Într-o zi de sfârșit de februarie am primit această invitație de la bunul și marele meu prieten actorul și interpretul de renume Sergiu Cioiu. M-am dus cu mare bucurie și a fost o încântare spirituală și culturală…Pentru a demonstra că a fost un Regal am concatenat impresiile unor spectatori de excepție ai acestui eveniment.
- Doamna Mariana Pietreanu: „În ultima zi de februarie, zi rară (29 februarie), am alergat să îl Salut pe Marin Sorescu, dar și pe maestrul Sergiu Cioiu care a susținut un recital de excepție! Minunatele versuri ale lui Sorescu, interpretate într-o manieră care crea senzația că însuși autorul se află în față noastră. Textul ne-a impresionat și ne-a pus pe gânduri , iar actorul devenise transparent-era magistral! Frumos sentiment mi-a rămas în suflet după acest eveniment! Oare „Ce este sufletul?”-am aflat de la Marin Sorescu în această seară!”
- Cunoscutul actor Eugen Cristea: „Chapeau, Serge. Da, exact așa: „Jos pălăria, Serge!”. Adolescența mi-a fost superb marcată de apariția în peisajul muzicii ușoare româneșți a maestrului Sergiu Cioiu. Cel care cucerea publicul cu celebra piesă „Vântule”, o reală capodoperă muzicală și, mai ales, interpretativă. Anii au trecut, Sergiu a trecut pe meleaguri mai îndepărtate, după care a revenit în forță în Țara natală. Am avut bucuria de a-l întâlni în 1991, la Ottawa, când eram în turneu cu piesa „Prostul”, sub egida Teatrului Constantin Tănase. După spectacol, ne-a invitat acasă, iar pe mine m-a luat deoparte și mi-a făcut o serie de mici observații și corecturi apropo de rolul meu. Am apreciat vorbele sale că un adevărat îndreptar actoricesc și, implicit, artistic. Iar au trecut anii, și iată-l destul de des pe scenele românești, cu recitaluri dintre cele mai diverse și apreciate de public. Am fost aproape la toate, în calitate de spectator. Tot că spectator l-am admirat acum câteva zile în mansardă Muzeului Național al Literaturii Române, unde m-a încântat cu noul său recital „Salut, Marin Sorescu”, o reală bijuterie șlefuită cu migală de interpret. Nu exagerez cu nimic când spun „bijuterie”, căci asta a fost prestația să că nivel artistic și emoțional. Prin Sergiu am descoperit sensuri dintre cele mai ascunse ale operei soresciene, am râs alături de el, am lăcrimat alături de el, nu am mișcât o secundă pe tot parcursul spectacolului. A durat doar o oră, de la 18h00 la 19h00 (apropo, a început la 18h00 fix!), dar, mărturisesc sincer, mi-aș fi dorit să dureze mai multe ore. Nu aș fi plecat de acolo. O prezență scenică absolut cuceritoare, cu un zâmbet șăgalnic și complice în colțul gurii, cu gesturi măsurate cu precizie de filigran (nimic în plus, nimic în minus), o prezență care a „țintuit” asistența în cochetă Mansardă. Cântecele, un fel de „crochiuri” muzicale, s-au lipit perfect de muzică (mai jazz, așa), la care și-a adus o contribuție hotărâtoare maestrul Dan Stoian. În fond, o seară de grație, asupra căreia, cu siguranță, voi reveni. Respect, Maestre! Un etern admirator, Eugen Cristea”
- Scriitorul Ion Lazu: „O tripletă de aur: Sergiu Cioiu–Poezia–Marin Sorescu. Aseară, la mansarda din Crețulescu a Muzeului Literaturii Române–o sală pe care nu o cunoșteam, unde se ajunge cu dificultăți, pe o scară de serviciu cu deosebire îngustă, cu trepte de marmoră, ce-i drept, o sală plină la refuz, de dată această, așa încât se mai aduceau scaune, pe măsură ce se iveau noi oaspeți (învingători în lupta cu treptele, ați înțeles…)–a avut loc un extraordinar recital din poezia lui Marin Sorescu–exact în ziua când se împlineau 88 de ani de la nașterea bulzeșteanului de geniu, recital susținut cu brio de cel mai mare recitator al scenei româneșți, după Ludovic Antal–l-am numit fără ezitare pe actorul Sergiu Cioiu. Mă încumet să folosesc aceste înalte calificative după ce am ascultat, de-a lungul a vreo 5 decenii, cu un interes și o perseverență de care nu am a mă reșina, pe actorii de frunte ai scenei bucureștene: la radio, la televiziune, în foarte multe săli de teatru sau pe la casele de cultură din cartierele bucureștene. Că să dau o idee despre actorii recitatori, voi numi doar câțiva: George Storin,George Vraca, Emil Botta, Costache Antoniu,Al. Giugaru, Nico9lae Gărdescu, Ștefan Ciubotărașu, câți și câți alții… Despre câteva prestații excepționale am notat în Jurnalele mele, dintre care unele publicate iar altele încă în manuscris, așteptându-și rândul…
Ori, actorul Sergiu Cioiu „care-i și întrece”, după cum deja am afirmat, și-a făcut din recitarea poeților români clasici și contemporani o profesiune de credință. Fac parte, de aceea,….dintre ascultătorii devotați, pe cât de entuziașți ai Maestrului Cioiu. I-am și spus-o prin viu grai, căci viața a aranjat în așa fel lucrurile că ne-am cunoscut bine că oameni și ne-am împrietenit. De dată această recitatorul s-a orientat spre poeziile în vers clasic ale lui Marin Sorescu, vreu să spun spre sonetele acestuia, pe care le-a recitat cu o implicare extremă, într-un acompaniament muzical de mare rafinament. Și se întâmplă acest lucru de tot minunat: actorul vorbește, se mișcă, exclamă, gesticulează, toate într-o perfectă armonie și adecvare, vrăjindu-i pe spectatori, care nu mai pot alege între rostire, incantație, dans, balet – o spunere totală, care năzuiește spre acea stare de grație în care ascultătorul este pe deplin vrăjit, smuls din context și ridicat în sferele înalte ale artei. Aplauze, ovații, la sfârșitul fiecărei poezii. Și încă un sonet, încă o ridicare din contingent, către înaltele stele…L-am cunoscut personal pe Sorescu încă din perioada debuturilor noastre, eu cu doar 4 ani mai mic decât Marin–eu de pe Olt, el de pe Olteț, unde se pare că omul se poziționează mai bine în peisaj; i-am citit toate cărțile, la momentul apariței lor, iar plecarea să grăbită dintre noi am resimțit-o că o mare pierdere pentru literatură noastră, pentru noi toți.”
Gabriel Coropciuc: „O simplă comunicare a prietenului meu Constantin Hărăbor, privind organizarea în mansardă Muzeului Național al Literaturii Române din Bucureșți a unui moment cultural cu participarea cunoscutului actor și cântăreț Sergiu Cioiu, m-a determinat să nu pierd ocazia de a participa. Nu despre programul și organizarea evenimentului vreau să vorbesc, ci despre amintirile, gândurile și emoțiile care mi-au cuprins firea, stand pe un scăunel de grădiniță și urmărind piesă cu piesă versurile și melodiile interpretate de Sergiu Cioiu. Acest om l-am asociat permanent cuvintelor „vântule, vânt nebun”, din melodia interpretată în anii 1960, pe un televior alb-negru. Dar viață a făcut să îl reîntâlnesc în perioada 1993-1997, pe alte meleaguri, departe de România, în Canada, unde în calitate de diplomat, am avut o strânsă legătură și cu diaspora română. În cei patru ani, Sergiu Cioiu a fost prezent în toate spectacolele organizate de și pentru diaspora română, prilej cu care, în stilul sau de neconfundat, alături de grupul folcloric „Romancutele”, a intenționat și reușit să transmită dragostea de România, cultură și idealurile poporului român. Închei cu un răspuns la întrebarea retorică a lui Sergiu Cioiu rostită la sfârșitul concertului: „Ce facem acum cu hainele care s-au cam murdărit ?”. Alături de el, braț la braț, am îndemnat prin cei prezenți : „Să ieșim cu toții și să le spălăm””. Cu respect, Gabriel Coropciuc”. În încheiere reproduc doar două din mesajele de răspuns ale Maestrului Sergiu Cioiu:
- actorului Eugen Cristea: De la prieten la prieten, mă învăluie o neașteptată stare de bine, citind rândurile tale, de o superbă grație și o nemăsurată tandrețe. Venind de la ține, unul dintre puținii artișți adevărați, ce se sinchisește de tot ce se întâmplă aici, pe planetā și, în plus, încurajează și știe a se bucură de succesul colegilor, este un gest de caldă îmbrățișare, la care răspund cu reală bucurie mulțumindu-ți din adâncul inimii! Cu cele mai alese sentimente, Sergiu.
- scriitorului Ion Lazu: Māi omule, m-ai făcut să-mi dea lacrimile… chiar astfel, încă nu a scris cineva, despre mine. Ludovic Antal și acea generație a marilor actori rostitori de versuri, din Shakespeare, Molière, Schiller, Lope de Vega, Edmond Rostand, Vasile Alecsandri, Delavrancea, Arghezi, Eminescu, sunt cei pe care i-am admirat și la care mă uităm, cu mare admirație și profund respect: George Storin, George Vraca, Emil Botta, Ludovic Antal, George Calboreanu, Mihai Popescu, Gheorghe Cozorici, toți actorii unei generații de vis, la care, desigur, ne gândim că la niște monștri sacri. O asemenea comparăție, cred că se datorează entuziasmului tău debordant și receptivității tale la poezie, la bucuria ta, când, inundat de emoție, simți nevoia îmbrățișării prietenului tău, artizanul care sunt și care, la rândul său, simte nevoia să te strângă-n brațe, să îți mulțumească, dar să te asigure că păstrează proporția cuvenită acestor mari maeștrii cu care ai avut dorința de a mă compara.
Încă odată, cu plecăciune, îți mulțumesc, dragul meu prieten! Sergiu Quod errat demonstrandum!
Corespondență de la colaboratorul nostru Profesorul Constantin Hărăbor
Notă. Articole asociate ale profesorului Constantin Hărăbor în Jurnalul Bucureștiului
Colocviile TeleMoldova Plus (+) cu o dublă lansare de carte și o piesă de teatru
Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Spectacolul „Salut Marin Sorescu” cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațio… […]