Acasă Invatamant, Educatie Placebo vs. Nocebo. Puterea sugestiei (Corespondență de la Lect. dr. Doina Guriță,...

Placebo vs. Nocebo. Puterea sugestiei (Corespondență de la Lect. dr. Doina Guriță, Iași)

Termenul „Placebo” provine din latinescul „voi plăcea” și este utilizat pentru a descrie un efect care inițial a fost adoptat de către medicină, extinzându-se ulterior și către alte domenii cu tangențe socio-umane, precum psihologia. Efectul placebo se rezumă la acel fenomen cu urmări benefice obținut numai pe baza credinței individuale ca urmare a unui eveniment (orice alți factori ce conduc la același rezultat așteptat sunt excluși). În parctică, mai exact în cercetări, se ia ca fundament de multe ori cazul condiționării clasice ca bază a credinței. Condiționarea clasică presupune în acest caz adoptarea unei credințe pe baza experiențelor anterioare (ex. cred că un comprimat de Paracetamol îmi va calma durerea de cap,  pentru că am experimentat de multe ori această situație) avute de individ și experimentate într-o manieră subiectivă. Condiționarea clasică  este acceptată în general ca fiind o metodă sigură de a construi așteptări pe baza credințelor, de aceea prezintă un grad atât de mare de utilizare în practică.

Efectul placebo nu asigură vindecarea, ci doar o ameliorare subiectivă a simptomelor resimțite. În caz de vindecare fără un tratament adecvat, se poate vorbi de vindecare spontană sau inexplicabilă, dar nu de placebo. Deci placebo  nu este comparabil cu magia paranormală, ci cu iluzionismul. Placebo-urile nu au nicio valoare terapeutică. Ele nu au efecte asupra bolilor, ci cel mult influențează evaluarea subiectivă făcută de pacienți propriilor simptome. Uneori ele pot face ca oamenii să se simtă mai bine, iar alteori mai rău, caz în care sunt numite nocebo.

Placebo poate fi:

  • Placebo inert, atunci când se referă la o substanță inactivă farmacologic, cu un conținut neutru (fără efect activ).
  • Placebo activ, atunci când se utilizează o pastilă cu efecte farmacologice dar care nu este considerată de medic ca având un efect specific în cazul respectivei afecțiuni.

„Nocebo” sau „voi dăuna” este un termen provenit tot din latină și este considerat ca fiind opusul lui „placebo”. Mai exact, efectul nocebo se spune că produce un efect negativ pe baza așteptărilor (fundamentate de credințe). Mai pe scurt spus, nocebo este opusul lui placebo sau cum spun unii specialiști, fratele diabolic al lui placebo.

Conceptualizarea populară a placebo

În lucrarea sa, A Critical Look at the Theory of Placebo, C. J. Peek de la Universitatea din Colorado, susține că la început, înainte de apariția medicinei științifice, aproape de începutul secolului al 20-lea, cele mai multe remedii administrate de către doctori aveau puțin, dacă nu deloc efect intrinsec de vindecare. Deși uneori nici doctorii dar nici pacienții nu aveau cunoștință despre acest lucru, prescripțiile medicale erau în mare parte fără vreun efect medical. În ciuda acestui lucru, medicii au rămas pe poziție în decursul secolelor înainte de a se răspândi vestea apariției substanțelor active sau a altor proceduri. Deși substanțele prescrise erau inerte sau chiar periculoase din punct de vedere farmacologic, pacienții, de multe ori au cunoscut îmbunătățiri care au fost puse pe seama capacităților de vindecare ale doctorilor. Din moment ce substanțele folosite nu aveau nici un efect, trebuie să fi fost vorba despre administrarea unei substanțe de către un doctor renumit, decât despre administrarea unei substanțe care conține efecte de vindecare (efect activ).

Efectul care este atribuit în exclusivitate administrării unei substanțe de către un doctor, a fost numit efect placebo de către oamenii de știință si a fost pus în contrast cu efectele chimice rezultate în urma administrării unei anumite substanțe în sine. Arthur K. Shapiro (1971) spune, „Din moment ce toate medicamentele prescrise până acum au fost placebo-uri, istoria tratamentelor medicale poate fi caracterizată  în mare parte ca și istoria efectului placebo.”

Paradigme ale cercetărilor medicale

Medicina modernă se bazează în mare parte pe activitatea pshologică a substanțelor și procedurilor folosite în tratamente. Placebo-urile sunt în general privite ca niște tratamente ilegitime, ca niște artefacte ce sunt cu mare atenție luate în considerare în construcția cercetărilor medicale. De reținut este că un artefact este deafapt un efect într-un experiment care este produs exclusiv prin procedurile utilizate în decursul experimentului și nu face parte din conceptualizarea fenomenelor studiate. De exemplu, dacă experimentul este pentru a testa efectul aspirinei asupra durerii, atunci efectul este produs prin simpla administrare a substaței se numește artefact, fiind produsă doar de către procedura experimentală a administrării și nu este conceptualizată având în vedere efectul general pe care aspirina îș are asupra durerii.

Definiția efectului placebo

Arthur K. Shapiro (1960, 1971) detaliază istoria efectului placebo și își dedică o mare parte din cercetare variabilelor ce influențează efectul placebo. În continuare, el oferă o definiție pentru placebo care este de interes major în această lucrare deoarece aceasta reflectă și gândirea actuală. Definiția sa, „Un placebo este definit ca orice terapie, sau acea componentă a oricărei terapii, care este folosită deliberat pentru efectele sale non-specifice, psihologice sau psihofiziologice, sau că este folosit pentru efectul specific presupus asupra unui pacient, simptom, sau boala, dar care este fără activitate specifică pentru condiția ce este tratată.” El continuă prin a defini efectul placebo ca fiind „efectul non-specific, psihologic sau psihofiziologic produs de placebo-uri” (1971, p440).

Mai mult decât atât, Arthur K. Shapiro alături de Louis A. Morris deconceptualizează ceea ce înseamnă placebo-uri pure, care sunt defapt „tratamente ce sunt lipsite de componente specifice sau active”, și placebo-urile impure, care conțin componente non-placebo” (p.372). În timp ce această definiție a fost sever criticată la nivel conceptual, ea rezumă foarte bine punctul de vedere implicit al intervențiilor în biomedicină. Aceste dificultăți sunt datorate faptului că perspectiva definiției lui Shapiro și Morris este științifică, pe când practicienii au uneori un alt punct de vedere.

Factori de personalitate pot influența efectele placebo și nocebo (Colloca și Grillon, 2014; Colagiuri et al., 2015). Factori precum optimism dispozițional (Geers et al., 2005, 2007, 2010; Nes și Segerstrom, 2006; Morton et al., 2009), sugestibilitate hipnotică (De Pascalis et al., 2002), concentrare somatică (Geers et al., 2006; Johnston et al., 2012), empatie (Colloca și Benedetti, 2009; Hunter et al., 2014; Rütgen et al., 2015a,b), nevroticism (Peciña et al., 2013), altruism (Peciña et al., 2013), relații sociale (Gelfland et al., 1965), obiceiuri ce stimulează eliberarea de dopamină (Schweinhardt et al., 2009), frica de durere (Flaten et al., 2006; Zubieta et al., 2006; Lyby et al., 2010)), anxietatea (Staats et al., 2001; Ober et al., 2012), pesimismul (Geers et al., 2005; Corsi et al., 2016) și persistența (Corsi et al., 2016) au fost asociate cu efectele placebo și nocebo.

Mai multe studii au explorat predictibilitatea răspunsurilor individuale privind efectele placebo și nocebo prin investigarea factorilor de personalitate și a așteptărilor privind scăderea și creșterea durerii. Factori psihologici precum optimismul, sugestibilitatea, empatia și nevroza au fost asociate efectului placebo. În special, optimismul, comportamentul activ și ablilitatea mentală de a face față greutăților a fost asociat cu disponibilitatea de a avea un efect analgezic placebo mai mare (Geers et al., 2005, 2007, 2010). Atenția asupra corpului, numită și concentrare somatică este înrudită cu efecte analgezice placebo mai largi și așteptări pozitive mai ridicate (Geers et al., 2006). Rezonanța empatică și grija față de restul a fost asociat cu analgezia placebo deasemenea (Colloca și Benedetti, 2009; Hunter et al., 2014; Rütgen et al., 2015a,b). Susceptibilitatea hipnotică și sensibilitatea la sugestii verbale influențează analgezia placebo (Huber et al., 2013). Alți factori au fost cuplați cu o varianță de 25% în răspunsurile placebo comportamentale la durere

În sens invers, anxietatea, evitarea pericolului, persistența și catastrofalizarea durerii au fost asociate cu efecte nocebo (Staats et al., 2001, Corsi et al., 2016, Swider and Babel, 2013; Vogtle et al., 2013). Anxietatea și evitarea pericolului se corelează pozitiv cu efectele nocebo, pe când optimismul și persistența se corelează negativ cu efectele nocebo în contextul sistemului motor (Corsi et al., 2016). Toate aceste stări asociate efectelor placebo și nocebo  alături de încă altele care nu au fost menționate aici au fost citate din articolul de specialitate A Critical Look at the Theory of Placebo, de C. J. Peek.

Fundamente ale efectelor placebo și nocebo 

La bază, aceste fenomene sunt influențate de puterea cu care individul crede sau nu în evenimente ce sunt pe cale să se întâmple. De aceea, în cele ce urmează este esențial să urmărim acest aspect și să încercăm să îl definim cât mai concret. „Crezând cu pasiune în ceva ce totuși nu există, noi îl creăm. Inexistentul, este orice nu ne-am dorit suficient de mult.” spune Franz Kafka.

Franz Kafka, copilul fără copilărie!

După cum știm, istoria omenirii a fost ghidată într-o măsură foarte mare de religie, care fiind atât de pregnantă în cărțile de istorie, se poate lua în calcul ca fiind o sursă valoroasă din care putem extrage puncte de vedere privind credințele și cum au evoluat ele în cursul istoriei prin prisma celor mai mairi religii și anume Creștinismul, Budismul, Hinduismul și Islamismul.

Credința conform creștinismului

Deci ce este credința? Și de ce e așa de greu să crezi? Și cum ajută credința la înțelegerea neînțelesurilor? Ei bine, în cele ce urmează, vom încerca să definim cât mai clar și mai profund termenul de credință, conform creștinismului, și să-l exemplificăm în cât mai multe situații de viață pentru a-i descoperi legătura cu efectele placebo și nocebo .

Cuvântul credință în lumea contemporană are multe valențe, de cele mai multe ori însă, teologice. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne deslușește înțelesul acestui cuvânt, arătându-ne cât de răspândit, folosit și cât de larg este în înțelesuri. Astfel, credința înseamnă faptul de a crede în existența sau adevărul unui lucru, convingere, siguranță sau certitudine. Al doilea înțeles al acestui cuvânt este acela de credibilitate sau încrederea pe care o inspiră cineva sau ceva. Un al treilea sens este acela de devotament, fidelitate sau statornicie față de cineva sau de ceva. Al patrulea înțeles al credinței este acela de nădejde sau speranță, iar în final, al cincilea înțeles al cuvântului credință este de convingere în existența lui Dumnezeu. Această convingere este una din cele trei virtuți teologice, alături de nădejde și dragoste .

Credința, conform dicționarului biblic, își găsește originea în latinescul credens, care înseamnă credincios. De asemenea, îi este corespondent și fides, care înseamnă cunoaștere sau încredere . Vedem așadar cum credința este împărțită în două aspecte majore: credința ca mod de viață, adică „credința lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6), aceasta având caracter soteriologic: „Credința ta te-a mântuit” (Mt. 9, 12)  și credința ca mod sau cale de cunoaștere. Aceasta din urma are caracter epistemologic, fiind temelie a Adevărului. În acest sens, credința este un dar al milei lui Dumnezeu, de aceea presupune un dialog al iubirii, o relație personală cu Dumnezeu. Fără dialogul iubirii și relația vie cu Dumnezeu, credința devine una demonică (nocebo). Simpla acceptare intelectuală a existenței lui Dumnezeu nu ajută la mântuire, fiindcă „și demonii cred” (Iac. 2, 19) în existența lui Dumnezeu, dar asta nu îi schimbă (nocebo).

Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge. Prin credință, a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleiași făgăduințe; Căci aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu.” (Evr. 11, 8-10) Evreii fiind urmașii lui Avraam, ai lui Isaac și-ai lui Iacov, pe aceștia îi primesc ca exemplu de credință: Avraam L-a urmat pe Dumnezeu fără să știe unde merge, și deși i se făgăduise o țară, un pământ unde curge miere și lapte, fiul și nepotul lui tot în corturi au locuit, nu ca niște stăpâni ai acelui pământ promis, ci ca niște venetici. Și fiind așa, totuși nu au slăbit în credință, nu au cârtit, nu L-au numit mincinos pe Dumnezeu. Prin aceste modele de credință Apostolul încearcă și reușește să-i îmbărbăteze pe creștinii din seminția lui Israel, arătându-le că nici strămoșii lor n-au primit atunci, imediat, făgăduința. Și deși nu vedeau mărturia faptelor potrivită credinței, totuși ei credeau că este adevărat ce a fost făgăduit. Iată credința! Ea e încredințarea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor nevăzute. De aceea a și fost numit Avram Avraam, care se tâlcuiește „părinte/ tată a multe neamuri”. Putem observa din cele descrise mai sus cum pentru creștini, credința este fundamentul vieții, ghidând aproape întraga lor existență pe Pământ, efectele placebo și nocebo fiind prezente încă de la început, fără a fi conștientizate și definite însă.

Viața de apoi în hinduism

În vremurile de demult, viața de apoi se credea a fi o comuniune cu strămoșii. Se credea că după moarte, sufletul celui mort merge în lăcașul  binecuvântat de către strămoși și continua să trăiască fericit în casa lui Vishnu

Credința privind transmigrarea spiritelor sau reîncarnare nu reprezintă o doctrină specific Indiană. Ea a fost găsită și la alte popoare mai primitive sau mai evoluate din întreaga lume. În contextul ei hindus sau indo-arian, ea este formulată în următorii termeni: la moarte sufletul nu trece într-o stare permanentă ființiala de fericire veșnică, în rai, sau de pedeapsa veșnica, în iad, ci va renaște în alte forme de viață până când se va termina necesitatea de întrupare. Deși la hinduși credințele sunt diferite față de cele ale creștinilor, intensitatea credinței nu diferă cu nimic, având la bază același mecanism de convingere.

Placebo și nocebo în marketing

Am văzut că efectele placebo și nocebo  au fost observate și studiate pentru prima oară în medicină și că au la bază fundamente care definesc natura umană. S-a observat că marketingul, fiind în contact cu omul, lucrează o multitudine de domenii de la cele cu profil real până la cele cu profil uman, sociologic și psihologic. De aceea, utlizarea, sau mai bine spus aducerea la cunoștință a faptului că efectele placebo și nocebo au un impact crucial în marketing este necesară.

Această lucrare ne ajută să observăm aspectele pozitive și negative pe care trebuie sa le luăm în considerare în diferite zone ale marketingului și să înțelegem mai bine natura fundamentală a fenomenului pentru a putea manipula împrejurările în avantajul nostru. Spre exemplu, unele persoane consideră că nimic nu este gratuit, așadar, în momentul în care i se oferă o ofertă promoțională poate reacționa ca atare, refuzând să considere că el deși oferă valoare mai mică, primește aceiași valoare ca și înainte de aplicarea ofertei. În acest sens s-au efectuat multe cercetări care au mai multe sau mai puține variabile, însă niciodată pe toate, acest lucru fiind foarte greu de realizat dacă nu imposibil. Deși multe dintre cercetări au avut un rezultat pozitiv privind exemplu de mai sus, știm că lumea în care trăim este una foarte eterogenă și practic nu putem extrapola rezultatul unei cercetări pentru a obține rezultate 100% adevărate, aplicabile pe întreaga populație, însă putem ajunge la un procentaj ridicat pentru a defini o majoritate și a încerca satisfacerea acesteia din urmă. Așadar, deși aceste cercetări nu pot oferi un rezultat absolut, ne ajută să ne apropiem cât mai mult de adevăr și a obține o rată de succes mult mai mare decât dacă nu am fi luat în calcul fenomenele avute în discuție.

Din economie știm că legea cererii și a ofertei spune că, în cazul în care toate celelalte variabile sunt egale, exceptând prețul, pe măsură ce prețul crește, cererea pentru același produs scade. Și invers, pe măsură ce prețul unui produs scade, cererea crește. Această idee este susținută și de logică deasemenea. Dar desigur, acest lucru nu se întâmplă mereu. Einstein susține că „realitatea este pur și simplu o iluzie, însă totuși una foarte persistentă”. Cum ar fi dacă odată cu prețul, efectul sau relitatea pe care cineva o resimte la un produs – se schimbă? Cum ar fi dacă merele, ar avea un gust mai bun în mod intrinsec dacă sunt achiziționate la un preț mai ridicat? Cum ar fi dacă aceiași băutură energizantă îți oferă dintr-o dată mai puțină energie când are un preț redus?

Zeci de studii empirice au arătat conexiunea puternică dintre preț și calitate. În ciuda multor cazuri în care această conexiune este pur și simplu absentă, oamenii consideră că primești ceea ce plătești. Ar putea fi posibil ca raportul dintre preț și calitate să fie la baza credinței care generează teoria care spune că produsele scumpe vor oferi valoare mai mare față de produsele mai ieftine. În sprijinul acestei idei s-au realizat multe experimente. Una dintre ideile de marketing susține că în timp ce scăderea prețurilor pare întotdeauna o idee bună în ceea ce privește accelerarea pe termen scurt a vânzărilor poți pierde vânzări pe termen lung, deoarece oamenii vor primi mai puține beneficii din produsele cu discount și vor presupune că sunt de o calitate scăzută. În același fel, crescând prețurile pentru iteme ce nu se vând poate dintr-o dată  să crească numărul de vânzări, pe măsură ce clienții vor considera că au o calitate mai bună, că vor extrage mai multe beneficii folosind acele produse, și astfel repetând achiziția.

Destul de ciudat, ideea a ceea ce face un produs sau un brand să fie de lux, a fost dezbătută în literatura de marketing cu mare interes și paradox. Clienții și marketerii de cele mai multe ori sunt de acord că prețul aici este parte din definiție. Totuși, aceștia nu pot cădea de acord care este acel preț: de exemplu, la întrebarea „Sub ce preț credeți că acest inel nu este o bijuterie de lux?” clienții răspund cu „$1130” și la următoarea întrebare „De la ce preț credeți că începe o bijuterie de lux?”, aceștia răspund cu „$1938”.

Puterea efectului placebo  variază în funcție de tipul intervenției. De aceea există „răspunsul la doză”. Culoarea albastră (comparativ cu  roz) a pastilelor au efect de calmare. Culoarea galben (comparativ cu verde) are rol placebo de stimulare. Roșu (în raport cu bej) încurajează răspuns cardiac. Produsele de brand sunt mai efective decât cele generice. De patru ori pe zi este mai potent decât de două  ori. Capsulele mai mari sunt mai puternice decât cele mici. Intervenții, injecții și chiar operațiile oferă un efect mai pregnant decât cel al pastilelor. Magnitudinea efectelor placebo este greu de cuantificat din cauza naturii sale mixte (o pastilă, sfatul medicului, intervenție chirurgicală, credințele pacientului și rezultatul analizelor) și din cauza varietății mari de condiții care par să contribuie la oferirea rezultatului.  În ceea ce privește anumite direcții viitoare privind subiectul abordat, am putea propune spre elaborare subiecte precum: Efectele placebo și nocebo  în cadrul celor mai mari religii, Conștientizarea efectului placebo și urmările acesstui aspect în marketing și Poate nocebo fi folosit cu scopuri nobile  Aceste subiecte fost inspirate din lucrarea de față și sunt considerate a fi interesante de studiat în viitor.

Lect. dr. Doina Guriță 

Notă. Completările din text (hyperlinkuri, imagini video) aparțin redacției

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR BucureștiJurnalul Bucureştiului

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.