Cu o biografie unică între poeţii literaturii române, nomad şi boem, structurat spiritual după modelul lui Edgar Allan Poe (1809-1849, poet, romancier, nuvelist și critic literar american, aparținând curentului Romantic al acestui stat și al literaturii universale, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică) pendulând între beţii şi evocări de îngeri, între insalubru şi estetic sublim, Dimitrie Stelaru (Dumitru Petrescu, 1917-1971, poet, prozator memorialist român) este unul dintre acei poeţi pentru care cămăşile de forţă ale criticii sunt ineficiente, iar orizonturile nu sunt filtrate prin ferestre întredeschise. El este „cel din stele”, „stelarul”, rătăcitorul, un „sburător” liric, care sărută, cu buze vinete, Poezia.
Eugen Lovinescu, care-l are o vreme printre invitaţii cenaclului său, Sburătorul, vede în el „un poet nou, nu prin categoria socială pe care unii vor să o reprezinte, ci, dimpotrivă (prin) înălţarea spirituală, capacitatea de expresie lapidară”, punctând, într-o filă de biografie lirică, „strania simplicitate muzicală a versurilor de scurtă respiraţie, pure, fără noroiul vieţii”… E perspectiva criticului care simte că-i scapă ceva din fiinţa acestui poet (o nuanţă subtilă pe care i-o intuieşte, dar nu i-o poate defini) şi atunci transcende omul operei lui.
Un poet precum Eugen Jebeleanu îmbracă în negre melancolii întâlnirea lui cu Stelaru în condiţii neobişnuite în epocă: boemul, nomadul, inadaptatul, orfanul–la propriu–Dimitrie Stelaru, declamându-şi versurile, îmbătat de alcooluri, încercând să-şi vândă volumul „Preamărirea durerii” în mijlocul unui restaurant. Jebeleanu îl descrie ca o „fiinţă având mersul şi ochii unui somnambul”, ca „o umbră ieşită din mormânt”, care provoacă clientul de la mese să-i arunce priviri încărcate de silă şi tristeţe, fără a avea revelaţia sublimului poetic, covârşit de deznădejde şi bolnave spaţii siderale. Adâncit în tragicul realului, Dimitrie Stelaru declamă: „Eu am ascultat, am primit lumina/Din mine/Am covârşit deznădejdea, am îndoit-o/Ca pe un lujer/Acum sunt numai eu/Părăsit, chemat şi larg”.
De la Eminescu încoace, nici un alt poet, în afara lui Dimitrie Stelaru, nu a mai reuşit să facă să fuzioneze teluricul şi stihiile astrale, realcătuindu-le într-un atom unic, cel din care avea să explodeze, să expandeze un alt univers. Un univers în care, pentru bunul mers al poeziei şi gloria ei, Dimitrie Stelaru tot nu va cunoaşte liniştea şi fericirea…Un univers în care n-ar trebui să fim uimiţi să-l reîntâlnim la un colţ de stradă veche din Bucureşti, evocând trecătorilor imaginea îngerului vagabond.
S-a stins din viaţă la 29 noiembrie 1941. A plecat să aiureze în alte dimensiuni stelare, lăsându-ne, în loc de firul Ariadnei, călăuză prin labirint, ghemul lui de versuri înnegurat-celeste: „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,/Noi n-am avut alt soare decît Umilinţa;/Dar până când, înger vagabond, până când/Trupul acesta gol şi flămând?//Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,/Prin păduri la marginea oraşelor-/Nimeni nu ne-a primit niciodată,/Nimeni, nimeni…//Cu fiecare îndărătnicie murim/Şi rana mâinilor caută pâinea aruncată./(…) /Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!/Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare-/Vom avea pâine, pâine/Şi-un kilogram de izmă pe masă”.
Eseul a fost difuzat pe postul RRI (Radio România Internațional), în cadrul rubricii „Poetul despre poeți”, noiembrie 2011.
Simona Nicoleta Lazăr (poet, prozator, editor și jurnalist), membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZP) și a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR).
Alte articole ale autoarei Simona Lazăr în Jurnalul Bucureştiului
Notă. În ziua de 14 aprilie 2018, în comuna Segarcea-Vale din județul Teleorman, a avut loc un eveniment cu însemnătate istorică pentru comună dar și la nivel județean: dezvelirea plăcii comemorative la casa în care s-a născut poetul Dimitrie Stelaru. Lăudabila inițiativa a aparținut profesorului universitar doctor în filologie, specialist în limba rromă, scriitorul Gheorghe Sarău (n.1956, lingvist, cercetător al limbii rromani și activist pentru propășirea etniei rrome din România, autor de manuale și dicționare în limba rromani) acesta fiind unul dintre fiii remarcabili ai locului unde s-a născut poetul supranumit și îngerul vagabond. Acțiunea, unică și de rafinată ținută culturală, a fost organizată de primăria locală, în mod special de primarul Manole Florea, vice-primarul Violeta Gâdea, administratorul Mihai Bobe, dar și de profesori de la școala din Segarcea-Vale. Coordonatorul echipei fiind directorul școlii Ionela Ristea, profesor de limba și literatura română.
Dezvelirea plăcii comemorative, pe zidul casei memoriale Dimitrie Stelaru, s-a desfășurat într-un cadru plăcut și într-o atmosferă încărcată de bucurie. La eveniment au participat: Gheorghe Sarău-inițiatorul proiectului, scriitorii Valeriu Ion Găgiulescu din Turnu Măgurele, Virgil Andronescu, poetul Tudor Matreșu din comuna vecină Lița, pictorul Dumitru Negru din Turnu Măgurele, originar din Segarcea-Vale și muzeograf, pictor Traian Panea. Au fost prezenți cetățeni ai localității și elevi ai școlii din localitate. Viața și opera lui Dimitrie Stelaru, pe numele său adevarat Dumitru Petrescu, au fost evocate de către scriitorul Gheorghe Sarău, iar despre poet și despre profesorul Sarău, ca fii ai satului, au vorbit edilul Manole Florea și profesoara Ionela Ristea, dar si prozatorul Valeriu Ion Găgiulescu. Există și o stradă cu numele de Dimitrie Stelaru vizibilă pe harta rutieră a comunei Segarcea-Vale din judetul Teleorman.
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
