Profesorul universitar Virgil Măgureanu (n.1941, născut Imre Asztaloș), sociolog, scriitor, om politic, a împlinit pe 19 martie vârsta de 80 de ani.
Nu voi da nici date biografice nici nu voi vorbi de cariera lui despre care au fost scrise numeroase articole, cărți, prezentate emisiuni de tv cu o grămadă de informații, mai mult sau mai puțin veridice. Voi aminti numai pentru tinerele generații că Profesorul Virgil Măgureanu a fost primul director (între 1990-1997) al noului Serviciu Român de Informații (SRI), care a înlocuit faimoasa Securitate, după ce între anii 1969-1989 a fost profesor de psihosociologie la psihosociologie la Academia de Studii Social Politice Ștefan Gheorghiu din București, creată pe 21 martie 1945 de către Partidul Comunist Român, la inițiativa Anei Pauker, sub denumirea de Universitatea Muncitorească a PCR, avându-l ca rector (în perioada 1945-1948) pe Barbu Lăzăreanu (Avram Lazarovici, Barbou Lazareano, 1881-1957) istoric literar, și publicist român de origine evreiască, doctor în filologie, membru titular al Academiei Române (din 1948) și militant comunist român.
Profesorul Virgil Măgureanu a fost și membru al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) și al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională) în perioada decembrie 1989 – martie 1990.
În această funcție, a restructurat, a reorganizat și dezvoltat primul SRI (Serviciu Român de Informații și Contrainformații) pe plan intern, după 44 de ani de Dictatură Comunistă. După 7 ani în fruntea SRI a demisionat în 1997 și a preluat conducerea Partidul Național Român (PNR), vechi partid istoric, înființat în 1925 și re-înființat în 1998. În primăvara lui 2001, după alegerile legislative și prezidențiale din noiembrie 2000, PNR, va fuziona cu Partidul Democrat (PD) după ce la conducerea acestuia va fi ales Traian Băsescu.
Nota redacției
După ce și-a dat demisia de la conducerea SRI, Virgil Măgureanu a intrat inițial în Partidul Noua Românie, un partid fondat de către Ovidiu Trăsnea, în anii 1993-1994. Adeziunea lui Măgureanu a fost cel mai important moment politic din existența PNR. Acest partid a fuzionat ulterior cu Liga Creștină.
Partidul Național Român (PNR) a luat ființă pe 14 martie 1998 în urma fuzionării a două formațiuni politice: Partidul Democrat Agrar din România (PDAR) și Partidul Noua Românie, în care s-a înscris, în ultima clipă, grupul liberal-creștin, desprins din Partidul Liberal-Creștin (PLC).
Tribunalul București acceptă comasarea Partidul Democrat Agrar din România cu Partidul Noua Românie (PNR), condus de Virgil Măgureanu pe 7 septembrie 1998, sub numele Partidul Național Român, o nouă formațiune politică (cu cca 150.000 de membri), care conform declarației președintele partidului, Mihai Berca, este de centru.
Înainte de alegerile din noiembrie 2000, în septembrie 2000, Partidul Național Român a fuzionat cu PUNR (cu care se afla în tratative din 1998), alcătuind Alianța Națională, care însă a realizat un scor electoral mult sub așteptări. Ca rezultat al eșecului electoral din 2000, în decembrie 2001, PUNR a fost reînființat ca partid, după ce în iunie 2001, Alianța Națională fuzionează cu Partidul Democrat, cu care se afla în tratative din ianuarie. La acel moment, președintele Alianței Naționale era Virgil Măgureanu.
După această dată Profesorul Virgil Măgureanu nu va mai asuma un rol de Lidership într-un partid, ceea ce nu înseamnă că nu va rămâne prezent pe scena politică, chiar dacă intr-un rol mai discret!
Profesor universitar înainte de 1989, Virgil Măgureanu va reîncepe să predea la Catedra Facultății de Sociologie a Universității București.
Profesorul Virgil Măgureanu va continua sa scrie mai multe cărți și tratate de sociologie și va fi co-autor la cărți relatând politica și istoria recentă, activitata Serviciului pe care l-a format și condus, după Revoluție, SRI.
Eu voi vorbi însă de omul pe care l-am cunoscut în primăvara lui 1998 și lângă care am fost Vice-Președinte al Partidul Național Român însărcinat cu Relațiile Internaționale până în 2001 și apoi, până în prezent, legat de o stimă și o reciprocă și prietenească considerație!
Virgil Măgureanu este mai întâi de toate un om care urmărește cu atenție, curiozitate și cu un ochi avizat Societatea în care trăim, viața tumultuoasă în acești ultimi 31 de ani scurși din decembrie 1989.
Interesat de toate aspectele cotidianului, de la muzică până la pictură, de la folclor până la poezie, Virgil Măgureanu este un om complex cu o deosebită capacitate de reflecție și decizie. Animat de un puternic spirit religios, este un fidel credincios al religiei creștine.
Pasionat de natură, a fost un aprig drumeț și cunoscător al parcursurilor prin minunații noștri munți. Iubitor al grădinăritului, Virgil Măgureanu este și un specialist în creșterea fructelor de pădure și în pomicultură.
Pentru a răspunde criticilor, inerenți unei Personalități ca Profesorul Virgil Măgureanu, voi aminti o metaforă cunoscută.
Orice Om Mare care întreprinde ceva va avea întotdeauna contra lui:
Mulțimea celor care strigă că trebuia întreprins exact contrariul!
Mulțimea celor strigă că și ei puteau să facă exact același lucru!
Și, Mulțimea celor care sunt cu atât mai numeroși și gălăgioși căci nu au întreprins niciodată nimic căci nu au fost capabili!
La mulți ani, o sută de ani, domnule profesor!
General de Bg. (r) Bartolomeu Constantin Săvoiu, Directorul Ziarului– Patria Română
Nota redacției
Conform comentariului unei doamne, cu prenumele Alicia, la un articol din Revista „Express” (Franța) intitulat Calderon: l’enigme de Bucarest din data de 24/04/2009, semnat de către Eric Pelletier, Jean-Marie Pontaut și Marion Guyonvarch (cu oocazia comemorării celor 20 de ani de la moartea Reporterului-cameraman francez Jean-Louis Calderon pe 22 decembrie 1989 (considerată mai mult decât enigmatică de către autoritățile franceze), s-ar părea că Eu (Thomas Csinta) și Virgil Măgureanu am cunoaște tot ceea ce s-a întâmplat în timpul „Răscoalei” (o altă denumire!), inclusiv comanditarii, organizatorii, teroriștii, etc., dar mai ales adevărații revoluționari români, care astăzi, din păcate, sunt atât de numeroși (depășind chiar și limita bunului simt)!
Replica mea la acest articol, în care, autoritățile franceze sugerează faptul că cele românești (de atunci) ar fi implicate sub o formă sau alta în această „enigmă” , iau apărarea acestora din urmă pentru a le demonstra contrariul.
Bibliografie
In memoriam Romulus Cristea (1967 – 2020). Unexpected passing. Final journey.
