Asistăm parcă la sălbăticirea societății în care trăim.
Ea este accentuată și de distanțarea socială și de măsurile sanitare actuale, dar mai ales de noile tehnologii.
Acesta este argumentul jurnalistului francez Jonathan Curiel, director de programe la televiziunea privată M6, care a publicat recent o carte intitulată sugestiv „Societatea isterizată” (La société hystérisée-Comment faire redescendre la température). Deși istericalele în istorie nu sunt de dată recentă (dovadă vânătoarea de vânătoare din Evul mediu sau McCarthysmul din SUA) azi suntem îmbibați de isterie mai mult ca oricând.
„L’hystérisée est un concept à la mode. Tout le monde en parle, tout le monde s’en sert, tout le monde la fustige mais personne ne la définit. Pourtant, cela vaut le coup car elle dit énormément sur notre société et notre époque. Haine en ligne, banalisation des violences du quotidien, agressivité devenue normalisée, durcissement des rapports sociaux, discours clivés, débats impossibles et sujets radioactifs. Après avoir sérié les symptômes les plus éclectiques de l’hystérisation, l’auteur de cet ouvrage en décrypte les causes et propose des solutions concrètes pour la réduire et retrouver les possibilités d’une délibération plus apaisée et d’une nouvelle éthique de la discussion”
Autor al altor două eseuri care critică societatea contemporană (Vite! Les nouvelles tyrannies de l’immédiat ou l’urgence de ralentir, la Plon și Génération CV. Le Club des pauvres types, la Fayard), Curiel observă ca am trecut de la un tip de media care producea o atmosferă de tip „télé doudou”, adică televiziunea „nani-nani”, ce oferea oamenilor programe de relaxare, către o societate media a excesului. Isterizarea o fost indusă și de sursele media tradiționale, dar acum este accentuată dincolo de orice limite de noile media.
Tensiunea socială escaladează foarte ușor în rețelele de socializare, unde cele mai banale probleme devin surse de conflict epocale.
„În online” mereu există câte cineva gata să fie indignat, un ins supărat predispus care să zbiere cu litere de tipar comentarii absurde, un nevricos supărat te miri pe ce și de ce care explodează de supărare.
Simptomele isteriei ideologice, politice, culturale și sociale sunt pretutindeni.
După cum observă și Curiel, un exemplu perfect este trumpismul, fostul președinte al Statelor Unite fiind manifestarea clară a istericului politic. Isteria din politica americană, indusă de acest personaj caracterizat printr-un exces de comportament histrionic, care a cultivat un mod de interacțiune publică bazat pe reacții emoționale exagerate, a dus la rezultate paroxistice.
Într-o societate isterizată conflictele sunt amplificate printr-o violență cotidiană și continuă extrem de nocivă.
După cum spune Curiel, asistăm la „diktatul” emoționalității, la un exces de emoții și de trăiri exagerate, care constituie carburantul societății isterizate.
Lipsa de bună măsură și bun simț, dispariția modestiei și chiar a smereniei individuale, care sunt înlocuite de cultura „selfie”-ului și de auto-îndreptățire, au creat un soi de azil de nebuni în mediul online. Tocmai pentru că trăim în societăți fragmentate și fracturate, divizate și desprinse de realitate, efectul ultim este polarizarea, iar aceasta aduce cu sine isterizarea.
După cum arăta Andrew Scull în studiul său despre istoria isteriei (Hysteria: The Disturbing History), predispoziția spre nervozitate socială, starea patologică în care instabilitatea emoțională devine manifestare vizibilă reprezintă o descoperire a secolului 20.
Ceea ce înainte numeam posesie demonică și comportamentele atribuite cândva lucrării Diavolului, au devenit o realitate colectivă. Comportamentul rațional și stabil a fost înlocuit de o predispoziție generalizată spre instabilitate emoțională.
Și, aidoma medicilor de la începutul secolului trecut, care încercau să vindece isteria prin cliterodectomie sau șocuri electrice, și noi credem că ne tratăm atunci când de fapt acționăm iresponsabil și brutal.
Trăim într-un climat social și politic isterizator, vizibil atât în isterizarea dialogului public, cât mai ales în relațiile dintre noi. În loc de polemica elegantă și în locul schimbului de idei am pus confruntările verbale și chiar fizice.
În loc să dialogăm preferăm înjurătura și reacția vehementă.
Ne asumăm prea ușor un mod conflictual de a ne raporta la semenii noștri și mai ales la ideile celor cu care nu suntem de acord.
Toată lumea se ambalează, toți se enervează și se agită, nimeni nu mai are răbdare, toți credem că avem dreptate și ne sufocăm de frustrare în fața ecranelor telefoanelor mobile când citim ce zice un om pe care nu îl cunoaștem, după care tastăm cu frenezie răspunsuri ieșite din pepeni către semeni ai noștri cărora nu le oferim nicio umbră de înțelegere.
În societatea isterizată ne inflamăm rapid și ne calmăm foarte greu, iar ieșitul din țâțâni a devenit o reacție firească.
Într-o epocă în care calmarea nervilor (keep calm) e o doar o memă, nervozitatea a ajuns o stare naturală. Suntem miliarde de bolnavi cu nervii, invalizi ai isteriei care își canalizează energiile spre agresivitate. Suntem victimele unei apepsii isterice, nu mai stăm să digerăm informațiile, nimeni nu mai are timp de discuții și nuanțe, prima reacție este săritul la beregata celuilalt și smulsul părului din cap. Setarea de bază a aparatului nostru psihic este „pe vibrație”, iar comportamentul e mereu la turație maximă.
Curiel ilustrează această predispoziție cu exemple din dezbaterile cu privire la dezastrul ecologic.
Totul s-a transformat într-o isterie ecologistă, unde spiritele se inflamează rapid și degenerează la fel de rapid. Deși ar trebui să fim cu toții preocupați de viitorul lumii în care trăim, discutăm cu o aprindere ce seamănă doar cu focurile ce distrug pădurea amazoniană.
Cartea se încheie cu un apel la calm, la spiritul de moderație, la dreapta măsură care sunt instrumentele necesare și posibile pentru contracararea isteriei colective.
Curiel se întoarce la unul dintre eseurile sale anterioare, în care vorbea despre „imediateitate” și la faptul că accelerarea existențelor noastre este parțial de vină pentru isterizare.
Nu întotdeauna trebuie să reacționăm rapid, nu trebuie să dăm răspuns imediat și să sărim în aer la cea mai mică umbră de nemulțumire.
Nu în ultimul rând cred și eu împreună cu eseistul francez, umorul și râsul sunt tratamente obligatorii pentru a vindeca o societate isterică, pentru că prea multă seriozitate provoacă excesul de nevricale care ne caracterizează.
Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Notă. A se vedea și articolul
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
[…] Profesorul Doru Pop, recenzie (românească) de carte: Jonathan Curiel, „La société hystérisée… […]