„Pire que la mort, c’est la peur de mourir. Pour lui échapper, faut-il mourir?” (Les 12 Commandements de ma vie existentialiste et épicurienne. Le modèle axiomatique „d’un monde à la dérive” (Ouvrage de philosophie politique)
- „Nu există popor în lume care să facă o virtute din faptul de a nu munci. În România, tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul sistematic, pentru care viaţa este un prilej de capriciu subiectiv, de exerciţiu minor al dispreţului, de negativitate superficială. N-am întîlnit om care să aibă o mai slabă aderenţă la valori ca românul.” (Emil Cioran-„Schimbarea la față a României”)
- „Trăim în iluzie atâta vreme cât n-am suferit. Dar când începem să suferim, nu ajungem la adevăr decât spre a regreta iluzia.” (Emil Cioran-„Sfârtecare”)
Spune Emil Cioran: „Imanenţa morţii în viaţă este un semn al triumfului final al morţii asupra vieţii, dovedind prin aceasta că prezenţa morţii nu are alt sens decât să actualizeze progresiv drumul spre neant.”1 Nicidecum. Dimpotrivă imanenţa morţii este un semn al triumfului final al vieţii asupra morţii, lucrul fiind o dovadă că moartea nu are alt sens şi rol decât să actualizeze progresiv drumul spre neant, triumf şi drum care dovedesc că moartea este o urmare a altui triumf acel al vieţii. Căci cum altfel viaţa s-ar manifesta drept ceea ce este dacă nu ar fi definitivată prin definiţie de imanenţa morţii? Viaţa merge cot la cot cu moartea, pentru că nu există altă modalitate de a se categorisi drept ceea ce reprezintă-fapt de altfel valabil şi pentru definitivarea ca atare a morţii în raport cu viaţa. Deci, atât viaţa cât şi moartea se condiţionează reciproc drept ceea ce sunt.
Neantul s-ar naşte oare dacă această diferenţă în relativ nu ar exista? Numai ipotetic, în afara acestei relativităţi viaţa ar fi absolută şi neantul ar fi absolut- lucru de altfel imposibil, deoarece determinismul lor tocmai în existenţa condiţionării reciproce constă-fapt ce le face să se înregistreze ca atare în diferenţă, adică în relativ şi nu în absolut. De aceea viaţa şi moartea depind una de alta însoţindu-se reciproc. Din acest motiv în Realitate nu există rău absolut aşa cum nu există bine absolut, ci corespunzător-rău relativ şi bine relativ. Numai în stările lor respective binele în sine ca bine abolut nu are nici o relevanţă pentru sine, aşa cum pentru sine nu are nici o relevanţă nici răul absolut. Nu există nici o problemă a binelui aşa cum nu există nici o problemă a răului.
Omul face din relaţia dintre ele o dilemă, pentru că nu o poate pătrunde până la capăt. Atât în binele comparat (relativ) cât şi în binele absolut Dumnezeu se conţine ca bine absolut–revelat, adică ca intimitate absolută, deoarece El nu este relativ, ci veşnic şi constant. În om Dumnezeu se conţine ca suflet (revelaţie) în relevațisa care este trupul. De aceea sufletul este tainic şi invizibil, iar trupul relevant şi evident. La fel stau lucrurile cu răul absolut şi cel relativ în care Cel rău se conţine într-o formă revelată şi respectiv relevată. Altfel cum ar şti omul de frica morţii dacă viaţa nu ar merge la braţ cu ea? Frica de moarte este dovada cea mai elocventă a certitudinii vieţii.
Căci dacă frica de moarte ar lipsi cum s-ar recunoaşte pe sine în alt mod viaţa? Ori tocmai acest lucru nu l-a înţeles până la capăt Emil Cioran. Iată ce mai spune el: „Imponderabilul agoniei se experimentează în propria fiinţă a individului cu suferinţe şi încordări infinite”.2 Ceea ce numeşte el „imponderabilul agoniei” pentru fiinţa umană reprezintă produsul procesului de diferenţiere în relativ dintre viaţă şi moarte. Ori agonia este categorisită ca atare, pentru că acest proces este sesizat cu uneltele vieţii. Ea nu ştie ce agonie sesizează moartea, pentru că nu posedă uneltele ei. Atare proces îl sesizează şi moartea, dar numai cu unelte de ea „ştiute”. În definitiv nici viţa nici moartea nu sunt în Realitate biruitoare absolute, ci relative în virtutea aceloraşi adevăruri enunţate mai sus. Discuţia poate fi continuată şi aprofundată pe multiple planuri adiacente acestei teme, lucru pe care l-am făcut în lucrarea „Câteva opinii principiale referitoare la filosofia lui Emil Cioran”.
__________________________
- 1 Emil Cioran, „Pe culmile disperării” Bucurşeti, 1990, p. 47,
- 2 Ibidem, p. 44.

Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Notă. Născut la 8 iulie 1947 în satul Fântâniţa (raionul Drochia, Republica Moldova), în 1972 Petru Ababii, a absolvit Institutul de medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucart un timp ca medic generalist în Orhei (municipiu din partea centrală a Republicii Moldova, situat la cca 50 km spre nord de Chișinău, pe malul râului Răut, fiind centrul administrativ al raionului cu același nume și unul din principalele centre economice ale regiunii centrale a țării). Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică:
- „Animus+Animus/Anima—Anima! sau Narcis Hiperionic”, Chișinău, 2005
- „Transmulticulturalismul monoteist sau transcendență și creștinism”, 2008
- „Decodificarea logigramei în ivonicul filosofic al lui Petre Țuțea”, 2010
- „Creștinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei”, 2012
- „Prim adevăr și interpretare în aspect filosofic, sociologic și literar”, 2013
- „Aforisme, Gânduri, Reflecții”, 2020
- „Geneza metafizică a gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane”, în pregătire
- „Gândirea critică filosofică”, în pregătire
- Articolele autorului Dr. Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
Bibliografie

- Emil Cioran, filosoful ce trebuie citit în momente de disperare și melancolie
- Enciclopedia Online a filosofiei din România
- Români de geniu. Emil Cioran, eternul student. Viaţa nevăzută a filosofului îndrăgostit de România

Notă. Articolele autorului Petru Ababii din Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).





- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…


- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…












1.jpg)
























Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului








[…] Răul şi binele (moarte şi viaţă) – tabletă filosofică cu Jurnalul Bucureștiului (publi… […]