Darie Magheru – poetul neîmblânzit de nicio cohortă comunistă. Cu cincizeci de ani în urmă, Darie Magheru a previzionat izbucnirea Revoluţiei din 1989 la Timişoara – cu Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică cu caracter academic franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la scriitorul și jurnalistul brașovean Mircea Brenciu
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Despre Darie Magherus-au scris pagini destule, nu destule, însă, pentru a-i limpezi biografia, demnă de cea a unui erou al timpului său. Eufemistic sau nu, acest titlu de erou i se cuvine cu prisosinţă. Lăsând criticilor rostul de a-l cataloga într-o ierarhie literară a valorilor naţionale şi, de ce nu, europene, în cele ce urmează dorim a relata despre unele aspecte ale vieţii scriitorului, aflat într-o continuă şi cumplită luptă cu regimul comunist, sub care i-a fost (ne)norocul să trăiască. Dacă prin această ipostaziere a vieţuirii omului sub vremuri Darie Magheru a reliefat un caracter extrem de ferm şi de neiertătorcu cei care îi limitau liberăţile, pentru Scriitorul din el această coabitare aproape imposibilă a creat condiţiile propice naşterii marii opere literare.Fără exil Ovidiu nu ar fi existat! Fără comunism Darie Magherunu ar vibrat atât de tragic în legătură cu destinul poporului său, trădat în atâtea episoade ale istoriei. Să admitem, atunci, că această condiţie necesară a genezei marii opere literare a fost obligatorie.Scriitorul nu s-a născut nici mai devreme, nici mai tîrziu.
El a fost predestinat acestor timpuri, fiindcă fără ele, Darie Magheru ar fi fost, probabil, un ins obscur,fără mari veleităţi artistice. Combustibilul vital arderilor sale era preluat din nimicnicia unui regim politic, care, cu cât se manifesta mai ticăloşit, cu atât oferea un „regim caloric” mai intens, indispensabil pulsiunilor sale creatoare. Cine l-a cunoscut pe Darie ştie că acesta îşi oferea adevărate festinuri de bălăcăreală la adresa stăpânirii, căobsesia omniprezenţei Securităţii devenise un fel de „alter ego” al propriei identităţi. Într-o seară, după ce reuşise să golească câteva picioare de curvă (aşa îi plăcea prietenului său, poetul George Boitor,să le spună sticlelor de vin de trei-sferturi) în salonul mare alrestaurantului „Aro” din Braşov, ieşind la toaletă, şi-a văzut chipul în oglindă şi a exclamat pe un ton hazos: „mă uit la tine, şi nu ştiu care din noi doi e securistul!”.
De altfel, era tot timpul filat, urmărit, i se înregistrau pe diverse căi cuvintele, intervenţiile, era monitorizat tot timpul. Imprevizibilitatea şi libertatea în exprimarea sa se dovedeau a fi mari adversari pentru ideologii, care se căzneau să creeze omul de tip nou, adică acel individ fără faţă, conştiinţă şi credinţă, lesne manipulabil şi, deci, uşor de exploatat. Iobăgia românească avea pentru Darie Magheru aceleaşi conotaţii şi în comunism. Într-unul din manuscrisele sale, rămase nepublicate, descoperim, prin grija sorei poetului, doamna Olga Lascu,un pom fluviu intitulat „cînd s’au sculat săcuiul doja”, compus din capitolele: „uvertura”, „cruciada”, „vestea”, „răscoala”, „proclamaţia”, „înfrîngerea”, „ibovnica dojii”, „drumul” şi epilogul „baladă pentru timişoara feudală”(pe care o redăm în premieră în pagina noastră).
Baladă pentru Timişoara feudală
„Oraşul vegeta ca un fum peste vatră,/între ziduri şi turnuri fără remediu;/îngropat sub crenele şi domuri de piatră,/din noaptea cu lanţuri a evului mediu…/cloptotniţe trufaş crescură spre cer,/cu şolduri de lespezi, cu torsul înalt,/cu ghinda’n portaluri dînd muguri de fier,/cu şir de statui, revărsate’n bazalt…/pe uliţe casele trăiau ca’ntr’o stampă,/ghiontindu’se’n coaste să’ncapă în burg,/cu umbre grefate pe seul din lampă,/cu teama’n donjonuri pîndind sub amurg…/seniorul, călare, trecea uneori/măreţ în armură, cu scut la oblînc;/şi-avea dracu’ mai ştie ce păsări şi flori,/pe pieptul albastru săpate adînc…/dar şoimului nobil, în pavăză’nscris,/să-i fie mai suplă făptura şi zborul,/trudea un norod, sub osîndă şi’nchis,/pe gresia răbdării-ascuţindu-şi toporul…/pînă ce doja săcuiu’, ’ntr-o zi,/cu ape şi stei megieş „s-au sculat”!/creangă de tulnic prin văi se trezi/şi muguri de flăcări pe munţi au umblat!/…ci’n jilţ de l-au ars, pe cîmp de l-au rupt,/ierburi cît suliţi pe cîmp azi lucesc…/că sînge, nu sevă, plantele-au supt,/şi flăcări înalte în maci se’mplinesc…!”
Ceea ce devine cu totul şi cu totul excepţional este spiritul premonitor al poetului cu privire la destinul unei Timişoare, care avea să devină, după şapte ani de la moartea sa, focarul care a declanşat marea revoltă a românilor, ungurilor, secuilor, (exact ca în Doja) pentru eliberarea de sub stăpânirea nefastă a „grofului” tiranic Ceauşescu (la fel l-ar fi denumit şi Magheru pe dictator!). Întreg poemul „cînd s-a sculatsăcuiul doja”este o revelaţie asupra ridicării din asuprire într-un viitor previzibil, realizată de români şi unguri, într-un oraş cu înfăţişare feudală, căci, vai! şi regimul dictatorului era tot unul de tip feudal.
Asemenea tâlcuiri în profunzimile istoriei naţionaleputeau constitui pretexte pentru un prezent extrem de temător în a-şi apăra certitudine fiinţării. Este evident că liderii comunşti erau conştienţi de fragilitatea regimului lor din cauza minciunii funciare pe care i se baza ideologia. De aceea era necesară prostirea, îndobitocirea la nivelul maselortocmai pentru evitarea oricăror forme de revelaţie, cunoaştere şi revoltă.
Darie Magheruera vizionarul asupra căruia trebuiau aplicate toate măsurile pentru compromiterea şi desfiinţarea figurii lui charismatice, extrem de periculoasă prin puterea ei de influenţare asupra oamenilor.Aceasta era o realitate aproape dureroasă pentru cei ce l-au cunoscut. Cei sinceri, care îl admirau şi îi sorbeau cuvintele erau supuşi oprobiului public pe căi din cele mai subtile şi mai ticăloase, iar ceilalţi, care nu aveau calitatea candorii, erau obligatoriu impuşi de „organe” în proximitatea persoanei lui pentru supravegherea acelui monstru, creator de insomniaci ai palatelor baronilor roşii. Da, Darie Magheru era un monstru,şi a rămas aşa: un monstru sacru al libertăţii de exprimare şi al poeziei eliberate de spaimă prin înlocuirea ei cu sindromul tragismului de a fi român.Ion Ghelu Destelnica, bunul prieten al poetului, spunea: „(…) Columna ta dramatică, cu reconstituirea filosofică a istoriei pe cele două mari verticale ale ei, m-a plasat iar la rădăcina de piatră adâncă (…) Cine eşti tu, Darie Magheru, de-ţi ciopleşti fiecare idee dintr-un munte?…”
Desigur, este târziu în cere înfăptuirea unei anchete, iar „de mortuis nil nisi bene” ar fi, poate, chiar dorinţa defunctului. Importantă rămâne certitudinea care trebuie consemnată într-o Istorie a literaturii române, revăzută şi adăugită. Altminteri, Marian Popa, criticul literar care a îndrăznit cu succes o atare operaţiune publicistică, a recunoscut deunăziscriitorului Daniel Drăgan că în prima ediţie din a sa Istorie a literaturii române„l-anedreptăţit pe Darie Magheru”, insistând pe ideea că, în cea de-a doua ediţie, Darie îşi va ocupa locul pe care îl merită, ca un mare scriitor, nu numai european…
A dus existența unui frondeur singuratic,care i-a dat cu tifla, de nenumărate ori, establishment-ului totalitar.Moartea sa a survenit la 25 octombrie 1983, în împrejurări nu foarte limpezi, care lasă deschisă ipoteza sinuciderii. Astăzi o stradă din Săcele îi poartă numele și tot aici funcționează, prin osârdia doamnei Olga Lascu, sora scriitorului,Casa memorială Darie Magheru. Într-o prima fază, poemele sale sunt influențate mai ales de poeți precum Vasile Voiculescuși Radu Gyr,se axează pentru o vreme pe baladesc, pentru a jongla cu experimentele după 1960. Romanul-foileton Cărămida cu mâner (1967) și volumul de versuri Caprichos (1970) sunt notabile exemple de scrieri neoavangardiste realizate de Darie Magheru, prea puțin remarcate însă de criticii vremii, precum și de posteritate.
Cărți publicate
Cu barda’n porți de veac, 1941
Eu, meșterul Manole. Poem dramatic, ESPLA, București, 1957 (carte care s-a bucurat de o primire elogioasă din partea lui Gellu Naum)
Cărămida cu mâner, 1967 (roman foileton publicat în revista Astra în mai multe numere)
Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968 (include ciclurile Balada cu-un tâlhar, Ceas de nisip, Cronică la poemul tragic, Eu, meșterul Manole, Pygmalion)
Caprichos, Editura Albatros, București, 1970
Schițe iconografice, Editura Cartea Românească, București, 1973 (copertă de Dan Alexandru Ionescu)
Guernica, Editura Albatros, București, 1974 (copertă de Ion Tudor)
Zeu orb cu flori, Editura Cartea Românească, București, 1982
Exclusiv tauri: (Poem cinic), Editura Arania, Brașov, 1991 (portretul și coperta de Eftimie Modâlcă)
Nemuritorul în solitudine și durerea, Editura Arania, Brașov, 1995 (roman; postfață de Olga Lascu și Adrian Hamzea)
Pygmalion și alte poeme, Editura Arania, Brașov, 1996 (prefață de Aurel Ion Brumaru și copertă de Iulian Bădulescu)
Notă.Mircea Brenciu este vărul cântărețului, entertainerului și prezentatorului român de televiziune Horia Brenciu și vărul tenorului Marius Brenciu, fratele mai mic al lui Horia Brenciu.
Volumul „Taifasuri eclectice” de Mircea Brenciu adună într-o formă vie și provocatoare o serie de dialoguri purtate de autor cu jurnaliști, intelectuali și oameni de cultură de-a lungul a aproape două decenii. Eclectismul, departe de a fi o dezordine, este aici un principiu al libertății de expresie, o modalitate de a aduce laolaltă perspective diverse asupra istoriei recente, a tranziției românești și a valorilor care definesc spiritul unei comunități.Mircea Brenciu, cunoscut poet, prozator și ziarist brașovean, se dezvăluie că interlocutor lucid și incomod, capabil să atingă teme sensibile cu un amestec de pasiune și ironie.Subiectele discutate acoperă un spectru larg:de la procesul comunismului, iluzia libertății presei și eroismul uitat al românilor, până la dilemele suveraniste contemporane sau reflecții asupra personalităților culturale și religioase.Cartea este, în fond, o cronică a „istoriei clipei”, o arhivă de judecați de valoare, anticipări și mărturisiri care nu și-au pierdut actualitatea. Prin vervă și autenticitatea să, volumul oferă cititorului nu doar o panorama a dezbaterilor publice românești din ultimele decenii, ci și un exercițiu de gândire critică, unde taifasul devine formă de libertate și de rezistență.
„Martirul”, este un volum de publicistică militantă al cunoscutului poet și jurnalist brasovean Mircea Brenciu. Piesa de rezistență o constituie efigia martirului care și-a curmat viața în semn de protest împotriva dictaturii, eroul Liviu Babes.
La inițiativa domnului acad. Alexandru Surdu și a Editurii Kron-Artinaugurăm colecția „Corona Artistică”. Colecția este concepută pe mai multe serii: de scriitori, poeți și prozatori, dramaturgi, eseiști, ziariști, pictori, arhitecți, compozitori,care și-au desfășurat o parte din activitate la Brașov. Fiecare serie cuprinde fragmente ilustrative, mai mult sau mai puțin cunoscute, uneori inedite, din creația personalităților culturale ale Brașovului.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.