Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), anunță prelungirea, până la data de 3 iulie 2022, a expoziției Nicolae Iorga-150 de ani de la naştere, ce pune în valoare piesele Colecției „Iorga–Pippidi”, donate muzeului de către domnul prof. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga.
Inestimabila colecție este formată din documente și obiecte de patrimoniu precum: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii primare, gimnaziale și diplomele de licențiat și doctor; cele mai importante diplome de doctor honoris causa, primite de la marile universități ale Europei; brevetele și medaliile conferite lui Nicolae Iorga de-a lungul vieții, de la cele românești, ca marele colan al Ordinului Carol I și marele colan al Ordinului Ferdinand I, la cele străine: Ordinul Legiunea de Onoare, în grad de Mare Cruce, Franța; Ordinul Mântuitorului, în grad de Mare Cruce, Grecia; Ordinul Coroana Italiei, în grad de Mare Cruce; Ordinul Vytautas cel Mare, în grad de Mare Cruce, Lituania; Ordinul Sfântul Iacob al Spadei, în grad de Mare Cruce, Spania; corespondență cu regina Maria, cu principele, apoi regele Carol al II-lea, principesa Elena și multe altele. Toate aceste piese au devenit parte a patrimoniului național al României.
Alături de Colecția „Iorga–Pippidi”, sunt expuse obiecte de patrimoniu aflate în colecțiile: Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Universității din București, Arhivelor Naționale ale României și Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. Vă invităm la un tur ghidat gratuit în această expoziție, făcut de dr. Cristina Păiușan-Nuică, cercetător științific, unul din curatorii expoziției, în zilele de 3 și 10 iunie, începând cu ora 16h00.
Articole asociate
Nicolae Iorga–150 de ani de la naștere (UZPR–Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România)
Notă. A se vedea și celelate articolele asociate despre Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Prelungirea expoziției Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere la MNIR (Muzeul Național de… […]