Libertatea de exprimare este una dintre cele mai importante cuceriri ale democrației. Fără ea, nu există pluralism de idei, nu există dezbatere publică, nu există progres. Dar, în ultimul timp, asistăm la o deturnare gravă a acestui drept: libertatea de exprimare este tot mai des invocată pentru a justifica ura, violența verbală, jignirea, umilirea și anularea valorii umane.
Spațiul online a devenit, pentru mulți, un loc unde orice limită pare să fi dispărut. Sub masca „libertății de exprimare”, spațiul public a devenit pentru mulți un loc în care își revarsă frustrările prin jigniri, insulte, înjurături, amenințări și campanii de discreditare. Nu este vorba despre opinii diferite, despre dezacord exprimat civilizat sau critică argumentată, ci despre hate pur, lipsit de orice responsabilitate și empatie. Sub protecția anonimatului sau a distanței digitale, oameni care nu și-ar permite niciodată astfel de comportamente în viața reală își scuipă veninul în comentarii pline de vulgaritate, insulte grosolane, apelative degradante și atacuri la persoană.
Fenomenul a ajuns la un nivel absurd și îngrijorător. Sunt ținte ale urii online inclusiv oameni care reprezintă excelența în România de astăzi: sportivi precum David Popovici sau Simona Halep, jurnaliști și profesioniști respectați precum Andreea Esca, artiști, oameni de cultură, creatori, persoane publice care, indiferent dacă ne plac sau nu, au performanțe și contribuții reale. Postările lor sunt pline de comentarii în care sunt numiți „nulități”, „pupincuriști”, sunt înjurați, caricaturizați, comentarii pline de batjocură, dispreț și denigrare, care îi desființează, îi trivializează, îi înjură, îi reduc la zero. Nu se mai admiră excelența – se diminuează, se anulează, se murdărește. Aceasta nu este libertate de exprimare. Este anulare simbolică a valorii. Într-o societate sănătoasă, excelența este admirată sau, cel puțin, respectată. Astăzi însă, vedem cum performanța este minimalizată, competența este ironizată, iar meritul este suspect. Ura devine mai vocală decât aprecierea, iar mediocritatea își găsește alinarea în dispreț.

Fenomenul este cu atât mai grav atunci când vorbim despre body shaming, umilirea persoanelor cu dizabilități, afecțiuni medicale sau tulburări de dezvoltare neurologică. Batjocorirea, glumele degradante. ridiculizarea diferențelor fizice sau psihice au devenit aproape „normalizate” în online. Umorul prost mascat ascunde, de fapt, cruzime, iar cruzimea repetată devine violență psihologică. Atacurile la adresa unor persoane pentru ceea ce sunt–nu pentru ceea ce fac–reprezintă o formă de violență simbolică profund toxică. Faptul că aceste derapaje sunt tolerate sau chiar aplaudate spune multe despre degradarea spațiului public. De prea multe ori, cei care aruncă insulte și comentarii pline de ură o fac cu impresia că „nu se întâmplă nimic”. Că sunt doar cuvinte. Că, din spatele unui ecran, nimeni nu suferă cu adevărat. Realitatea este însă mult mai gravă.
Consecințele acestor comportamente sunt reale și dramatice. Numeroase studii și cazuri documentate arată că expunerea constantă la hate online poate duce la anxietate severă, depresie, izolare socială, pierderea stimei de sine și, în unele situații tragice, chiar la sinucidere. Cuvintele nu sunt inofensive. Ele pot răni profund, pot distruge vieți și pot împinge oameni vulnerabili dincolo de limita suportabilului. Este esențial să înțelegem că hate-ul repetat nu este o simplă „opinie dură”. Este o formă de agresiune psihologică. Iar atunci când este ignorată, tolerată sau banalizată, societatea accepta complicitate tăcută cu violența.
![]()
Nimeni nu știe ce lupte duce celălalt dincolo de imaginea publică. Nici sportivii de elită, nici artiștii apreciați, nici jurnaliștii cunoscuți nu sunt imuni la efectele degradării constante. Cu atât mai vulnerabili sunt copiii, adolescenții, femeile, persoanele cu dizabilități sau cu tulburări de sănătate mintală. De aceea, responsabilitatea nu este doar individuală, ci și colectivă. Platformele, instituțiile, presa și fiecare dintre noi avem datoria de a nu normaliza violența verbală și de a interveni atunci când spațiul public devine ostil și periculos.
Este important de reamintit un lucru esențial: calomnia, defăimarea, insulta, amenințările și instigarea la ură nu înseamnă libertate de exprimare. Aceste fapte sunt definite și sancționate de legislația în vigoare, inclusiv de Codul Penal, iar existența lor nu este o întâmplare, ci o protecție necesară a demnității umane. Dreptul de a vorbi liber nu anulează responsabilitatea pentru ceea ce spunem. Libertatea vine la pachet cu răspunderea pentru efectele cuvintelor noastre. Din păcate acest noroi nu se scurge doar pe platformele de social media. Îl vedem și în televiziune, unde unii jurnaliști sau realizatori de emisiuni confundă opinia personală cu informarea publică. Clipuri scoase din context, acuzații neverificate, insinuări prezentate ca fapte au devenit practici curente, deși profesia jurnalistică presupune obligații clare: documentare, verificarea surselor, citarea corectă, respectarea adevărului, a demnității umane respectarea dreptului la replică, respectarea Codului Deontologic și a legislației audiovizuale. Libertatea presei nu înseamnă libertatea de a manipula sau de a linșa public. Dimpotrivă: cu cât ai o voce mai puternică, cu atât răspunderea ta este mai mare.

De aceea, este normal să vorbim despre limite, reguli și aplicarea legii, nu pentru a cenzura opinii, ci pentru a proteja demnitatea, adevărul și conviețuirea. Într-o societate matură, libertatea de exprimare protejează dezbaterea și nu poate funcționa într-un climat de ură permanentă. Protejează diversitatea de opinii, nu violența verbală. Protejează critica onestă, nu distrugerea reputației și a demnității. A trage o linie clară între exprimare și abuz nu înseamnă cenzură, ci civilizație. Poate că a sosit momentul să ne întrebăm nu doar ce avem dreptul să spunem, ci și de ce spunem, cum spunem și ce efecte produc cuvintele noastre. O societate în care ura este lăsată să curgă liber nu devine mai liberă – devine mai crudă, mai fragmentată și mai periculoasă pentru toți.
Corespondență de la Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite


Notă. Articolele prof. univ. dr. Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)












1.jpg)




















