Notă autorului

Premiul Ig Nobel („Ig Nobel”/Ignoble, creat în SUA în 1991 de către Marc Abrahams, cofondator al Annals of Improbable Research) este o distincție acordată, în mod tradițional, anual, celor mai prestigioase 10 lucrări cu caracter științific (studii și realizări științifice). Organizatorii evenimentului (revista de umor științific Annals of Improbable Research) spun ca acesta „nu este tocmai o glumă”, dar mai degrabă o formă de „satiră”, cu caracter științific, care poate fi distinsă și cu Premiul Nobel. Festivitatea are loc la Sanders Theater (Harvard University) în prezența lauraților Premiului Nobel și este urmată de discursuri și prelegeri publice ai acestora, respectiv, ai celor premiați, la  MIT (Massachusetts Institute of Technology). În 2010, Andre Geim (n.1958, fizician olandez de origine rusă, un fost laureat al Premiului Ig Nobel), a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Konstantin Novoselov (n.1974, fizician britanic de origine rusă) pentru lucrările lor științifice asupra Grafenului (varianta bidimensională a grafitului, format dintr-un aranjament planar-bidimensional de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală-cu distanța dintre atomii de 0,142 nm, cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut, descoperit și izolat în 2004, prin exfolierea grafitului, de către un grup de cercetători britanici de la universitatea din Manchester condus de profesorul olandez Andre Geim, care pentru aceasta a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică 2010, împreună cu colaboratorul său Konstantin Novoselov). Grafenul este elementul structural de bază al altor alotropi ai carbonului incluzând grafitul, nanotuburile de carbon și fulerenele 6 neutroni 6 protoni 6 electroni pe invelisul electronic.

Premiul Ig Nobel este decernat în toate ramurile și domeniile științifice (posibile), inclusiv, în psihologie, matematică sau informatică (IT), în care premiul Nobel nu este acordat. Menționez aici că există și cazuri în care premiul acordat are chiar caracter satriric. Este cazul celui acordat în 1996 pentru „Pace”, fostului președinte al Franței, Jacques Chirac (1932-2019, în funcție între 1995-2007) pentru anunțul „reluării testelor nucleare franceze” în 1995 (cu ocazia comemorării a unui sfert de secol de la bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki pe 6, respectiv, pe 9 august 1945). Menționez aici faptul că un total de 210 teste nucleare franceze au avut loc (în deșertul algerian și teritoriul francez peste mări Polinezia franceză, cu o putere totală de cca 15 Megatone, în care au fost implicați cca 150.000 de civili și militari) în perioada celei de-a V-a Republici (între 1960-1996), sub președințiile lui Charles de Gaulle (1890-1970, în funcție între 1959-1969), Georges Pompidou (1911-1974, în funcție între 1969-1974), Valéry Giscard d’Estaing (1926-2020 în funcție între 1974-1981), François Mitterrand (1916-1996, în funcție între 1981-1995) și în sfârșit, Jacques Chirac, care foarte probabil, a renunțat la acestea după obținerea premiului Ig Nobel (sic!).

Efectul Dunning-Kruger (distins în 2000 cu premiul satiricIg Nobel Prizede psihologie), numit şi efectul de supraîncredere (supraapreciere), denumeşte un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente îşi apreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate. Sau, dacă l-am cita pe celebrul scriitor germano-american, Charles Bukowski, „Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”.

Efectul Dunning-Kruger este demonstraţia ştiinţifică a unui adevăr pe care fiecare dintre noi îl poate constata în viaţa de zi cu zi, în epoca actuală şi mai ostentativ şi generalizat, şi despre care personalităţi remarcabile, oameni de ştiinţă, filosofi, artişti, din epoci diferite, s-au exprimat în ziceri devenite celebre. În antichitate, Aristotel, observând lumea şi meditând asupra ei, era convins că „Ignorantul afirmă, savantul se îndoieşte, iar înţeleptul reflectează”, Confucius, la rândul lui, cu patru secole i.Hr., considera că „Adevărata cunoaştere este a-ţi şti dimensiunea ignoranţei”, Charles Darwin, în secolul al XIX-lea, remarca, dezamăgit, că „Ignoranţa generează mai des încredere decât cunoştinţele”.

Efectul Dunning-Kruger – primele studii

Efectul Dunning-Kruger a fost demonstrat şi definit de către profesorii-psihologi americani, David Dunning (profesor la Universitatea Michigan), şi Justin Kruger (specialist în psihologia socială, de la School of Commerce, a Universităţii din New York, considerată a fi cea mai bună şcoală de business din Statele Unite ale Americii). Rezultatele studiilor şi analizelor au fost publicate în 1999, în Journal of Personality and Social Psychology (o revistă ştiinţifică specializată în studiul personalităţii). Împrejurarea care i-a intrigat pe Dunning şi Kruger şi care i-a condus spre cercetări mai aprofundate a fost aceea că, în 1995, au aflat, din întâmplare, cum un infractor a putut să spargă o bancă în plină zi, fără să poarte mască şi fără alte măsuri de precauţie. A fost prins foarte repede, fiind uşor de recunoscut, iar declaraţia lui a fost stupefiantă, în sensul că a mărturisit că îşi dăduse cu suc de lămâie pe faţă şi a fost convins că, în felul acesta, a devenit invizibil pentru camerele de supraveghere.

Înainte de această întâmplare, autorii efectului Dunning-Kruger mai făcuseră şi alte observaţii în legătură cu diverse competenţe sau incompetenţe ale sportivilor, conducătorilor de autovehicule sau în legătură cu capacitatea unor oameni din diverse categorii sociale de înţelegere a unui text, care conduceau, toate, spre aceleaşi ipoteze: Persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competentă.

1. Persoanele incompetente nu pot să recunoască nivelul de competentă al celor cu adevărat competenţi.
2. Persoanele incompetente nu îşi dau seama de incompetenţa lor.
3. Dacă o anume situaţie (studiu, formare, exerciţiu etc.) conduce spre o ameliorare semnificativă a nivelului de competentă al unei astfel de persoane, aceasta ar putea recunoaşte şi accepta lacunele anterioare.
   

   

Ipotezele menţionate anterior au fost verificate şi pe un grup de studenţi la psihologie, de la Universitatea Cornell, cărora li s-au dat teste de autoevaluare în domeniul logicii şi al raţionamentului, teste de gramatică şi în privinţa umorului. După testare, i s-a cerut fiecărui student să îşi autoevalueze locul în raport cu ceilalţi şi s-a ajuns la concluzia că cei competenţi au făcut o estimare corectă, unii dintre ei chiar subevaluându-se, iar cei mai puţin competenţi s-au supraevaluat.

Efectul Dunning-Kruger – exemple

• Efectul Dunning-Kruger este extrem de vizibil în viaţa politică, de exemplu, context în care multe persoane incompetente îşi supraapreciază competentele, fiind incapabile, în acelaşi timp, să recunoască nivelul de competentă al altora sau, parafrazând maxima unui umorist francez despre cultură, şi politica este „ca gemul, cu cât ai mai puţin, cu atât îl întinzi mai mult”.
• În mass-media internaţională, s-au făcut nenumărate sondaje şi analize legate de domeniul politic şi s-a ajuns, indubitabil, la concluzia că politicienii, cei mai mulţi dintre ei, sunt atinşi în cel mai înalt grad de efectul Dunning-Kruger, prin chiar faptul că simt nevoia să controleze tot, declarându-se competenţi în tot şi considerând oamenii de rând ca fiind incompetenţi, ei întruchipând, după expresia unui jurnalist de la revista Le Monde, tipologia hiper-hiper-incompetentilor.
• Chiar şi „inflaţia legislativă”, pe care mass-media de la noi si de oriunde o comentează constant, este expresia incompetenţei şi a incapacităţii de recunoaştere a acestui fapt, în eroarea de autoapreciere multi politicieni considerând că, pentru binele poporului, trebuie, printre altele, să legifereze toate aspectele existenţei noastre, depăşind, în sens negativ, cerinţele unei democraţii autentice şi moderne, care ar trebui să vizeze un echilibru între ceea ce este controlabil prin lege şi libertatea individuală.
• În celebrul cotidian britanic, The Times, într-un articol cu titlul „De ce votăm (încă) incompetenţi?”, răspunsul este chiar unul dintre argumentele pe care la oferă psihologii pentru efectul Dunning-Kruger: „Pentru că incompetenţa poate da încredere, iar încrederea este convingătoare. Cei incompetenţi se suprapareciază, cei competenţi au tendinţa de a se subaprecia. A fi inteligent poate crea impresia de ezitare, ceea ce riscă să nu convingă electorii”.
• Un alt exemplu este situaţia în care o persoană, întrebată ceva în legătură cu un domeniu despre care nu ştie nimic, va da un răspuns, evident eronat, cu aerul că este expertă, în locul unui firesc „nu ştiu”. Pe un astfel de efect Dunning-Kruger mizează realizatorii emisiunilor umoristice, când intreabă diverse persoane, la întâmplare, despre fapte reale sau inventate sau despre sensul unor cuvinte şi primind cele mai aiuritoare explicaţii „competente”, majoritatea celor interogaţi vrând cu orice preţ să pară „avizaţi” în orice domeniu.
• Atinsi de efectul Dunning-Kruger sunt si conducătorii de autovehicule cei mai periculoşi (care nu respectă regulile, merg cu viteză excesivă sau consumă alcool), ei plângându-se cel mai mult de incorectitudinea celorlalţi.

Efectul Dunning-Kruger şi principiul lui Peter–de ce ajung în funcţii de conducere oameni incompetenţi?

Efectul Dunning-Kruger nu trebuie confundat cu Principiul lui Peter, deşi formulat iniţial într-o manieră umoristică, de către autorul sau,  Laurence J. Peter, specializat în pedagogie şi organizare ierarhică, într-o carte cu titlul The Peter Principle, este cât se poate de serios şi verificabil în realitate. De altfel, după publicarea cărţii, principiul lui Peter a fost studiat cu cea mai mare seriozitate şi confirmat ştiinţific. Acest principiu a fost enunţat în felul următor: „În orice ierarhie, fiecare angajat este promovat până la nivelul lui maxim de incompetenţă”. Aserţiunea (un enunţ cu valoare de adevăr) care însoţeşte acest principiu este că: „pe termen lung, multe posturi vor fi ocupate de angajaţi incapabili să îşi asume responsabilităţi”.

După curba (distribuţia) lui omul de știință german  Karl Friedrich Gauß (1777-1855, unul dintre cei mai mari matematicieni și fiziciani ai lumii)  repartizarea angajaţilor într-o ierarhie ar putea fi reprezentată în felul următor: 10%–angajaţi foarte incompetenţi, 20% –angajaţi incompetenţi, 40%–angajaţi moderat competenţi, 20%–angajaţi competenţi, 10%–angajaţi foarte competenţi. Aceste aspecte sunt extrem de vizibile în organizarea şi funcţionarea oricărei instituţii, le putem constata fiecare dintre noi. De obicei, o persoană competentă poate fi promovată la un nivel ierarhic superior, dar, după mai multe promovări, va ajunge, probabil, într-un post în care va fi incompetent, blocând posibilitatea ca cei competenţi să fie promovaţi. Semnele care indică nivelul de incompetenţă al celui care a ajuns într-o funcţie de conducere pentru care nu corespunde, consideră autorul cărţii Principiul lui Peter, constau în faptul activitatea respectivului se va reduce tot mai mult la participarea la reuniuni, simpozioane, seminarii etc., fără a putea spune vreodată foarte clar în ce constă activitatea sa atât timp cât stă în birou. Este asa numitul tip de „conducător zburător” sau „conducător în levitaţie”.

Practic, nu există domeniu în care să nu putem sesiza manifestarea efectului Dunning-Kruger, la persoane al căror comportament este alterat de incapacitatea de a se autoevalua corect, fapt care nu numai că perturbă manifestarea firească a relaţiilor interumane, dar poate afecta grav coerenţa sistemului de valori care guvernează o societate, poate afecta nevoia normală şi corectă de manifestare a propriei personalităţi şi a competenţei.

Pe de altă parte, a cunoaşte efectul Dunning-Kruger şi riscurile pe care le implică, putem fi mai atenţi şi faţă de noi înşine. O minte ignorantă, sublinia Dunning, nu este un vas gol şi curat, ci umplut cu o serie de experienţe înşelătoare şi inutile, teorii, fapte, perspective, strategii, intuiţii, certitudini false, unele create încă din copilărie, care, din nefericire, la mulţi oameni, sunt echivalente cu adevărata metacogniţie (cunoaşterea despre propria cunoaştere). În astfel de condiţii, creierul devine „o adevărată maşină de dezinformare” care, cuplată cu incapacitatea de autoevaluare, ar putea limita, pe termen lung, posibilitatea de a evolua a oricui şi de a înţelege că adevărata înţelepciune rezidă în a ne auzi adevărata voce interioară si în a avea o justă reprezentare a propriilor capacităţi intelectuale, afective, profesionale si de a acţiona in consecinţă.

Menționez aici faptul că  Efectul  Dunning-Kruger, este, oarecum, controversat, în sensul că nu este, unanim, acceptat de către comunitatea științifică. Din punct de vedere matematic, acesta are la bază cuantificarea, pe de o parte, a măsurilor (mărimilor măsurabile) responsabile de competența IU (Individului Uman), puse în evidență în urma examinării lui (competențe reale), iar pe de altă parte, a măsurilor (mărimilor măsurabile) pe care IU crede că le posedă (competente de autoevaluare). Măsurile (cuantificate) sunt propuse sub formă de procente (sau sub formă de „scară gradată” de la 1-10 sau de de la 1-100). Conform convenției, rezultatele negative semnifică o „lipsă de încredere”, iar cele pozitive, un „exces de încredere”, în timp ce „zero” o autoevaluare corectă. Concluzia ar fi că majoritatea IU (indivizilor umani) au prea multă încredere în capacitățile lor (intelectuale) și că persoanele mai puțin competente sunt mult mai mult încrezătoare. Însă, studiile au fost efectuate, cu porecădere, pe populația nord-americană, iar cele japoneze sugerează faptul că diferite culturi ar influența considerabil apariția acestui efect. Pe un eșantion forte mare (având la bază un număr important de batereii de teste) ar confirma faptul că în Japonia, efectual ar fi „invers”.

Studii aprofundate în cunoașterea obiectiv a personalității au fost efectuate și în România de către  Profesorul Gheorghe Zapan (1897-1976, psiholog matematician, cibernetician, pedagog și filozof român) ]n celebra sa lucrare (carte) „Cunoaşterea şi Aprecierea Obiectivă a personalităţii”. Sub îndrumarea discipolului său preferat Acad. Prof. Paul Popescu-Neveanu (1926-1994, fost profesor și șeful catedrei de psihologie de la Universitatea din București, iar între anii 1990-1994, drector al Institutului de Psihologie al Academiei Române), cu care am avut ocazia (onoarea și plăcerea) să lucrez începând cu anii mei de studenție (la disciplina psihgologie), asistat de către Nicolae Mitrofan (n.1946, devenit între timp profesor, iar din 2008 decan al facultății de psihologie și științele educației și primul președinte al Colegiului Psihologilor din România) am elaborat o serie de concepte fundamentale care, ulterior, au stat la baza teoriei mele, a psohosociologiei (psihologiei sociale) matematice, aplicată, printre altele și la studiul comportamentului deviant, în particular, cel infracțional-criminal.

[A se vedea pentru detalii  lucrările științifice ale autorului].

Zapaniștii: „Omul Matrice” într-un spațiu psihosocial (psihologie socială) cu structuri matematice specifice sistemelor complexe (teoria haosului) și formale (de tip Gödel)

Subiect de teză de doctorat inter – pluri și transdisciplanar. Atomi (roboți) „sociali”. Psihosociologia matematică și aplicațiile ei la studiul comportamentului deviant (infracțional criminal). Studiul fenomenelor (anti)sociale cu ajutorul sistemelor complexe (teoria haosului) și formale (de tip Gödel)

Codul CSG (Codul „Sociogenetic” – complementul Codului Biogenetic – CBG – ADN în Codul Genetic Personal – CGP) în revista „The Detective’s World” (Thomas CSINTA)

Criminalistică și Criminologie, între prezent și viitor, în perspectiva Psihosociologiei matematice (Thomas CSINTA – Bazele teoretice ale psihosociologiei matematice, aplicații la studiul comportamentului deviant). Criminalistique et criminologie, entre le présent et l’avenir, dans la perspective de la psycho-sociologie mathématique.

Nota redacției

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiui

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului