Acasă Carte - Editură Romanul „Viking” cel de-al 128-lea volum al cineastului și scriitorului utopist român...

Romanul „Viking” cel de-al 128-lea volum al cineastului și scriitorului utopist român Grid Modorcea. Festivalul Național de Teatru (FNT – Ediția 34). Omagiu regizorului și scenaristului de teatru & film Alexa Visarion

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events. The principles that will be at the basis of this publication are: a) Democracy cannot exist without opposition, b) Elected representatives are our representatives and not our masters, c) Criticism fosters progress, d) Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

A apărut a 128-a carte a lui Grid Modorcea, care și-a dorit să descopere o realitate care să rimeze cu utopia sa. A descoperit-o și i-a dedicat acest roman, Viking, pe care l-a scris dintr-un suflu. Un roman sui-generis, o nouă utopie, în care o realitate exemplară (Scandinavia) se împletește cu ficțiunea revelată de mitologia dacică și mitologia vikingă, care au crescut din aceeași rădăcină și au același trunchi. Coroana urmează să fie una, unitară, să fie realizată în viitor. Istoria se împletește cu ficțiunea utopică, proiectând o nouă lume. O călătorie în țara lui Baldur, zeul luminii, al bucuriei, al purității, al frumuseții și al inocenței, care este un fel de Iisus Hristos pentru vikingi. Autorul lansează regula de trei simplă istorică: Dacă vlahii au fost daci și vikingii au fost vlahi, Atunci vikingii sunt daci.

Legăturile temuţilor vikingi cu românii. Cum a fost ucis şi jefuit un negustor scandinav de războinicii din Moldova

Vikingi în timpul unui raid FOTO Angus McBride-vikinghistorytales.blogspot.com

Această ipoteză se găsește în lumea scandinavă, mai ales în Norvegia, unde oamenii trăiesc în spiritul viking și îl actualizează. Dacă noi suntem din aceeași plămadă dacică cu vikingii, de ce n-am face ca ei, o civilizație a viitorului cum nu mai există pe pământ? România poate fi focarul acestei civilizații. Până atunci însă ne întrebăm dacă România este pregătită să înțeleagă acest roman, care este propus de noi (n.r. redacția Editura Scriitorilor) pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În testamentul său, Alfred Nobel a scris că Premiul Nobel pentru Literatură se acordă pentru cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică. Credem că Viking corespunde perfect cu această condiție.

Utopia scandinavă, despre care este vorba în romanul Viking, este anunțată de o serie alte cărți ale autorului, cărți de poezie și proză, ca Sanctuar, Armaghedon revelat, Homo Novus, Îngerul rebel, Vânturarița/O nouă geneză, Buharia, Nemuritoarele, Angelophania, dar și de eseul Civitas Innocentiae, care prezintă filosofic utopia sa, despre cum va arăta în viitor Cetatea Omului. Premiul Nobel se acordă nu doar pentru cărți scrise în limba suedeză, engleză sau spaniolă, ci și în alte limbi, deși Grid Modorcea are câteva cărți fundamentale traduse și în limbile engleză și spaniolă, precum Brancus in America, Shakespeare and Eminescu, The American Film, The Cork, Dead about America, Fine Arts in America (doar ediția engleză), Los Señoritos de dinero fácil (redacția Editura Scriitorilor).

Bibliografie

„Scandinavia” lui Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

Zborul înalt al tăcerii

În cadrul evenimentului FNT (Festivalul Național de Teatru), Editția 34 (18-28 octombrie 2024) o secțiune importantă se numește „Maratonul lansărilor de carte”, locația fiind Librăria Cărturești „Modul”, maraton care s-a deschis cu lansarea cărților Zborul înalt al amintirii și Râs, lacrimi, tăceri… de Alexa Visarion, publicate la Editura Junimea, în excelente condiții grafice.

Alexa Visarion este același cu Visarion Alexa, cum ar fi normal să fie scris, fiindcă Visarion nu e numele, e prenumele, așa cum a fost botezat de părinții săi în satul botoșănean Bălăușeni, zonă care a dat României atâtea genii, de la Eminescu și Iorga la Enescu și Luchian. Și l-aș adăuga și pe Visarion (n. 1947), care ar trebui pictat pe peretele votiv al bisericii unde se află pleiada geniilor din Bucovina.

Îl cunosc de peste 50 de ani pe Visarion, i-am urmărit toată cariera, am scris despre toate spectacolele și filmele sale. Prietenia noastră s-a consolidat pe bază de adevăr și sinceritate, pe bază de idei de atitudine, fiindcă el este singurul regizor pe care îl cunosc înzestrat cu vocația gândirii, și unicul din țară, și printre puținii din lume, care își dublează creația artistică prin cărți substanțiale. Este intelectualul prin excelență, practician și teoretician de frunte al culturii românești. Din generația noastră am rămas puțini care mai respirăm. Tristețea este că acum el arată foarte schimbat față de momentul când l-am văzut ultima oară, la lansarea cărții mele Filmul erotic, unde este inclus cu mai mute comentarii la filmele sale. Dacă organizatorii FNT-2024 l-ar fi respectat mai mult pe Visarion Alexa, ar fi trebuit să-i dedice un medalion. Ar fi fost potrivit ca lansarea celor două cărți, care sunt testamentul său de viață și creație, să fie însoțită de proiecția unui film. Unui film după Caragiale, Înainte de tăcere sau Năpasta, fiindcă tot nu se mai montează la TNB și aiurea piese de Caragiale. Și de ce nu ar fi fost prezent în Festival cu o montare de teatru nouă?!

Deși i se spune Festival Național, piesa românească lipsește aproape cu desăvîrșire, o mai salvează veșnicul abonat: Matei Vișniec, fiindcă încă nu a uitat limba română. Ce crud paradox: ieri nu mai scăpam de Aurel Baranga și Paul Everac, azi suntem sufocați de imitațiile străine, când vatra poporului român e plină de talente și valori. De ce nu le promovează FNT? Își promovează străinii piesele. O condiție obligatorie ar fi ca participarea la Festival să fie o piesă românească, așa cum la Festivalul „George Enescu”, fiecare orchestră străină care participă are obligația să cânte o piesă de George Enescu, tot la fel cum la Festivalul „Mozart” e obligatoriu să se cânte Mozart (vezi volumul Mozart și Enescu). Visarion ar fi putut fi prezent cu o montare românească, fiindcă el face parte dintre regizorii clasici ai Romîniei și fără modele, teatrul național nu poate dăinui. Acum, în loc să mai facă spectacole și filme, scrie cărți. E o compensație supremă, desigur, fiindcă le scrie bine. Ca orice intelectual autentic, îmbină elegant, conceptual, scena, ecranul și condeiul. Frământările lui creatoare și le traduce acum în scris, care are un parfum literar, asemenea unui memorialist.

La lansare, el mi-a oferit cărțile lansate, iar eu i-am dăruit ultimele două cărți apărute: Angelophania și Nemuritoarele și alte scenarii literare, cu intenția să-i dau de lucru, poate mai are noroc ca vreun studio să-l solicite. Și mare căldură sufletească mi-a făcut ca în seara acelei zile friguroase să primesc un mesaj de la el, o adevărată confesiune, pe care o fac publică, fiindcă e de interes public  „Dragul meu – voi citi cărțile tale ca întotdeauna cu interesul cititorului dornic de valoare și expresivitate literară… Scrii cu pasiune, talent și adâncime… Scrii divers, plural și original. Respect și admir creația ta…Din păcate, noua generație, și cei deștepți și impostorii au puterea și hegemonia mediocrității e prolifică. Așa că în ultima perioadă, după covid și zona zoster, nu am mai prins culoare pentru a lucra… Deranjez prin atitudine criteriile pe care managerii în funcție în teatru, film, radio și TV le stabilesc și mi le impun. Mă doare, dar încerc să sufăr cu demnitate profesională. Știu mai multe despre tainele artei și am și născut cu ajutorul Bunului Dumnezeu spectacole si filme care su fost cunoscute și aclamate în diferite locuri în țară și în lume… Dar nu înseamnă nimic… aproape nimic… Cărțile le citim noi între noi. Asta e starea actuaĺă cam în întreaga ĺume…în proporții diferite, ramurii neliniștitoare de decădere spirituală. Cam asta e situația cu mine acum la 77 de ani… Seara liniștitoare! Visarion”.

Visarion a arătat mereu ca un luptător singuratic, suplu, zvelt, mereu tânăr, mereu pe baricadele adevărului, trăgând după el neliniști orbitoare, așa cum face și în cărțile sale, unde trage ca la edec toată cultura omenirii, începând cu antichitatea și Biblia. El purta mereu cioculeț și o coamă peste fruntea lată, ca Trump, dar acum seamănă cu Lenin, fiindcă a albit și a chelit, fruntea i s-a descoperit și figura lui și-a pierdut ceva din măreția Justițiarului. Da, dar rămâne pentru mine imaginea lui de Înțelept. Sigur, îl asociez cu dragostea lui pentru Cehov, pentru cultura rusă, deși la Moscova a montat o piesă de Caragiale, dar a fost prezent pe tot pământul. Majoritatea textelor din volumele lansate îmi sunt cunoscute, fiindcă Visarion are obiceiul ca articolele pe care le scrie să mi le trimită și mie înainte de a le publica, să-mi afle părerea. Dar lui nu trebuie să-i mai spui nimic, știe dinainte ce am să-i spun. E valabil și în acest caz aforismul lui Galilei pe care îl citează: „Nu-l poți învăța nimic pe om, îl poți ajuta numai să găsească răspunsul în el însuși”. Nu ocolesc faptul că am scris despre Visarion multe texte, iar ultima oară i-am dedicat o amplă secțiune în cartea Istoria literaturii neînregimentate, incluzându-l printre scriitorii neînregimentați, care în România sunt rai, foarte rari. Acolo i-am făcut un portret complex, aici nu are rost să repet ideile.

Cărțile lansate sunt o comoară pentru inițierea în teatru și film. Visarion face în ele o extrem de originală retrospectivă a teatrului și filmului românesc. Și nu numai. Sunt o istorie în portrete a culturii românești. Marii regizori și actori cu care a lucrat sunt sărbătoriți aici scriptic, începând cu Liviu Ciulei și Radu Penciulescu. Portretele sunt literare, ale unui bun observator, ale unii scriitor dublat de un regizor și prieten. Sunt memorabile portretele făcute lui George Constantin, Marin Moraru, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Vittorio Holtier și David Esrig, Ilie Gheorghe, Aureliu Manea, Toma Caragiu, Lucian Pintilie, Valeria Seciu, Ștefan Iordache și mulți alții care au dispărut, au rămas în filme și acum în aceste amintiri de neuitare. Atâtea valori au dispărut și noua generație nu le continuă munca. Să nu mai fie în România valori tinere, s-au rătăcit? De aceea, Visarion se întreabă la finalul unei cărți: Încotro?Încotro e orizontul ce stă suspendat deasupra unei văgăuni a neliniștii?

Opiniile politice ale lui Visarion sunt grave, el condamnă societatea în care trăim („sunt marcat de aceste vremuri confuze”). Și în secțiunea Călătoria din volumul Râs, lacrimi, tăceri…, el ne povestește Golgota pe care a trăit-o, viața de coșmar pe care i-a plătit-o securitatea pentru vina de a fi drept, curat, cinstit, nevinovat, doar că era fiul unui lider țărănist, care a făcut ani grei de temniță (36, în diferite etape!!). Acest capitol al cărții este o mare pagină pentru istoria comunistă a României. Te face să spui, văzându-l pe Visarion Alexa, cum a spus cineva despre Dante: Uite-l pe cel care a fost în Infern!

Ciudat este că în toți anii de când ne cunoaștem, el nu mi-a povestit niciodată despre drama sa familială, despre tatăl lui. A păstrat tăcere. Tăcerea lui s-a spart acum, de când nu mai are ce face (spectacole, filme), de când a început să dea interviuri și să scrie despre drama sa familială, despre cum i se spunea „copil din flori” sau de ce nu a fost făcut pionier.  Nu și-a găsit o evadare. În spectacolele și filmele sale, Visarion își adâncește Golgota, a căutat cu chin motive dramatice esențiale, care să semnifice tot ceea ce el a trăit, drama familială. Nu a creat și nu și-a găsit o cale utopică. Visarion este cazul de artist total pe latura existențialistă. E un „terorist” din familia lui Antonin Artaud, autorul care mi-a descătușat și mie forțele când am descoperit teatrul cruzimii și omul și dublul său. Nu are vocație de utopist, istoria pentru el este prezentul văzut ca o lespede de piatră. Cum dă lespedea la o parte? Cu Năpasta? Cu Înghițitorul de săbii? Tot ce a creat apasă puternic pe această lespede. Ar fi dat-o dacă ar fi fost vizionar. Dacă era pustnic, nu familist. Sau dacă ar fi fost mistic. Opera lui e tainică, nu mistică. E misterioasă, nu religioasă. E realistă, nu idealistă.

Altfel nu se explică felul cum a ajuns să se autovictimizeze?! E victima propriului său destin, făcut de alții. Și el a accentuat această stare. Dacă îi citești cărțile, vezi că s-a hrănit din multe lecturi dystopice. Dovadă cum își argumentează fatalismul și fatalitatea (vezi Călăuzirea oarbă, interpretarea tabloului Prăbușirea orbilor de Bruegel, care e totuși o parabolă). Această Golgotă ar fi trebuit să intre la capitolul „tăceri”. Drama lui este în ochii lumii: a fost sau nu a fost turnător, a dat sau nu note la securitate? El spune că Nu. Atunci de ce pe fișa lui de pe Internet, la Wikipedia, spune că Da, că a dat? Cui i-a făcut el rău? Eu nu cred. Bag mâna în foc că nu a făcut-o. Îl consider neînregimentat, dar un neînregimentat nu poate fi înregimentat într-o corvoadă securistică. Aici e marele lui film, marele lui spectacol sau marea carte de memorialistică: să facă un proces comunismului pe cazul său, pe faptul că a fost anchetat, că regimul i-a dat viză să plece în America și Rusia (în ciuda presiunilor de a nu ajunge acolo) și alte detalii semnificative care să incrimineze epoca în care a trăit aceste coșmaruri. Mihail Sebastian ar fi scris repede un Jurnal. Asta înseamnă a rupe tăcerea, a afla ce urmează după tăcere. Oare restul e tăcere”, cum credea Hamlet? De ce pedalează pe această poveste dacă e falsă? Vrea să scape acum de judecata istoriei retrăind amintiri din copilărie, făcând portrete de pus în ramă lui Ștefan Iordache, de care a fost nedespărțit, dovadă că și-a luat casă la Gruiu, să fie vecini?! Viitorul va fi oare al valorilor pe care Visarion le-a amintit, cărora le-a descris zborul înalt? Sau va fi un viitor în ceață, un viitor al tăcerii? Ce-a fost înainte de tăcere știm, ce va fi după tăcere?

Repet doar ce am spus și despre Dan Pița, când a împlinit 85 de ani, păcat că Visarion nu mai face filme, nu mai regizează de ani buni nimic. Fiindcă, mi-a spus el, nu-l mai cheamă nimeni, nu mai e solicitat de nimeni. Așa e lipsa de cultură la noi, marile personalități sunt uitate, tinerii noilor generații nu le cunosc, în loc să le mulțumească pentru faptul că există, că le dăruiesc bogății de spirit, le ignoră, nu au nevoie de ele. E o dramă cumplită cum se desfășoară istoria azi, acum, între râs (citește bășcălie) și lacrimi, cărora Visarion le adaugă… tăceri. O istorie încăpută pe mâna unor semianalfabeți cu internet. Pe când valorile autentice sunt adevărate biblioteci vii. Aud tăcerile marilor personalități ale României zburând. Le văd zborul înalt. Așa cum Visarion Alexa și-a văzut amintirile. Îi doresc lui Visarion să ajungă la Cascada celor șapte izvoare, să bea de unde a băut Zalmoxe apa vieții. Neliniștea lui să se transforme în liniștea unei eternități fără amintiri bolnave. Pe acestea să le lase aici, pe pământ. Să nu uite că este liderul unui Maraton (Zbor înalt) predestinat.

Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte)

Nota redacției

Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

Interviul scriitorului Eugen – Ovidiu Chirovici în Revista „Insight” a Companiei Tarom. Ecranizarea romanului „Cartea oglinzilor” („Sleeping Dog” cu Russel Crowe în rolul principal) 

Agresorii sexuali nemonitorizați – O amenințare pentru comunitate. Contribuția OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturiulor Omului – Națiunile Unite) într-o serie de dosare criminale sexuale în spațiul francofon european (Corespondenţă de la Lordul Sir Prof. dr. Av. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al OADO, partener al Jurnalul Bucureștiului). „Fără 6 mile” (cea mai spectaculoasă încercare de evadare de sub regimul Ceaușescu) difuzat de TVR (partenerul cultural educațional al Jurnalul Bucureștiului)

În Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

Remember Eugen Weidmann–ultima execuție publică (prin ghilotinare) în Franța cu 85 de ani în urmă – o incursiune în istoria seculară a execuțiilor publice franceze (Marile dosare criminale ale execuțiilor publice prin ghilotinare)

Les viols de Mazan. Violurile lugubre din Mazan – dosarul criminal sexual Pélicot, fără precedent în istoria marii criminalități franceze (anchetă privată, procesul & verdictul)

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…