Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Totul, pretutindeni și deodată” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare)

E deja evident că tema meta-universurilor (multiversuri pentru romglezi) reprezintă un trop recurent în cinemaul contemporan. Probabil și datorită descoperirilor recente făcute de telescopul spațial James Webb, care a demonstrat că Universul vizibil are dimensiuni aproape infinite, ideea lumilor paralele a devenit tot mai populară în producțiile cinematografice. După ce Avengers: Endgame (2019) a reluat povestea din punctul în care Thanos a distrus jumătate din Univers la finalul lui Avengers: Infinity War(2018), posibilitatea deschiderii unor universuri paralele a devenit extrem de atractivă pentru industria filmului.

Recent Doctorul Strange a alunecat și el în „mutiversul nebuniei” (Doctor Strange in the Multiverse of Madness, 2022), iar Peter Parker s-a întâlnit cu ceilalți oameni paianjeni (în Spider-Man: No Way Home, 2021).Succesul acestor povești din multi-univers a făcut ca cinemaul de azi să devină un multi-univers de multiversuri, adeseori inventarea unor noi universuri narative fiind doar un instrument prin care regizorii și producătorii au încercat să resusciteze franșize moarte ca să mai extragă niște milioane din subiecte răposate.

Nu același lucru se întâmplă în „Totul, pretutindeni și deodată” (Everything Everywhere All At Once e greșit tradus cu Orice, oriunde, oricând). Regizorii Daniel Kwan și Daniel Scheinert, care își prezintă filmele sub numele colectiv de „Danielii” (Daniels), au reușit cu un buget relativ redus (între 15 și 25 de Mil$US) să obțină vânzări globale de peste 106 Mil$US.  „Danielii” au debutat cu o poveste despre un naufragiat care poartă conversații cu un mort (Swiss Army Man 2016), absurdul situației fiind articulat în mod veridic, într-o realitate incertă aflată în permanentă alunecare către suprarealism.

Mecanismul e pus în practică și în „Totul peste tot și deodată” („Orice, oriunde, oricând”) care începe în apartamentul banal al lui Evelyn Quan Wang (jucată de Michelle Yeoh), care e copleșită de chitanțe și obosită de banalitatea vieții de proprietară a unui „laundromat”, o spălătorie automată de rufe tipică pentru comunitatea sino-americană. Timp de 13 minute suntem introduși în universul acesta monoton și chiar dezolant al lui Evelyn, care are grijă de tatăl ei vârstnic (Gong Gong jucat de James Hong, eternul chinez stereotipizat), al cărei soț vrea să divorțeze, cu o fiică lesbiană mereu nemulțumită, dar și terorizată de Deirdre, auditoarea de la Fisc (jucată impecabil de Jamie Lee Curtis), care vrea să îi închidă afacerea. Punctul de inflexiune se produce când cei trei urcă în lift și soțul lui Evelyn, iar Waymond (iubitorii de Indiana Jones îl vor recunoaște pe micul Short Round, jucat de Ke Huy Quan) glisează în timp și spațiu, spunându-i nefericitei soții să urmeze un set de instrucțiuni, altminteri amuzante, printre care și să-și schimbe pantofii dintr-un picior în altul, pentru că realitatea ei este amenințată.

Din acest moment existența lui Evelyn se scindează, așa cum se scindează viețile tuturor celor cu care ea s-a întâlnit vreodată. Retrăim împreună cu Evelyn fiecare dintre experiențele ei anterioare, de la prima iubire, la plecarea în Statele Unite, deschiderea spălătoriei, nașterea și adolescența fiicei, totul pe repede înainte până când descoperă că viața ei a trecut prin mai multe universuri paralele. Fiecare dintre deciziile pe care nu le-a luat, fiecare drum pe care a ales să meargă sau să nu meargă, fiecare opțiune personală, a declanșat un alt traseu, un alt univers.

Prima-Evelyn (Prime-Evelyn) află că Jobu Tupaki, versiunea fiicei ei din „Alphavers” amenință să distrugă prima realitate. Pentru a împiedica acest lucru, ea trece pe rând prin toate posibilele sale versiuni, este fie vedetă de cinema și maestru de arte marțiale, bucătăreasă sau îngrijtoare. Toate personajele din viața „reală” a lui Evelyn au și ele existențe multiple, de la clienta enervantă care își transformă cățelul de companie în nunceak, la soțul devenit expert în lupte marțiale cu borseta de la brâu. Inclusiv Deirdre, care devine partenera lui Evelyn în universul unde degetele devin crenvurști și unde învață să mănânce cu picioarele, are multiple identități. Și mai relevant este modul cum cei doi regizori-scenariști unesc toate aceste universuri. Poate cel mai sugestiv moment, reprezentativ pentru modul cum cei doi regizori își problema multi-universurilor, este cel în care Jobu Tupaki o duce pe Prima-Evelyn într-o realitate alternativă în care nu există viață pe Pământ. Cele două pietre vorbesc la marginea unui canion, sub forma unei animații, prilej pentru un dialog existențialist, o discuție despre nihilism și pesimism, care dă întregii povești o dimensiune filosofică. Iar la final, când Evelyn distruge spălătoria, găsim un punct de reper între toate aceste universuri multiple, pentru că toate cele întâmplate în meta-universurile prin care trece personajul pot fi doar proiecții ale subconștientului său.

Ca și în celălalt film al lor, despre care ziceam că e tot la granița dintre parodie și seriozitate, și aici, pe la minutul 30, totul se transformă într-un film de tip kung fu, mai bine zis o versiune parodică la adresa tuturor locurilor comune din aceste producții. Aici este și calitatea principală a abordării „Danielilor”, care inserează mai multe episoade ironice, pastișe critice sau inter-textuale, cum este reconstituirea celebrei scene din Odiseea spațială: 2001 sau distopia în care ajunge Evelyn. Povestea este simultan serioasă și comică, absurdă, suprarealistă, dar și banală și realistă.

Un element vizual care unește toate elementele este metafora ochiului (gaura din gogoașă, fereastra de la uscătorul de rufe, semnul de pe chitanță etc.), dar mai coerența este păstrată mai ales prin prezența pe ecran a lui Michelle Yeoh. Deși are acum peste 63 de ani (născută în 1962) actrița, care a primit deja Globul de aur pentru rol feminin principal, a candidat la premiul Oscar pe care l-a și obținut pentru „cea mai bună actriță” (fiind concurată Cate Blanchet, Ana de Armas, Michelle Williams și Andrea Risenborough). Yeoh s-a remarcat prin rolurile din filmele în gen „wuxia”, un soi de kung fu acrobatic, și a atins un vârf de carieră în 2000, prin Crouching Tiger, Hidden Dragon (reg. Ang Lee). Admirabil e faptul că actrița s-a reîntors în roluri credibile, cum ar fi împărăteasa Georgiou din serialul Star Trek: Discovery – și acolo asistăm tot la traversări prin universuri multiple.

Filmul acesta, care a avut 11 nominalizări la Oscar, inclusiv cea mai bună regie și cel mai bun film, a obținut 7 premii Oscar  în 2023 (cel mai bun film, cel mai bun realizator, cel mai bun scenariu original, cea mai bună actriță în rol principal-Michelle Yeoh, cel mai bun actor în rol secundar-Ke Huy Quan, cea mai bună actriță în rol secundar Jamie Lee Curtis cel mai bun montaj). La 14 noiembrie 2022, filmul a avut încasări de 70 Mil$US în Statele Unite și 33,8 Mil$US în întreaga lume, cu un total de 103,8 Mil $US. Filmul a fost primit foarte pozitiv de critici. Pe agregatorul Rotten Tomatoes filmul are 95% din recenziile profesionale pozitive cu un scor mediu de 8,6/10 pe baza a 363 de recenzii,  în timp ce pe Metacritic are un scor de 81/100 pe baza a 54 de recenzii. Total mondial din incasări ar fi astăzi suma de 139.305 735$US.

Doru Pop (profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj). Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014). A publicat volume de studii si eseuri: „Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton” (2007), „Ochiul și corpul. Modern si postmodern în filosofia culturii vizuale” (2005), „911. Ziua în care a murit democrația” (2003), „Mass media și democrația” (Polirom, 2001), „Mass media si politica” (2000), „Obsesii sociale” (1998) și un volum de povestiri pentru copii, „Poveștile bunicuței Nana” (2003); a tradus Giovanni Sartori, „Teoria democratiei reinterpretată” (Polirom, 1999); a colaborat la volume colective și scrie comentarii politice, cronică literară și eseu pentru o serie de reviste literare românești.

Bibliografie

• Profesorul Doru Pop (UBB Cluj-Napoca)
• Doru Pop (CV)
• Profesorul Doru Pop (Interese de cercetare)
• Autor Doru Pop (Cărți)
• Alte articole ale profesorului Doru Pop în Jurnalul Bucureștiului