1.jpg)
„Adevărata prietenie rezistă timpului, distanței și tăcerii.” (Isabel Allende)
Personalitate renascentistă, scriitorul Radu Țuculescu își dezvăluie multiplele calități de om al literelor alături de multiplele sale preocupări în domeniul cultural într-o originalitate unică de o incredibilă bogăție. Născut la data de 1 ianuarie 1949 la Reghin, unde urmează școala germană (clasele I-VII) apoi, după un an la Târgu Mureș (secția maghiară) învață la Liceul de Muzică din Cluj (1964-1968). Din anul 1968 este student la Academia de Muzică G. Dima–secția vioară (1968-1972). Între anii 1967-1974 conduce Cercul de teatru și pantomimă „Atelier” cu montări din autori contemporani și piese proprii. Participă la festivaluri naționale și internaționale (Franța, Italia Rusia, Canada, Germania, Ungaria, Olanda – spre exemplu), iar după terminarea facultății devine redactor la Radio Cluj (1972-1985) până la desființarea studioului din ordinul lui Ceaușescu…
Din 1985 până în anul 1989 cântă în orchestra Filarmonicii de Stat în calitate de violonist. După 1990 revine ca redactor la TVR Cluj. A debutat cu poezii în revista „Steaua” (1966), colaborează printre altele cu „Tribuna”, „Viața Studențească”, „Napoca Universitară”. Povestirile sale sunt traduse în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia iar filmele–reportaje pentru televiziune apar în Belgia, Tunisia, Egipt, Spania, Portugalia. A inițiat colecția „Scriitori elvețieni de expresie germană” a Bibliotecii revistei „Familia” din Oradea în cadrul căreia a tradus zece volume de versuri și proză. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator al Societății Oamenilor de Cultură și Știință Bihor. În ultimii ani, grație prieteniilor din anii studenției, Radu Țuculescu este tradus (și) în ebraică, rădăcinile din Echinoxul clujean sunt prezente prin roadele unor apariții în Israel. Date fiind dimensiunile ilimitate ale operei apărute sub semnătura lui Radu Țuculescu, nu mă voi hazarda în a încerca o prezentare exhaustivă, voi merge pe calea principiului „pars pro toto” spre a ilustra pagini semnificative ale literaturii sale.
Sofia Gelman (SG): Cu prima întrebare aș vrea să te felicit cu ocazia zilei tale de naștere, să-ți doresc în primul rând multă sănătate și nenumărabile succese pentru viitor! Te rog să ne relatezi câte ceva despre copilăria ta de la Reghin, țin minte când, la lansarea la ICR Tel–Aviv a romanului „Stalin, cu sapa-nainte!” ai rostit o frază care a conturat întrucâtva felul tău de a privi viața și, mărturisesc, m-a impresionat: „eram prieteni–îți aduceai aminte–copiii români, maghiari, țigani și evrei și nimeni nu ne-a spus că trebuie să ne batem”…
- Radu Țuculescu (R.Ț): Am copilărit pe burta unui deal unde casele orășelului păreau gata să se rostogolească în apa Mureșului de la poalele acestuia. Locuiam lângă Pădurea Rotundă, trebuia doar să sar gardul grădinii și mă scufundam în misterele unei păduri dese. Mama a avut ideea să mă dea la școala germană, ideea care s-a dovedit, mai târziu, fericită. În paralel, am început studiul viorii, normal, Reghinul este…orașul viorilor. Am îndrăgit mult acest instrument perntru care am compus (în perioada școlii primare) sonate, chiar și un concert… Pe strada de lângă pădure, o pot numi și uliță, seara se întorceau vacile de la pășunat, ca într-un sat. Aveam prieteni acolo de vârsta mea, unul maghiar, celălalt sas. Aveam „iubite” pe Carina, săsoaică, apoi pe Ilena Glatstein, evreică, amândouă apar în romanul Stalin, cu sapa-nainte! Noi, copiii, vorbeam uneori mai multe limbi deodată, ca într-o povestire de Marquez despre care mult mai târziu am aflat. Nu ne spunea nimeni că nu avem voie să ne jucăm împreună dacă nu vorbim aceeași limbă. Desigur, toți știau românește, mai bine ori mai puțin bine, dar adesea se amestecau cuvintele din mai multe limbi, spre marele nostru amuzament. Și așa, pe nesimțite, am învățat și ungurește, de exemplu. Nu aveam televizor, habar nu aveam ce poate însemna acesta. Acasă aveam un aparat de radio vechi la care ascultam, cu sfințenie, săptămânal teatru radiofonic. Și un pic-up și discuri cu muzică. Și, mai ales, aveam la dispoziție vasta bibliotecă a tatălui meu de unde luam cărți și le citeam cu nesaț, uneori și sub plapomă, la lumina unei lanterne…Habar nu am cum și de ce m-am apucat și de scris. Am și acum un caiet în care am scris, cu creionul, primul meu „roman” în clasa a patra”! O aiureală cu bandiți, pirați, corăbii….Eram de pe atunci fascinat de călătorii, citisem numeroase cărți despre expediții pe Atlantic, în Africa, la Polul Nord, pe Everest, în jurul lumii. Și uite așa, imaginația se dezvolta, dospea, și urma să explodeze în alte scrieri…
S. G.: Aș vrea să zăbovim puțin în sfera copilăriei pentru că parte considerabilă a scrierilor tale se apleacă cu gingășie asupra tematica celor mici. Mă gândesc la „Uimitoarele aventuri ale liliacului Vico în Mirabelia”, carte unică în fantezia debordantă a legăturii dintre personajele personificate și contextul muzical în care trăiesc experiența unei formații de…jazz! Nu este de mirare, muzica este poarte integrantă a personalității tale, nu vrei și nu vei putea face abstracție de influențele artei sonore. Aș vrea să te întreb, dincolo de literatura pentru copiii, cum se manifestă această legătură lăuntrică în cărțile tale pentru adulți?
- R.Ț.: Eu am urmat liceul de muzică la Cluj, apoi conservatorul. În total, am studiat profesionist ca să zic așa, 17 ani de vioară! Nu am făcut parte din nici un grup, cerc, cenaclu, adunare…mai mult ori mai puțin literară. Nu am învățat și, sincer, nici nu m-a interesat vreodată ce înseamnă textualism, modernism, postmodernism, și alte isme. Dacă, la un moment dat, generația 80 m-a cooptat în rândurile ei, nu am avut nimic împotrivă, dar am continuat să scriu așa cum am crezut eu de cuviință. Muzica și-a pus, și își pune, amprenta asupra literaturii mele, asupra diferitelor structuri ale romanelor mele. Dar asta fără ca eu să am vreo „teză” în acest sens. Așa ca în muzică, tema este cea care dă forma. De aceea, cărțile mele au diferite „structuri”. Așa se nasc ele, cu schimbări de ritmuri, de armonii, cu consonanțe și disonanțe, precum este și viața. Volens nolens, structura mea de muzician își pune amprenta pe creațiile mele dar, repet, fără ca acest lucru să fie intenționat, calculat. Pentru mine, toate romanele „teziste” sunt fade, de-o mare platitudine, lipsite de emoții. Mă rog, asta-i părerea mea.
S.G.: În decursul câtorva decenii, preocupările tale multiple au suprapus interesul pentru pantomimă, teatru, redactor TV, chiar regizor în unele cazuri (de pildă o dramatizare după Gabriel Garcia Marquez), alături de poezie și traduceri din limba germană. Mai nou, apar cărțile detective cu mult succes, aceleași personaje în diverse împrejurări… Întrebarea mea este-deși presupun răspunsul nu poate fi simplu – care din teritoriile amintite îți stau cel mai aproape de suflet…
- R.Ț.: Toate îmi stau la suflet, sunt „teritorii” pe care le-am descoperit și cucerit treptat, precum acei nebuni exploratori ale căror cărți le citeam cu pasiune în copilărie. „Experimentul” detectivist se încheie cu cel de al treilea roman intitulat Gudrun care urmează să apară. Ceea ce au comun cele trei romane, pe lângă trama polițistă, sunt personajele feminine, puternic conturate, cu personalități distincte, impresionate. Cum ar fi Maraia, partenera și iubita detectivului Martin Breda din „Femeia de marțipan”, Galina din „Crima de pe podul Garibaldi ” și Gudrun din romanul cu același nume.
S.G.: Aș vrea să mă refer în continuare la recentul volum cu titlul. „La umbra muntelui Tabor, Locuri și oameni din Țara Sfântă” pentru că am avut onoarea de a participa la elaborarea sa cu un interviu solicitat de către tine în compania altor prieteni din Israel, Bitti Caragiale, Noa Levin Harif, Paul Farcaș și Moshe B. Izhaki. Structura cărții este inedită prin faptul că prezintă la început impresiile tale în calitate de vizitator al locurilor din Israel pentru ca apoi să redactezi opiniile celor care își trăiesc aici viața de zi cu zi…Tabloul țării privit din două puncte de vedere are meritul de a contura o veridică imagine a „Țării Sfinte”. Atașamentul tău pentru Israel este impresionant, sperăm ca timpurile mai bune să revină în curând ca să putem savura prezența ta de pildă în lansarea cărții care vorbește despre noi…
- R.Ț.: Cinci ani consecutivi am fost în Israel, am cunoscut toate locurile, am cunoscut oamenii, am trecut dincolo de aparențe și m-am atașat și mai mult și mai temeinic de cei doi prieteni Moshe și Paul, dar și de ceilalți prezenți în volumul amintit. Fără ei, fără dialogurile purtate cu ei, extrem de profunde, sincere, surprinzătoare, cartea ar fi pierdut din valoare. Este, pot zice, și o carte document și o carte de suflet pe care cei care au citit-o au apreciat-o în mod deosebit. Sper din inimă să mai pot reveni în această Țară Sfîntă unde ar trebui să domine emoțiile spirituale într-o pace binecuvîntată.
S.G.: În încheiere–deși ar mai fi multe subiecte de discutat–aș vrea să te întreb, care sunt planurile tale pentru viitorul apropiat sau mai îndepărtat ?
- R.Ț.: Momentan, planurile mele pentru un viitor apropiat ori mai îndepărtate sunt legate doar de sănătate. Dacă, între timp, mă va „vizita” inspirația, s-ar putea să nu o alung din casă, dar nu se știe…Îți mulțumesc pentru interviu și sper să ne revedem sub un cer senin.
* Fotografie de studio semnată de Gabriel Aszalos
Articole asociate
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Notă. Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
[…] Interviu cu Radu Țuculescu realizat de către de SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fo… […]