Acasă Emisiuni/Cronica TV TVR Cultural, emisiuni în premieră. Sub sloganul „Să ştim. Să fim.”, TVR...

TVR Cultural, emisiuni în premieră. Sub sloganul „Să ştim. Să fim.”, TVR Cultural este singurul post de televiziune dedicat artelor

Proaspăt revenit în oferta Televiziunii Publice, TVR Cultural difuzează, săptămânal, programe inedite şi interviuri de colecţie din arhiva TVR, Jurnale Culturale transmise în direct, dezbateri în premieră şi reportaje în exclusivitate din toate domeniile de activitate culturale, producții menite să dezvolte orizontul de cunoaștere al fiecăruia dintre noi. Începând de luni, 12 decembrie, ora 19h00, în grila TVR Cultural debutează magazinul cultural „Intrare liberă”, moderat de Marius Constantinescu şi Mirela Nagâţ. Telespectatorii vor avea parte, de luni până vineri, de 90 de minute  de teme  esenţiale ale culturii contemporane, 90 de minute de spectacol al ideilor.

Tot în premieră, se lansează Pastila de artăTezaur medieval”, un program care aduce în faţa publicului un proiect televizual unic, realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR). În anul comemorării a 500 de ani de la moartea voievodului Neagoe Basarab, ctitorul unuia dintre cele mai vestite monumente româneşti–Mănăstirea Argeşului-, autorul primei opere din literatura românească– „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”-şi susţinătorul unei inegalabile campanii de patronaj artistic, Televiziunea Publică difuzează, în premieră, 50 de episoade ce ilustrează un patrimoniu de excepţie. Programul va fi difuzat la finalul săptămânii, sâmbătă şi duminică, de la ora 11h50. Jurnalul Cultural, prezentat de Bogdan Stănescu, transmis în direct, de luni până vineri, de la ora 21h00, dar şi cele difuzate zilnic de la ora 13h00, oferă publicului cele mai noi şi de interes informaţii despre evenimentele culturale naţionale şi internaţionale.

Horia Roman Patapievici şi invitaţii săi ne invită la o reîntâlnire cu edițiile de colecție ale emisiunii Înapoi la argument, de luni până vineri, de la ora 11.00. Săptămâna viitoare sunt programate ediţiile în care moderatorul i-a avut ca parteneri de dezbatere pe reputatul teatrolog George Banu, pe scriitorul Andrei Pleşu, pe Adina Nanu– autoarea a peste 30 de volume de istoria artei, Vasile Dem Zamfirescu-psihanalist, traducător, filosof, editor și eseist, şi istoricul Clara Mareş, autoarea cărții „Zidul de sticlă: Ion D. Sîrbu în arhivele Securității”.

Portret de artist”  dezvăluie protretele marilor artişti din diferite domenii ale culturii, pe parcursul săptămânii, începând cu ora 18h00. Seara, de la ora 22.00, ne relaxăm cu filme bune, piese de teatru şi operă. Luni avem Crimă şi pasiune, un film cu Omar Sharif,  în regia lui Ivan Passer, marţi ne delectăm cu opera „Norma” de Vincenzo Bellini, miercuri ne aşezăm în fotoliu pentru un spectacol de teatru O noapte furtunoasă, joi ne petrecem seara cu regizorul Radu Jude şi al său film Tipografic majuscul”, cu Şerban Pavlu, vineri e ziua pentru „Cap de afiș – Jazz in the park”, iar weekendul începe cu filmulSingurătate în doi (Half Nelson, SUA, 2006), regia: Ryan Fleck şi se încheie cu „Sinucigasul”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal.

Reunite sub titlul Magia Seratelor Muzicale Iosif Sava”, TVR Cultural redifuzează, de la miezul nopţii, dialogurile reputatului muzicolog Iosif Sava cu importanți oameni de cultură români. Interviurile săptămânii viitoare readuc pe micrul ecran personalităţi precum: Zoe Petre, Constantin Bugeanu, Radu Bogdan, Cristian Tudor Popescu. TVR Cultural respectă Dreptul la memorie, un documentar de colecţie despre Fenomenul frontieriștilor și represaliile comuniste împotriva intelectualilor, difuzat în fiecare weekend, de la ora 16h00.

Lecţia de istorie se predă sâmbăta, de la ora 17h00. Opinii avizate şi nepărtinitoare de pe ambele maluri ale Prutului ne oferă o imagine corectă asupra evenimentelor ce au marcat destinul naţiunii române, de la Nistru până la Tisa. A doua zi, de la aceeaşi oră, continuăm introspecţia în trecutul nostru cu „Lecţia de istorie” un serial documentar în 10 episoade care ne prezintă evoluția construcțiilor din spaţiul teritorial al României de azi, duminica, de la ora 17h00. La finalul săptămânii, emisiunea În slujba binelui ni-i prezintă pe preoţii care fac misiune în parohiile din Republica Moldova, promovând valorile, spiritul românesc şi ortodoxia. Sâmbăta, de la 13h30.

Pătrundem în magia copilăriei în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 9h00. Pe 17 decembrie, trăim „Aventurile lui Babuşcă”, iar a doua zi, suntem spectatori la Opera Comică Pentru Copii. Tot la finalul săptămânii, TVR Cultural  propune iubitorilor romanelor lui Jane Austen, de la ora 18h00, serialul Mândrie și pasiune (Orgulho E Paixao–Brazilia, 2018). Acestea sunt doar câteva dintre titlurile pe care TVR Cultural  le-a inclus în grila sa, o datorie a Televiziunii Române față de telespectatori, parte a misiunii sale publice prin care şi-a propus promovarea valorilor de patrimoniu într-un prezent condamnat la pragmatism, asumându-și astfel rolul de liant între oamenii de cultură și publicul din fața micilor ecrane.

Articole asociate

TVR duce spectacolul cultural la Târgul de carte „Gaudeamus” de la Romexpo (București)

„Ultimul zbor peste graniţă” (realizat de Casa de Producţie a Societății Române de Televiziune) – premieră la TVR 1 de Ziua Națională a României (1 Decembrie)

„Din nou împreună”. TVR Cultural (postul cultural al Televiziunii Române) îşi reia emisia pe 1 decembrie 2022 (de Ziua Naţională a României), după un deceniu de absență.

Nota redacției