Iarăși despre „Istoria Galațiului”, a scriitorului Săndel Dumitru

Am intrat, în sfârșit, în posesia ultimilor două volume (7 și 8) din seria celor zece anunțate și pot spune că Galațiul poate răsufla liniștit. Căci cel  mai mare câștig ce s-a realizat prin publicarea celor opt volume apărute până în prezent constă în faptul că o mare parte din documentele ce privesc Galațiul și zona de apelativitate, ba chiar dintre cele ce privesc evoluția istorică a României, sunt salvate. Aceasta a fost și rațiunea autorului–de a conserva, sub formă tipărită, imensul material documentar și ilustrativ adunat într-o viață de om. Ce se va întâmpla mai departe, cum se va structura, cronologic sau pe evenimente, e o altă problemă la care autorul, sau alții care vor veni după el,  urmează să se gândească. Oricum, ceea ce a realizat de scriitorul  Săndel Dumitru, prin aceste opt volume  trebuie remarcat și prețuit pentru că puține dintre localitățile țării se pot mândri cu asemenea licrări hipopotamice, care depășește chiar și posibilitățile unei echipe generoasese  de specialiști

Istoria este constituită din fapte istorice unice și irepetabile. Nimeni nu poate schimba anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare, sau să modifice Unirea de la 1859, dar îi poate conferi mai multă substanță și conținut. Cine mai știe astăzi, bunăoară, cât de dureros au resimțit ieșenii stabilirea capitalei la București? Momentul a fost greu și chiar noul domnitor, ca moldovean, a avut o strângere de inimă. Adânc tulburat, luni la 15 ianuarie 1862, alesul Iașilor și al Moldovei încheia istoria capitalei Moldovei ieșind îngândurat din Palatul Domnesc și pășind tăcut printre ostașii de gardă din toate schimburile, veniți să-l petreacă. Urcându-se în poștalionul pe tălpici, cu care el pleca spre București, unde era așteptat joi 18 ianuarie privea desigur întristat, ca și acei din jur, coborârea steagului țării de pe catargul reședinței domnești. Sunt momente când nu ești foarte sigur ce ar trebui să faci, dacă să mai stai sau să pleci, sunt momente grele în care pendulezi între ceea ce știi și ceea ce vrei, când nu știi cine ești! Pe istorica sradă din capitala Iași, chiar pe strada Lăpușneanu, pe casa conducătorului boierior antiunioniști, Neculai Istrati, de vizavi de casa lui Alexandru Ioan Cuza (unde-i acum așezământul pictorilor), se ridica mirat stindardul Țării Moldovei, îndoliat cu o mare panglică neagră.

Orașul era plin de afișe îndoliate, dar alături de ele mai puteau fi citite și parodii la poezia lui Vasile Alecsandri Moldova în 1857:

Mihail Kogălniceanu a trebuit să facă atunci promisiuni mari ieșenilor pentru a mai îmblânzi frustările moldovenilor. Printre ele figura și transformarea Prutului într-o apă navigabilă și declararea Iașului drept Porto franco (Port liber).

Notra redacției. Porto Franco este și titlul unui film dramnatic românesc realizat în 1961 (cu premiera pe 28 decembrie) de către scenaristul și regizorul gălățean Paul Călinescu (1902-2000). Rolurile principale au fost interpretate de actorii Ștefan Ciobotărașu, Simona Bondoc și Geo Barton. Este o ecranizare a romanului Europolis de Jean Bart.

Câte din ele au fost înfăptuite? Nu este rostul acestor sumare comentarii să răspundă la această întrebare. Oricum, cel de al 7-lea volum semnat de Săndel Dumitru este burdușit de documente inedite, menite să întregească  informațiile noastre despre unele fapte din istoria României. De bună seamă că în cartea sa cititorii pot găsi răspuns la multe din problemele cețoase din istoria noastră mai veche și mai nouă. A existat, în momentul Unirii de la 1859,  un partid politic separatist, potrivnic actului cel mai dorit de români la acel ceas de istorie devălmășită? Iată o întrebare la care istoricii încă nu s-au pus de acord și la care autorul acestor masive tomuri pletorice și decomplexate oferă un răspuns, dacă nu veridic, cel puțin plauzibil.

Cred că la acea dată noțiunea de partid politic nu era încă înțelenită în lexicul Principatelor Române, dar a existat desigur două grupări de orientări diferite care chiar s-au confruntat în acele zile încărcate cu mâzga unor interese private sau de grup.  Ideea desprinsă de Săndel Dumitru este că cei ce alcătuiau tabăra separatistă–Bălșeștii, Asachi, Istrati, Scheleti–erau agenți favoriți ai Rusiei, deveniți între timp funcționari ai lui Vogoride. Există aici o nuanță care nu trebuie pierdută din vedere.Si atunci, ca și mai târziu, răul românesc avea o sorginte panslavistă și se insera în toposul românesc sub patrafirul identității de credință ortodoxă. Se-nțelege că nuanța filorusă era ținută sub masca inflației patriotarde și putea fi decelată mai greu. E un filon care merită să fie cercetat în toate articulațiile colaterale.

Nu mai insistăm, dar precizăm că aceste două volume, adăugat le cele 6 anterioare și întregite cu cele ce vor urma reprezintă un adevărat tezaur prin care Săndel Dumitru conferă Galațiului adevărata sa identitate și particularitățile trecerii prin lume, prin istorie și prin veac. Rod al mai multor decenii de trudnicie, această carte, sunt convins că va constitui subiectul viitoarelor teze de doctorat și va figura,sunt sigur,  în bibliografia viitoarelor lucrări ce se vor scrie despre Galați și despre zona sa de apelativitate.    

O mențiune mai specială merită ilustrațiile cu care este împănată această carte și care configurează  metamorfozele orașului în lunga și bogata sa istorie. Căci dincolo de toate vitregiile vieții, aici, în atriul stâng al Dunării s-a scris o istorie interesantă și s-a prefigurat istoria mare a țării. Asemeni ghiocului main, din paginile acestei lucrări, se aud vuind talazurile istoriei învolburate, care n-a scutit nici Galațiul, cum n-a scutit nici țara de aluviuni cicatrizante.

Îl felicit pe autor–norocul cel bun al Galațiului-și cred că trudnicia sa, prelungită în câteva decenii bune de documentare,  reclamă deja o recunoaștere publică. Nu știu cine ar putea s-o facă–Uniunea Scriitorilor, Academia Română, Consiliul județean-știu  doar c-o merită, vorba Eminescului, cu asupra de măsură.

                                                                 Ionel Necula – Tecuci, filozof și scriitor [Cărți publicate: Cioran, scepticul nemântuit (1995); Cioran, de la identitatea popoarelor la neantul valah (2003); Căderea după Cioran (2005); Ion Petrovici în vizorul securităţii (2005); Ion Petrovici. Un capitol de filosofie românească (2006); Disconfortul de a fi roman (2008); Aurel Cioran, fratele din leprozerie (2009); Uricar la Poarta Moldovei de Jos (2009); Filosofia românească în secvenţe epistemice (2010); Ion Petrovici. Recurenţe (2011); Eminescu în tentaţii metafizice (2012); Cioran. Concepte şi idei fundamentale (2012); Cioran. Mărturii şi referinţe (2012); Cioran în receptări epistemice (2012); Cioran despre neantul valah (2014) ş.a.]

Alte lucrări ale lui Săndel Dumitru în Jurnalul Bucureştiului

Volumul „Culisele Securității”, al gazetarului – pamfletar gălățean Pompiliu Comșa (Corespondență de la scriitorul Săndel Dumitru, autorul lucării  „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc”)

Constantin Frosin: Moartea unui gălățean, un titan al literaturii europene francofone, prietenul și „compatriotul” meu, poet, scriitor și traducător de prestigiu național și european („le plus illustre des Roumains” – publicistes, francophiles, contemporains)

Nota redacției

Candidatură la Academia Română. Lansare de carte la BCU (Biblioteca Centrală Universitară) București. Cultură generală contemporană prin intermediul faptului divers. Carte de investigaţii jurnalistice cu tematică socio – judiciară și economică din actualitatea internaţională dedicată Generalului Bartolomeu–Constantin Săvoiu, Suveran Mare Comandor–Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880 (Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist)

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiui

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului