În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, pe la ora 4 dimineața, a sfârșit tragic fermierul Dan-Cristian Țandea, la ferma lui din Apahida la numai 52 de ani.
A fost găsit într-o fosă septică, unde intrase ca să monteze o conductă.
Din cauza amoniacului și a frigului, omul nu s-a mai ridicat.
Era un fermier consacrat, pasionat de creșterea animalelor.
Venea dintr-o familie de oțelari și s-a apropiat mai mult de agricultură după 1990.
Și-a construit din greu o fermă ecologică.
Lucra 500 de hectare și îngrijea peste 300 de vaci din rasa Bălțată Românească, 56 de bivolițe și 700 de oi. Împreună cu Mircea Ciurea, a participat la toate frământările fermierilor din țară, a fondat și a condus 11 ani Cooperativa Someș-Arieș, cea mai performantă organizație profesională a văcarilor din România.
Pe mulți orășeni, izgoniți din fabrici și combinate de „reformele originale”, i-a învățat zootehnie, le-a arătat cum se face porumbul de siloz, i-a scuturat din amorțeală ca să se organizeze și să-și ceară drepturile.
Era liderul informal absolut, ascultat în toată Transilvania și nu numai.
Calm, așezat, aducea toate argumentele pe toate fețele înaintea autorităților de la București și toți tăceau ca în fața unei stihii de munte, gata să se prăvale.
Era cel mai homeric fermier pe care l-am întâlnit.
Om așezat și mândru, un înțelept printre văcari, cu pas apăsat și țapăn, ca tăț crescătorii de vite, care nu seamănă neam cu ceilalți agricultori.
Dacă știai să te apropii de el, era autentic, cu vorba lui domoală, cu umorul lui cald.
„În lupta cu industrializarea generalizată, noi avem șanse numai la produsele de nișă, îmi spunea cu trei ani în urmă. Industrializarea ne va domina. Oamenii vor să lucre cât mai puțîn și vor dori să câștige și să petreacă tăt mai mult. Au apărut bolile hedonsimului, adică bolile de hodină, bolile de domnie – traiul bun și lucrul tăt mai puțîn. Hodina asta ne va duce într-o fundătură. Dar nu-i bai, noi le dăm să mânce mult și bine...”
Dumnezeu să-l hodinească pentru că toată viața lui, încă de copil, a trudit din greu!
Notă. Inspectoratul Poliției Județene Cluj a deschis un dosar penal „pentru ucidere din culpă”. Cine poate ști ce s-a putut întâmpla acolo? Cum de nu l-a căutat nimeni până la ora 4.50? Cum de nu a trecut niciun lucrător pe-acolo până la acea oră?
Ulterior, am aflat de la vecinul Ioan Oprița că Dan Țandea s-a dus în fermă, ca de obicei, înaintea mulgătorilor. A încercat să pună singur la loc un capac metalic greu la o fosă și a făcut infarct miocardic. Medicii au constatat moartea omului. Și atât.
A mai murit un fermier…
Pentru cei care vor să-l cunoască pe acest om, reproduc mai jos un capitol din cartea „Inelul lui Decebal sau despre fermierii sarea pământului din satul românesc actual”, unde Dan Țandea este o personalitate care m-a marcat…
Dan Țandea – urmașul vechilor oțelari, care crește vaci
Este cel mai homeric fermier pe care l-am întâlnit.
Om așezat și mândru, un înțelept printre văcari, cu pas apăsat și țapăn, ca tăț crescătorii de vite, care nu seamănă neam cu ceilalți agricultori.
Tocmai pregătea ceaunul cel mare pentru un gulaș la întâlnirea cu fermierii din târgul Agraria de la Cluj. Moment pe care noi am fost nevoiți să-l regretăm.
La ferma lui din Apahida de lângă Cluj, Dan Țandea „lucră” 500 de hectare.
Cu niște asociați. Are 250 de vaci Bălțate, din care mulge 180. Este o fermă ecologică de doi ani. Folosește numai chimicale recomandate de specialiști. O speranță aparte investește el în cele 50 de bivolițe pentru că vrea să vândă produse de fermă.
Creșterea bivolilor nu este un moft pentru Dan Țandea. Face parte din strategia lui de supraviețuire ca fermier într-o perioadă grea: produsul de nișă va fi un segment pentru cumpărătorii informați, dar cu bani.
„Noi avem șanse de supraviețuire numai cu produsele de nișă”.
Are 50 de bivoli. Îi ține ca pe vacile pentru carne. Cu aceleași rații. Animale pe cale de dispariție, care dau culoare patriarhală întregii ferme.
„Nu-i poezie, mă asigură crescătorul. Am început cu trei puice de bivol. Nu există carne de vită mai bună decât carnea de mânzat de bivol, nu de malac. Eu vând malacii, nu-i tai. Bivolițele nu se pretează la muls împreună cu vacile. Nu le suportă. De aceea, ridic un grajd separat pentru ele. Mulsul durează aproape dublu, comparativ cu mulsul vacii”. Primitivă și mamă excelentă, bivolița „nu lasă” laptele. Îl păstrează cât poate pentru malac.
Bolile de hodină și produsele de nișă
Când ajungi în grajdul lor, parcă pătrunzi în preistorie. Îi ține separat.
Bivolii au repulsie față de vaci și intră imediat în alertă în preajma acestora. Pare să nu fie întâmplător că o vacă nu poate fi inseminată cu material seminal de la un bivol.
Nici bivolița nu poate fi inseminată cu taur.
Mai mult, bivolul românesc nu poate fi încrucișat cu bivolița africană.
După ani lungi de promisiuni, conservarea speciei este subvenționată de statul roman, dar mult mai slab decât vaca.
Vara, Dan Țandea își duce bivolii pe pășune. Vrea să valorifice laptele de bivoliță.
„În lupta cu industrializarea generalizată, noi avem șanse numai la produsele de nișă. Industrializarea ne va domina. Oamenii vor să lucre cât mai puțin și vor dori să câștige și să petreacă tot mai mult. Au apărut bolile hedonsimului, adică bolile de hodină, bolile de domnie – traiul bun și lucrul tot mai puțîn. Hodina asta ne va duce într-o fundătură. Dar nu-i bai, noi le dăm să mânce mult și bine…”
Bivolițele lui nu par violente, chiar dacă se manifestă ca mame foarte bune.
Urmașul lui Hefaistos a preferat grajdul
Nu știu de ce, dar la acest om mă simt mai aproape de miturile fundamentale ale românilor. La Dan Țandea în ogradă, este un amestec de gospodărie patriarhală de familie și de fermă industrială. Omul preferă experimente vechi, pe care le readuce în actualitate. El își face și tratamentele pentru vaci, și însămânțările. Stăpânește întreaga tehnologie de creștere a vacilor.
S-a născut la 29 mai 1969, la Câmpia Turzii. Tata avea 280 de oi, porci și un cal. Era printre puținii „turmași” rămași la Câmpia Turzii.
„Pășteam oile pe pășunea orașului. Eram trei ficiori și o fată. Tata o vândut oile când am terminat școola generală. Tata și mama lucrau la Industria Sârmei de la Câmpia Turzii. Abia când am plecat în armată, tata a cumpărat vacă. Oile mi-s mai dragi”.
Dan Țandea a terminat cursurile Liceului Veterinar, a fost tehnician veterinar la complexul de porci din Bonțida, apoi la CAP 9 Mai Câmpia Turzii, la o circă veterinară din Cluj. Ulterior, a terminat Facultatea de Medicină Veterinară.Toți înaintașii lui au fost… oțelari vestiți. Până și mama a lucrat o viață întreagă la oțelărie. Doar ea mai trăiește. „A ținut vacă până acum câțiva ani. I-am vândut-o șî rău am făcut… Eu eram singurul legat de agricultură din familie. Bunicul a fost schuster, adică cizmar. Avea magazin sătesc în Bolduț. Fratele lui moșu o fost rotar și avea magazin, alt frate era fierar și avea magazin. Tatăl lui moșu a lucrat la fabrica de cuie de la Câmpia Turzii. Aveau și pământ, dar îl dădeau în arendă. Nu-l lucrau ei. Noi țineam oile pe pământul moșului în oraș, pe hotarul satului. Nu i le-au luat comuniștii. Așa erau rânduielile și a scăpat cu oile. Din moși strămoși, au fost meștesugari și oțelari. Bunicii mei din partea mamei au emigrat după Primul Război Mondial în America. Au lucrat la Detroit ca oțelari. A plecat Moșu cu tată-său și cu frații. Moșu s-a întors în 1939 pentru că acolo îi ardea pe morți, nu-i îngropa. A vrut să fie îngropat în pământul lui, nu aruncată cenușa în vânt. Ceilalți doi frați ai moșului au rămas în America. Au venit bătrânii înapoi și au luat pământ. Moșul meu a fost primar în 1950, la colectivizare. Când a văzut că nu-i lasă pământul la colectiv, s-a băgat repede la oțelărie. Toți copiii lui au fost oțălari. Frații Moșului nu s-au mai întors și nu au avut copii. Unul a avut oțălărie la Detroit, iar celălalt a ajuns căpitan de vapor. Și-a luat o fermă în Argentina. A murit la începutul anilor 1980. Fratele mai mare al mamei era ofițer la Plopeni, Ploiești, la uzina de muniție. Altul era maistru principal la oțălăria din Câmpia Turzii. A primit scrisoare din Argentina că au moștenire mare acolo. Dar ei nu declaraseră că au neamuri în străinătate. Cel de la muniție a ajuns la Ploiești, făcea instrucție la Facultatea de Petrol și Gaze cu studentele. Celălalt a ajuns maistru la fier vechi, la fel și cel de la oțălărie. Așa erau rânduielile. Nimeni nu s-a mai dus să revendice moștenirea din Argentina. De frică. A venit criza politică și acolo…”, povestește Dan Țandea.
Ferma ecologică
A renunțat la vacile Holstein din cauza sensibilității acestei rase. Acum are numai Bălțate. De doi ani, respectă exigențele fermei ecologice. Chimizează culturile numai cu produse acceptate de experți.
„Tăt mai puțini vor fi cei care doresc să facă această muncă în fermă. Și atunci, s-au creat giganții care produc lapte. Crescătorul mic va dispărea fiindcă lucrătorii vor concedii. Va rămâne o nișă de producători și de consumatori, care vor dori să continue. Pentru noi, singura formă de supraviețuire rămân produsele de nișă. Dar e foarte greu fiindcă se dezvoltă fermele foarte mari. Vor fi boli infecțioase. Generația mea nu va prinde perioada în care oamenii vor dori să mânce sănătos și, evident, mai scump. Noi ne vom adapta la noile condiții”, spune crescătorul.
Siloz din iarbă de Sudan
A semănat lucernă și iarbă de Sudan, o specie de sorg.
Face un amestec de siloz cu acest sorg Sudan. Nu necesită chimizare. La 40 kg de semințe la hectar, pe solurile bine îngrășate, această plantă crește așa de puternic, încât buruienile nu mai au nicio șansă. O taie de trei ori pe vară într-un an bun.
O cosește odată cu lucerna și le amestecă.
„Am semănat în toamnă triticale și secară, sămânță proprie, pentru masă verde. La prima coosă de lucernă, le-am amestecat. Apoi semăn iarba de Sudan. E primul an când o fac și vreau să văd cum mere. Peste doi ani, dacă nu mere, pot să mă întorc la ferma normală. Este un an experimental, e gândirea mea”. Lasă o singură parcelă de 5 hectare cu porumb. „Vreau să văd dacă mai știu să fac cum făceam odată: îl prășesc, îl bilonez ca țăranii, cu mușuroiul. Din lucernă, iarbă de Sudan și triticale iese un siloz foarte bun, cu multe zaharuri. Discuiesc, semăn și mă rog la Dumnezău pentru vreme bună”.
A văzut că danezii nu fac siloz din porumb, preferă amestecul de leguminoase cu graminee. Italienii fac siloz de iarbă. Seamănă iarba toamna. O taie în octombrie, apoi, în martie-aprilie, discuiesc și seamănă porumb.
A doua desrădăcinare
Aici, unde este ferma lui acum, a fost o livadă de 600 de hectare.
„La Apahida, era sediul fermei pomicole. După ce au venit vremurile astea tulburi rău, domnul Stan, directorul fermei IAS Cluj, a cumpărat un fost CAP. Avea 800 de oi, eu – 130. „Grajdurile astea vor fi pline de vaci și tu vei fi aici șef de fermă”, mi-a zis directorul. Mă cunoștea. A cumpărat ferma Bogata de la IAS Turda, cu 25 de juninci Bălțate cu Negru. M-a sunat să-mi iau concediu la 1 august că vin vacile din Austria. Am așteptat un tir de vaci la Florești și așa am rămas la vaci. A venit alt tir peste trei zile. Din păcate, directorul Stan a murit demult. Eu eram student la medicină veterinară. Nu știam să cresc vaci. Mă sfădeam cu zootehnistul că de ce au vițeii diaree, că silozul era mucegăit. Nu mă interesa că se rupe roata tractorului sau că se sparge banda de scos gunoiul. Mă hârâiam cu el că de ce-i gunoi sub vaci. Ei, acum am ajuns să cresc vaci, să le am pe tăte pe cap și să apreciez munca zootehniștilor”, își amintește Dan Țandea. Este un amestec de nostalgie și mânie în evocările lui despre începuturile zootehniei noastre libere: „Mare parte din fermierii de pe la noi au fost strungari, ceferiști, sticlari la Turda, mecanici. Istoria i-a dezrădăcinat din sate și i-a dus la industrializarea comunistă și tăt istoria i-a întors îndărăt. Au crezut că vaca se crește numai cu tulei, cu fân, da’ făina da-ți-o la porci și a mai da Dumnezău iarbă la primăvară și-om vede. Până i-am învățat să facă siloz de porumb, să facă semifân, o durat mult… “
Strategia de afaceri în capitalismul sălbatic
A avut multe gânduri, dar socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Și când a făcut primul proiect SAPARD, nu era ce credea el, și când a făcut un plan de afaceri, iar nu a mers.
„Haosul nu admite planurile. Este un capitalism sălbatic, nu controlat. Legislația este o harababură. Atunci știam că producătorul produce, procesatorul procesează, cel care vinde vinde. Prețul laptelui era constant, creșterea era lentă. Procesatorul de-acum vinde lapte unui retailer pe care nu-l interesează ce vinde. Atunci aveam respect unul față de altul. 60% din preț era al producătorului și al procesatorului, iar 40% era al retailerului. Din 60%, 25% era al meu, restul-al procesatorului. Acum, 30-35% este al producătorului și al procesatorului, iar 65-70% al retailerului. Acum, nouă ne revine doar 10-12% din tot acest lanț”.
A accesat un singur SAPARD pentru utilaje: tractoare Claas, prese, cositori, mașini de furajat, greble, pluguri. În total, 200.000 de euro. Un francez făcea același proiect cu 100.000 de euro pentru că pe el l-a dat Dumnezeu acolo și pe noi aici. Fermă de vaci de-aici, care a costat 500.000 de euro, pe un francez l-a costat 250.000 de euro. A verificat aceste lucruri și de fiecare dată s-a necăjit…
Mișcarea în aer liber asigură sănătatea vacilor și crește producția de lapte
O lecție simplă, din bătrâni, uitată de mulți crescători.
„Animalele trebuie să se poarte”, îmi spunea tata, un țăran cu trei clase de la Crăiești. Dan Țandea de la Apahida redescoperă cu emoție istoria vacii și vorbește ca tata. A ajuns la concluzia că vacile lui dau o producție mai bună dacă se pot mișca pe câmp și dacă pot să-și aleagă liber hrana. Ele își combat astfel singure acidozele. În plus, crescătorul susține că animalele lui sunt mai sănătoase decât cele crescute într-un sistem industrial intensiv, cu furaj unic. Ferma de la Apahida are trei asociați, cu 240 de vaci, din care mulgătoare-100.
Deține 500 de hectare, din care cea mai mare suprafață o reprezintă fâneața și pășunea.
A apelat la acest sistem mixt intensiv-extensiv pentru a reduce îmbolnăvirile și pentru creșterea longevității animalelor. Pe timp de iarnă, le închide în grajd numai când temperatura coboară sub minus 10 grade Celsius.
Vacile lui își aleg hrana din trei coșuri enorme. Apoi, ies din grajd și se pot plimba pe o suprafață de 5 hectare, protejată cu gard electric.
Fermierul le pune droburi de sare („bolovani”) în vârful dealului și vacile fac mișcare de nevoie. Așa se întreține fibra musculară, element esențial, mai ales pe timpul fătărilor. Vara, pasc liber pe pășune și își completează hrana în padoc. Așa a ajuns la o producție medie zilnică de 23 de litri, adică 5000 de litri pe lactație.
Animalele pot alege = bunăstarea naturală absolută
A nu se înțelege că fermierul din Apahida dă mâncare la vaci cu furca. Comparând sistemul intensiv, pe care l-a practicat în trecut, cu sistemul mixt intensiv-extensiv, crescătorul a optat definitiv pentru cel de-al doilea: „Pe-atunci, aduceam masa verde cu remorca. Acum își iau singure masa verde. Însă pe-atunci aveau probleme cu picioarele, cu reproducția. Făceam tratamente foarte multe pentru endometrite, sufereau de retenții placentare. Eu am și uitat de meserie de când nu mi s-au mai îmbolnăvit vacile. Ele își aleg ce să mânce, optează unde să doarmă. Dacă vor să doarmă afară, acolo le las. Uneori, jumătate din ele dorm pe zăpadă. Dacă le este frig, vin pe așternut în grajd. Vara, pot să mânce iarbă câtă doresc, apoi cât furaj vor în amestec, adus cu remorca tehnologică. Animalele sunt mult mai sănătoase și laptele mult mai bun”, explică fermierul.
Nutriția – principalul secret al sănătății
Fermierii care au sistem industrial intensiv susțin că vaca pierde o parte din energia necesară pentru producția de lapte dacă își caută singură hrana, dacă paște liber. Dan Țandea crede că un asemenea sistem înseamnă cheltuială în plus: pentru întreținerea animalelor, pentru tratamente. „Ce iei la pod lași la vamă. Rasa Holstein, după ce fată, dacă nu intervii cu antibiotic imediat, s-a dus. Bălțata noastră nu are asemenea probleme”. Iată unul din motivele pentru care, în toată Transilvania, predomină Bălțata Germană. „Pe o vacă de reformă Bălțată primim bani cât pe 3 vaci Holstein la abator”, spune Dan Țandea.
El procură materialul seminal de la BVN Târgu-Mureș
Face cam 2500 tone de siloz. A recoltat abia în toamnă porumbul de siloz pentru că i s-au defectat combinele. Porumbul a pierdut rapid foarte multă apă și fermierul a trebuit să lucreze o săptămână la tocat și tasat.
Volumul necesar de fibroase depinde de natura silozului. Când silozul e uscat, scade consumul de paie. Când silozul e mai verde, crește consumul de paie la vaci.
Fie iarnă sau vară, vacile primesc siloz. Le dă alternativ semifân din ierburi și din lucernă, la discreție, în cele 3 coșuri. Vacilor de lapte le pune fân uscat într-un coș, semifân de lucernă în al doilea coș, iar în al treilea – semifân de ierburi cu graminee. Ele aleg. Paiele le pune în așternut permanent și vacile mai mănâncă și de-acolo.
„Dacă are ce să aleagă, animalul își reglează singur acidozele. Industriașii dau furaj unic și nu contest metoda, dar pentru confortul animalului, cred că este mai bine așa. Vacilor de lapte le dau suculente industriale: borhot de bere, tăiței de sfeclă”, explică Dan Țandea. Vacile sterpe și tineretul nu primesc fân de lucernă. Le dă siloz, mai puțin șroturi, multe fibroase. Nu le dă tăiței de sfeclă. La juninci le dă furaj de volum. Trebuie să mănânce cât mai mult după ce împlinesc 6 luni. Urmărind atent elementele care influențează sănătatea vacilor, crescătorul a ajuns la performanțe. Așa se explică de ce, în perioada 1997-2000, Dan Țandea a fost cu animalele lui la trei expoziții europene pentru Bălțata Germană-Fleckvieh, în locul austriecilor care aveau probleme cu antraxul și cu febra aftoasă.
„Dumneata faci parte din chiaburime!”
Cum spuneam, Dan Țandea provine dintr-o familie de oieri și mici industriași de la Câmpia Turzii. Bunicul era oier, dar avea și o fabrică de cuie. Tatăl lui rămăsese singurul turmaș din Câmpia Turzii, chiar și după colectivizare. Fiul a lucrat la dispensarul veterinar din Vultureni, Cluj, apoi la fostul IAS Apahida.
„Prin 2000, erau numai două ferme de vaci în județul Cluj – a mea și a lui Onișoru. Era o perioadă înainte de 2000 când nu s-o dat subvenții. S-o dat prin 1995-1996 la juninci, la viței, apoi a venit o perioadă moartă, când a început căderea IAS-urilor și sacrificarea bovinelor. Cum a fost uciderea cailor pe timpul lui Stalin, așa era acum distrugerea vacii de lapte. Prin 2000, erau puțini fermieri. Ne-au chemat la lansarea programului pentru agricultglură. Și a început Dâncu să bage niște gărgări pe-acolo. Eu n-am mai rezistat și le-am spus clar: „Și de ce na-ați făcut ce zîceți acum că veți face câtă vreme ați fost la putere? Nici orientare nu ați avut.”
Mergeau pe ajutor social foarte tare. Când le-am spus că am o fermă la Cluj cu 370 de vaci, a schimbat tonul: „Da, dumneata faci parte din chiaburime”, o zăs Dâncu cătră mine. „Domnu Dâncu, dacă mai stau mult pe-aici, dumneata mă trimiți la Canal, domnule. Io conduc o fermă care nu-i a mea…” Numai io și Onișoru aveam ferme de vaci în județul Cluj. Mai era Arpady, care și-a desființat ferma. Mircea Ciurea abia se instala ca fermier privat cu viței la îngrășat. El e fermier mai vechi ca mine, dar ceapist… Erau multe ferme și numai cine n-o vrut n-o învățat meserie. El a reprezentat Austria!
Era o perioadă când era antrax în Anglia, febră aftoasă și război în Iugoslavia.
„Nu era voie să se miște animalele și am reprezentat Austria cu animalele noastre. Am avut un import mare de animale din Austria în 1995-1996. Vacile noastre mergeau la expoziții pentru Bălțata Germană – Fleckvieh pentru austrieci prin 1997-2000. De trei ori am fost. Clopotul acesta este simbolul rasei Fleckvieh în Austria. Îs fermier… Ca fermier privat, îs cel mai vechi… Colegilor le e ciudă… Am înregistrat ferma din 1992”.
Mircea Ciurea, vechiul lui prieten, fermier și el la Gherla, îl contrează:– Și a mea e tot din 1992.
Dan Țandea:-Stai, Mirceo, un pic…Am început cu oi și cu porci, iar din 1994, cu 3 vaci. Porci pentru consum propriu, am cantină unde tai 20-25 de porci pe an. În 1995, am avut Bălțată Austriacă. Înainte de 2000, în județul Cluj erau 7 ferme particulare. Pe structura vechiului CAP, erau 3 ferme la peste 100 de capete de vaci, una sub 100.
Mircea Ciurea:-Zi despre tine că se gată reportofonu… Io m-am măritat în Gherla.
Dan Țandea:-Mie mi-o fo dragi oile. Io, ca și Mircea, sunt din Câmpia Turzii. M-o adus vremea în Apahida. lucram la dispensarul veterinar din Vultureni, la Cluj.
Era o încântare să-i auzi. Mircea nu maio este…
„Eu nu-mi închipuiam că mai poate fi un alt sistem decât în acel sistem ordonat, disciplinat. Credeam că satele vor avea soarta gândită de ei: blocurile, la 100 de metri, în spate cotețele pentru porci. Tăț la salopetă! Nu-mi închipuiam alt sistem. Pentru noi, seceta din 2003 a fost catastrofală. În 1997, 1998, am avut inundații pe Someș. Am lucrat mult ca să refacem terenul. A venit și domnul ministru Mihai Lungu. Eram 3 ferme în Cluj. Terenul IAS era pârloagă, nu-l folosea nimeni. Mai eram 3 ferme în Cluj. Și unul din fermieri, Arpady Ion, zice să mergem la Minister să vedem dacă putem lua terenurile de stat, rămase pustii de la IAS. Înainte de 2000, nu puteai să intri în Minister. Doar însoțit de un director din Direcția agricolă. Așa era! Voi, Mircea, ați început mișcarea, cu Onișor, dar coagularea trebuie să recunoști că tăt de la mine-o pornit. Și merg cu Arpady. „Dacă vreți să ajungeți la ministru, trebuie să vă înscrieți în partid. Și nu veți putea intra la Minister, dar duceți-vă pe Kisseleff la PDSR, în audiență la ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu. Am mers acolo. Ne-am făcut membri de partid la PDSR. Am plătit retroactiv cotizația pe un an și opt luni, ca să avem carnete cu vechime. Sîrbu nu ne-a primit în audiență și ne-a primit ministrul adjunct Mihai Lungu. „Suntem fermieri de la Cluj, așa și pe dincolo, cu stagiu vehi în partid… uite carnetu. Este un teren nefolosit. Cum am putea să-l folosim în mod legal?” „Păi dacă aveți atâtea vaci, de ce vreți să aveți probleme? Vindeți vacile, tăieți-le!” Pe cuvântul meu că așa au fost vorbele lui Mihai Lungu. Era tare pe piața cărnii de porc.”
Grâu semănat cu oile
„A fost o toamnă capricioasă atunci. A fost secetă, apoi au venit ploile și frigul Și am semănat la sfârșitul lui ianuarie. S-a făcut mai fain decât cel pe care l-am semănat pe uscăciune. L-am băgat cum am putut pe deasupra și l-am călcat cu oile. Am scos 4700 kg la hectar, iar celălalt semănat mecanic și la timp a dat 3000. O metodă de pe timpul dacilor… Se practică atunci când e anul capricios, se leagă pământul de tuburile semănătorii și nu poți face treaba. Și atunci îl dai pe deasupra, și treci cu oile și-l calci. Zîce tata cătă mine că grâu-i cam bolund, creștea prea puternic. Intram cu oile pe lanul de grâu și de orz cu știrea președintelui de CAP ca să-l rărim un picuț și să nu cadă. Cu cât era densitatea mai mare, cu atât cădea mai ușor la furtuni. Eu am avut sistem intensiv de creștere la CAP Cluj. terenurile erau mai departe, oamenii aveau animale destul de multe în cartier, în Someșeni: erau 3 ciurzi – 2 de vaci de lapte și una de sterpe – 600 de capete. Noi aveam la ferma fostului CAP alte 700 de vaci. Acum, la populație mai sunt 50 de capete. În Apahida, erau 2 ciurzi de vaci de lapte, una în mijlocul satului și alta în satul Apahida, 2 de sterpe. Acum mai este o ciurdă. Hrănindu-le pe sistem intensiv, legate, dar în padoc betonat, ce câștigam la pod, puneam la vamă. Cantitatea de lapte – 22-23 l în medie pe zi – 6400 l pe lactație la Bălțata Neagră și 5600 l la Bălțata Roșie. Aici am o producție de 5000 l pe lactație.” Lunca Someșului a fost bazin legumicol pe vremea lui Ceaușescu și era irigat absolut totul. Dar s-au dus vremurile…
Face cam 2500 tone de siloz.
I-am întrebat de ce nu facem o lege prin care să protejăm fermele crescătorilor care nu au urmași sau care pur și simplu nu mai pot lucra. Mai ales că o parte din aceste investiții în fermele din România au fost susținute și cu banii noștri, ale celor din balcoane. Pentru că am vrut și e normal să vrem să avem o agricultură modern, cu animale sănătoase…
Mi-a răspuns Mircea Ciurea: „Dacă un fermier este în vârstă sau e bolnav, nu are urmași și nu poate continua… În condițiile actuale din România, ferma se distruge, dispare toată munca de-acolo! Ce ai muncit o viață de om nu va mai fi. (Parcă era o premoniție. Așa s-a întâmplat mai târziu cu ferma lui după moarte…). În țările UE, statul cumpără ferma. O dă unui fermier tânăr, ca s-o plătească în rate suportabile pe 20 de ani pentru ca el să poată trăi și să progreseze din afacerea respectivă. Eu, ca fermier bătrân, îmi încasez banii de la stat, iar cel tânăr duce afacerea mai departe. La noi nu există o asemenea gândire pentru continuitatea activității. Fondurile europene se vor termina. Majoritatea fermelor constituite pe fonduri europene au mari probleme financiare. Nu poți returna milioane de euro din vânzarea laptelui, Cei din sud le mai pot susține dacă au mii de hectare. Dar în regiunile de deal, majoritatea au probleme serioase.”
De la „banca țigănească” la Cooperativa Someș-Arieș
Cooperativa Someș-Arieș a început să funcționeze în anul 2011. A ajuns la 70 de membri. „Ne place să ne lăudăm că suntem cea mai puternică cooperativă din domeniul vacilor de lapte din România. În 2015, în funcție de cifra de afaceri, eram primii la cantitatea de lapte și ocupam locul al treilea printre toate cooperativele, indiferent de domeniu. Pe locul întâi, era o cooperativă din Dobrogea la cereale, iar pe locul al doilea, una din domeniul creșterii porcilor”, spune președintele Dan Țandea.
Jos au magazie de semințe. Coperativa Someș-Arieș face controlul oficial al performanțelor la vacile de lapte, pentru vacile de carne și la oi. Cooperativa are deja 17 angajați. Au construit o sală de festivități, unde vin la ședințe toți membrii cooperativei. O sală mai mică este destinată întrunirii operatorilor. „Facem tot felul de activități, avem om care se ocupă și de subvenția la motorină. Avem o cifră de afaceri de peste 5.700.000 de euro”, spune președintele.
Prin această cooperativă, se face controlul oficial al performanțelor pentru 15.000 de vaci cu lapte. Din Cluj și din alte județe. Analizele se fac la laboratorul din Cluj. De asemenea, cooperativa face controlul oficial al performanțelor pentru alte 900 de vaci pentru carne. Este vorba de linia pentru carne din rasa Bălțată Românească.
Vițelul este cântărit la fătare, apoi la 6 luni. Datele se înregistrează atent pe calculator. Fermierii își vând animalele prin cooperativă, dar nu fac evaluarea carcaselor la abator. Ca o curiozitate, printre crescători se află și un preot care are o fermă de familie cu 50 de vaci.
Cooperativa Someș-Arieș face controlul oficial al performanțelor pentru 55.000 de oi.
La oi este foarte greu să faci un control sever.
„Nu mai găsești ciobani. Nouă ne fată 450 de oi Țurcană – oacheșe, bălăi, bucălăi, oacăre (negre cu pete albe pe față, dar predomină negrul), ochinate și e foarte greu. Ciobanul poate să dispară, ca orice cioban. Oile mele fată în trei seriii: la 1 august, dăm berbecii între oi, pentru a doua serie – la 1 septembrie, iar pentru a treia – la 1 octombrie.”
El crede că Băla este cea mai bună de lapte, urmată de Brează. „Țurcana pe care o cresc eu este mai rezistentă la drum. Dar Breaza e mai sensibilă, nu ține la transhumanță, ea e formată în ocoale la oierii din Bistrița. Oile mele fătau afară, pe zăpadă. Aveam numai un paravan de trestie. Abia recent le-am făcut saivan. Prin consangvinizare, chiar și unele linii de Țurcană pierd din rezistența lor.”
Controlul oficial la oi începe toamna prin selectarea berbecilor, cu gruparea pentru montă. Se cântărește și lâna. „Când eram copil, scoteam plata ciobanilor numai cu banii de pe lână. Cu banii de pe miel scoteam furajele. Banii de pe brânză erau profitul oierului. Și nu erau subvenții pe-atunci. La origine, eu sunt crescător de oi, nu de vaci.”
Are bucătăreasă care le face de mâncare lucrătorilor. Cine vrea. „A fost odată bucătăreasa beteagă și era musai să fac eu mâncare. M-am descurcat cu 15 oameni. Cu muierea trebuie să te sfădești când n-ai vreme de e sau când n-ai bani, altfel să n-o superi. Dacă nu le ai pe-amândouă, atunci e mare bai… Nu s-a oferit să mă ajute cum să fac zama de curechi. Cu carne și ceapă prăjită dai gust. Au mâncat de numa-numa. Așa am început să apreciez ce face muierea. Dumnezău ți le dă pe tăte ca să le înveți”.
Crede că acum e mai rău ca în anii 1990. „Au venit tâlhari care au câștigat mult pe lucru puțîn și s-o învățat oamenii leneși și femeile curve”.
Mama Ana, satul pustiu și țangalăii…
A dus utilajele la vereo 30 de kilometri ca să înceapă campania. „Am ajuns acasă pe întuneric. Țangalăii se jucau pe drum. Și zîce bătrâna cătă mine: „Mare păcat și-a făcut cel care a dat de pomană… În satul aista…” Are 87 de ani. Mamă Ană, ce ești așa năcăjîtă? „Nu-mi daț mie, doamnă primar, că am și diabet și nu pot mânca de ăstea… Da de floare mă bucur. Da mare păcat vă faceți, doamnă primar, că le dați la omaneii ăștia de pomană și i-ați învățat să nu mai lucre. Când eram de vârsta lor, la trii mă sculam, treceam peste deal, aduceam laptele cu măgarul la domni. Și mă întorceam ca să gat copchiii de școală. Dumneavoastră le daț pui congelat, le daț suc, mici, le-ați dat și umbrelă de stau vara să se prăjească. Le-aduceți haine multe și nu le mai spală, le țâpă pă părău. Vine apa mare și se înfundă părăul și tot primăria trebuie să desfunde că iese părăul în grădinile oamenilor. Este atâta pământ. Le daț bani să-și ieie duhan și să beie bere. Și uite câț copchii fac la bețîie…Uite la țangalăii iștea. Satu-i pustiu. Tătă zîua strigă. „Mă băieț, nu daț cu mingea pe casă că-s bătrână și nu mai are cine să le schimbe. Și ei mă înjură. Peste câțiva ani, când nu le-ajunge cât le mai dă, ne-a lua și ne-a da în cap…”
De-aia spun că mare păcat și-o făcut cel care a dat de pomană. Se fac greșeli foarte mari din dorința de a ajuta. Primarul nostru face bine: dacă nu-ți faci sectorul, nu primești ajutorul. Abatorul le dă 16-17 lei pe kilogramul de carcasă de miel. Dar oferta e de trei ori mai mare, decât cererea. Prețul laptelui de oaie a scăzut față de anul trecut. Nu știu ce se întâmplă. Numai dacă nu vrei, nu mere asocierea. Nu trebuie să te gândești numai la interesul propriu. Trebuie să vezi și interesul celorlalți și pe termen lung. Nu trebuie să dorești mult acum. Dă-mi, Doamne, să pot trăi, să-mi mai rămână puțin, dar dă-mi și mâine, și poimâine. Așa trebuie să gândim. Nu te poți baza pe prețul laptelui. Nu am făcut și nu voi face niciodată previziuni.
Cooperativa nu are utilaje. Singurele mijloace mecanizate sunt mașinile de transport animale, mașinile pentru furaje, cisterne de motorină. Avem intenția să facem un fel de stațiune de mecanizare.
Până anul trecut, aduceam din afară combine de siloz. Fermierii se ajută unul pe altul în cooperativă. Unul cu utilajele, altul cu combina.
Până să facem cooperativă, am înființat o bancă țigănească (joc țigănesc, roata etc. unde se trăgea la sorți ordinea în care se iau banii.) Ți-a venit soarta să iei primul banii, îi luai. Dacă aveai un necaz, povesteai cu unul: Hai să facem schimb luna asta că mie mi-a murit muierea, Doamne feri… Așa am pornit. Eram 17 ferme și luam câte doi pe lună. Puneam câte 10 milioane fiecare. Se făceau 170.000.000. Pentru că nu aveau un ajutor bancar normal.
La început, noi aveam un scandal aici de nu se vedea om cu persoană. „Cum de vă mai adunați voi, dacă vă sfădiți așa de rău?...” Noi și vorbim tare, ne place să ne și auzîm… Și uite că am trăit.
„Avem ședință de consiliu la care poate participa oricine. Nu contează că are 15 sau 150 de vaci cu lapte. Vin și își susțin un punct de vedere. Se supune la vot și, dacă are adepți, merem înainte și vedem dacă e bine sau nu. Cine dorește să se implice în funcționarea cooperative, vine la ședința de consiliu. Cine nu vrea să nu comenteze! Comunicăm hotărârile la adunarea generală și mergem pe acea linie votată. Dacă linia nu-i bună, dezbatem din nou în ședința de consiliu. Nu la adunarea generală, unde vin 70 de fermieri. Așa că la adunările generale este liniște și pace. Facem acolo doar un fel de reciclări ca pe vremea gostatului: discutăm despre igiena laptelui, cum se mulge, cum se spală instalația, cum se răcește laptele, cum se depistează mamitele, cum se fac vaccinările la vaci, tratarea diareelor la viței. La fiecare ședință, avem o poveste, o instruire a fermierilor”.
Nu se supără nimeni că laptele lui e vândut cu un preț mai mic
„Este regulă prestabilită. Prețul laptelui la noi se stabilește în funcție de calitatea și de cantitatea laptelui. Pe cooperativă este un preț de cost dacă fermierul vinde 300 de litri de lapte și un alt preț de cost dacă vinde 1500 de litri. S-a hotărât să facem o diferențiere în funcție de cantitate: 10 bani, de exemplu. Dacă diferența de cheltuială pentru colectare este de 50 de bani, diferența între cel mai mare și cel mai mic preț este de 10 bani. Și atunci, am împăcat și capra, și varza. Dar nu este comândare sau ospăț fără poveste… Niciodată nu-i împaci pe toți. Dar dacă vrea să stea la masa de consiliu, vine aici, dar minoritatea se supune majorității. Asta este legea de bază a cooperației. Nimeni nu te ține cu forța în cooperativă. Se primesc membri noi o dată pe an. I se recoltează o probă de lapte, i se explică ce este cooperativa, i se dă rezultatul, i se face o analiză a fermei. Este acceptat drept colaborator în cooperativă. Dacă vine un membru nou în septembrie, el beneficiază din septembrie până în mai de toate drepturile membrului cooperator. Ca să vadă ce înseamnă să fii în cooperativă. Dacă s-a hotărât la 1 mai să cumpere acțiuni și tu nu ai intrat, de la 1 iunie nu mai ești membru cooperator. Îți cumpărăm, îți vindem produsele prin cooperativă, dar dacă membrul cooperator are un preț de 1,50 lei pe litru de lapte, tu ai 1,30 lei sau 1,20. Ai avut vreme să te hotărăști, sa vezi ce înseamnă cooperativa care te respectă pentru că de aceea îți dă același preț ca unui membru care a băgat bani în cooperativă până acum. Dar dacă nu te potrivești cu acest loc, du-te și-a veni altul. Dacă ai ieșit, un an nu mai ai voie să te întorci”.
Diferențierea prețurilor laptelui
Se iau în considerare concentrația de grăsime. Societatea care transportă laptele face și controale. Doi sunt și membri în cooperativă. Ei colectează, transportă laptele, fac analizele pentru grăsime, celulele somatice la laboratorul autorizat. Și procesatorul face analize pentru grăsime, densitate și proteină. Sunt și fermieri care încearcă să-i tragă într-o parte. Lor li se fac 5-6 analize pe lună. Celui care este om de omenie i se fac două analize pe lună. Cooperativa suportă cheltuielile: cumpără laptele cu un preț, are propriile cheltuieli, face șase analize. Operatorul ia o probă de lapte de la crescător, o sigilează și i-o lasă lui. Altă probă o duce cu el. Dacă se întâmplă ceva, crescătorul este chemat cu proba-martor. Dacă nu mai are proba, crescătorul trebuie să accepte decizia. Oamenii s-au învățat că democrația este la noi și un fel de semi-dictatură. Dacă îl lași pe om să facă legea, e bine, dar dacă vezi că n-o respectă, trebuie să întorci foaia. Avem colegi care rămân cu laptele în fermă pentru că nu corespunde. Deci, cantitate și calitate (grăsime, proteină mai puțin fiindcă numai două fabrici pălătesc proteina, numărul de celule somatice-NCS, numărul total de germeni-NTG). Avem niște grile de preț în funcție. Dacă fermierul cere probă suplimentară, suportă toate cheltuielile. Poate face și zece probe. La sfârșit de lună, se face media grăsimilor, media NTG și NCS. Avem fermieri care au avut de exemplu 1,3% proteină pe litrul de lapte și 3,5% grăsime și fermieri care au avut 1,7 la 3,5%. Fermierii cu lapte mai puțin au și calitatea cea mai bună. De multe ori, ei compensează diferența de 10 bani pentru cantitate mare. Avem reguli bine stabilite, pe care le aplicăm în democrație, dar și în dictatură. Fiindcă numai așa poate să țină rânduiala. De aceea, unii au plecat, au venit alții. Unii au format altă cooperativă și au plecat și de-acolo. Membrii au obligația să vândă 70% din lapte prin cooperativă.
Vânzarea animalelor
Cooperativa cumpără tăurașii și vacile de reformă de la crescători. A prins un târg foarte bun cu niște arabi din Austria și din Germania. Carnea de vită este mai ieftină în România. Ei o taie aici halal în abatoare specializate.
„Este un preț bun. Cooperativa vinde în carcasă. Nu mai spun prețuri. Dar avem prețuri foarte bune și la achiziții de semințe, de inputuri, vindem și cumpărăm furaje, premixuri. Cooperativa se află în negocieri pentru prelungirea contractului cu fabrica de la Țaga. Pentru brânza fermentată de Năsal, Cooperativa dă aici 50-60.000 de litri pe lună. Fabrica nu are voie mai mult de 3.000 de litri pe zi. Un cooperator deține și fabrica Unilact. El preia laptele de la patru ferme. O altă fabrică din Maramureș, una de la Bistrița, alta din Brașov, Friesland preiau lapte din cooperativă. Două fabrici au transport propriu, pentru alte patru, transportă cooperativa laptele”.
„Vrem să ne atestăm cu produse zonale. Vrem să fim mai vizibili pe piața locală – prin târguri și la poarta fermelor. Numai cu aceste produse, fermele noastre vor putea supraviețui. Se continuă industrializarea agriculturii. Vom muri și noi, și ungurii, și polonezii pentru că prețul de cost la o fermă de 10.000 de vaci este mai mic, decât la una cu 100 de vaci. Am crescut doi copii în fermă. Tatăl lor a lucrat într-o fermă din Danemarca. Acolo, se dau 16 substanțe chimice la vaci. Un fin de-al meu lucrează la o fermă din Anglia, lângă Liverpool, cu 10.000 de vaci. Este mulgător. Din două în două ore, merge și bagă termomemntrul în amestecul de pe linia grajdului, și, cum a crescut temperatura, îl ia, îl duce la alte categorii de vaci și face alt amestec. Acolo există companii care fac servicii fermierului: îi trimit tractoriști, ingineri, veterinari, ce au nevoie. Mulsul de noapte era asigurat de compania care asigură servicii, iar mulsurile de zi le face fermierul cu angajații lui. Laptele are același preț la ferma cu 20 de litri pe vacă și la cel cu 40 de litri. Așa vom ajunge și noi. Au 30 de feluri de chimicale pentru vaci. Le iau lunar profilul metabolic: analiza sângelui și stabilește ce-i trebuie vacii. Vaca mâncă, mâncă la stand și numai odată o vezi că stă și crapă pe loc. Moare. Cade câte una pe standul de muls. Dacă moare sâmbăta noaptea, până luni n-o ia nimeni de-acolo. Se-nvârte pe rotolactor, mulgătorul n-o ia.”
Tot mai puțini vor fi cei care doresc să facă această muncă în fermă. Și atunci, s-au creat giganții care produc lapte. „Crescătorul mic va dispărea fiindcă lucrătorii vor concedii. Va rămâne o nișă de producători și de consumatori, care vor dori să continue. Pentru noi, singura formă de supraviețuire rămân produsele de nișă. Dar e foarte greu de supraviețuit fiindcă se dezvoltă fermele foarte mari. Vor fi boli infecțioase. Generația mea nu va prinde perioada în care oamenii vor dori să mănânce sănătos și, evident, mai scump. Noi ne vom adapta la noile condiții.”
Cooperativa vinde mai multor procesatori. Și atunci, a decis să gândească procesarea ca o prestare de serviciu. „Vom face și noi ca marile lanțuri”. Vinde cantități mici pe piața spot. „Nu vindem la bursă sau altora.”
Bibliografie
- Moartea cruntă a antreprenorului din Cluj care a salvat „Camembert-ul românesc”, unul dintre cei mai mari fermieri din ţară
- Deces învăluit în mister la Cluj.
- Fermierul decedat în condiții suspecte era căsătorit și avea doi copii. Dan Țandea a fost găsit într-o fosă septică
- Rezultatul necropsiei: Fermierul Dan Țandea a făcut infarct în sala de mulsdin ferma sa de vaci! Informaţiile publicate de Agrointeligența
- Fermierul Dan Țandea a murit din cauza unui infarct. „Avea probleme cu tensiunea și era supraponderal”
- Cum a murit de fapt fermierul Dan Țandea, din Apahida
- A murit Dan Ţandea, fermierul din Cluj considerat „salvatorul brânzei de Năsal” Citeşte întreaga ştire: A murit Dan Ţandea, fermierul din Cluj considerat „salvatorul brânzei de Năsal”
- Dan Țandea, cel mai mare fermier din Cluj, a fost găsit decedat. Bărbatul era recunoscut pentru celebra “brânză de Năsal”, care l-a ajutat să devină milionar
Interviu cu Viorel Patrichi (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR)
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
