„Noi frontiere” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Dr. ing. Sebastian Cătănoiu redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului (Director al Adminisrației Parcului Natural Vânători Neamţ) în colaborare cu Thomas Csinta (scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului)

Noile evoluții din Orientul Mijlociu au deturnat atenția opiniei publice occidentale de la conflictul din Ucraina. Motivațiile sunt economice dat fiind că un „incendiu” în principala zonă petrolieră a lumii stârnește mai multă îngrijorare decât un conflict început acum patru ani și care pare a nu se mai sfârși. 

De-a lungul istoriei Europa Centrală, dacă ar fi să botezăm generic spațiul dintre Baltică, Adriatică și Marea Neagră,  a fost un tărâm proteic, fluid, ale cărui granițe, uneori abia intuite, alteori bine reliefate, au fost supuse mai mereu schimbării. Acum, mare parte din acesta este inclus în Uniunea Europeană iar accesul la spațiul comunitar, urmat de fireasca integrare economică și instituțională, a făcut ca zona de turbulențe, de instabilitate să se deplaseze spre estul granițelor Uniunii Europene. Aderarea țărilor din Balcanii de Vest este o chestiune de timp; doar pentru Serbia, urmare a relațiile sale apropiate cu Rusia, există un semn de întrebare. Dacă Serbia își va urmări propriile interese și nu se va mai comporta ca un instrument al intereselor rusești în Balcani, reconcilierea cu croații și mai ales cu albanezii, condiționată de evoluția entității Kossovo, va fi pasul necesar pentru ca țara să adere la Uniunea Europeană.

Politica filorusă a Serbiei se datorează mai mult algebrei geopolitice care permite ca Rusia să-i fie considerată un aliat, doar pentru faptul că este singura țară care se opune inamicilor Serbiei. Să nu uităm că, de-a lungul timpului, îmbrățișarea rusească a „reuşit” totuși performanţa să-şi facă duşmani chiar şi acolo unde părea imposibil. Serbia, care datora Rusiei reînvierea statalităţii şi autonomia sa, după cele pătimite din partea aliatului rus în războiul din 1877-1878, se va îndepărta de aceasta şi se va orienta…spre Austro-Ungaria! După războiul din 1877-1878, până și Bulgaria s-a situat de fiecare dată în tabăra adversă Rusiei, cu excepția „justificată” a perioadei sovietice. La Marea Baltică, Polonia și țările baltice, cu economii performante și democrații stabile, în ciuda așa-ziselor derapaje poloneze, se constituie într-un avanpost solid al Vestului. Estonia și Letonia se învecinează cu Federația Rusă și, din acest punct de vedere, sunt cele mai expuse din punct de vedere militar. Polonia și Lituania, aparent mai ferite, nu scapă nici ele de „răsuflarea” Maicii Rusia, datorită vecinătății cu exclava rusească Kaliningrad, reminescență a celui de-al Doilea Război Mondial. În 1946, regiunea Kaliningrad, în loc să facă parte din Republica Sovietică Socialistă Lituaniană, a fost inclusă în Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, cu justificarea „tovărășească” a apartenenței comune la URSS.

La Marea Neagră, România, cu toate sincopele,  întârzierile și neputințele ei, este privită ca un aliat fidel al Vestului, chiar dacă acesta pare acum divizat între SUA și Europa Occidentală. Tergiversarea, până de curând, din varii motive, a aderării țării noastre la spațiul Schengen ne dovedește că, oricât ne-am dori, nu suntem (încă) parte a Vestului. Situația noastră economică se reflectă nu doar într-o amorțeală regretabilă a diplomației externe, dar și în lipsa unor forțe armate care să facă față cerințelor actuale ale războiului modern.

Din păcate, deși se bucură de mare încredere din partea populației, Armata României, în afara reducerii efectivelor, a renunțării la serviciul militar obligatoriu, a achiziționării cu mare „succes” a unor echipamente cât mai disparate, nu strălucește la niciun capitol. Poate doar la numărul de generali, pentru că avem de trei ori mai mulți astfel de ofițeri la același număr de soldați, dacă e să ne comparăm cu armata americană! Incidentele legate de instrucția personalului sau de starea mijloacelor tehnice sunt prezente, precum partea vizibilă a unui iceberg, chiar și la defilări…Despre drone, război electronic sau AI nu are rost să discutăm câtă vreme mare parte din energiile și banii alocați armatei se duc pe lupta teoretică dintre „pensiile speciale” și „pensiile de serviciu”!

Marea reformă a regimului de pensii francez. „Sinistrele” legi și constante ale lui Woerth! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al Poliției Capitalei și al Organizației pentru Apărarea Dreprturilor Omului – Națiunile Unite). Articol citat în lucrarea științifică „The reform of national social – economic systems and european reform” (Carmen & Liviu Radu)

Dacă în perioada interbelică România și Polonia „uneau” Marea Baltică și Marea Neagră datorită granițelor comune, acum între cele două țări, în cadrul Uniunii Europene, există Slovacia și Ungaria. Recenta schimbare de „timonier” de la Budapesta s-ar putea să nu se soldeze și o schimbare dramatică de curs, în ceea ce privește relațiile cu Rusia.  Ca un fluture ce se învârte în jurul lămpii, prim-ministrul slovac Robert Fico, din considerente mai degrabă personale, a reușit să conducă periculos Slovacia în siajul Rusiei, iar prezența sa la Moscova, de Ziua Victoriei, singulară printre liderii UE în 2026, certifică opinia sa mai veche că neutralitatea (a se citi ieșirea din NATO) ar fi de dorit pentru Slovacia.

Între Polonia și România există acum și „balconul” ucrainean, cu o mare diversitate etnică, alcătuit din teritorii care au aparținut cândva României, Poloniei, Ungariei sau Cehoslovaciei. Polonia și România și-au reglementat prin tratate chestiunile teritoriale cu Ucraina și încearcă oficial să sprijine această țară care, trebuie să o spunem limpede, față de români a dat dovadă de o ostilitate fățișă în timpul conflictului transnistrean, sprijinind în toate felurile intervenția rusească. Ucraina, victima de acum a agresiunii rusești, a dovedit o constanță în politica sa de dezavantajare a minoritarilor români. Problema Basarabiei de Nord, a Ținutului Herței și a Bugeacului încă ne bântuie, măcar la nivelul mentalului colectiv, cu toate că respectivele teritorii sunt acum locuite majoritar de ucraineni. Ne place sau nu, cu toată istoria sa, Cernăuțiul este astăzi un oraș ucrainean, la fel de bine cum, fără nicio îndoială, Oradea este acum un frumos oraș românesc. Ucraina nu ne-a privit cu prea mare entuziasm, ca dovadă, prin strategia sa de securitate, afară de relațiile cu „greii” din NATO, și-a dorit, până la începerea războiului cu Rusia, dezvoltarea de parteneriate strategice cu țări precum Polonia, Lituania, Turcia,…Azerbaidjan sau Georgia.

În vremea URSS și a sateliților săi, lipsa unui spațiu tampon major între Est și Vest, care să lase loc manevrelor și tentațiilor, a condus la o certă perioadă de pace și de prosperitate. Austria „neutră” și Iugoslavia „nealiniată”, pe care le-am putea numi fisurile din vechea Cortină, au avut totuși, fiecare, o orientare certă în paradigma Est-Vest. Multă vreme, granița dintre Norvegia și URSS a reprezentat singurul contact terestru al Rusiei cu NATO, în condițiile în care, pe flancul sudic, Turcia și ea membră a NATO, se învecina cu republicile sovietice Georgia, Armenia și Azerbaijan și nu cu Maica Rusie. Nu este un secret că granița norvegiano-sovietică, cea mai ”fierbinte” din punct de vedere militar a fost, chiar din acest motiv, cea mai ferită de incidente. Pe parcursul a 50 de ani, s-au înregistrat doar câteva treceri ilegale de frontieră și o singură provocare sovietică, în 1968, în timpul evenimentelor din Cehoslovacia, când câteva zeci de tancuri sovietice, pornite amenințător spre Norvegia,  s-au oprit la câteva zeci de metri de linia de graniță.

Conflictele interne și existența unui spațiu divizat constituie tentația și motivația pentru intervenția puterilor externe soldată cu aservirea unui vecin mai slab, uneori doar pentru a preveni cucerirea lui de către o putere inamică. Ce s-a întâmplat cu Europa Centrală în perioada interbelică atunci când noile state naționale s-au luptat între ele, pentru ca mai apoi să fie înghițite de Germania nazistă sau de URSS, se încadrează în această logică. Dacă atunci ar fi existat o minimă raționalitate, ar fi fost posibil ca Pactul Ribbentrop-Molotov și împărțirea amiabilă a Europei între cele două dictaturi să fi dus la un fel de Război Rece de lungă durată între Germania nazistă și URSS, ambele puteri fiind interesate să evite un conflict sinucigaș…

În zilele noastre, urmare a avansului NATO și UE și a stabilității asociate acestora, am putea spune că spațiul de incertitudine al Europei Centrale a clivat spre Est, spre Bielorusia, Moldova și Ucraina. Bielorusia, aflată din 1994 sub conducerea autoritară a lui Lukasenko, „ultimul dictator” european, are o orientare pro-rusă clară. Țara este membră în mai toate organizațiile dedicate țărilor ex-sovietice, patronate de către Rusia: Comunitatea Statelor Independente, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă sau Uniunea Vamală Euro-Asiatică. Ca dovadă a legăturii organice cu Rusia, Uniunea Statală Rusia-Belarus, inițiată în 1997, cu scopul de a realiza o entitate oarecum similară URSS, a fost urmată de acorduri încheiate în scopul aprofundării integrării economice dintre cele două țări. Efectuate an de an, manevrele militare comune, de mare amploare, amenințătoare pentru vecini, s-au transformat până la urmă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, început pe 24 februarie 2022.

Rusia, care după 300 de ani de expansiune continuă pe țărmurile Balticii, devenise în perioada sovietică stăpâna acestei mări, prin extinderea NATO în Suedia și Finlanda, s-a văzut „strangulată” în Baltica, rămânându-i la dispoziție doar capătul Golfului Finlandei din preajma Sankt Petersburg-ului și litoralul aferent Kaliningrad-ului. E limpede că Federația Rusă nu dorește să pățească același lucru și la Marea Neagră. Regimurile ucrainene, până la Viktor Ianukovici, au fost fățiș pro-ruse, chiar dacă au cochetat timid cu asocierea la UE și NATO. Euromaidanul din 2014, mișcarea generată de refuzul guvernului ucrainean de a semna Acordul de Asociere cu UE, s-a soldat cu intervenția sângeroasă a forțelor de ordine, fuga lui Ianukovici și venirea la putere a unei administrații pro-europene. O eventuală aderare a Ucrainei la NATO, în granițele recunoscute internațional, i-ar răsuci în mormânt  pe Petru I și pe Ecaterina a II-a. Cum Crimeea și Kerci-ul care închid intrarea în Marea Azov erau ucrainene, Rusia ar fi fost dată înapoi, în timp și spațiu, la nivelul anului 1696, în vremea lui Petru I, când abia se reușise cucerirea cetății Azov, aflată la gura de vărsare a Donului în Marea Azov. 

Pentru că Ucraina ar fi putut vira definitiv spre Vest și pentru că, nici măcar pe termen scurt, Rusia nu-și putea permite pierderea litoralului ucrainean și a bazei din Sevastopol, s-a procedat la anexarea Crimeei și la sprijinirea „republicilor” secesioniste Donetsk și Lugansk. În acea perioadă, sub baghetă rusească, fantome ale trecutului, uitate în cuferele revoluției bolșevice, au scos capul la Odessa, unde încercarea de a crea o nouă republică autonomă s-a terminat tragic, cu aproape 50 de decedați. În Bugeac, tentativa de a proclama „Republica Populară Basarabia” a urmărit asigurarea legăturii cu regiunile pro-ruse Găgăuzia și Transnistria și încordarea relațiilor dintre Republica Moldova și Ucraina. Recursul rusesc la istorie a oferit, cu un singur nume, Novorossya, o perspectivă integratoare pentru toate republicile apărute „spontan” în 2014, dezvăluind astfel și intențiile pe termen mediu ale Rusiei. Ca să ne amintim, Novorossya a fost gubernia alcătuită din teritoriile din sudul actualei Ucraine, cucerite de Imperiul Rusiei de la Hanatul Crimeei și de la cazacii zaporojeni, adică Bugeacul, Yedisanul și unele regiuni din actuala Rusie, precum Kubanul. După războiul civil și victoria bolșevicilor, cea mai mare parte din Novorossya a ajuns să fie inclusă în RSS Ucraineană, fapt acceptat tacit, „tovărășește”, până la destrămarea URSS. Obținerea independenței Ucrainei a repus pe tapet, periodic, necesitatea autonomiei pentru Novorossya sau chiar crearea unui nou stat independent, apropiat de Rusia. 

Chiar dacă a dat dovadă de o unitate de nebănuit în fața actualei agresiuni rusești, Ucraina a rămas, precum e numele, un tărâm de frontieră, în care mai toate opțiunile sunt posibile. Spun aceasta, pentru că, fără a fi trasată clar, există o frontieră nevăzută de la nord la sud, care desparte zona în care a pătruns influența vestică de cea eminamente rusească, dar și una de la est la vest, care este mai degrabă fitoclimatică și care desparte zona forestieră și de silvostepă din nord, de zona stepelor  din sud. Istoria Ucrainei poate fi astfel redusă la luptele dintre popoarele stepei și cele din pădurile din nord, dintre catolici și pravoslavnici, iar actualul război poate fi interpretat și în această cheie.

Episodul creștinării a ceea ce numim acum Rusia Kieviană, chiar dacă s-a întâmplat acum aproape 1300 de ani, își are tâlcul său privitor la opțiunile divergente, mereu prezente în istoria Ucrainei. Cneazul Vladimir a înțeles că adorarea idolilor nu poate aduce unitate statului său, care era o aglomerare multietnică și pluriconfesională, prin urmare a decis să adopte una din religiile monoteiste existente la acea dată. Pentru a lua cea mai bună decizie, a organizat ceea ce s-a numit „Disputa teologică de la Kiev”, din 988, când reprezentanți ai musulmanilor, khazarilor iudei, catolicilor și ortodocșilor au fost invitați să-l convingă pe Vladimir despre avantajele religiei lor.

Religia aleasă a fost creștinismul ortodox, iar convertirea celui ce a devenit Sfântul Vladimir s-a petrecut în vechea colonie grecească Chersones, situată pe țărmul Mării Negre, nu departe de Sevastopol. Dincolo de importanța lor strategică, Crimeea și Sevastopolul au capătat astfel, pentru ortodoxia rusă, o semnificație aparte…

Se pare că Ucraina este o dilemă, în adevăratul sens al cuvântului, pentru Federația Rusă. Lasată în pace, Ucraina se va îndrepta spre NATO și UE, ceea ce va avea un efect catastrofal, cel puțin asupra stabilității regimului Putin. Importanța menținerii Ucrainei în sfera de influență a Rusiei este capitală, atât pentru prezent, cât și pentru viitor.

„Evreii și Eu” (Mircea Druc) – O lecție fără egal – fără mânie despre evrei… cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sarsă sigură de informare) la recomandarea ziaristului, scriitorului și fotografului Viorel Patrichi

Mircea Druc, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, bun cunoscător al realităților din spațiu ex-sovietic, a pus degetul pe rană încă din 2014: „Dacă Ianukovici semna (acordul cu UE) și începea aderarea, urma destrămarea Rusiei; dacă nu a semnat, urmează destrămarea Ucrainei. Rusia fără Ucraina nu poate nici măcar teoretic să se mențină în proiectul lui Putin de a reface imperiul sovietic, de a face uniunea vamală, de a face Eurasia. Fără Ucraina este non sens, nu poate face nimic”.

„Politică pentru toți și tonți” (Mircea Druc – om politic moldovean, adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu România) cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sarsă sigură de informare) la recomandarea ziaristului, scriitorului și fotografului Viorel Patrichi

Pe termen mediu, agresată militar și economic, în pofida sprijinului extern, care nu poate fi nelimitat, Ucraina va fi silită să cedeze în fața Rusiei, cel puțin teritoriile aflate acum sub ocupație. Urmează a se vedea dacă ceea ce va rămâne din Ucraina se va agrega într-o entitate asemănătoare Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, ce a ființat în anii de după încheierea Primului Război Mondial. Apariția Rusiei în Bugeac și joncțiunea cu Transnistria va destabiliza grav Republica Moldova, într-o primă fază, Găgăuzia fiind dispusă sau „ajutată” să dorească secesiunea. În logica închiderii spațiului de manevră pe care am enunțat-o mai sus, o mișcare hotărâtă a Rusiei spre Odessa ar putea justifica, pentru a se salva ce se mai poate salva, includerea rapidă a Republicii Moldova în UE și NATO, cu renunțarea la Transnistria și cu evitarea secesiunii Găgăuziei.

Când toate acestea se vor fi întâmplat, e posibil ca vreun politician destupat la minte, din Vest, să descopere cu stupoare, precum Churchill acum 80 de ani: „De la Narva, la Marea Baltică, până la Ismail, pe Dunăre, o Cortină de Fier s-a coborât de-a curmezișul continentului european”.

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

„Diaspora românească – rădăcini și orizonturi. Despre locuirea identității, limbaj și apartenență” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”). Elogiu jurnalistului Petru Frăsilă (directorul postului de televiziune M+Tv International)

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) din „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)