de ceea ce scrisese Cioculescu în cronica sa despre mine și Suchianu. Cărțile se numesc, prima Literatură și cinematograf, iar a doua Tinerețe, Amor, Prostie. Teme în care Suchianu era imbatabil. Alex a fost depășit de realitate. I-am dat și Răstignit în America, volumul 2 de la Mort după America, dar n-a mai scris. Așteptam să scrie, fiindcă era singurul care avea rezonanță cu arta mea parabolică și umorul atroce. I–am dat și cartea Un păcătos la Athos, dar mi-a spus că nu le are cu religia, nu o înțelege. Deși a scris o cronică de pus în ramă la Mort după America, din ea mi-am dat seama cât de greu a înțeles el povestea cu Mortul care se duce în America să învie.
Sunt multe de scris. Mă năpădesc intersecțiile vieții noastre, de care ne desparte atât de brutal Doamna cu coasa când nu te aștepți. Se face golul tot mai mare. Plecarea lui Alex, unui mare critic, unei Călăuze, e ca dispariția a o mie de scriitori. Țara e mai săracă acum cu un orizont original. Rămânem tot mai singuri, și mai singuri, atârnați de un fir de ață. Să învățăm echilibristica zborului. Am imens de multe amintiri legate de colaborarea mea la Ed. Albatros, unde redactor la o carte mi-a fost Domnița, soția lui. Și care încerca să facă punți de echilibru între mine și Alex. Ea nu înțelegea „ce avem de împărțit”! Nu aveam nimic, dar ce tristă ar fi viața, ca și critica literară, fără spectacolul pe care îl oferă polemica, rațiunea ei de a fi.
S-a stins din viață criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu
Prin moartea lui Alex, s-a stins ultimul critic literar care mi-a dat atenție. Am rămas singurul meu critic. Atenția lui a fost mare. Mi-aduc aminte, când lucram la TVR, la „Viața spirituală”, și el era membru în Consiliul de conducere al TVR, că ne-am întâlnit pe hol, la etajul 11, și am discutat despre reținerea revistelor la care colaborează față de opera mea. Și el mi-a spus: „Să nu-ți pese, Grid. Continuă să scrii. Scrie carte după carte. Tu ești înzestrat să ne bați pe toți. Asta contează, asta rămâne, nu părerea unuia sau altuia despre tine”. Și i-am urmat sfatul. Am scris carte după carte. Dar îmi pare rău că Alex a rămas în urmă. S-a oprit la cartea mea cu numărul 26. Și eu am deja publicate 125 de cărți. Păcat că nu-mi cunoaște ultimele plăsmuiri, pe care le-am scris pentru un cititor ca el. Era un cititor din Lumea II, pe care l-aș fi inclus cu entuziasm în Civitas Innocentiae. Chiar mă și pregăteam să-i dau Premiul Inocenței. În măreția lui, Alex era ca în desenele animate, avea un spirit ludic, o mare candoare ca a lui Flintstone, inocența lui era molipsitoare. Te iubesc, Alex. Ai să-mi lipsești foarte mult. Plecarea ta lasă aici un gol foarte mare. Poate că acolo unde ești acum, ai mai mult timp și speranța mea utopică este că visul tău se va împlini, vei citi tot ce se publică în România. Și sigur vei da și peste cărțile mele. Să le pui deoparte. Pentru o Nouă Geneză.
Grid Modorcea („the great Mitică”, „Omul bibliotecă”, „Balzac al României”–Dr. în arte, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață, „the most complex” and maybe „the biggest”, „cel mai valoros din toate timpurile”)
The story of an orphan deprived of earthly riches who finds true Love up in the atticwhere the Son shines through his window (Indiggo Twins- Gabriela & Mihaela Modorcea)
Articole asociate
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/jaful-secolului-de-la-banca-societe-generale-din-nisa-o-conexiune-dintre-sac-serviciul-de-actiune-civica-gaulle-ist-si-celebra-organizatie-criminala-french-connexion/
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Lumea e mai săracă cu un mare critic literar – dispariția lui Alex Stefănescu (Coresponden… […]