Acasă Dezvaluiri In memoriam Regina Maria a României. Prima femeie la Meteora (Corespondență de...

In memoriam Regina Maria a României. Prima femeie la Meteora (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Personalitate puternică a vremii sale, Regina Maria a României (29 octombrie 1875-18 iulie 1938, fostă principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a Principelui de Coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României și mama Regelui Carol al II-lea, născută Maria-Alexandra-Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei,  nepoata reginei Victoria a Regatului Unit) nu s-a dezis nici când a ajuns la Meteora („mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri”-înregistrată în lista Patrimoniului Mondial Unesco din 1988, unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos), ale căror cele șase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și Munților Pindului, în centrul Greciei.

Martie, 18, anul 1921. La opt zile după oficierea căsătoriei Principelui Carol al României cu Prințesa Elena a Greciei, Regina Maria pornește la drum să-și împlinească voia: „Auzind că printre curiozitățile Greciei sunt niște mănăstiri fantastic așezate–Meteora, Varlam etc.–și-a exprimat dorința să le viziteze”, consemnează jurnalistul Mihail Mora în volumul „Filme. București–Atena. Note de călătorie cu prilejul căsătoriei principilor moștenitori” (1921). Cum a decurs această călătorie? Un drum și o noapte pe mare, o călătorie cu trenul, alta cu automobilul, la capătul căreia Regina Maria și mica ei suită–din care nu lipseau fiica sa, Mignon, și Principele Nicolae –ajung la Kalambaka (cel mai apropiat oraș de  Meteora) de unde „nu se mai putea merge decât călare pe măgar”.

Regina Maria notează în caietul ei de „Însemnări zilnice” (volumul III, Editura Albatros): „Printr-un capriciu al naturii, aceste extraordinare stânci se ridică din câmpie că niște giganți pietrificați (…), aceste imensitati ieșite din comun au pe culmile lor clădiri făcute de mâna omului, ceea ce face întregul lucru absolut fantastic.Regina Maria mai consemnează, cu duioșie chiar, entuziasmul cu care o însoțesc, pe cărările de munte, locuitorii zonei, „țărani naivi, înflăcărați și veseli”: „Am urcat anevoios (…), am început să gâfâi, mi-am scos jachetă, am zâmbit oamenilor din jurul meu, care ovationau de câte ori îi priveam. Uneori mă opream să privesc peisajul sau să răsuflu, rezultatul: mai multe urale! Eram, desigur, într-o companie capabilă să aprecieze”. Mihail Mora subliniază pericolul prin care a trecut Regina Maria: „Deoparte munții, de altă prăpastia, și o cărare numai cât se putea calcă cu picioarele. Un singur pas greșit–și pravalirea e gata.” Momentul culminant l-a reprezentat, cu siguranță, intrarea impetuoasei regine în teritoriul sacru al călugărilor greci.

Vă propun, fără alte comentarii, viziunea regală și viziunea jurnalistică. Regina MariaSus, sus, atât de sus că abia puteai s-o vezi, era cocoțată vechea mănăstire. O scară incredibilă era prinsă de stanca, un lucru groaznic, care se clatină și care ducea la o grotă în care dispărea în cele din urmă; pe marginea ei atârna o frânghie și de această frânghie este agățat un cârlig imens. Această cobora în jos peste prăpastie, iar pe stanca de jos aștepta o plasa imensă cu paturi așternute în ea. Desigur, pare un mod nebunesc de a ajunge sus, dar nu am ezitat nici un moment să încerc să ajung la mănăstirea care era cea mai veche și cea mai interesantă (…). M-am așezat turcește în mijlocul plasei, care a fost închisă deasupra capului meu cu un cârlig monstruos ce strângea corzile împletiturii (…) și apoi am fost ridicată de la pământ de bătrânii călugări care întorceau roată pe care era înfășurată sau desfășurată coarda. (…) Ei bine, eram sus și m-am aflat în compania câtorva călugări bătrâni, morocănoși.

Mihail Mora: „În vârful muntelui se ridică niște pereți stâncoși de câteva sute de metri. La mijlocul lor e mănăstirea, într-o gaură imensă. Nu există alt mijloc de a te urcă acolo decât tras cu funia de călugări.–„De 800 de ani n-a intrat nici un străîn aici, spune călugărul, care se coboară la intervale mari, spre a aproviziona pe frați. Femeie nu s-a pomenit în mănăstire. E chiar o vorba veche că, atunci când una va încerca să se șuie, se va rupe funia”… Regina Maria nici n-a vrut să audă. A intrat în plasa de la capătul funiei (…). Când a apărut suverană la gură bisericei din stanca și-au făcut cruce și călugării de sus, și poporul de jos.””

Alte călătorii

În octombrie 1926, Regina Maria pleca într-o lungă vizită în SUA. Post-factum, această veritabilă „expediție” a unei monarhii pe tărâmul celui mai puternic stat republican al vremii n-a fost scutită de critici, în ciuda impactului pe care l-a avut Regina Maria asupra președintelui și poporului american. Moartea prematură a Regelui Ferdinand, în iulie 1927, a fost pusă și pe seama absenței din țară a consoartei sale, tocmai în perioada în care acesta trecea printr-o grea suferință fizică (eronat diagnosticată, după unele opinii). Regina Maria–fire tonică și ades asociată cu victoria, diplomația–a avut parte și de întâmplări nefericite legate de călătoriile sale. În 1934 pleacă la Londra pentru a-l aduce în Serbia pe tânărul ei nepot, Petr, fiul Mărioarei, devenit rege după asasinatul tatălui sau pe 9 octombrie (de un revoluționar bulgar în timp ce se afla într-o vizită de stat în Franța, în portul Marsilia, care acționase în numele unei organizații macedonene, la rândul său ucis imediat după comiterea crimei), Regele Alexandru al II-lea al Iugoslaviei; pentru ca mai târziu, din ultima ei călătorie în Italia, să revină în România, bolnavă, pentru a muri „acasă”.

Simona Nicoleta Lazăr (poet, prozator, editor și jurnalist), membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZP) și a Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR).

Nota redacției. Poate unul dintre mai îndrăgite personaje din istoria ţării, Regina Maria, Poate unul dintre mai îndrăgite personaje din istoria ţării, Regina Maria, supranumită „Regina–soldat” şi „Mama tuturor”, datorită curajului de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a jucat un rol cheie în recunoaşterea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 de către marile puteri. În timpul Războiului din Balcani (1912–1913), principesa Maria a reuşit să îl convină pe Regele Carol I să o lase să organizeze o tabără pentru ajutorarea soldaţilor aflaţi în război, în apropiere de Sofia, care erau afectaţi de holera izbucnită în iulie 1913. Devenită Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I şi încoronarea lui Ferdinand, aceasta a fost un sfătuitor de bază al soţului ei, care o consulta în treburile legate de stat. După intrarea României în Primul Război Mondial, Regina Maria a României a organizat, printre altele, spitale de campanie pentru tratarea soldaţilor răniţi pe front şi mai apoi a bolnavilor de tifos, a înfiinţat un serviciu de ambulanţă şi a reuşit să obţină donaţii, prin cunoştinţele sale din străinătate, pentru ajutorarea militarilor români de pe front. Purtând haine de soră medicală, s-a implicat activ în ajutorarea acestora, cărora le aducea şi mici daruri pentru a le alina suferinţa. În schimb, unii dintre ei nutreau să o vadă „împărăteasa tuturor românilor”.

Emoţionantă în acest sens este mărturia ei din 30 august-12 septembrie 1916, din „Jurnal de război. 1916-1917”, publicat la Editura Humanitas în 2014, într-o ediţie îngrijită de istoricul Lucian Boia, şi care cuprinde însemnările ei din anii respectivi: „„Toţi mă salută cu o bucurie aproape emoţionantă, de aceea cred că vizitele mele nu sunt inutile. Le aduc flori, dulciuri, ţigări. Cu cei mai grav răniţi stau ceva mai mult. Nu se plâng mai deloc. Un lucru mă zguduie mai mult decât aş putea spune şi îmi aduce lacrimi în ochi: când îi întreb dacă suferă, îmi spun „Da, sufăr, dar nu contează–fie să ajungi Domnia Ta împărăteasa tuturor românilor”, acesta e refrenul etern, fiecare viaţă măruntă şi umilă e gata să-şi dea şi ultima picătură de sânge, numai să ajung eu „Împărăteasa tuturor românilor.” […] De ce trebuie să se lase ei ucişi ca să-i cârmuiesc eu pe cei mulţi, într-o zi pe care oamenii aceştia simpli, probabil, nu vor trăi s-o vadă? De ce?””, a scris Regina Maria  în memoriile ei. Unii dintre aceştia aveau să trăiască ziua respectivă în 1 decembrie 1918, când se definitiva Marea Unire a românilor.

„Împărăteasa tuturor românilor”, Regina Maria trebuia să apere interesele noului stat creat în urma unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România şi ale cetăţenilor ei, pe fondul neinţelegerilor dintre premierul Ionel Brătianu şi reprezentanţii Franţei şi Angliei pentru retrasarea graniţelor. Astfel, în 1919, Regele Ferdinand a trimis-o în vizite neoficiale în Franţa şi Marea Britanie, pe care le-a efectuat în martie – aprilie, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), unde a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut armata română în timpul Primului Război Mondial, impresionând opinia publică şi având convorbiri importante cu preşedintele Franţei Raymond Poincaré (1860-1934, fost avocat și om politic francez, prim-ministru al Franței de mai multe ori și președinte între 1913–1920, văr primar cu matematicianul Henri Poincaré şi cu prim-ministrul Georges Clemenceau). Totodată, s-a întâlnit cu prim-ministrul Marii Britanii, Lloyd George, şi cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson.

O cină la Palatul de la Elysée. Monarhii României şi preşedinţii Franţei (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Poate cea mai grea întânire pe care a avut-o a fost cea din 7 martie 1919, de la Paris, cu prim-ministrul francez Georges Clemenceau (1841-1929, devenit prim-ministru în 1917) în faţa căruia a pledat pentru integrarea în România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. În cadrul întâlnirii, Clemenceau a criticat încheierea păcii separate cu Germania, pe care România a fost nevoită să o facă în primăvara anului 1918, pe fondul ieşirii Rusiei din război şi a epidemiei de tifos care a decimat soldaţii şi populaţia. Totodată, potrivit cronicilor vremii, Georges Clemenceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus, atunci, legat de recunoaşterea graniţelor României: „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“. Răspunsul Reginei Maria a fost prompt: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“. Georges Clemenceau  avea să fie impresionat de ea, rămânând antologică afirmaţia acestuia: „O regină ca aceasta trebuie primită cu onor militar, cu generalul Foch (mareşalul Ferdinand Foch, unul dintre principalii comandanţi militari francezi din timpul Primului Război Mondial n.r.) în frunte!”.

A doua zi, Regina Maria a luat prânzul cu Raymond Poincaré, preşedintele Franţei, care a invitat-o apoi să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Élysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi, Regina Maria a fost primită în mod oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie printre bărbaţii acestei instituţii.

Ale articole ale autoarei în Jurnalul Bucureştiului

Casa cu tamarisc şi alte proze. Pas-de-deux șchiopătat, pe Plaja Pesmetului (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Marcel Guguianu, „ucenic la Dumnezeu” (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

O croazieră pe pachebotul „Sinaia” (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Poetul despre poeți – Gellu Naum, Cărțile cu Apolodor. (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

Édith Piaf, Gilbert Bécaud, Georges Brassens… și 10 duzini de stridii de Arcachon (Corespondență de la Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.