Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Un dar generos! Admirabilul scriitor și traducător Christian W. Schenk (Boppard, Germania) mi-a făcut un dar neașteptat pentru Crăciun. Un studiu succint, însă uimitor de penetrant, despre parcursul meu literar de pînă acum. Îi mulțumesc din suflet și sper ca Domnul să-l răsplătească înmiit pentru bucuria pe care mi-a produs-o! Pentru cine dorește, dețin și varianta originală în limba germană-„Akademische, klassisch-lineare Studie über Constantin Arcu und sein Werk”. (Constantin Arcu și opera sa – Studiu academic exemplar)
Într-un spațiu literar care pare adesea prins între propriile ezitări și propriile nostalgii, se conturează uneori o voce care alege să nu se suprapună niciunui curent, niciunei tendințe și niciunui zgomot al epocii. Ea se așază la distanța necesară pentru a vedea, cu un calm al lucidității, spectacolul lumii și neliniștile individului. Într-o asemenea categorie se înscrie demersul unui autor care și-a construit opera fără grabă, fără artificii, fără risipa retorică atât de iubită de spiritele grăbite. A crescut în tăcere, în observație, în disciplina privirii. A preferat ca textul să se decanteze în timp, iar viața să își imprime straturile în adâncimea prozei, nu în marginea ei.
Proza scurtă devine, în acest context, nu doar un exercițiu de forma „mentis”, ci un mod de a măsura fidelitatea față de real și față de propriile neliniști. Temele care apar la prima vedere cotidiene se încarcă printr-o discretă alchimie cu un mister ce nu ține de spectaculos, ci de insesizabil. Autorul privește lumea cu o atenție analitică, dar în același timp cu o disponibilitate afectivă controlată. Scenele simple ale existenței se convertesc în nuclee epice, nu pentru că ar fi grandioase, ci pentru că sunt pline de acea densitate în care stă, adesea invizibil, sensul. În fiecare situație se ascunde un dezechilibru, un freamăt, o ruptură între așteptare și destin. Și acest lucru nu este spus, ci lăsat să se audă în golurile dintre fraze.
Unul dintre aspectele cele mai distinctive ale operei este capacitatea de a surprinde o lume măruntă, în aparență lipsită de relevanță, transformând-o în oglindă a unei condiții umane care evită atât dramatismul excesiv, cât și ironia sterilă. Se cultivă un echilibru rar, o formă de luciditate care nu strivește emoția, ci o ascunde în subsolurile discursului. Cotidianul devine astfel un teritoriu al mirării, nu prin deformare, ci prin atenția acordată detaliilor. Fiecare obiect din încăpere, fiecare gest minor, fiecare lumină vagă contribuie la configurarea unei lumi în care cititorul recunoaște atât fragilitatea proprie, cât și confuzia generală a epocii.
Prozele care tind spre fantastic nu lasă niciodată impresia unei evadări. Miraculosul este introdus cu cumpătare, ca și cum ar face parte organic din textura realului. Niciodată nu se transformă în artificiu, ci rămâne o extensie firească a percepției. Fantasticul nu invadează lumea, ci o luminează dintr-un unghi improbabil. În asemenea momente, autorul dovedește o finețe aparte: nu caută efectul imediat, ci o modificare subtilă a perspectivei. Lumea nu devine alta, ci se lasă văzută altfel. Dincolo de aceste explorări, rămân însă prozele realiste, cele care surprind cu precizie ritmul existenței cotidiene, notațiile sociale, fragilitățile structurale ale unei comunități marcate de incertitudini. Aici, autorul dovedește o empatie controlată, niciodată melodramatică. Personajele trăiesc în interiorul unui spațiu unde sărăcia, marginalitatea sau renunțarea devin obișnuințe, nu tragedii. Ele nu se revoltă, nu caută izbăviri spectaculoase. Acceptă, se întreabă, se rătăcesc. Fiecare are un mic adevăr, niciodată absolut, mereu relativ la propria neputință. Fiecare urmărește, într-un fel, iluzia unei confirmări pe care nu o primește niciodată. În această lume, instituțiile apar nu ca forme ale ordinii, ci ca labirinturi în care individul rătăcește sub povara propriilor așteptări. Structurile administrative, mecanismele sociale, gesturile birocratice sunt privite cu o ironie atât de subțire încât devine mai degrabă un fel de compasiune. Omul caută un loc stabil într-o realitate fluidă, dar nu îl găsește.
Iar încercarea sa, chiar atunci când este comică, are mereu o umbră de tristețe. Romanul, în schimb, reprezintă un pas diferit: aici, privirea se adâncește în teritoriul conștiinței, iar introspecția devine axis mundi. Nu mai este vorba despre lumea din afară, ci despre mecanismele percepției, ale memoriei, ale autoiluzionării. Personajul principal – un intelectual prins între meditație și precaritatea existenței–devine exemplul unei epoci marcate de incertitudine și confuzie axiologică. Jurnalul din interiorul romanului nu funcționează ca un simplu dispozitiv narativ, ci ca un dublu al realității: o formă de confruntare a autorului cu propriile abisuri. Aici, textul se concentrează asupra felului în care individul percepe timpul, spațiul, frica, vina, revelația. Fiecare gest devine o parte dintr-o teorie tacită despre labirint, înțeles nu ca spațiu fizic, ci ca formă de existență. În această zonă, prozatorul își demonstrează maturitatea: scriitura devine sobră, controlată, eliminând tot ceea ce este excesiv. El nu urmărește spectaculosul, ci lămurirea unor tensiuni lăuntrice care nu primesc soluție. Finalul rămâne deschis nu ca artificiu, ci ca recunoaștere a faptului că existența însăși refuză rezolvările convenabile. Labirintul continuă, iar fiara, înțeleasă ca alter ego al omului, rămâne acolo, între pagini, așteptând să fie recunoscută.
În scrierile de călătorie, autorul păstrează aceeași privire atentă, aceeași ironie discretă și același echilibru moral. Lumea străină este observată nu ca exotic, ci ca oglindă. Întâlnirea cu alt spațiu devine ocazia dezvăluirii propriilor limite, propriilor automatisme culturale. Acolo unde alții ar colecta impresii pitorești, el caută semnificații sociologice: ritmul urban, comportamentul comunităților, structura mentalităților. Nu descrie, ci interpretează. Nu se lasă fascinat, ci filtrat de luciditate. În mod natural, compară, dar o face cu finețe, fără excese polemice. Totul se organizează în jurul unei idei centrale: identitatea culturală este un fenomen în permanentă negociere, niciodată fix, niciodată definitiv.
De altfel, întreaga operă sugerează o etică a măsurii. Personajele nu sunt caricaturi, ci fragmente ale unei realități în care oamenii rătăcesc cu demnitate, chiar și atunci când nu o știu. Fiecare umbră are un contur clar. Fiecare gest este montat cu precizie. Această sobrietate stilistică, atât de rară în proza contemporană, face ca textul să capete greutate, prospețime și rezonanță morală. Important de observat este și faptul că autorul păstrează un raport constant cu tăcerea. Nu explică. Nu justifică. Nu moralizează. Lasă ca lucrurile să se așeze singure. Stilul devine astfel un act de modestie intelectuală: nu se impune, ci oferă spațiu. Cititorul este invitat să participe, nu să fie convins. Adevărurile nu sunt strigate, ci insinuate. Iar rezultatul este o literatură care rezistă nu prin strălucire formală, ci prin soliditatea interioară. De asemenea, prozatorul acordă un rol esențial limbajului regional sau vorbirii populare, acolo unde scena o cere. Nu din pitorești ambiții, ci pentru că autenticitatea personajului o impune. Niciodată limbajul nu devine podoabă sau ornament. Este un instrument al adevărului. În aceste fragmente, vocea autorului se retrage complet, lăsând loc lumii să vorbească prin propriile medii. Aceasta este una dintre virtuțile prozei sale: știe când să se retragă, știe când să se apropie, știe când să lase fraza să respire.
Structura operei, în ansamblu, arată o evoluție limpede: de la proza scurtă a observației cotidiene la romanul introspecției și apoi la scrisul de călătorie al comparației culturale. Fiecare etapă își păstrează stilul, dar adaugă profunzimi noi. Nimic nu este abandonat; totul este integrat. Această coerență interioară, rară în literatura contemporană, explică de ce scrisul său are puterea de a se adresa cititorului ca unui partener, nu ca unui spectator. Așadar, opera nu trebuie privită ca o succesiune de titluri, ci ca o hartă morală. În centrul ei se află omul: rătăcit, lucid, ironic, afectiv, vulnerabil, în căutarea unei certitudini care nu există. Autorul nu îi cere să învingă, ci să privească. Nu îi cere să strige, ci să înțeleagă. Nu îi cere să triumfe, ci să rămână în picioare. Acesta este, în cele din urmă, sensul adânc al literaturii sale: o formă de demnitate în fața confuziei, o repliere calmă în fața haosului, o lumină discretă într-o epocă grăbită.
Dr. Christian W. Schenk (medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat), corespondent permanent și membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului (Germania)
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
