Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Luna ianuarie este una în care am trecut în Noul An, i-am sărbătorit pe sfinții care au urmat, l-am evocat pe Eminescu și am celebrat Mica Unire, de la 24 ianuarie. Fără a dori să alterăm festivismul acestei luni, justificat de altfel, e bine să ne amintim și de un eveniment petrecut în ianuarie 1919, mai puțin prezent în memoria publică, dar esențial pentru înțelegerea începuturilor României Mari și, de ce nu, a ceea ce suntem astăzi. În perioada Imperiului Țarist, Basarabia era o gubernie cu capitala la Chișinău, iar Hotinul, aflându-se pe malul Nistrului, era parte a acesteia. Granița naturală între Basarabia și Bucovina, aflată în Imperiul Austro-Ungar, era râul Prut, la vest de Nistru, mult mai departe de Hotin. După destrămarea Imperiului Rus, Sfatul Țării din Basarabia a votat Unirea cu România, la 27 martie 1918, prin urmare Hotinul, ca parte a nordului Basarabiei, a intrat sub administrație românească.
Revoluția bolșevică din octombrie 1917 i-a determinat pe ucraineni să proclame, la 25 decembrie 1917, Republica Populară Ucraineană, cu capitala la Kiev, cu intenția inițială de a rămâne într-o uniune federală cu Rusia. Contramăsura bolșevică de a instaura la Harkov o Republică Populară Ucraineană a Sovietelor, a determinat până la urmă declararea independenței Ucrainei. Fiind în pericol de a fi cucerită de bolșevici, în ianuarie 1918, Ucraina a încheiat cu Puterile Centrale o pace separată, solicitând sprijinul acestora pentru păstrarea independenței, oferind la schimb produsele agricole atât de necesare Germaniei și Austro-Ungariei, secătuite de anii de război.
După pacea de la Brest-Litovsk, prin care bolșevicii au cedat o parte importantă din partea vestică a Imperiului Rusiei, armatele Puterilor Centrale au avansat rapid în Ucraina, punându-i pe fugă pe bolșevici, reușind să ocupe Kievul și Crimeea. Sub ocupația Puterilor Centrale, Republica Populară a Ucrainei a fost înlocuită de un Hatmanat condus de Pavlo Skoropadsky, membru al unei reputate familii căzăcești. Noul „stat” se dorea independent față de Rusia, dar era obligat să îndeplinească cerințele economice ale armatelor „eliberatoare” germane și austro-ungare. După prăbușirea Germaniei și a Puterilor Centrale, în noiembrie 1918, Hatmanatul lui Skoropadski, susținut de germani, s-a prăbușit, astfel că din decembrie 1918, Directoratul, condus de Simon Petliura, a devenit guvernul republican al reînființatei Republicii Populare a Ucrainei.
Directoratul nu a recunoscut Unirea Basarabiei cu România, considerând Basarabia parte a Ucrainei. Republică Populară a Ucrainei s-a văzut rapid în situația de a-și vedea cea mai mare parte a teritoriului controlat de către Armata Albă a lui Denikin, de Armata Roșie, de Armata Neagră a anarhiștilor lui Mahno și de bandele a numeroși atamani care își făceau propria (fărăde)lege, din dorința de putere și câștiguri materiale. În ianuarie 1919, la est de Nistru nu exista un stat funcțional care să poată garanta ordinea sau stabilitatea. În acest vid de putere, Nistrul a devenit o graniță permeabilă, traversată de agitatori, foști militari și de…idei mai mult sau mai puțin revoluționare.
Contactul direct, dintre o administrație românească încă fragilă în nordul Basarabiei și haosul ucrainean de peste râu, a alimentat violența, confuzia și contestarea autorității statului român. Ținutul Hotinului era locuit în majoritate de ucraineni, urmați de evrei și de ruși, românii reprezentând sub 25% din total. Separarea populației ucrainene din ținut de masa compactă de ucraineni din Podolia nu era văzută cu ochi buni, ca dovadă încă din februarie 1918 pe când noul stat ucrainean negocia cu Puterile Centrale, se solicita incorporarea Basarabiei sau măcar a ținutului Hotin, la Ucraina.
În stânga Nistrului se aflau, în devălmășie i-am putea spune, factori militari ai unor structuri statale precum Rusia bolșevică sau trupele naționaliștilor ucraineni ai lui Petliura, dar și factori non-statali precum Mișcarea Albă. După modelul Directoratului de la Kiev, pentru a coordona acțiunile în nordul Basarabiei a fost constituit un Directorat Basarabean, având ca scop „eliberarea” provinciei. In interfluviul pruto-nistrean bolșevismul rusesc și naționalismul ucrainean și-au dat mâna, cu toate că, mai la est, Rusia Sovietică și Republică Populară a Ucrainei se aflau într-un conflict deschis. Un factor favorizant al revoltei s-a dovedit a fi existența unei populații ucrainene refractară la administrația românească și deținerea de către aceasta a unei mari cantități de armament, urmare a faptului că frontul s-a retras în aceasta zonă mult mai târziu. Trebuie spus că județele Hotin și Soroca au rămas ocupate de Puterile Centrale și au trecut sub controlul trupelor române abia în noiembrie 1918, cu doar câteva zile înainte de reintrarea României în război. O altă sursă de aprovizionare cu arme și muniții au fost depozitele Directoratului de la Kameneț-Podolsk și Moghilev. Mobilizarea militară și reforma agrară preconizată de autoritățile românești au fost alte surse de inflamare pentru populația majoritar ucraineană și rusă din zonă.
La începutul lui ianuarie 1919, atacul unor detașamente înarmate venite din stânga Nistrului, de ordinul a câtorva mii de combatanți, sprijinite de țărani înarmați și foști combatanți ai Armatei Imperiale Ruse care s-au răsculat în spatele trupelor române, s-a transformat într-o insurecție care a cuprins aproape simultan satele din județul Hotin. Situația complexă din Ucraina, determinată de războiul civil și desele schimbări ale puterii, nu a fost percepută corect de reprezentanții statului român, care credeau că doar bolșevismul este potrivnic României. Lucrurile erau atât de complicate încât cei ce aveau tangență cu albgardiștii sau naționaliștii ucraineni, datorită conflictului acestora cu bolșevicii, erau precepuți, chiar dacă nu era așa, drept…prieteni ai României! Această confuzie, firească pentru acele vremuri, s-a perpetuat până în zilele noastre, astfel că responsabili pentru acțiunile întreprinse împotriva României la Hotin sunt și astăzi considerați doar bolșevicii, deși Directoratul de la Kiev și albgardiștii se pare că au avut un rol mai important.
Până la 10 ianuarie luptele s-au intensificat pe toată linia Nistrului, între Otaci, locul primului atac, și Hotin. În aceeași zi a fost ocupat Hotinul, pe fondul părăsirii acestuia, fără luptă, de către armata română. Grănicerii români care nu s-au putut retrage au fost masacrați, printre pierderi s-a numărat și generalul Poetaș care, într-o inspecție pe linia frontului, a fost surprins de țăranii ucraineni răsculați. Cucerirea Hotinului s-a soldat cu uciderea oficialităților și soldaților români, în unele cazuri după torturarea acestora. Imediat a fost constituit Directoratul de la Hotin care a solicitat unirea cu Republică Populară a Ucrainei și care a încercat să organizeze pe plan local noi unități militare.
Începând cu 12 ianurie armata română a început contraatacul în vederea recucerii Hotinului și a întregului ținut, fiind date ordine drastice privind pacificarea sătenilor răsculați, mergând până la împușcarea celor ce erau găsiți cu arme și incendierea caselor acestora. Orașul a fost cucerit după lupte grele, abia în 19 ianuarie, trupele ucrainene regulate sau de paramilitari fiind silite să se retragă peste Nistru. Generalul Cleante Davidoglu, cel care nu a luat măsurile necesare pentru oprirea atacurilor ucrainene, ba mai mult, a dispus, deși nu era cazul, abandonarea fără luptă a Hotinului, s-a aflat, inexplicabil, la comanda contraatacului românesc. Pentru a-și spăla lipsa inițială de inițiativă și de hotărâre, acesta a avut o reacție dură, inoportună față de populația civilă ucraineană. Ulterior generalul Davidoglu a fost cercetat pentru acțiunile sale, dar s-au găsit alți acari Păuni, pentru că în fața Curții Marțiale au ajuns doar ofițerii săi subordonați, cei care au dat ascultare ordinului primit! Ulterior, în perioada 1927-1928, avansat la funcția de general de divizie, a fost comandantul Jandarmeriei Române…
Evenimentele de la Hotin, dar mai ales modul de intervenție al generalului Davidoglu, au produs dificultăți României la Conferința de Pace de la Paris din 1919, în condițiile în care au fost distruse câteva sate, au fost uciși câteva mii de săteni (între 5000 și 15000, după surse ucrainene sau rusești), iar alte câteva zecii de mii s-au refugiat în stânga Nistrului. La ani distanță, în 1942, mareșalul Antonescu rememora acele evenimente: „Ei bine, din cauza aceasta, Conferința de Pace de la Paris revenise asupra hotărârii de a ni se da Basarabia, pentru că: suntem o țară de sălbateci… Sunt lucruri mici, care pot fi plătite scump !”
În contextul politic actual, răscoala de la Hotin nu este doar un episod de arhivă, ci o rană rămasă deschisă, instrumentalizată selectiv de fiecare parte. În România, episodul este evacuat comod sub eticheta „bandelor bolșevice”, ceea ce permite evitarea oricărei discuții despre represiune, victime civile și responsabilitate. În Ucraina, aceeași revoltă este transformată într-un capitol eroic, folosit ca element de consolidare identitară. România își afirmă la 24 ianuarie un narativ al unității și legitimității istorice, în timp ce în Ucraina, cam în aceeași perioadă, Hotinul din 1919 este invocat ca exemplu al unei violențe exercitate de un stat vecin aflat atunci în expansiune.
Faptul că aceste versiuni continuă să se excludă reciproc arată nu doar lipsa unui dialog onest despre trecut, ci și refuzul de a accepta că istoria națională, de o parte și de alta, poate conține episoade incomode. Atât timp cât revolta de la Hotin rămâne fie minimalizată, fie mitologizată, resentimentele persistă și pot fi reactivate ori de câte ori politica are nevoie de simboluri simple și vinovați clari. Hotinul, prin cetatea sa și evenimentele petrecute aici, este cu siguranță un loc al memoriei comune, nu doar române și ucrainene, ci și poloneze, otomane sau rusești, dar poate fi, în același timp, un test (eșuat ?) al maturității noastre istorice și politice?
Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători Neamţ, publicist științific, Vânători, Neamţ), Redactor șef adj. & Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
